Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

vineri, 31 mai 2013

The National

Am fost un mare fan al piesei Bloodbuzz Ohio, de pe albumul High Violet, așa că am ascultat cu multă atenție noul album The National - Trouble Will Find Me. Cu un ton depresiv, dar foarte melodic, ușor ”dreamy” și cu o orchestrație interesantă, îmi place cap-coadă. Nu mi se pare că există o piesă care să facă diferența ca în cazul High Violet și Bloodbuzz Ohio, toate sunt apropiate ca nivel, deși Demons și Don't Swallow the Cap au fost lansate ca promo la radiouri, probabil datorită tempo-ului lor un pic mai crescut.

Preferatele mele, pe lângă Don't Swallow the Cap, sunt This Is The Last Time:

și I Need My Girl:

Vă recomand și I Should Live in Salt sau Slipped. De fapt, luându-le la rând, mi-e greu să nu vă recomand vreuna din ele.

joi, 30 mai 2013

IMDB Fail

Credeam că o mai ia și IMDB prin porumb, dar e doar un bug al aplicației de iOS, pe site apare corect. A durat ceva post-producția la Oz the Great and Powerful, lansat în martie 2013, pe când actorul respectiv a murit în 2011, la 90 de ani, nu 10.


miercuri, 29 mai 2013

Lecții de chitară

Pentru că am fost întrebat, m-am interesat la rândul meu și vă pot oferi o scurtă listă de oameni care dau lecții de chitară în Sibiu:

- chitară electrică - Ilie ”Manole” Vlad, 0722 381 779. Are inclusiv studio de repetiții, multe formații locale exersează la el;

- chitară acustică - Laura, 0746 148 313. O colegă de serviciu învață cu ea și a recomandat-o călduros;

- chitară bass: Florin Barbu. N-am numărul de telefon, știu însă că dă ore, treceți pe la XBase și întrebați.

Din câte am înțeles scena muzicală locală este în creștere, în ultimii șase ani au apărut o mulțime de trupe iar interesul pentru acest domeniu este tot mai mare, cine știe, poate o să ajungem Austin-ul României, plin de baruri cu muzică live.

marți, 28 mai 2013

Vând rochia de mireasă, banii vor fi donați clinicii de neo-nato Sibiu

Guest post by Monica:

A fost îndelung căutată, mult dorită și admirată. A fost superbă, și-a făcut datoria cu grație și eleganță. M-am simțit extraordinar la nuntă, ca o prințesă, parțial și datorită ei. S-a ridicat la înălțimea evenimentului și pentru asta voi prețui amintirea ei toată viața.


Dar rochia de mireasă are viață scurtă, din păcate. Eu încerc acum să-i schimb destinul. Nu are sens să stea închisă într-un dulap, m-am gândit să o dau cuiva care se va bucura de ea la fel de mult ca și mine.  Să mai fie încă o dată admirată. Să facă fericită încă o mireasă, la fel cum m-a făcut pe mine.

Planul era să o donez, dar clinica de neo-natologie are mulți susținători, unul dintre ei, prietenă bună, care a fost ajutată de oamenii minunați de la Clinică, mi-a sugerat că aș putea să o vând și să donez banii Asociației ”Baby Care” care susține această secție.


Drept urmare, dacă știți o domnișoară care ar putea fi interesată, vă rog dați-i link-ul postului. Dacă vor fi mai multe doritoare, rochia va fi oferită fetei care va licita mai mult (în comentariile din această pagină).

Detalii despre rochie:

Inspirație: adaptare după Maggie Sottero Samantha
Talie: joasă, pe șolduri
Model: siluetă în A
Confecționată: casa de modă Mirandi
Mărime: 34 (85-62-86)
Culoare: ivory
Material: mătase
Înălțime: 165 cm mireasa + tocuri de 10 cm
Alte detalii: fără crinolină, cordon cu aplicație de metraj cu pietre detașabil plus eșarfă de mătase, corset închis cu nasturi perle. Nu are propriu-zis trenă dar e un pic mai lungă în spate.

Se asortează perfect cu orice mireasă fericită.

Preț de start: 500 de lei

Dacă aveți întrebări, scrieți aici și vă răspund cât pot de repede. 


Notă: comentariile sunt moderate, nu trebuie să postați de două ori, o să apară după ce vor fi aprobate de Călin. Rugăm share și retweet.

Honeymoon

Vreo două săptămâni blogul o să funcționeze la foc mic, cu ceva postări ușurele, programate, în timp ce noi ne refacem forțele în luna de miere. Vin roșu și brânză, ăsta e specificul lui, cel puțin teoretic, să sperăm că n-o să fie cură de pizza. Mai multe detalii la întoarcere. 

P.S. O mică parte din el e conținută în una din ofertele acestea, pregătite de doamna.

luni, 27 mai 2013

Avem o chitară, cum o amplificăm?

Vreau să scriu câteva detalii despre cum se poate improviza un mic studio audio pentru repetiții, poate se mai apucă cineva de chitară electrică și o să-l ajute experiența, apoi gata cu subiectul. Disclaimer: tot ce-am scris mai jos e abordarea unui inginer de calculatoare, care încearcă să țină la minim achiziția de echipament dedicat, nu înseamnă că nu există alte variante mai ieftine, iar sfaturile mele sunt ale cuiva cu doar trei luni de ”insight” în domeniul muzical.

