Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

luni, 30 septembrie 2013

My Big Fat Greek Holiday

Adevărul e că n-a fost big și fat, ci scurtă și cu un modest adaos, de doar 1-2 kile. Ne-am întors deja de două săptămâni. Insula: Santorini. Stațiunea: Kamari. Dacă ați auzit de Santorini că e insulă de fițe: parțial adevărat, există două localități de lux, Oia și Fira, pline de americani. Din păcate pentru ei, acolo nu e plajă, ci stâncă, iar noi vroiam relaxare, șezlonguri și bere la botul calului. Inițial hotărâsem să așteptăm ofertele last minute, dar când am aflat că mai sunt doar șase locuri în charter, noi fiind patru, am trecut la acțiune și soția ne-a făcut o ofertă de nerefuzat: un apartament în buza plajei, prima casă după promenadă, în mijlocul Kamari Beach. 

Conceptul de apartament e la fel de relativ în Grecia ca cel de bon fiscal. Al nostru era o cameră ce avea un perete transformat în bucătărie, însă aveam o super terasă, cu priveliște la mare. Nu mersesem chitiți să gătim, deci nu ne-a păsat. În schimb prietenii noștri au primit un apartament cu două camere, dar n-au avut suport de duș. Avantaj noi.


Stațiunea Kamari e liniștită, nu sunt mulți tineri sau familii cu copii mici, poate și datorită intrării relativ abrupte în mare și a plajei, compusă din nisip și pietricele negre, de origine vulcanică. Diferența majoră dintre nisipul normal și cel negru e că ultimul se încinge mai repede la soare. Plăcut: apa la dușul de pe plajă era caldă. Comod: tipul care se ocupa de șezlonguri ne aducea ce vroiam noi de la terasa de care aparținea sectorul respectiv. Gratis: rețelele wireless omniprezente. 



E plin de români care lucrează pe insulă: camerista era din Iași, vânzătoarele de la magazine erau de-ale noastre, nemaivorbind de cei care ”agață” clienții pentru restaurante. În primele seri ne-am așezat unde ni se părea mai interesant meniul (în mare măsură același peste tot), apoi am constatat că la cei care ne îmbiau cu diverse discounturi și mâncăruri gratis venea nota cea mai mare, așa că am început să vizităm locurile din topul TripAdvisor. Acestea, bineînțeles, nu erau în mijlocul stațiunii, ci un pic mai ferite, dar pline. N-am mâncat prost în nicio parte, dar la unele restaurante raportul preț/calitate era mai bun.

În ultima seară am fost la un restaurant cu muzică live, cântau extraordinar doi tipi, la chitară și bouzouki. Hotărâți să ne răsfățăm cu un platou de pește, pentru că în meniu scria că e pentru două persoane, și-a luat fiecare cuplu câte unul. Mare greșeală, în meniu neffind indicat că e compus din aperitive, fel principal și desert; bineînțeles că unul ar fi fost de ajuns pentru patru persoane. După ce ne-am potolit foamea cu aperitivele din partea casei, apoi cu antreurile, au venit platourile din poza de mai jos, de mi s-a făcut rușine, ziceai că noi suntem nemâncați de-o săptămână:


Pe lângă restaurante, mai aveau și terase cu muzică live, de obicei cover-uri la chitară și voce după hituri oldies. Foarte plăcut să închei seara cu o Metaxa și un trabuc, în acorduri de Pink Floyd sau Dire Straits.

Umbrelele și șezlongurile au fost relativ ieftine, 2 euro bucata, iar vremea superbă: maxime de 30 de grade, minime de 23, apa la vreo 24 de grade. Luna septembrie e călduroasă, sezonul durează de la 1 aprilie la 15 octombrie, așa că vă recomand o vacanță mai ieftină, la începutul toamnei, o să scăpați de caniculă.

Despre turul insulei în zilele următoare.

vineri, 27 septembrie 2013

Vă place balena? Moby - Innocents

A revenit Moby. Nu doar că a scos un album nou, ci a revenit la nivelul clasicului Play, fiecare piesă e bună, iar pentru că majoritatea sunt colaborări, nu e monoton.

Preferata mea este The Lonely Night, cu Mark Lanegan (dacă nu știți piesa acestuia, Harborview Hospital, o găsiți aici). Are domnul ăsta o voce... dar căștile nu-i fac dreptate, trebuie ascultată în niște boxe cu un bas decent.


