Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

duminică, 31 martie 2013

Poziția copilului, la Sibiu

Prezentat în sălile de proiecție Astra Film (p+m) din Piața Mică, n-am putut decât să mă întristez că n-avem un cinematograf modern. Lume buluc, mulți oameni ajunși în ultimele două minute, organizare defectuoasă, scaune prea puține (sau prea multe bilete vândute), tabureți aduși pentru completare, ecran amplasat prea jos (pentru a vedea toată imaginea din ultimele rânduri), uneori dialoguri greu de înțeles (de la sonorizare? am fost nevoiți să citim subtitrarea în engleză pentru a pricepe), așadar, per ansamblu, atmosferă de cămin cultural. Din fericire doar până a început filmul, la final sala a rămas mută, nu-i venea nimănui să vorbească, iar eu îmi doream să aplaud - poate și alții. Mi s-a părut că lipsește ceva și nu putem ieși așa, fără un gest de apreciere.


Prima parte din film, după introducerea personajelor, e dedicată accidentului și e de un realism neplăcut pentru mine. Am avut o dată un accident auto la Predeal, cu un bucureștean ce depășea coloana de mașini și s-a înfipt în mașina mea, la fel a fost situația: puțin interes pentru ceilalți, nicio urmă de remușcări sau de scuze, niște acuze de la prietenii lui că eu de ce n-am frânat (eu eram deja oprit și aproape tras în șanț ca să-i fac lui loc, dar nu se vedeau urme de frânare, deh, ABS), plimbări la poliție pentru declarații și la spital pentru sânge (parașuta din dreapta ”sufletistului” la Opera din București nu avea centura pusă și a dat nițel cu capul de parbriz), să nu mai vorbim de asigurarea obligatorie făcută la firma de căcat Agras, ceea ce m-a obligat să-mi repar mașina pe Casco. Mi-am dorit automat ca personajul din film să ia și bătaie și înfunde pușcăria. 

Apoi a început partea a doua și am empatizat cu personajele, aproape cu toate. Am înțeles și mama, l-am înțeles și pe fiu. Am apreciat-o instantaneu mai mult pe mama (mea), nu numai pentru că nu e așa ”extremă” ca doamna din film; m-am bucurat că nu avem o relație așa disfuncțională, deși unele aspecte se regăsesc în absolut toate relațiile cu părinții. 

Dacă mă gândesc mai bine, deși într-o primă fază m-a deranjat, meritul filmului e că nu încearcă să deformeze realitatea și să introducă mesaje moralizatoarea: sentimentele materne găsesc scuze oricărei fapte; acțiunile, oricum le-ai ambala, sunt de obicei mânate din interes; în România, până la un punct, te scapă relațiile și banii mă-tii de răspundere. 

O analiză pertinentă, apreciabilă mai ales după vizionare, găsiți aici. Mergeți să-l vedeți, mai sunt și astăzi două proiecții!

sâmbătă, 30 martie 2013

Lecturi de weekend


vineri, 29 martie 2013

Eric Martin live @OldiesPub

N-o fi ea cea mai mare trupă rock, dar știu că generația mea a fost suprasaturată cu ”To Be with You” în anii 90 la MTV, așa că toți cei 30+ au auzit de Mr. Big. Deși are vreo 12 albume solo și încă 7 cu formația, solistul Eric Martin n-a mai avut vreun hit în ultimii ani, dar asta nu-l face un cântăreț mai puțin talentat. Ajuns la 53 de ani, relaxat și foarte comunicativ, de-a dreptul simpatic, aseară ne-a expus timp de două ore unui gen de muzică încercat mai rar la noi - rock-ul acustic, două voci și două chitare reci. Cum a ieșit puteți vedea în compilația de mai jos:

joi, 28 martie 2013

Evenimente locale

  • Mult-lăudatul film ”Poziția copilului” vine și la Sibiu, nu la multiplex, că n-avem, ci în sala Astra Film. Avantajul față de multiplex e că biletul costă doar 6 lei, dezavantajele, dacă sunt, vi le spun după ce-l văd sâmbătă seara;
  • Sibiul a ajuns în finala concursului ”cea mai bună destinație turistică în 2013” pe Foxnomad, contra, țineți-vă bine, dacă nu știați... București. Asta-mi aduce aminte de sfertul de finală UEFA între Steaua și Rapid. Deocamdată conducem confortabil, având 80% din voturi, dar nu vă lăsați pe tânjală, social media e puternică, cine știe care A-lister se trezește că nu-i place Sibiul. Votați aici, până luni;
  • Deseară o să ajungă la Sibiu, pentru concert în Oldies, cel de-al doilea component al trupei Mr. Big, una care mie nu mi-a  plăcut niciodată prea mult, dar dacă m-am dus la Paul Gilbert (chitaristul) mă duc și la Eric Martin (solistul). Văd că prin presă se exagerează și Mr. Big e denumită ”formație legendară”, eu i-aș spune one-hit-wonder cu un semi-succes ulterior. Oricum, e remarcabil că suntem pe harta concertelor și avem unde le găzdui, în condiții decente.

Sundance

Poate ați auzit de filmul Usturoi, produs de Radu a.k.a. Groparu, un proiect ”indie” ambițios. Poate unii ați și donat sau l-ați susținut pe Reelhouse, un site partener festivalului Sundance. Aștept cu interes premiera. 

Citind ieri un articol despre Robert Redford mi-am dat seama că nu știu aproape nimic despre Sundance Festival, deși logo-ul lui pe afișul unui film e motiv de vizionare. Mi-era cunoscut, bineînțeles, cult-filmul Butch Cassidy and the Sundance Kid, bănuiam că e o legătură, dar nu mi-a trecut prin cap niciodată să mă documentez. Interviul din Esquire m-a luminat: ajuns vedetă, Redford a vrut să dea ceva înapoi comunității cinematografice, a discutat cu o pleiadă de profesioniști din industria filmului, i-a strâns pe aceștia la ranch-ul său din Utah și a pus bazele Sundance Institute, organizație nonprofit dedicată formării de noi generații de artiști independenți. Câțiva ani mai târziu, când au început să fie finalizate primele proiecte, a apărut extensia firească: festivalul omonim. Restul e istorie, s-a ajuns la 46k vizitatori în 2012, multicel pentru un eveniment in the middle of nowhere. Dintre regizorii lansați de acest festival amintesc doar un nume: Tarantino, cu Reservoir Dogs.