Orice chitară electrică are o mufă mono tip jack 6.3mm, ca să o conectezi la calculator (intrarea line-in a plăcii de sunet) ai nevoie de o reducție și un banal cablu cu mufe jack de 3.5mm. Prima problemă este dată de calitatea acestei plăci de sunet și de latența ei: Mac-urile au unele care se comportă onorabil, cel puțin la nivel de începător, nu există delay-uri perceptibile între momentul în care atingi coarda și cel în care auzi sunetul în boxe. Pe Windows există această problemă în numeroase cazuri, mai ales cu plăcile audio integrate, s-ar putea să fie nevoie de una externă. Un avantaj al plăcii externe este dat de intrările pe care le oferă, există unele speciale pentru muzicieni, cu mai multe intrări mono de 6.3mm. Recomand site-ul avaudiosys.ro și produsele de acolo, am cumpărat în repetate rânduri de la ei iar oamenii au fost amabili. 

Având la îndemână o placă audio externă M-Audio Transit USB, am legat chitara la ea și am încercat să văd dacă există diferențe perceptibile de latență a sunetului. Nu mi s-a părut că ar fi, așa că am renunțat să o bag în ecuație, folosesc placa internă a Mac-ului. Poate dacă voi înregistra vreodată ceva să fie utilă.

Compact: tot ce-ți trebuie pentru repetiții
Presupunând că alegi un Mac, odată cu sistemul de operare ai primit și GarageBand, programul care te învață cum să cânți la câteva instrumente și îți pune la dispoziție uneltele necesare creării de piese muzicale. Lecțiile pentru chitară sunt onorabile, un pic cam confuze pe alocuri, dar soft-ul are o funcție interesantă: poți exersa pe piesele lui și îți spune gradul de reușită a interpretării. O altă funcție utilă este cea de tuner, care-ți permite să-ți acordezi instrumentul, dar principala lui calitate este cea de amplificator real-time. Oferă o mulțime de modele de amp-uri, de la jazz la hard-rock, cu setări modificabile, dacă îl cuplezi cu niște boxe decente, o să ai un sistem mult mai versatil decât un amplificator fizic ieftin, care ocupă loc și nu-l poți folosi la altceva. Repet, ca începător. Când o să știi mai multe despre direcția în care te îndrepți și ce vrei să faci cu chitara, o să poți face o alegere educată a echipamentului, fără a fi nevoit să scapi de țepele luate ca rookie. Dacă vrei să continui pe ramura digitală, poți trece de la GarageBand la fratele mai mare, LogicPro, sau la alte soft-uri dedicate.

Am mai folosit GarageBand-ul pentru a-mi înregistra chitara și a asculta cum sună interpretarea, e un instrument bun pentru auto-corecție, nu la fel de bun ca un instructor, care-ți poate da sugestii, dar măcar poți analiza la rece unde greșești.

Alt software util este Guitar Pro, există atât variantă pentru Windows cât și pentru Mac, editor de tabulaturi cuplat cu sintetizator, îl poți folosi ca negativ, simulator de formație, pentru repetițiile tale.

Guitar Pro (stânga) și GarageBand (dreapta)
Ultima componentă importantă a ecosistemului sunt boxele, eu am ales monitoarele M-Audio BX5 D2, de care am scris deja, pentru că n-aveam chef de un sistem care distorsionează sunetul, vreau să știu exact cum sună chitara, fără amplificări are basului sau altor frecvențe. Nu știu dacă orice fel de boxe se pretează sarcinii și nu se strică în timp.

Ca în orice domeniu, cel mai bine e să întrebi un prieten care se pricepe înainte să faci o achiziție. Singurul magazin specializat din Sibiu (de care știu eu, cel puțin) este XBase, oamenii de acolo sunt amabili și te ajută cu plăcere. 

vineri, 24 mai 2013

Cum am învățat să cânt la chitară / 2


Manole, în infinita lui înțelepciune pedagogică, mi-a ales o piesă a cărui solo necesită cam toate tehnicile pe care le poate aplica un chitarist: vibrato-ul care modifică nota prin mișcarea corzii în plan vertical; slide-ul care face același lucru, dar în plan orizontal, trecând de la o tastă la alta în timp ce apeși coarda; bend-ul, alternativă la slide, prin care împingi coarda în sus pentru a schimba nota cu un semiton sau ton (moment în care aceasta opune rezistență și-ți intră în degete, dacă n-ai bătături); hammer-on, prin care ciocănești coarda în dreptul altei taste; m-a pus să folosesc până și pull-off-ul, prin care ciupești coarda, procedeu care nu e în piesa originală, dar așa cântă Clapton live, cică :) 

A fost amuzant, o dată ce-am dezvoltat bătăturile la care tot fac referire. Desensibilizarea asta a avut și dezavantaje, nu mai simțeam cât de tare apăs tastele computerului cu degetele de la mâna stângă și mâncam o grămadă de litere sau nu puteam apuca obiecte foarte mici și ușoare, nu le simțeam între degete. Între timp m-am obișnuit cu situația, a devenit noul normal.

Când a venit momentul să plec la conferința din State îmi ieșea decent toată piesa, inclusiv solo-ul de final. La întoarcere, după opt zile de pauză, am constatat un regres, s-au dus bătăturile și o parte din mobilitatea nou obținută, am avut iarăși probleme cu bend-urile. A fost ușor dezamăgitor.