Alte două piese interesante sunt Almost Home, cu Damien Jurado - la celălalt capăt al spectrului vocal față de Mark Lanegan - și The Last Day, cu Skylar Grey, o piesă foarte senzuală, stilul Moby clasic, cu sample în fundal:


Dintre piesele care nu conțin o colaborare, A Long Time e interesantă și foarte potrivită pentru condus. Din păcate încă nu e pe net.

joi, 26 septembrie 2013

Sibiu, Capitală Europeană

Sunt sătul până peste cap de sintagma din titlu. A ajuns echivalentul în cuvinte al femeii ușoare a orașului. E folosită pentru a gâdili orgolii și a stârni emoții, declamată, abuzată, maltratată, scoasă și băgată în orice context, dată cu capul de bordură și luată la șuturi de venetici. Nu suntem capitală europeană. Am fost co-capitală culturală. Odată. Demult. Mai ho. Nu mai vreau să citesc petiții, articole în ziare, texte pline de reproș, ca și cum la noi în sat ”nobless oblige” se pronunță ”capitală culturală”. Ar trebui să existe și să oblige bunul simț, spiritul civic și educația. Atât.


P.S. ca să previn comentarii stupide: n-am nicio treabă cu CCE. A fost un lucru bun, pentru care s-a muncit. Însă Sibiul nu e capitala europeană a bunului simț și nici capitala europeană a femeilor blonde cu plovăraș mov. Eventual poate fi capitala mondială a mărginimii. Dar atât. Să nu mai prefixăm orice chestie bună sau rea care se întâmplă aici cu ”capitală europeană”.

Leonard Cohen - The Favourite Game

Primul roman al lui Cohen (1963) a devenit fără mult tam-tam un clasic al genului. Am citit undeva, mai demult, că poate sta liniștit pe același palier cu Catcher in the Rye. Acum, după lectură,  subscriu. E semi-biografic, despre maturizarea unui tânăr evreu canadian. Dacă vă plac versurile lui Leonard o să vă placă și romanul, e scris în același stil de erotism poetic, cu multe metafore, dar nu exagerate, ci plăcute, subtile, are până și curgerea poeziilor sale. 


Dacă ar fi avut succes financiar și ar fi putut să se întrețină din scris am fi pierdut un cantautor, dar poate am fi câștigat mai multe romane memorabile. Reproduc mai jos unul din fragmentele mele preferate, care n-are mare legătură cu subiectul cărții, dar pe care cred că o să-l apreciați, mai ales dacă sunteți femeie :)

Some women possess their beauty as they do a custom sportscar or thoroughbred horse. They drive it hard to every appointment and grant interviews from the saddle. The lucky ones have small accidents and learn to walk on the street, because nobody wants to listen to an arrogant old lady. Some women wear moss over their beauty and occasionally something rips it away - a lover, a pregnancy, maybe a death - and an incredible smile shows through, deep happy eyes, perfect skin, but this is temporary and soon the moss re-forms. Some women study and counterfeit beauty. Industries have been established to serve these women, and men are conditioned to favor them. Some women inherit beauty as a family feature, and learn to value it slowly, as the scion of a great family becomes proud of an unusual chin because so many distinguished men bore it. And some women, Breavman thought, women like Shell, create it as they go along, changing not so much their faces as the air around them. They break down old rules of light and cannot be interpreted or compared. They make every room original. 

miercuri, 25 septembrie 2013

iO despre iOS7

E perioada aceea a anului când toată lumea interesată de dispozitive mobile se agită. La rugămintea unui prieten, pe care poate l-am luat prea în serios, el făcând doar conversație, urmează părerea mea despre noul sistem de operare de la Apple. 

M-a distrat în primul rând reacția Nokia la iPhone5C, pe Twitter, cea cu ”imitation is the best form of flattery”, ei ”uitând” temporar de iMac-urile și iPod-urile colorate lansate acum mulți ani. Nu-i bai, IT-ul devine tot mai mult showbusiness, după cum stau mărturie lansările de produse Samsung, unde circul e în floare. În schimb Microsoft a avut motive de mândrie în iunie, la prezentarea iOS7, când și ultimul competitor important a adoptat designul plat și orientat spre conținut. Le-a confirmat că au mers într-o direcție bună cu Windows Mobile 7.5. Din păcate pentru ei, nu-i ajută cu nimic că au designer bun, dacă funcționalitea e încă sub nivelul cu care-s obișnuiți utilizatorii. E ca în industria auto: scoate cineva faruri cu sticlă transparentă, toată lumea preia ideea și o implementează cum i se pare mai bine. 