Vă recomand să citiți interviul, o să descoperiți un foarte activ Robert Redford la 76 de ani.

miercuri, 27 martie 2013

Una nouă cu call-center-uri

Mi se cimentează impresia că un call-center e un fel de cimitir al petardelor. Săptămâna asta am avut plăcerea de a discuta cu doamna Nica de la Orange. M-a sunat luni cu o ofertă pentru telefonia fixă. I-am zis că mă interesează, dar numai dacă pot porta numărul din Romtelecom. A întrebat un superior și a revenit cu telefonul, cică se poate, dacă merg cu prima factură la un Orange Center și cer asta. N-a vrut să-mi dea în scris acest aspect, pe motiv că n-are posibilitatea asta, nici ea, nici superiorul ei. I-am zis că nu pot să semnez un contract pe doi ani doar pe baza vorbelor ei. Mi-a replicat, cu iritare în glas, că îi știu numele și convorbirea e înregistrată. O fi, dar nu de mine, parcă cei de la Orange nu pot să zică că nu găsesc convorbirea sau că promisiunile operatoarei nu-i leagă contractual în niciun fel. Au mai pățit-o alții. A rămas că mă mai gândesc și că o rog să mă sune vineri.

M-a sunat miercuri, ceea ce m-a cam iritat. I-am zis că o să mai aștept vreo două luni, chiar dacă expiră oferta, moment în care m-a întrerupt, mi-a urat o zi bună și a închis telefonul.

Pe lânga asta, aproape săptămânal mă sună câte unul care vrea să-mi investesc banii în ceva ce aduce profit de 30% lunar. Următorului n-o să-i mai închid telefonul în nas până nu-mi spune de ce nu investește el și pierde timpul deranjând oameni. 

Bear spray

Am citit recent că un Apple Store a fost jefuit în Canada de niște indivizi înarmați cu spray de urși, un fel de spray cu piper, dar mai mare și mai nasol, și mi-am adus aminte de vara anului în care am terminat liceul. Am plecat într-o scurtă vacanță, nu puteam pierde mult timp că venea admiterea și pe atunci era treabă serioasă, undeva sub Bâlea, în pădurea din dreapta satului Cârțișoara. Eram doi băieți și o fată, am cărat ca sclavii rucsacii cu cadru metalic, supraîncărcați, bineînțeles - pe ai noștri și pe al fetei. Trebuia să stăm vreo cinci zile și am rămas opt, pentru că aveam mâncare în exces. Ca să anunțăm treaba asta acasă a trebuit să mergem câtiva kilometri până la păstrăvăria din zonă, era 1996 și telefonul mobil ne era necunoscut.

Am montat cele două corturi iglu într-o poieniță, cam la o jumătate de kilometru de foișorul unde vânase Ceaușescu urși. Găseam frecvent în drumeții urme de moș Martin, dar am dormit liniștiti, era vară, îmi aduc aminte că doar într-un zmeuriș nu ne-a fost tot una să intrăm. Țineam carnea scufundată în râu, ca să nu miroase. Acum nu m-aș mai duce, chiar și înarmat cu spray-ul miraculos. 

Am citit pagina dedicată lui pe Wikipedia și m-am distrat: o dată că nu e bine să-l lași la soare, că poate bubuie - îmi și imaginez o mașină în care a explodat un spray uitat pe bord; a doua oară pentru că nu e neaparat eficient și se pare că obiectele care au fost stropite cu așa ceva cauzează crize de isterie ursuleților, care vor să le distrugă; a treia oară pentru că m-aș putea vedea liniștit în situația descrisă de Hugh Laurie: când a mers în safari a întrebat care e cea mai eficientă metodă de a se apăra dacă e atacat de un animal sălbatic. I s-a spus să se acopere cu rahat. A întrebat de unde ia rahatul. Răspunsul: believe me, it will be there.


marți, 26 martie 2013

Falsul foto înainte de Photoshop

Tocmai am realitat că n-am scris nimic pe blog de Metropolitan Museum, cel mai mișto muzeu din NY. O să pregătesc niște postări, deocamdată mă rezum în a vă prezenta o expoziție temporară, sponsorizată de Adobe, pe care am văzut-o acolo - Faking It: Manipulated Photography Before Photoshop

În lumea tehnologiei analogice fiecare fotograf dădea dovadă de imaginație și creativitate în felul lui, nimic nu era standard. Unii au adăugat nori, identici, în mai multe serii de poze, alții au colorat ochii personajelor din portrete, unii au transformat pozele în opere de artă, alții au trucat în numele idealurilor politice - rușii chiar au eliminat cu totul personajele indezirabile. 

Preferatele mele sunt:
  • dirijabilul Los Angeles ancorat de Empire State Building. Fotografia are un gram de autenticitate, pentru că declarațiile investitorilor care au construit clădirea au sugerat o asemenea posibilitate. Povestea e amuzantă și o puteți citi integral aici.
  • Fotograful Jerry Uelsmann a realizat această compoziție în camera obscură în 1969. Trecând peste paradoxul imaginii, nu pare foarte simplu să obții așa ceva:

Caut client de email

Refuz cu încăpățânare, de cel puțin zece ani, să folosesc Microsoft Outlook. Am ales Thunderbird de la Mozilla, dar acesta are momentan un viitor incert, nu se mai dezvoltă funcționalitate nouă și nu se știe dacă va fi preluat de comunitate. Observ că e o tendință actuală, ca firmele mari să cumpere clienți de email inovativi, nu dinozauri, așa că nu-i dau multe șanse TB-ului. Dropbox a cumpărat recent aplicația pentru platforme mobile Mailbox, Google a cumpărat acum aproape un an Sparrow, un client de email pentru Mac și iOS. 