Pe lângă primul schimb reușit între note, îmi aduc cu plăcere momentul când am legat chitara la un amplificator serios. A fost o senzație greu de descris, dar de neuitat, mai ales după ce exersezi la ”rece” acasă. Ca urmare mi-am cumpărat monitoarele de birou de care scriam acum câteva luni. Cu ele și chitara legată la laptop am construit un studio de repetiții decent și compact în biroul de acasă. Mai multe detalii despre partea tehnică într-un post viitor.

Pentru că mai erau trei săptămâni până la nuntă, Manole și Bebe m-a încurajat să mai încercăm o piesă, m-am apucat de Living Next Door to Alice. Deși pare simplă, am avut ceva dificultăți cu partea de intro, unde cânt singur și trebuie să ciupesc corzile rapid, fără toba care să-mi dea ritmul și fără să mă încurc, în plus trebuia să-mi iasă notele curat, nefiind acoperit de orchestră. ”La”-ul a fost o provocare, necesitând trei degete amplasate în același interval, pe trei corzi diferite.

În săptâmâna anterioară nunții, de 1 mai, când lumea era la grătar, am făcut prima repetiție cu formația. A ieșit relativ bine, Monica știind Wonderful Tonight de la karaoke. Eu am avut ceva probleme în a mă adapta bubuiturilor generate de tobe - niciun sintetizator nu te pregătește pentru cât de tare se aude o tobă live. La prima interpretare a ”Alicei”, pe refrenul căreia atingerea corzilor nu se suprapune exact cu felul în care se lovește în tobe, m-am pierdut pur și simplu, nu mai știam patternul, îmi venea să cânt exact pe bătaie. După încă două repetări ale piesei deja era mult mai bine, mai trebuia doar să mă concentrez pe toată durata melodiei, pentru că dacă văd că-mi iasă, mă relaxez, încep să mă gândesc la altele și uit șirul notelor. Dacă-mi observați fața în filmulețul de mai jos, de aia e așa crispată. 

Cântatul live cu o formație a fost al treilea moment deosebit al experienței, după ce am trecut de el pot să zic că a meritat tot efortul și banii.

Am mai făcut o repetiție cu formația în miercurea dinaintea evenimentului și încă una, scurtă, la sală,  cu o zi înainte, când s-au instalat instrumentele. După care a venit ziua cea mare, în care n-am avut emoții decât pentru cântat, la 2.30 dimineața eram cu ochii în tavan și repetam în gând piesele, deși nu-mi doream asta. Am mai spus-o, nu m-a stresat nimic altceva legat de nuntă.

Ce-a ieșit puteți vedea mai jos, nu vă așteptați la mare lucru, from zero to hero în trei luni nu se poate, deși am muncit cam o oră pe zi, în fiecare zi, cu excepția delegației. Am ales să fac un montaj și să nu pun integral filmarea deoarece camera s-a plimbat și peste audiență, n-am vrut să public secvențe cu invitații, nu știu dacă ar aprecia să se vadă pe net.

Trei constatări de natură tehnică și gata: în boxe, live, se aude altfel decât înregistrează un microfon, acesta încearcă să egalizeze sunetul și să ajusteze sonorul, de exemplu solo-ul meu final la WT aproape că s-a pierdut. Cine a fost la un concert și apoi a văzut înregistrarea lui știe despre ce vorbesc. O altă problemă, constatată pe scenă, e că boxa în care trebuia să aud ce cânt, adică monitorul din fața mea, era la un volum care nu făcea față boxelor principale, câteodată mă acopeream celelalte instrumente și n-aveam un feedback a ceea ce fac, din fericire pe înregistrare văd că sună onorabil. Poate vă întrebați de ce stau pe taburet. Nu ca să se vadă și cei din spate, deși e frumos așa, ci pentru că încă n-am dexteritatea de a nimeri corzile fără să mă uit unde pun mâna. Cântatul la chitară în picioare, cu o rată mare de reușită, e pentru cei cu experiență.

Am menționat, oare, că aveam amândoi emoții? :) Fețele familiei și invitaților au fost priceless, nu a știut absolut nimeni ce le pregătim.

Cum am învățat să cânt la chitară / 1

Prin toamnă l-am întrebat pe Bebe de la Oldies/Oldiz Bend dacă pot să cânte la nunta noastră. A acceptat imediat, și-a notat în agendă și ne-am văzut fiecare de treabă. 

Prin decembrie, la o bere la Oldies, am avut următorul dialog, inițiat de el: ce-ar fi dacă ai cânta cu noi o piesă. Ar ieși mișto!
- Je? Care n-a pus niciodată mâna pe chitară? Hăhă! 
- Poți să iei ore cu Manole.


Trec sărbătorile, trece luna ianuarie, prin februarie încă aveam gândul că ”ar fi fain” în cap, dar mi se părea extrem de târziu. Într-o seară îl văd pe Manole în Oldies. Nu ne cunoșteam, dar îl abordez, facem schimb de numere și stabilim că o să mă sune. Pentru cine nu știe, Ilie Manole Vlad e chitaristul de la Antract și Oldiz Bend, îl văzusem într-o grămadă de concerte cu trupa din urmă, fix de la masa din fața locului unde își susținea solo-urile, eram fascinat de ușurința și dezinvoltura cu care cânta orice.

Mai trec vreo zece zile fără să se întâmple nimic, deja convins că omul își vede de viața lui, când primesc un sms ”am fost răcit, dar ne putem vedea sâmbătă”. Așa că sâmbătă, 16 februarie, a început totul. M-am dus cu mâinile în buzunar la studio-ul lui, mi-a dat o chitară pentru începători, un caiet de muzică și am început lecțiile. 