Discuția despre ce-i plagiat și ce-i inspirație e prea complexă ca să mă bag în ea, cert e că și în IT, ca și în modă și design auto, există tendințe și perioade. Urmează perioada plată și colorată, să sperăm că nu-și taie nimeni urechea. Nu mă dau în vânt după atâta culoare, despre orice platformă am vorbi, dar nici nu mă deranjează prea tare, nu mă face să poftesc la bomboane, funcționalitatea e mulțumitoare. IOS 7 are o interfață veselă, adolescentină, cu câteva iconițe urâte cu spume, principala monstruozitate fiind cea de la browserul Safari. Nici cea de la Setări nu mi se pare mult mai reușită. Restul sunt acceptabile, iar cea de la Poze e chiar frumoasă. Efectul de paralaxă al noilor imagini de fundal e amuzant în primele cinci minute apoi va fi ignorat. 


Dacă tot vorbim de poze, câteva modificări aduse aici sunt minore și banale. Știu să-mi fac și singur poza pătrată, dacă am nevoie, nu-mi trebuia un mod special pentru asta. Tot în direcția Instagram merg și filtrele foto, dar sunt slăbuțe. În schimb aranjarea pozelor în albume și secțiuni în funcție de locația în care au fost făcute e o îmbunătățire utilă.

Control Center (controalele care apar trăgând cu degetul de jos în sus în partea de jos a ecranului) e principala îmbunătățire a noii versiuni, am ascuns icon-urile pentru Ceas și Calculator de pe ecranul principal și le accesez doar de acolo. Tot de acolo pun telefonul pe Do Not Disturb în fiecare seară. Notification Center (care apare când tragi de sus în jos pe ecran) a devenit un util asistent personal, îmi afișează inteligent informațiile din calendar.

Aplicația pentru vreme arată mai bine, gen The Weather Channel, în schimb nu-mi place când îmi indică vânt. Pe mine mă interesează în general dacă o să plouă, vântul nu prea udă, doar dacă răstoarnă chestii. Din câte știu, vântul și ploaia nu se exclud reciproc. Poate există și un simbol pentru vânt și ploaie și nu l-am văzut eu încă. Cred că divaghez :)


Descărcarea automată a update-urile aplicațiilor instalate e utilă, la fel și funcția de dezactivare a conexiunii de date per aplicație, mai ales în roaming. Tot utilă e și blocarea unor contacte din agendă, cărora le va intra direct căsuța vocală. Sfat pentru sms-uri: dacă tragi de mesaj în stânga, îți apare și ora în dreptul lui. Sunt probleme cu notificările push de la emailuri, nu știu însă dacă e un bug în sistemul de operare sau sunt serverele Apple de vină.

Multitaskingul e promițător, dar aștept niște aplicații care să-l pună în evidență, mai ales sincronizarea în fundal e utilă. Pocket știe deja să descarce articole în background, dar când vrea el - eu de obicei am nevoie de ele mai repede. Cert e că bateria nu se descarcă mai rapid ca înainte. Bineînțeles, dacă ați instalat o aplicație prost făcută, acest lucru poate să se schimbe.

N-are legătură cu iOS 7 ci cu serverele lor, dar mi-aș dori să meargă în România mai multe servicii bazate pe locație. Harta lor încă n-are numele străzilor, nu merge reminder în funcție de locație și nu arată problemele în trafic (nici Google Maps). Vroiam să scriu că nu apare nimic nici la Popular Apps Near Me, dar văd că tocmai a răsărit Shazam în listă.

N-am testat încă AirDrop, dar promite să fie o funcție utilă. Am să revin cu un update, dacă o să constat că am uitat ceva. Odată obișnuit cu noul eye candy (iCandy?) al interfeței, cert e că iOS7 ușurează utilizarea dispozitivului și aduce câteva funcții noi care sunt binevenite (sau lipseau de mult). Pe iPhone 4 am înțeles că e foarte lent, deci nu vă sfătuiesc să faceți upgrade, s-ar putea să dureze dublu deschiderea unei aplicații. Sunt convins că versiunile ulterioare vor rafina anumite aspecte ale design-ului.