N-a rămas nimic interesant pe piață, iar eu prefer un client de email dedicat (sub Mac OS), nu un site, din mai multe motive, care țin de la filtre și productivitate la acces offline. Aplicația Mail de la Apple nu mă încântă, de Sparrow se știe că e mort și va fi integrat într-un viitor produs Google, probabil Gmail, ar mai fi vreo șase alternative identificate în acest articol. Recomandați ceva?

luni, 25 martie 2013

Idei în dialog

Urmăriți serialul Suits? Eu da și l-am recomandat călduros unui prieten. A așteptat să apară toate episoadele, să le vadă dintr-un foc. Se pare că i-am stricat plăcerea:


Mergeți la The Human Body!

Dacă aveți drum în București până la sfârșitul lui iunie, treceți și pe la Muzeul Antipa, găzduiește fascinanta expoziție The Human Body. Sună morbid, e cu cadravre, dar prezentate într-un stil accesibil, ”plastifiate” cu o tehnologie specială, cu considerație pentru corpul uman și persoanele respective. Nu știu exact ce ”exponate” sunt aduse la București, eu am văzut-o în Las Vegas în 2006, dar garantez că merită. Dacă n-ați făcut ore de disecție în facultate, mai aproape de atât de interiorul corpului uman n-o să fiți niciodată, o să înțelegeți mai bine mușchii, vasele capilare, plămânii (până și efectele fumatului asupra lor), bineînțeles, fără starea de disconfort indusă de procedeul amintit mai sus.

Update: o opinie interesantă despre expoziție;

Atenție, dacă știți că sunteți sensibil, nu vă uitați la imaginile de mai jos, pot fi considerate drept ”puternice” de unele persoane:

sâmbătă, 23 martie 2013

Lecturi de weekend


vineri, 22 martie 2013

Zero aplicații pentru chemat taxiul în Sibiu

Pornind de la postările lui Groparu despre taximetrie și ce-am mai citit pe net recent pe tema asta, am încercat să văd dacă în Sibiu există vreo aplicație prin care poți chema taxiul. Nu există. Am descărcat din AppStore următoarele:
  • Star Taxi: disponibil doar în București, Brașov, Iași și Timișoara. Asta scrie doar în descrierea din AppStore, în aplicație sau pe site nu;
  • Clever Taxi: merge doar în București, Cluj și Iași. Nu te lasă chiar cu ochii-n soare, îți arată o listă (incompletă) de firme de taxi din localitatea ta și, eventual, review-uri; Firma Clever Tech oferă atât aplicația generică cât și aplicații individuale pentru firme de taximetrie din București (de ex. Speed Taxi);
  • Chem Taxi: încă nu pare să funcționeze, în niciun oraș;
Mai sunt și altele, dar ori fără texte explicative, ori fără review-uri, nu mi-am pierdut timpul cu ele. Poate e prea mic orașul și prea scurte cursele ca să merite wi-fi gratuit în mașini, dar sper să adere în curând la una din platformele de comandă online și firmele importante de taximetrie din orașul nostru.

Later edit: Tudor zice că există TaxiZoom, care apelează Taxi 924. O să-l testez și revin cu info.

Reclamă inspirată

De câteva zile rulează o nouă reclamă tâmpită la ING Bank pe Guerrilla. Bine, cam toate reclamele ING de la Guerrilla sunt stupide, dar asta parcă e făcută pe principiul vorbitului de sfoară în casa spânzuratului. E cu un faraon, care-și laudă creditul pentru piramidă. Da, piramidă în țara Caritasului, FNI-ului și a tuturor celorlalte jocuri piramidale mai micuțe, dar eficiente, din ultimii 20 de ani.

Corecție, am reascultat-o: piramidele le-a făcut din cuceriri/jafuri, dar în ziua de azi nu mai merge, așa că-i trebuie credit. Aha.

joi, 21 martie 2013

iPhone 5 sound fail

E oficial, iPhone-ul meu 5 are un defect hardware la înregistrarea video cu sonor la volum mare, adică la concerte. Unele din aceste filme nu au decât parțial sunet, sunt porțiuni în care se aude doar un fâșâit. Pentru exemplificare ascultați partea a doua a înregistrării piesei de la concertul Partizan

Ieri a trebuit să editez destul de mult până să obțin filmulețul cu Domino, pe vechiul iPhone4 urcam înregistrarea direct pe YouTube. Am încercat să reproduc problema acasă și am reușit. Îmi cer scuze vecinilor pentru audiția de Metallica la maxim :) 

I-am făcut un reset la setările din fabrică, am descărcat o altă aplicație pentru video, l-am ținut în toate felurile, de toate canturile, nimic n-a ajutat. Enervant e că nu pot stabili un pattern, câteodată merge, alteori nu. Nici pe net nu sunt multe cazuri de genul acesta, ca să am de unde mă inspira, majoritatea au rezolvat problema dând folia sau carcasa de protecție jos; eu n-am. Cred că cele trei difuzoare fac noise cancellation mai bine decât se aștepta producătorul. N-am să-l trimit încă la service, cică durează 2-3 săptămâni, aștept o delegație.