Primele trei săptămâni au fost cele mai grele. Nu-mi ieșea aproape nimic, deși nu făceam decât exerciții cromatice, menținerea tempo-ului și alte lucruri introductive. Mă dureau buricele degetelor de la mâna stângă, cele care apasă coardele de metal, degetele mele fiind obișnuite doar cu tastele fine din plastic ale computerului. Nu puteam exersa mai mult de o oră pe zi, până ajungeam la o durere constantă, o sensibilitate maximă sub amprente și un pic de frică că o să mi se spargă pielea. Dar era deja luna martie și în mai era nunta, trebuia să continui dacă vroiam să învăț Wonderful Tonight, piesa sugerată de Manole, din cauză că are solo de chitară și niște note relativ ușor de luat. Eu am acceptat pentru că e lentă, nu-mi trebuia mie solo, ar fi fost perfect ceva cu care să nu ies în evidență.

Când am reușit prima schimbare de note, pe ritm, am fost în culmea fericirii, începea să sune a muzică. Muzică timidă, dar orișicât, muzică, nu maltratare de corzi. Acesta e unul din cele mai grele lucruri la chitariștii începători, deși dacă te uiți la profesioniști n-o să-ți dai seama. Stabilirea poziției mâinii stângi pe coarde pentru a lua o anumită notă se învață relativ ușor, dar apoi vine momentul când trebuie să schimbi rapid poziția degetelor pe coarde și intervalele notei următoare, între două mișcări ale mâinii drepte, cea cu care ciupești ritmic corzile. Se folosesc frecvent trei sau chiar patru degete, adică toate în afară de cel mare, câteodată sunt unul lângă celălalt, n-ai foarte mult loc să le pui pe interval, altădată trebuie să deschizi mâna peste trei intervale. Complicat la început, mai ales cu pinky, cine-și folosește degetul mic des? Nu te ajută decât mult exercițiu, pentru dezvoltarea de muscle memory, așa că ora aia pe zi de practică a fost sfântă, șapte zile pe săptămână. Mai adăugați încă un nivel de dificultate: e la fel de important să nu blochezi alte coarde decât cele care trebuie, altfel nu sună a nimic.

După aceste săptămâni inițiale de muncă fără progres rapid a început să se schimbe situația, să fie mai amuzant cântatul, să-mi placă ce se aude și să-mi doresc să continui, așa că am hotărât să-mi cumpăr chitara mea. M-am dus la XBase, n-am găsit nimic recomandabil în zona de preț pe care mi-o stabilisem, apoi mi-am amintit că Bebe pusese pe FB poza chitării pe care vroia să o vândă, își cumpărase un superb hollow body din anii 60. L-am vizitat, ne-am înțeles la preț și m-am ales cu frumusețea de Paul Reed Smith SE Santana, aproape nouă, pe care v-o prezint cu plăcere:


Continuarea poveștii mai târziu.
Later edit: partea 2 aici

joi, 23 mai 2013

Rural fancy

Nu știu cât de reușit a fost ”Festivalul Culturii Montane” desfășurat în weekendul trecut la Porumbacu de Sus ca parte a acțiunii ”Zilele Culturale ale județului Sibiu”, cert e că la concertul Byron de duminică numărul de spectatori era aproape egal cu numărul de cuvinte din denumirea completă a evenimentului:

Credit foto, picioare și teneși: Cristina Spătăceanu
Sâmbătă după amiază e chef pe muzică electro în livada din Săliște. Mă bate gândul să merg, n-am mâncat telemea în asemenea condiții niciodată.

miercuri, 22 mai 2013

Don't RTFM

Frigider nou, Samsung. Vroiam să aflu cât timp trebuie să-l las după transport până la băgarea în priză. A trebuit să citesc 15 pagini de sfaturi geniale, din care două le prezint mai jos, sunt prea tari ca să profit doar eu de pe urma lor, să trec prin alte trei pagini care îmi descriu cum pot să mut ușa de pe dreapta pe stânga, să lecturez singura pagină cu noimă - modul de utilizare - până să ajung la... varianta în limba slovacă, adică fără să dau de informația care mă interesa.

Mi se pare fascinant că în ziua de azi spațiul pentru cum să nu folosești un obiect e de 15 ori mai consistent decât cel despre cum să-l folosești. Au devenit și românii procesomani sau au doar prea multă imaginație?


Informație generală de parenting. Fără legătură cu frigiderul:


Pe piscurile ecologiei

Am avut ceva surprize ”ecologice” în Austin. Nu mă refer neaparat la faptul că din 600 de participanți la sesiune, plus încă vreo sută de angajați-gazdă, erau pe terasă la țigară doar 2-3 persoane sau că în baruri, deși unele n-aveau geamuri, nu se fumează, ci la noile reguli referitoare la plasele de cumpărături. Am cumpărat niște mici suveniruri și cu greu ni s-a dat o pungă de hârtie, din aia în care se ascund sticlele cu băuturi alcoolice. Există o recentă lege locală care interzice comercializarea pungilor de unică folosință, fie ele din plastic sau hârtie, ai voie să cumperi doar plase din materiale reciclate, gen cauciucuri vechi, care costă câțiva dolari. O opinie pe această temă, aici.

marți, 21 mai 2013

Există un Dumnezeu

... și nu mă refer la cura lui Jiji. Acum vreo lună,  în timpul unei ploi puternice, când navigam liniștit cu mașina pe Maramureșului, am luat o groapă ascunsă de apă, am generat un val tsunami și am udat o domnișoară care mergea pașnic pe trotuar. Am udat-o ca-n bancul ăla, de o dus-o omul acasă, i-o dat haine noi și o îngrijit-o câteva zile, doar că eu nu am făcut din astea, dacă ați citit posturile anterioare o să înțelegeți de ce.