P.S. Referitor la procesorul de 64 biți de pe iPhone5s, citez unul din fondatorii Xamarin, firmă care se ocupă cu realizarea unui mediu de dezvoltare pentru aplicații mobile, atât pentru iOS cât și Android:


Dacă programatorii sunt entuziaști, înseamnă că hardware-ul le facilitează multe lucruri noi și urmează niște aplicații interesante.

marți, 24 septembrie 2013

Lavazza, o cafea plină de mizerii. Recolta finală

Am povestit în iulie că o piatră din cafeaua boabe Lavazza ne-a stricat râșnița espressorului. Ulterior am pus o poză cu o coajă găsită în altă pungă de cafea, aceeași marcă. N-avea sens să scriu (aproape săptămânal) câte un post despre fiecare obiect găsit în urma sortării manuale a cafelei din cele șase pungi cumpărate atunci, însă le-am păstrat, iar acum, la final, vă prezint recolta:


Se pot observa următoarele: o bucată de aluminiu, două boabe de porumb, din care una transformată în popcorn, bucăți de lemn și diverse coji. Căștile n-au venit cu cafeaua, sunt puse doar pentru a compara proporțiile.

Bucata de aluminiu e compactă și tare, ea și lemnul lunguieț din dreapta (pe care nu pot să-l rup în mână) ne-ar fi distrus probabil iarăși rășnița.

Bătaie de joc.

luni, 23 septembrie 2013

Speedtest - laudă pentru Nextgen

ISP-ul meu este NextGen. Am abonament NextHeavy iar astă seară m-am gândit să-l testez un pic, să văd cum mai merge. Merge bine, pentru ce-i 44 lei/lună pe care-i plătesc. În rețeaua metropolitană are viteze excepționale, păcat că nu-mi trebuie nimic de pe serverul lor în afară de ocazionalul ”hit” în cache.

Server ULBS Sibiu
Server în Tennessee
Server în Lima
Testele au fost făcute de câteva ori, am folosit speedtest.net iar rezultatele au fost consistente. Încă o dovadă ca startul târziu pe care l-a avut România în domeniul internetului are și o parte bună, infrastructura modernă de date, deși ne-am chinuit pe dial-up în vremurile de glorie.

Tricou arăbesc de fițe

Domn simpatic, arab, stabilit în Cluj. Pleacă un pic în țara natală, de unde își sună prietena și, printre altele, îi spune că și-a cumpărat un tricou cu guler în formă de 7. Fata nu înțelege cum vine asta, dar nici nu dă importanță, e convorbire internațională și n-are timp de asemenea detalii triviale. Își aduce ulterior aminte și întreabă prietenii, care ridică din umeri, n-a auzit nimeni de tricou în formă de 7.

Vine băiatul acasă după vreo săptămână și se lămuresc:

Sursa pozei
Chiar dacă au aceeași bază, cifrele arabe nu seamănă chiar toate cu ale noastre. Unele devin familiare dacă le întorci cu 90 de grade (în sensul invers acelor de ceasornic).

vineri, 20 septembrie 2013

Santorini în imagini

Până când o să am mai mult timp de scris despre concediu, câteva poze făcute cu telefonul:
Priveliștea de pe terasă
Plaja cu nisip negru din Kamari
Intrarea într-un complex de vile 
O insulă la orizont
Aburul dimineții, peste mare
Fira 
Tot Fira 
Apusul văzut din Oia 
Plaja roșie 

Un acoperiș celebru din Oia

joi, 19 septembrie 2013

Fabrică transformată în muzeu la Solingen

Împreună cu niște clienți, am făcut aseară o nouă vizită la unul din muzeele industriale din Solingen, o fostă fabrică de foarfeci. Între 1860 și 1880 au apărut în acest oraș 324 de fabrici care foloseau noua tehnologie bazată pe forța aburilor. Beneficiau de o poziție privilegiată, datorită minelor din bazinul Ruhrului.

În vremurile de glorie, în Solingen se realiza 60% din exportul mondial de foarfeci și forfecuțe. Exportul Germaniei era sinonim cu exportul acestui oraș, principalul competitor fiind Sheffield, Anglia.