Considerații fundamentale despre epilarea bărbaților

M-o ferit Dumnezeu de păr pe spate și nici cheptul n-aduce a urangutan viril, dar mai aud din când în când povești cu domni duși de neveste la epilare. Săracii... nu pot decât să-i admir pentru stăpânirea de sine, mi se pare extraordinar să nu te scoli de pe masa aia și-i tragi o vâslă celui care-ți provoacă durere. Asta e dovada dragostei supreme!

miercuri, 20 martie 2013

Varză a la Tribuna

Tribuna face un nou pas spre groapă. Ori Alina Stoian e debutantă ori editorul și-a băgat mânuțele ori corectorul a dormit în post (dacă-l mai are), cert e că fascinantul articol de pe prima pagină e scris în dorul lelii:
Împreună au reuşit să introducă în penitenciar telefoane de tip SMART cu care au ţinut legătura (..)
Așadar telefoane de tip smart. Nu orice smart, smart cu majuscule! Pentru că smartphone nu-i cuvânt românesc și dacă zicea ”telefon inteligent” n-ar fi înțeles nimeni despre ce e vorba?
Acesta, împreună cu alţi doi prieteni, au omorât un cetăţean german, fiind vor­ba, la momentul respectiv, de o presupusă crimă pa­sională. La momentul res­pectiv, pentru el s-a cerut închisoare pe viaţă.
Abundență de ”la momentul respectiv”. Varza continuă și în paragraful următor:
Mai multe bănci, su­permarket-uri şi Poşta Română au fost prejudiciate de gruparea suspectată de înşelăciune şi fraude ban­care condusă din penitenciar de sibianul Petru Mihai Dan. (..) Sistemul creat de Petru Mihai Dan a prejudiciat mai multe bănci, super­market-uri şi Poşta Română, spun anchetatorii. 
După prima parte, în care se relatează faptele, urmează declarația unui polițist, care spune același lucru. La un moment dat n-am mai avut răbdare să citesc. Săraca... dar chiar pe prima pagină?

Domino live@Oldies Pub

Concertul noii formații sibiene a umplut Oldies Pub într-o seară de marți, ceea ce nu-i puțin lucru. A ajutat și faptul că băieții sunt cunoscuți pe plan local, mass-media i-a sprijinit și popularizat, dar meritul principal e al lor, au talent și o nișă interesantă: cântă rock la țambal, bass și tobe. Acesta e și motivul pentru care Domino e diferit de alte cover band-uri, nu cred că există partituri rock pentru țambal pe net, îmi închipui că nu le-a fost ușor să ajusteze melodiile pentru un instrument cu 140 de corzi.


Mi-a plăcut și ”împachetarea” concertului: flyere, stickere, banner personalizat în fundal și joc de lumini profesionist. Un mic minus: le-ar trebui o voce mai puternică, dar asta probabil se dezvoltă cu atrenament (sau cu alt set-up de microfoane?), sunt doar la început.

marți, 19 martie 2013

Ceasul automatic elvețian din ziua de azi

Dacă vă doriți un ceas elvețian, automatic, trebuie să știți următoarele: are nevoie de întreținere și service-ul Tag Heuer din România e... balcanic. Dealerul autorizat ocupându-se și de alte mărci, s-ar putea să aveți parte de aceleași servicii în cazul majorității brandurilor populare provenite din țara cantoanelor (Omega, de exemplu). Acum trei ani, pentru o banală verificare, autentificare că e original (ochiometric) și reglare a limbilor, a durat trei luni  - și asta doar pentru că au fost presați cu telefoane, când au fost rugați să-l trimită înapoi așa cum e s-a rezolvat în trei zile. E drept, costurile au fost modice, vreo 80 de lei, inclusiv transportul.

Cam tot pe atunci, un prieten a făcut scandal în Elveția ca să-și rezolve problemele, după o lungă perioadă în care nu s-a întâmplat nimic. Atunci s-a putut.


Fast forward până în trecutul recent. Doi prieteni doreau să-și rezolve niște probleme, unuia îi rămânea în urmă cu 4 minute la 10 zile, celuilalt i se oprea (dacă-l dădea jos de la mână) de seara până dimineața, deși rezerva de putere ar trebui să fie mai mare de 24 de ore, iar eu vroiam să-i fac service-ul de doi ani, așa că ne-am sincronizat să le trimitem la București prin cineva. Trei ceasuri cumpărate din puncte diferite de pe glob, aceeași marcă.

După vreo trei săptămâni în care au fost testate, au venit concluziile: service-ul la al meu costă 550 lei, mi s-a transmis să-l port, nu să-l țin în cutie (e drept, îl port destul de rar, poate în weekend); cel care nu ține peste noapte se rezolvă ușor, cu 120 lei, iar proprietarul celui care rămâne în urmă trebuie să decarteze 1200 lei. Interesant e că acesta din urmă e purtat zilnic, așa că am două șanse pe viitor: să-l țin în cutie și să dau 550 la doi ani, maram pe motiv că nu-i purtat, sau să-l port și să mă coste dublu data viitoare. Bineînțeles, pot să-l vând și să-mi iau unul cu quarz. Eu totuși bănuiesc că nici ceasurile elvețiene nu mai sunt ce-au fost.

PS: termenul de finalizare: sfârșitul lui aprilie (eu), respectiv mijlocul lui mai (ceilalți).

Sound City - documentarul

Dacă vă place rockul, istoria muzicii, sunteți interesat de modul în care funcționează un studio de înregistrări sau doar vreți să vedeți ceva deosebit, cu muzică faină, vă recomand documentarul Sound City, realizat de David Grohl, de la Nirvana. 

Sound City a fost numele unui faimos studio de înregistrări din California, lângă Hollywood. În el s-a reformat Fleetwood Mac, când Mick Fleetwood i-a cunoscut pe Lindsey Buckingham și Stevie Nicks, acolo a tras Tom Petty unele din piesele de referință, au înregistrat albume Neil Young, Johnny Cash, Santana, Metallica și mulți alții, acolo s-a imprimat Nevermind-ul Nirvanei.