Ieri seară, după o zi ploioasă, mă întorceam acasă, pe jos, de la magazinul de panificație din colțul străzii. Cam în dreptul barului de zi mi-ar fi plăcut să am inspirația să intru la una mică, cu vecinii, dar cum n-am făcut-o, am ajuns în dreptul gropii menționate anterior și un A6 mi-a făcut un duș memorabil, de-au ajuns toate hainele la spălat.

luni, 20 mai 2013

Conferințele și IT-ul

Participând la diverse conferințe mari, în State, de-a lungul anilor, am constatat pe pielea mea evoluția tehnologiei și confortul pe care ți-l oferă. Pentru un străin e și mai comod deoarece accesul la internet și comunicația cu cei de acasă era limitată, iar roaming-ul usca buzunarul. Experiența nu se rezumă la SUA, poate acolo se ține mai aproape de diverse tehnologii și servicii noi, cred că situația la nivel global e similară. Majoritatea informațiilor pe care înainte le primeai offline, sub formă de materiale tipărite, acum sunt online și actualizate dinamic.

În 2006, la prima conferință la care am luat parte, era o singură zonă în care aveam semnal wireless iar laptopul n-avea adaptorul respectiv încorporat, am venit pregătiți cu stickuri USB wi-fi. Internetul în aeroport sau la hotel costa extra și uneori era disponibil doar prin cablu de rețea. 

În 2013 avem wireless gratis în toate zonele conferinței, în camera de hotel, în centrele orașelor, în baruri și în multe aeroporturi. Îl folosim și de pe tabletă sau telefon mobil, când văd ceva interesant, pot împărtăși cu familia sau cu prietenii aproape instantaneu, prin Facebook, de exemplu. Nu se mai stresează nimeni dacă nu sun două zile, lumea știe că trăiesc și sunt ok. Eventual ne conversăm prin iMessage, care e și el gratuit.

Există diverse servicii care ușurează interacțiunea cu un mare număr de oameni, spontan, fără a-i grupa anterior. Practica standard e să se comunice un hashtag de Twitter, ceva de genul #conferintaX, iar toate mesajele legate de evenimentul respectiv vor conține acest hashtag. Dacă vrei să afli unde se bea în seara aceea e suficient să pui întrebarea respectivă pe twitter și să adaugi hashtag-ul, iar cineva sigur îți va răspunde. Tot așa poți afla impresiile celorlalți participanți, linkurile de download pentru diverse materiale de care s-a vorbit în prezentări sau poți pune întrebări ulterioare speaker-ilor, toți își publică contul de Twitter. Aceste ”instantanee” de comunicare, provenite din diverse surse, pot fi grupate cu ajutorul Storify, permițând o salvare cronologică și o privire de ansamblu pentru cei care n-au timp să urmărească discuțiile în timp real. 

Paranteză: la americani și poliția folosește Twitter, distribuie informații de interes public. Cei din Boston, după atentate, au cerut ajutorul populației pentru a localiza o mașină, cu un anumit număr.

Un site prea puțin folosit la noi este Yelp. Foarte util, integrat cu hărțile Apple, ne-a permis localizarea restaurantelor din apropierea hotelului și citirea review-urilor acestora pentru a ne face o idee dacă merită să trecem pe acolo.

Revenind la partea de conferință, orice firmă care se respectă face webcast evenimentului, pentru a permite și celor care nu au putut să fie fizic acolo să ia parte, măcar virtual, la momentele importante. Sesiunile sunt inregistrate și disponibile apoi (gratuit) pe net pentru a fi re-văzute, prin streaming. Mai trebuie amintit de site-urile web pe care poți marca părțile care te interesează din agenda evenimentului  (uneori sunt 5-6 sesiuni simultan) sau de aplicațiile pentru telefoane inteligente care conțin această agendă, actualizată cu ultimele informații, importantă pentru că uneori se schimbă locații sau se decalează programul.

Bineînțeles, ca un standard minim al secolului nostru, fiecare firmă crează un site de prezentare, înregistrare și plată a evenimentului, trimite informații prin email utilizatorilor înregistrați și pune materialul prezentat online, pe un site de unde poate fi downloadat.

Ce nu pare să aibe tracțiune și a murit în fașă e folosirea codurilor QR pentru orice altceva decât scopurile industriale pentru care au fost inventate.

vineri, 17 mai 2013

Imprimante 3D

Unul din puținele subdomenii extrem de dinamice din industria IT actuală este cel al imprimantelor 3D. Se vorbește de ele peste tot și am avut ocazia să privesc una funcționând în Texas. Sistemul văzut este destul de simplu ca principiu, există un ”mosor” cu fir din plastic, plastic care topit și este așezat strat după strat pe planșa pe care se construiește macheta 3D. Rezoluția imprimantei e dată de finețea cu care poate realiza aceste straturi. Deocamdată cred că e complicat de tipărit cu multe culori.