Pentru a produce o forfecuță erau necesare 176 de operații tehnice. Prin mâna unui muncitor de la un oarecare post de lucru treceau aproximativ 1000 de semifabricate pe oră.

Mai jos e o selecție de poze cu obiecte din diverse perioade:


















miercuri, 18 septembrie 2013

Biserică pe aeroport? Doar la greci, bineînțeles!

Insula Santorini are vreo 13.000 de locuitori permanenți și o grămadă de biserici. Am văzut una chiar lângă o plajă (red beach), în parcare.


Însă cea mai tare e bisericuța în jurul căreia au construit aeroportul. Au adus pământ, înălțat și consolidat pista de aterizare, dar au lăsat lăcașul sfânt la locul lui.


Din fotografia aeriană nu se vede mare lucru, în afară de faptul că se află în perimetrul aeroportului (în stânga e pista), însă de la sol se observă că a fost îngropată și înconjurată cu pereți din beton (dar are alee de acces de jur împrejur), turla nu mai trece de doi metri înălțime. Cum ar veni, adevărata biserică din groapă:
Poză de aici

marți, 17 septembrie 2013

Cum să-ți împachetezi costumul în valiză

Ieri, înainte de plecare, eram într-o dilemă: să iau costumul pe mine sau să-l pun în valiză? N-aveam chef să stau jumătate de zi prin avioane și aeroporturi îmbrăcat formal, iar în valiză știam că se șifonează mai tare decât pe mine. Am căutat pe YouTube sugestii și l-am găsit pe domnul:


M-am apucat și eu. Pe la jumătatea operațiunii am avut ezitări, e ciudat să-ți vezi costumul cocoloș, dar am mers înainte, cu planul B în gând: să-l dau celor de la hotel să-l calce. Cel mai haios a fost când am întors haina pe dos și i-am băgat mânecile una în cealaltă.

Au rezultat două grămăjoare de haine, pe care le-am fixat în valiză cu alte articole de vestimentație, așa cum zice domnul. Odată ajuns la hotel, primul lucru a fost să despachetez. Al naibii lucru, haina arăta impecabil! Pantalonii arătau și ei decent, puteam să-i rulez în jurul a mai multor haine pentru un efect mai bun. Am scutit 10 euro, prețul călcatului unui costum la hotel.

Exportăm vinars în patria Metaxa

În magazinele grecești găsești multe produse românești: de la conserve Scandia la jinars. În afară de câțiva conservatori turiști români, nu ștu cine ar da 25 de euro pe o sticlă de Brâncoveanu când, lângă el, pe raft, tronează trei variante de Metaxa (și un Alexandrion).


P.S. Ați băut Brâncoveanu, e ceva de capul lui, merită 25 euro?

luni, 16 septembrie 2013

Sfaturi utile pentru meltenii care se înghesuie la avion

De câte ori zbor cu un low-cost sau charter mă minunez de conaționalii noștri. Din fericire procentul de panarame a mai scăzut, din păcate nu suficient de mult. Trec peste omniprezentele aplauze la aterizare (dar puteți touși semna și distribui petiția), pentru că sunt chestii mai interesante de remarcat: 

1. toată lumea se îmbulzește, probabil din instinct și dorința isterică de a fi primul la coadă, dar fără un scop concret. Marea majoritate habar n-are ce să facă cu privilegiul de a fi primul. Altfel nu ar apărea situația în care, aflați în a doua jumătate a ”turmei”, am cerut și obținut patru din cele șase locuri de la ieșirea de urgență, cu loc berechet pentru picioare - acelea pentru care chiar merită să te pui primul la coadă. Așadar oamenii se înghesuie din motive puerile sau imaginare: să fie primii pentru că precis există un avantaj (nedefinit) în asta, să nu se termine locurile, să nu stea separați de familie (în condițiile în care un rând are 6 locuri). Nici după zborul dus n-au realizat că în avion nu-i ca-n tren și autobuz, că nu circulă nimeni în picioare, ținându-se de bară.

2. o doamnă tinerică cu un prunc în brațe a încercat să se bage în față, cu o metodă originală, dar stupidă. Eram pe la mijlocul cozii, într-un loc care permitea accesul din exterior și m-a întrebat, în engleză, dacă o las să intre în rând, că e doar ea cu copilul. Era charter de români veniți în concediu și ea a crezut că dacă vorbește într-o engleză stâlcită impresionează. I-am răspuns, tot în engleză, că nu o las, ori merge la coadă, ori merge în față și vorbeste cu supraveghetorul. Habar n-avea că cei cu copii au prioritate, a încercat cu șmecherie. S-a cam codit, a dezbătut cu alte două fufe (în românește) și până la urmă s-a dus la supraveghetor. A fost următoarea persoană primită la checkin.