Piesa centrală a studioului era consola analogică Neve, achiziționată din Anglia pentru o sumă ce ar fi permis cumpărarea a două case în Hollywood la începutul anilor 70, iar odată cu închiderea studiourilor în 2011, aceasta a intrat în posesia lui Dave Grohl, moment ce a declanșat documentarul. Punctul central al filmului îl constituie pasiunea pentru muzica pură, conceptul de a produce sunetele conforme cu personalitatea și talentul artistului, neprelucrate electronic, fără software de corecție, contrar căii pe care au apucat majoritatea studiourilor și trupelor recente. Dacă vă interesează subiectul, căutați pe net prezentarea studioului British Groove al lui Mark Knopfler, similar ca filosofie. Pentru un om care n-are legătură cu industria muzicală e interesant și datorită faptului că permite analiza diferențelor dintre profesioniști adevărați și creații gen Inna sau Lady Gaga.

luni, 18 martie 2013

Snail mail de la Ambasada SUA

Ambasada SUA la București e foarte expeditivă. Completezi un formular ușor cretin, dai banul și te programează rapid la interviu. Dacă le place de tine îți rețin pașaportul, în două zile ți-au procesat cerea și ți-au aplicat viza pe el, după care ți-l trimit acasă prin curier. Eh, în faza asta, colegul meu care a trecut prin acest proces de curând nu mai înțelege nimic. Așteaptă de aproape cinci săptămâni să-i aducă curierul pașaportul! A vorbit la Ambasadă și i-au spus să mai aștepte.

Update: se pare că plicul cu pașaportul colegului e la sediul TNT Sibiu de vreo lună. Cei de acolo zic că n-au obligația să anunțe oamenii să vină după pașaport, când cetățeanul pleacă de la Ambasadă ar trebui să primească un formular în care e descrisă procedura. Interesant e că atunci când a contactat pe chat (da, au așa ceva!) Ambasada, colegului meu i s-a spus să mai aștepte. Nu i-a spus nimeni că trebuie să sune el, contrar modului în care funcționează un serviciu de curierat. Citiți cu atenție prospectele pe care le primiți :)

Hello, BX5 D2!

Căutam un set de boxe pentru biroul de acasă și de mult eram cu ochii pe o pereche de monitoare de studio de la M-Audio Studiophile AV40, însă cei de la avaudiosys.ro nu le aveau în stoc, iar la magazinul distribuitorului Apple (apcom.ro) costă nesimțit de mult. La recomandarea celor de la AVAudioSys am ales următoarele monitoare din gama M-Audio, BX5 D2. Sunt niște urlătoare mici, din care ies 70 W, nu poți să asculți la mai mult de jumătate de volum într-o cameră de bloc. 

Cu adevărat impresionant, cel puțin pentru mine, amator de muzică care n-a investit niciodată în boxe hi-end, e calitatea sunetului, tot weekendul am stat în birou și am ascultat piesele și concertele favorite. Încep să înțeleg audiofilii, e atât de frumoasă o orchestrație bogată redată așa cum trebuie, să auzi fiecare instrument și notă cu claritate, nemaivorbind de solo-urile la chitară ale lui Knopfler sau Gilmour. E drept, dacă ai un mp3 encodat la 128kbps sau mai puțin, o să plângi lângă boxe, dar unei piese de pe cd sau comprimată lossless o să-i descoperi noi elemente și nuanțe - un test relevant se poate face folosind melodia lui Phil Collins, In The Air Tonight, are multe instrumente subtile în prima parte.  Dacă vrei să duci lucrurile la extrem și compui muzică cu mult bass, poți lega și un subwoofer din aceeași gamă. La mine nu e cazul, sunt luate pentru audiție. 

Care e diferența între boxe și monitoare de studio? Ultimele încearcă să redea sunetul cât mai fidel, fără a-i modifica nicio frecvență de dragul de a-l face să sune mai bine, cu mai mult bass de exemplu. E important mai ales dacă creezi muzică, îți dorești să auzi exact ce-ai mixat. Eu vroiam niște boxe solide, nu din plastic, micuțe, să nu ocupe mult loc și cu un sunet decent.


Fiecare boxă are cablul ei de curent, un reglaj pentru volum, util dacă le amplasezi oarecum asimetric, ca mine (cea din stânga fiind mai în spate, e dată un pic mai tare) și două intrări folosite de profesioniști: XLR și TRS (arată similar unui jack mare, de la căștile de DJ sau combinele vechi). Pentru că n-au mufe de ”uz casnic”, inițial cei de la AVAudioSys vroiau să-mi vândă o placă de sunet externă de vreo 500 de lei, cu ieșiri TRS, până la urmă s-a deplasat unul din angajați la un partener și a găsit un cablu simplu de la TRS la jack de 3.5mm, pentru computer.

Să cânte muzica!

sâmbătă, 16 martie 2013

Lecturi de weekend

vineri, 15 martie 2013

Imany

Îmi place mult albumul din 2011 al exoticei Imany (fostă atletă și fotomodel). Poate știți remixul de la You Will Never Know, dacă mergeți prin Oldies.


Însă favorita este I Lost My Key:



Mențiune onorabilă: Seat With Me.

Comerț

Magazin de suveniruri în centrul Münchenului:


Dacă era în România probabil scria: if you break it you cry and then you buy (and then you cry again). 
În Rusia e și mai simplu: if we break it you still buy. Or else. 
În Tunisia sau Egipt: no problem if you break it, you my good friend. Hagi! Then you buy another one, plus gift. Și te costă de 10 ori mai mult decât aia spartă.

joi, 14 martie 2013

O seară plină de evenimente


  • De la ora 18 joacă CSU Sibiu contra Giurgiu. Neinteresant, nu mai avem șanse la playoff. Mulțumim conducerii pentru că ne dă ocazia să valorificăm la maxim banii investiți în abonament și să vedem mai multe meciuri, din păcate, de playout;
  • tot astă seară se lansează Samsung Galaxy S IV. Extraordinar. O să stau lipit de televizor ca să văd...
  • meciul Chelsea-Steaua cu colegii. Motiv bun de bere, cui îi pasă de fotbal?

Goldies Pub Alba Iulia

Există de câteva luni un nou pub în Alba Iulia: Goldies Pub - decorat cu produse posterland.ro. Încă n-am ajuns în el, știam că e în construcție, i-am descoperit pagina pe Facebook și pare interesant. Luna trecută a cântat acolo Direcția 5 iar sâmbătă seara e concert Antract!