Pentru inginerie și arhitectură domeniul e o mană cerească. Imaginați-vă că puteți realiza prototipuri sau machete peste noapte, la fel ca Apple de exemplu. Altă utilizare ingenioasă e legată de dulciuri: se încearcă printarea ciocolății. O să avem niște torturi sofisticate.

În legătură cu uzul personal, sunt sceptic că ne vom produce în curând piesele de schimb, nu cred că vrei plăcuțe de frână din plastic și, în plus, va trebui să găsești pe cineva capabil să-ți realizeze modelul 3D al respectivei piese. Exagerez, există librării de modele pe net și se vor extinde, vor apărea firme care vor realiza machete la cerere, probabil vom înlocui singuri diverse subansamble ieftine, dar lucrurile de calitate, rezistente și complicate, nu cred că vor putea fi printate acasă prea curând. Costurile și durata de execuție sunt destul de mari momentan, dar acestea vor scădea, ca în cazul oricărei tehnologii adoptată la scară largă.

Multă lume se bucură că vom putea ”tipări” arme. N-aș vrea să stau în proximitatea unui percutor și a unui corp de armă din plastic. Așa cum se vede în acest video, s-a realizat deja din plastic trăgaciul, încărcătorul și o secțiune ne-esențială. Succes la omorât oameni cu alea. Nici printarea de bâte 3D nu e eficientă, ar trebui să te apuci cu vreo 12 ore înainte să dea hoții peste tine.

P.S. Staples o să scoată la vânzare o imprimantă 3D în iunie, pentru 1300 USD.

joi, 16 mai 2013

Wedding planner

Noi am ales să ne facem nunta fără ajutorul unor organizatori de evenimente profesioniști, pe principiul că știm suficient de bine ce vrem și din moment ce oricum o să ne stresăm, măcar să avem totul sub control direct, nu-ți apără nimeni mai bine interesele decât tine. Ca o extensie firească a acestui lucru, am lucrat doar cu oameni pe care știam că putem conta, prieteni sau recomandați de persoane de încredere. Nu ne-a dezamăgit niciunul și vreau să le mulțumesc explicit pentru ajutor, în același timp recomandându-le serviciile mai departe, ordinea menționării lor fiind aleatoare:
  • Doamna Cristina Telea de la Casa Rosa s-a ocupat de flori și i-au ieșit niște aranjamente superbe:
  • Domnul Ovidiu Gruncă de la Set-Up, prieten de nădejde, o mențiune specială, ne-a furnizat echipamentul de sunet și lumini, ne-a dat multe sfaturi bune și ne-a recomandat dj-ul, pe domnul Marius Pop aka ”Crețu”. Datorită florilor Cristinei și luminilor lui Ovidiu sala a arătat impecabil și deosebit;
  • La rândul lui, Marius, pe lângă că ne-a ținut invitații de toate vârstele pe ringul de dans, ne-a recomandat-o pe Teodora Sas, o tânără domnișoară ce ne-a delectat cu un recital la pian atunci când ne-am strâns în holul hotelului pentru momentul ciocnirii paharelor de șampanie. Un scurt moment demonstrativ găsiți aici sau o puteți vedea și asculta live la restaurantul Adore;
  • Bebe Vandra, alt prieten drag, plus toți membrii trupei Oldiz Bend au fost foarte drăguți cu noi, ne-au susținut atunci când ne aplaudau genunchii la repetiții, iar concertul lor a dat o altă față evenimentului. Sunt o gașcă simpatică;
  • Ilie ”Manole” Vlad e un extraordinar profesor de chitară și un om fain, mi-a dat încredere că pot realiza în trei luni ceva ce părea imposibil. O să dedic un post separat întregii experiențe muzicale;
  • Domnul Sorin Bogdan de la Hilton nu știu cum reușește să facă față tuturor sarcinilor și pretențiilor, mai ales când are cinci evenimente simultan, dar e tot timpul bine dispus și calm, a vegheat ca totul să iasă bine și conform planurilor;
  • Doamna Stela, de la Stela Prod, e cunoscută de întreg orașul, face niște prăjituri excepționale și a reușit să creeze un tort magnific, s-au mirat până și cei de la Hilton, care erau obișnuiți cu creațiile dânsei (poza nu se ridică la calitatea lui, din păcate):
  • Domnul Ovidiu Matiu, alt prieten vechi, face niște poze de un bun gust desăvârșit, de o simplitate studiată, ne uităm cu drag la cele câteva pe care ni le-a trimis deja și așteptăm tot setul cu nerăbdare :)
  • Domnul Adrian Ocneriu de la Kadisa, prieten și coleg de facultate, un monument de bună dispoziție și bancuri, ne-a filmat în Full HD și așteptăm cu interes dovada priceperii lui - hai cu video-ul cântării odată! :D N-am prea multe emoții, și pe el îl cunosc de când lumea. În plus, i-am asigurat o (oarecare) libertate artistică și l-am lăsat să ne facă o ”casetă” concisă, adică vizionabilă fără a-ți face provizii și a-ți lua o zi liberă de la serviciu. Cred că nu i-a dat nimeni până acum atâtea indicații tehnice și pretenții de post-procesare;
  • Domnul Marcel Borcea, artist al cocktailurilor, a consumat toată gheața din mașinile Hilton-ului și nu credeam nici eu, nici el, că se poate bea atâta mojito, cred că am epuizat o plantație de mentă. Îl găsiți după bar la Oldies Pub, vă recomand un Moscow Mule;
  • Domnul Dragoș Duceag de la Boema s-a îngrijit să avem toate produsele cerute, inclusiv faimosul sirop de kiwi, care nici acum nu știu la ce folosește, cert e că s-a băut. Foarte prompt, amabil și eficace;
  • Nevastă-mea, foarte încântată, îmi șoptește în cască să menționez coaforul doamnei Mari și salonul de manichiură al Cristinei, ambele pe strada Xenopol nr. 3, plus machiajul Adinei Zotincă. Eu le mulțumesc că am recunoscut-o când am venit după ea;
  • Pentru că am conceput singuri invitațiile, cartoanele de pe mese și alte chestii ”brand-uite” cu logo-ul nostru, a trebuit să le și listăm, ansamblăm și bricolăm undeva, iar Remus de la printatu.ro a avut răbdare să ne printeze toate mostrele, să ne dea idei de ansamblare și să ne servească prompt, cu rezultate de calitate.
Încă o dată mulțumiri tuturor, scuze dacă am omis pe cineva, iar dacă sunteți interesat de mai multe detalii pot să vă pun la dispoziție datele de contact ale fiecărui profesionist amintit mai sus.