3. două alte chestii pe care nu le înțeleg: 
a) îmbulzeala la urcat în autobuzul care te duce la avion, în condițiile în care (de obicei) ultimii intrați sunt primii ieșiti și avantajul e să urci în avion primul, ca să ai unde să-ți pui bagajele, mai ales dacă există melteni cu papornițe;

b) îmbulzeala la coborârea din avion, urmată de așteptatul la banda de bagaje, împreună cu toată lumea, inclusiv ultimii ieșiți. Bonus: când avionul are două ieșiri și nimeni nu se uită la cea din spate până nu le zice stewardesa.

Încă există și le doresc o boală incurabilă: tupeiști care se bagă în față.

15 septembrie, prima zi de muncă

Ieri dimineață îmi beam cafeaua la beach-bar, azi sunt la birou și încerc să-mi aduc treburile la zi, iar după amiază zbor în Germania, pentru o conferință cu clienții. Așa că și săptămâna aceasta o să aveți parte de posturi programate, doar că nu le-am scris încă. Cam brutală trecerea de la flip-flops și bermude la costum și cravată, nemaivorbind de temperatură: de la 30 grade și cer senin la 12 grade și ploaie. Înțeleg de ce-i urăsc nemții pe greci; și vicecersa. Apropo de asta, tocmai am auzit un banc de la șeful: până de curând nemții credeau că ouzoul de la finalul mesei era gratis.


vineri, 13 septembrie 2013

Ce să nu faci când schimbi coardele chitarei

Mi s-a sugerat acum mai bine de o lună că e momentul să schimb coardele chitarei, nu mai sunau cum trebuie. Am descoperit un mic univers, pentru că seturile de coardele sunt de foarte multe feluri, în funcție de grosime și material. Proprietarul anterior folosise un set Elixir, cu diametrul coardei cele mai subțiri de 0.09 inch (iar cea mai groasă de 0.46). La Xbase n-aveau pe stoc decât unele care încep de la 0.10. Le-am luat, nu mi s-a părut că 0.01 inch fac diferența. M-am înșelat amarnic. Teoretic, coardele mai groase sună mai bine. Nu și pentru începători. Notele au început să sune corect doar dacă apăsam chiar lângă taste, adică în poziția ideală. În plus, era ca și cum nu aveam bătături la degete - coardele mai groase necesită mai multă forță la apăsare și bend. După o oră de repetiții mă dureau buricele degetelor ca atunci când am pus prima oară mâna pe instrument.

În rest, în afară să-mi scot ochii, am făcut cam toate greșelile posibile când le-am montat:
- nu le-am rotit toate în aceeași direcție, acum fiecare strânge în ce sens s-a nimerit (cea din stânga sus de exemplu):
Unele  pleacă in stânga altele în dreapta de pe cheie
 - n-am reușit decât la a treia să le fac să se înfășoare frumos și ordonat pe cheie. Cea de sus din prim plan e ok, celelalte două de mai jos sunt înfășurate haotic:


- am uns griful cu soluție de curățat după ce-am montat coardele... pentru că am uitat. A trebuit să curăt coardele cu soluție de degresat de vreo două ori ca să nu-mi mai alunece mâinile pe ele;

- am dat jos toate cele șase coarde odată, e recomandat să le schimbi pe rând, ca să nu se detensioneze griful. A durat apoi ceva până le-am acordat pe toate, când terminam cu ultima, prima deja nu mai suna bine... și tot așa.

Un ghid complet găsiți aici.

După vreo lună de chin, s-au întors cei de la XBase din concediu și am comandat rapid un set ”normal”, care să nu mă mai chinuie. Le-a schimbat profesorul, eu am luat notițe.

joi, 12 septembrie 2013

Artă modernă la castel

În Palatul Papal din Avignon era o expoziție de artă modernă. N-am înțeles nimic, dar au ieșit câteva poze hipsterești.
Da, în prima poză e un rug de lemne, în a doua saltele și în a treia niște cearșafuri.