 


300.000 - ați învățat la istorie despre ei?

La școală n-am învățat din astea. În mass media apar rar referințe la evenimentele acestea, mai mult de o frază nu am citit niciodată. Poate n-am știut eu de unde să culeg informațiile, în orice caz, articolul ”Groapa comună” din numărul 11 al Decât o Revistă e scris fără ocolișuri și edificator, probabil pentru că autorul e străin și detașat de subiect. Cred că trebuie să-i mulțumim prostalăului de Dan Șova, care a readus subiectul pe tapet. 

Pe scurt: în timpul WW2, în Moldova au fost executați de către Armata Română evrei. Câți? Între câteva sute și 14.000, rapoartele diferă, unii împușcați în casele lor sau pe străzile Iașului, alții duși în pădurile din apropiere și puși să-și sape singuri groapa, după cum puteți citi în fragmentul din DoR de mai jos. Până și nemții s-au îngrozit, nu din pricina crimelor, căci de ei erau comandate, ci de modul neorganizat în care au fost realizate.

Vă întreb: ați învățat lucrurile acestea la școală? Știați că între 1941 și 1945 au fost uciși 300.000 de evrei români? Alte popoare și-au asumat trecutul, noi îl glorificăm pe al nostru cu fiecare ocazie.


miercuri, 13 martie 2013

Muzeul Sexului. NY

Am ajuns la el doar pentru că era la o stradă distanță de hotel, intrarea inclusă în NY Pass și am vrut să mai bifez ceva facil pe listă. La parter e un magazin de articole sexy la suprapreț, nimic ce te-ar putea face să roșești, iar muzeul în sine ocupă camerele etajelor superioare ale clădirii. Una peste alta, a fost o mare dezamăgire, deși scria în broșură că are niște colecții bogate de obiecte vechi din domeniu, la fața locului situația a fost mult mai banală: era plin de panouri care descriau fetișuri, deviații sau sexul la animale. Unele erau multimedia. Nimic din ce n-aș fi găsit pe Discovery sau în Sex for Dummies. Foarte puține lucruri interesante, legate de evoluția sau revoluția sexuală a omului:

Unele dintre primele vibratoare
Centură anti-masturbare pentru băieței

Văd că pe Trip Advisor e catalog drept „tourist trap”. Pe bună dreptate. Cel mai mult m-am bucurat că am văzut clădirea asta:


marți, 12 martie 2013

Decât cuvinte

  • intră o colegă într-o librărie și zice: dați-mi decât o revistă. Vânzătoarea, o cultă, se uită urât la ea, pe principiul bancului cu polițiști (ce-i băieți, plouă afară?) sau al celui cu manelistul care vroia decât cartofi, și o întreabă: ce revistă? Până la urmă s-au înțeles;
  • nevasta altui coleg a avut parte de o experiență și mai amuzantă, cu un funcționar public:
El: numele? 
Ea: Județu! 
El: Sibiu! Numele? 
Ea: Județu!
El: Sibiu! 
și tot așa. Bineînțeles, numele de familie era Județu. Prenumele nu era Constanța.
  •  altcineva a asistat la o discuție la farmacie: 
Un el: dați-mi o cutie de nașpa, vă rog! 
Farmacista: ??
Același el: medicamentul ăla... nașpa! 
Farmacista: No-Spa? 

Angații Electrica au un al șaselea simț: detectează morții

Într-o zi îi taie Electrica curentul unui prieten. Așa, din senin, cu facturile plătite la zi. Merge omul la ei și doamna de la contracte se rățoiește: normal că l-am tăiat, nu vedeți ce vârstă are titularul (unchiul prietenului)? 101 ani! Omul răspunde: păi a decedat de trei luni, n-am apucat să fac succesiunea! Nu mințea.

Dacă trăia omul cum trebuia să procedeze, să aducă adeverință de la medic că încă e în viață? Mă gândesc că există niște pași intermediari care se pot face, până să pui clientul în situația neplăcută de a-i tăia curentul, iarna. Ca la proști. De abia aștept să nu mai fie monopol. Probabil și Romtelecom se întreabă de ce pierde clienți în draci. Tot din cauza asta, că-i ține lumea minte de când erau singuri pe piață și îi durea în fund.

luni, 11 martie 2013

Donald Duck having a Vietnam nightmare

Am răs cu lacrimi la SNL-ul de sâmbăta trecută. A fost o ediție peste medie, cu Timberlake gazdă și o grămadă de alți invitați de marcă. Trebuie să vedeți poanta cu Donald Duck, la 1:50 după începerea clipului de mai jos. Din păcate e blocat în România conținutul NBC original.

American zero, South African hero

Rodriguez, cântăreț american obscur, înregistrează două albume la începutul anilor 70. Se vând vreo șase copii, apoi contractul cu casa de discuri e terminat. Într-un fel sau altul unul din albumele lui ajunge în Africa de Sud, aflată în plin apartheid, iar versurile, de aceeași calitate cu cele ale lui Bob Dylan, devin imnul unei întregi generații. Discurile lui sunt copiate și transmise din mână în mână, ajunge mai cunoscut decât Elvis sau Rolling Stones, dar Africa de Sud este izolată și supusă unor sancțiuni de comunitatea internațională, nimeni nu-l cunoaște, ba mai mult, umblă tot felul de zvonuri despre moartea lui,  ori că și-a dat foc, pe scenă, în timpul unui concert, ori că și-a tras un glonț în cap. Nimeni nu-și bate capul, până în 1991, când este re-editat unul din albume, pe cd, iar pe coperta acestuia criticul muzical sud african pus să scrie partea introductivă își dă seama că nu se știe absolut nimic despre acest artist, așa că pune întrebarea: e vreun detectiv muzicolog interesat să rezolve misterul?