miercuri, 15 mai 2013

Căsătorii pe bandă rulantă

Un punct slab al căsătoriilor din Sibiu este, momentan, starea civilă. La primăria nouă oficiază doar primarul, dacă ai noroc să nu fie în concediu, am înțeles că nu face discriminare și acceptă orice solicitare, dar dacă e plecat trebuie să faci la primăria veche. Vestea bună e că s-au renovat cele două încăperi în care se desfășoară acțiunea, vestea proastă e că exteriorul este încă în lucru, așa că dacă prinzi o zi caldă nu se pot deschide ferestrele din cauza schelei și transpiri abundent. Mai ales ca mire. Noi am avut vreo 60 de persoane prezente, am înțeles că le-am depășit capacitatea cu 10, a fost o saună în toată regula. Din fericire nu durează mult, cât să și spui numele, ”da” și să pupi 60 de persoane. Din păcate, idem, nu durează mult, paharul de șampanie și eventual o prăjitură le servești pe fugă, se fac nunți tot la 15 minute.

Odată ajuns afară dai de următoarea dilemă: unde naiba să faci pozele? Noi am ținut tare mult să facem cu schela și cu logo-ul firmei Bucin Mob, dar cică e de prost gust, așa că am ales ceva verdeață ca background.

PS. Tanti cu coc a ieșit la pensie, acum e o doamnă mai tânără, foarte amabilă. Propun să-și facă și dânsa coc, ca să păstreze tradiția și să zăpăcească lumea. N-ar fi mișto să facă la fel și Johannis?

marți, 14 mai 2013

Life 2.0

Săptămâna trecută m-am căsătorit. A ieșit perfect, au fost zile călduroase și senine, cu familia și mulți prieteni la Primărie, o slujbă religioasă frumoasă, susținută de cor, o sală aranjată așa cum ne doream, un dans al mirilor decent (pentru că e greu de valsat pe tocuri și riscând să calci mireasa pe rochie) și o petrecere cu Oldiz Bend pe cinste. Toți invitații și colaboratorii au fost foarte drăguți și amabili, ne-au susținut și ne-au oferit o zi, mă repet, perfectă. Suntem norocoși și fericiți să avem drept prieteni asemenea oameni și acestea sunt momentele în care realizezi că n-ai trăit degeaba.

Am avut ceva insomnii, dar nu din cauza vreunei părți enumerate mai sus, nu m-a stresat așa de tare nimic legat de nunta în sine, ci din cauza surprizei pe care am pregătit-o timp de trei luni: am învățat să cânt la chitară și am interpretat cu Oldiz Bend două piese, eu la instrument și mireasa cu vocea. Cu o noapte înainte, pe la 2.30 repetam în gând, cu ochii în tavan, acordurile de la Wonderful Tonight și Living Next Door to Alice (varianta Who the f.. is Alice). A ieșit nesperat de bine, așa de bine încât ieri a trebuit să le fac o demonstrație alor mei, tata nu și-a imaginat că solo-ul de la WT era cântat de mine. Bineînțeles, n-am spus nimănui ce pregătim, efectul a fost maxim. O să revin când o să am filmul, sper să fie decent :)

Multumim tuturor celor care ați fost alături de noi sau ne-ați transmis gânduri bune!



luni, 13 mai 2013

Site-uri utile și o sesiune amuzantă

Începem cu lucrurile interesante pentru toată lumea. Intrați pe site-ul ăsta: 
sometimesredsometimesblue.com. Apoi reîncărcați pagina. 

Dacă aveți dubii, puteți afla răspunsul aici: isitchristmas.com

Cele două site-uri de mai sus au fost prezentate până la începerea sesiunii lui Scott Hanselman, Microsoft, la Xamarin Conference din Austin. Urmăriți-o, chiar dacă nu o să înțelegeți toată terminologia, e amuzantă și așa: xamarin.com/evolve/2013#session-umfpnw90c9

joi, 9 mai 2013

Texas State Capitol

Una din puținele clădiri vechi frumoase din centrul Austinului este Capitolul, sediul guvernului texan. Când a fost terminat în 1888 era a patra clădire ca mărime din lume. Bineînțeles, seamănă bine cu sursa de inspirație, US Capitol din Washington. Poate de aceea mi-a plăcut, dar nu m-a surprins. La o scurtă cercetare pe net am observat că majoritatea statelor au un capitol inspirat puternic de cel din Washington, există chiar și o pagină unde sunt descrise cele 5-6 clădiri cu personalitate proprie.



miercuri, 8 mai 2013

Thanks for nothing, Romtelecom!