Un jurnalist citește îndemnul și lansează o investigație, câtiva ani mai târziu. Firul banilor nu duce la Rodriguez, deși se plătește licență pe albume, acestea sunt încasate de o casă de discuri. Versul unei melodii are o referință la un cartier din Detroit, acolo unde locuiește și inginerul de sunet creditat pe copertă, așa că se descoperă că artistul trăiește. Rodriguez lucrează ca zilier, în construcții, habar n-are că e legendă.

Povestea e subiectul documentarului care tocmai a câștigat Oscarul: Searching for Sugar Man. Nu v-am relatat mai mult decât prezintă trailerul.

P.S. titlul postului e cel al unui articol sud african.

duminică, 10 martie 2013

Viori aprinse, femeile

La Just Beer Pub s-a jucat vineri seara piesa cu titlul de mai sus, un one woman show în interpretarea actriței Bianca Goadă. Câteva secvențe din interacțiunea cu publicul, se pretează bine pe un asemenea spațiu:

The Best City to Visit: votați Sibiul

Anil Polat și-a propus să călătorească în fiecare țară din lume, iar de patru ani asta face, scriind în același timp impresiile pe foxnomad.com. În această perioadă se desfășoară acolo un turneu pentru desemnarea ”celui mai bun oraș pentru a fi vizitat”. Sibiul a trecut în runda întâi de Shanhai și se bate momentan cu Barcelona. Votarea în această rundă durează până luni, 11 martie, poate vă rupeți câteva secunde și acordați un vot orașului nostru.

P.S. Inițiatorul acestei campanii este Tudor, la el pe blog găsiți mai multe detalii.

sâmbătă, 9 martie 2013

Lecturi de weekend


vineri, 8 martie 2013

Noi, de la artiști vechi

Înregistrări de-ale lui Jimi Hendrix care n-au văzut lumina zilei până acum, adunate pe albumul People, Hell and Angels:



David Bowie a lansat (brusc) un album nou - The Next Day. Nu s-a auzit niciun zvon înainte de anunțul oficial. Al doilea single, cu Tilda Swinton:



Și Bon Jovi revine cu What About Now. Deocamdată singura piesă care mi-a atras atenția este Amen. Un fel de Hallelujah de-a lui Cohen:

Cum era să-mi rup capul la Statuia Libertății

Ajung pe Liberty Island, fac câteva poze doamnei verzi cu torță, apoi văd câțivă băieți care se pozau cu telefonul. Mă ofer să le fac poze cu DSLR-ul meu, era prea faină priveliștea ca să n-aibe niște instantanee de calitate, acceptă bucuroși. Unul din ei vrea să întoarcă favorul, mă trage în chip cu Manhattanul în fundal, de vreo zece ori în câteva secunde, de zici că era japonez, nu belgian, după care îi vine ideea să-mi facă poză cu statuia. Mă trimite lângă ea, moment în care fuge cu aparatul. Glumesc. Pentru că noi ne aflam pe o terasă iar ea pe alta și diferența de nivel dintre ele era de mai bine de jumătate de metru, mintea mea de baschetbalist decide că poate să escaladeze bordura dintr-o săritură. N-am luat în calcul blugii, noi, care nu mi-au permis să ridic piciorul cât aș fi vrut eu, mă împiedic cu botul pantofului de bordură și mai să mă întind pe acolo, în corul de vocalize al belgienilor, sub privirile turiștilor. Din fericire, scap ușor, doar cu rușinea.



P.S. Le-am dat cartea de vizită, ca să-mi trimită un email, să știu unde să le expediez fișierele - n-au luat legătura cu mine nici până în ziua de azi, dacă-i recunoașteți să le spuneți că încă n-am șters pozele lor :)

joi, 7 martie 2013

O mai comite și NBA-ul

Văzut pe AppleTV, dar nu contează prea mult asta, că-s rezumatele video oficiale făcute de NBA. Vamos, Los Bulls!


Later update: m-am lămurit, după ce am văzut scris pe tricourlle NY Knicks ”Nueva York” și încă o chestie cu El Heat - e vorba de Latin Nights, omagiază NBA-ul fani din America Latină.

Exact ce ne lipsea: încă o biserică!

În lumina discuțiilor recente despre Biserică, uitați un caz practic, la mine în cartier. Partea din dreapta străzii Maramureșului e cunoscută drept cartierul Ștrand, iar cea din stânga e mai nou construitul Ștrand II. În parcul central al părții ”vechi” a început după Revoluție construcția unei biserici. Am donat anual pentru asta. Între timp e aproape gata, mare și falnică:


Se pare că n-a fost suficient, probabil nu încap toți enoriașii, pentru că în Ștrand II, la nici un kilometru depărtare, a început construcția unei alte biserici. 


Sunt curios, oare ce au de zis locatarii blocului amplasat la câțiva metri de noul templu. Oare le convine situația și umbra? E trist că până și biserica se comportă ca un cocalar și încarcă grosolan normele de urbanism.



Nu cred că are cineva nevoie de două biserici, dar știu sigur că era nevoie de o grădiniță nouă, clădirea fostei grădinițe fiind retrocedată. Momentan nu există o astfel de instituție în cartier. Statul a început construcția uneia în curtea Școlii Nr. 1, dar e abandonată (în starea pe care o vedeți în poza de mai jos) de aproximativ patru ani, de când a venit criza. Nu era mai frumos și mai util dacă se punea Biserica în slujba comunității și strângea donații pentru finalizarea ei, nu pentru a doua biserică?


P.S. Îmi transmite o cititoare că mai sunt două biserici în apropiere. Există una pe Calea Poplăcii, ca să aibă și cei din acea zonă biserica lor, să nu meargă până la cea din Valea Aurie, și încă una, mai recentă, amplasată în parcul de pe strada Cristian. Nu știu dacă toate sunt de același rit, cert e că începem să avem mai multe biserici decât magazine de cartier și filiale de bănci.

miercuri, 6 martie 2013

Laptopul meu conține 32 de senzori

Device-urile din ziua de azi sunt pline de senzori și electronică. Mașinile au peste zece computere, fiecare dedicat unui alt proces pe care-l monitorizează sau țin sub control, de la airbaguri la climatizare. Senzorii sunt legați de aceste procesoare dedicate printr-o rețea industrială, în timp real. E o nebunie întreagă, nu-i de mirare că n-o mai repornești dacă-i sufli în jiglor.