Primită ieri, 7 mai 2013, în ușă. Pentru că dincolo de mulțumiri, dincolo de cuvinte frumoase, primii 'jdemii de clienți n-au fost interesați de o geantă și le-a mai rămas în stoc. Dacă era tigaie cu preț redus era altă poveste.


marți, 7 mai 2013

Numere cu ghinion

  • Pentru că inițial sistemul ne-a alocat scaune pe rânduri diferite, când am zburat de la NY la Austin am cerut tipei de la checkin-ul United Airlines să ne dea locuri împreună, mie și colegului meu. Ne-a dat, pe rândul 37. Intrăm în avion, trecem printre aproape toate scaunele, ajung în dreptul rândului cu numărului 30 și văd că se cam termină avionul, era ceva dubios, mai erau fix 6 rânduri. Îi zic colegului că am încurcat-o, nu există rândul 37, să vezi de nu zburăm ori pe aripă ori la business class din cauza asta. Mai înaintăm un pic, ca să vorbim cu stewardesa, și observăm că nu exista rândul 33. Am presupus că o fi și ăla cu ghinion, până am dat peste explicația asta:
There is a row 33, however it is only on the 753. This is because row 33 is an exit row and no other narrow body aircraft in the fleet has this additional exit. In the new row numbering system, all exit rows are numbered the same for fleet commonality purposes. Rows 7, 20, 21, and 33 are all exit rows in the fleet.
  • În ascensor la hotel. Apăsăm pe butonul pentru etajul 13. O americancă face conversație, ceva de genul ”vai, etaj cu ghinon!”. Zâmbim de complezență, apoi îmi pică fisa și-i spun și numărul camerei: 1313! Eram deja cazați de câteva zile și nu remarcasem detaliul ăsta.

luni, 6 mai 2013

Uscător cu limite

Ghinion pentru cei care au ”decât” una:


vineri, 3 mai 2013

Vise, taică, vise de sirenă gravidă!

Am primit niște dropsuri mentolate la conferință. Nimic deosebit, doar că au prea mult lirism pe ambalaj, te gândești de două ori dacă să le guști:


Probabil i-ar fi plăcut și lui Vasile Roaită.


joi, 2 mai 2013

N-o să-ți vină să crezi unde se ascund meleoane de lilieci

Vă ziceam că ăștia din Austin au slogan cu keep it weird? Un principal punct de atracție în fiecare seară, începând din luna martie, e podul de peste lacul Lady Bird, prelungire a bulevardului ce duce spre Capitol, adică super central. Ditamai construcția sub care se ascund circa 1,5 milioane lilieci în lunile de vârf, cea mai mare colonie nord-americană. Ne-am dus și noi într-o seară să admirăm priveliștea, ne-am plantat pe pod și am așteptat asfințitul. Au început să iasă micuțele creaturi flămânde, în căutare de insecte, n-aveau treabă cu noi, și au tot ieșit, vreo jumătate de oră, de ne-am plictisit, ba chiar a și început să pută după ele. Deh, stați voi cu încă un milion de suflete sub un pod și vedeți dacă-i ușor.
De încălzire, o poză cu podul și bulevardul,
observați Capitolul în depărtare și oamenii din dreapta
Alți cetățeni, strânși pe malul lacului.
Batman, Batman!
Lilieci plecați la vânătoare, adică norul ăla de peste copac 
O imagine furată de pe net, că e greu să pozezi chestii mici care se mișcă repede, seara:
(C) johnclarkeonline.com
PS. M-a distrat clipul lui Eftimie, de aia titlul.

miercuri, 1 mai 2013

De ziua muncii

Povesteam într-o zi cu o asistentă, trecută de la Spitalul Județean la maternitatea privată a doctorului Vonica. Printre altele, m-a făcut să realizez poziția majorității angajaților la Stat, ce trăiesc în bula lor, rupți de dinamica vieții competitive. Eu mă gândeam că o să fie o grămadă de cereri de mutare din mizeria Spitalului Județean într-un loc de muncă privat, până la urmă, dacă apare ceva nou, cei buni se înghesuie să prindă startul și să fie acolo de la început, dar se pare că oamenii-s foarte precauți. Pe lângă faptul că din punct de vedere profesional ar fi o limitare (nu se ”execută” decât nașteri), dar în condiții excelente, cu aparatură de cinci stele, angajații își pun problema dacă nu vor fi concediați, se tem un pic de lucrul cu un patron căruia chiar îi pasă de cum își fac treaba. Așa că tot mai bine e în sectorul cu stres puțin. Mă gândesc că mulți nici nu și-au mai actualizat cunoștințele, dacă o firmă își permite să retehnologizeze și instruiască, la Stat se lucrează în multe cazuri cu aparatură depășită.

Bineînțeles, s-ar putea să mă înșel, să fie o maximă competență în zonele patronate de Stat și eu să mă trezesc dimineață într-un fel de Elveție sau Austrie în care doctorii vorbesc românește. Oh, wait...

Poate vreți să recitiți și pamfletul de anul trecut, cred că e încă actual.