La fel e și cu calculatoarele. Am instalat iStat Pro, un widget pentru MacOS, care-mi arată diverse informații despre sistem, iar recent am testat și iStat Menus, care conține și mai multe informații. După cum se vede în poza de mai jos, există 16 senzori de temperatură, doi pentru rotațiile ventilatoarelor, patru pentru voltaj, 9 pentru amperaj și unul de lumină ambientală.

Există programe care îmi oferă controlul asupra ventilatoarelor, pot să le schimb viteza de rotație. Teoretic, de aici până la un virus malefic nu e mai e mult.

Nefumător, io zic să vă gândiți mai bine

Am citit ieri în Tribuna articolul ”Nefumător caut local fără fum!”. Erau căinați nefumătorii sibieni, care n-au localuri adecvate. Sunt nefumător, dar antrenat, nu mă deranjează decât fumul foarte dens - uneori se ajunge și la fenomene de genul ăsta, moment în care mă duc acasă.

Să gândim însă logic unde va duce interzicerea fumatul în puburi, cafenele și cluburi. După prima sorbitură de cafea sau după primul pahar de alcool, pe fumător îi va mânca între buze să tragă din țigară. Dacă e noapte și răcoare afară o să încerce să scoată și băutura cu el. Pentru că majoritatea acestor localuri sunt amplasate în zone rezidențiale, poate chiar centrul istoric, o să fie gălăgie în stradă, în creștere progresivă cu numărul de băuturi consumate. Probabil o să fie și ceva pahare sparte. Așadar o să fie deranjați mai ales locatarii, care n-au greșit cu nimic, pentru că cine merge în club își asumă fumul și zgomotul. Patronii au investit (cât de cât) în izolație fonică, uși duble și alte modalități de a se feri de amenzi, dar ce se întâmplă în exterior nu e sub controlul lor. Va trebui că fiecare să-și ia un bodyguard care să împiedice tranzitul paharelor și sticlelor spre exterior, cât privește gălăgia... multă baftă!

În concluzie, dacă nu se interzic și cluburile de noapte în zonele rezidențiale, nu se rezolvă nimic. Cam câte localități cu cartiere exclusiv de birouri sau industriale cunoașteți? Ați merge la club, la mama dracului, în Zona Industrială Vest?

marți, 5 martie 2013

Poșta-i varză

Am găsit sâmbătă un aviz în cutia poștală. Scria să mă prezint la oficiul poștal din cartier marți sau miercuri între 9 și 13. Am dedus că e vorba de un colet extern și m-am mirat, nu comandasem nimic. M-am dus totuși, numele și adresa erau corecte. Restul detaliilor erau criptice și n-am înțeles nimic.

În secolul XXI, când lumea comandă frecvent chestii de pe internet, le poți primi doar marți și miercuri, între orele 9-13, ca eventual să te învoiești și de la serviciu. Așa de flexibili, adaptați la nevoile clientului  și moderni suntem, da? Și ei și cei de la vamă care au acolo un domn pus să verifice conținutul fiecărui pachet.

În fața mea erau trei persoane. Prima a fost redirectată la intrarea de lângă, nu avea treabă la colete externe ci la ghișeul normal. A doua persoană a fost și ea redirectată acolo, dar după vreo cinci minute de căutări prin foile A3 și cutiuțele de lemn cu fișe. A treia persoană și-a primit pachetul, după o admonestare că adresa din buletin și adresa la care i-a fost trimis coletul nu coincid. Acestea trebuie să fie identice, chiar dacă tu ești din Timișoara și stai temporar în Sibiu. 

Apoi a venit rândul meu. S-a uitat doamna surprinsă la mine și mi-a zis că respectivul aviz e din august 2012. Scria pe ștampilă. Eu mă uitasem doar la textele de mână. Mi-am amintit că atunci primisem doar un reaviz. Mulțumesc Poștei și poștașului pentru promptitudine! 

P.S. Femeile de la Poștă au infinită răbdare, ele chiar n-au nicio vină că sistemul e tâmpit și demodat.

Un nume de firmă foarte inspirat

Ce ziceți, dacă ați face autostopul, v-ați urca într-unul din ăsta? Vă îmbie firma? Nu-i autohtonă.

Am văzut una din mașinile lor pe autostradă în Austria și m-am amuzat. Mai tare de atât putea fi doar Viol-Speed. 

(C) poză: buzzybeeforum.nl

luni, 4 martie 2013

Dumbrava vs. Mall

Pentru că postul despre magazinul Dumbrava a ridicat intrebări despre modul în care această afacere supraviețuiește, cred că până există cumpărători de second-hand-uri nu o să se transforme nici acest magazin într-unul de tip mall. Există piață pentru lucrurile de acolo iar unele au avantajul că sunt cam de aceeași calitate cu cele de la mall doar că mai ieftine; și datorită chiriei mai mici. Să fim serioși: nu cred că mizeriile de la New Yorker sunt superior calitativ unui no-name (tot) chinezesc.

Exemplu, șireturi maro:
- Dumbrava, 130 cm, groase, 4 lei;
- Humanic/Mall: 75 cm, subțiri, 7 lei.

E păcat doar că monstruozitatea asta de clădire e amplasată în centrul orașului. 

Virusul Poliția Română

Cineva și-a pornit calculatorul într-o dimineață iar un mesaj de pe ecran îl informa că din motive de încălcare a copyright-ului Poliția Română i l-a blocat. Trebuia să cumpere un voucher și să-i bage codul pentru a evita urmărirea penală. Right. M-a sunat, m-am documentat pe net, i-am transmis informațiile și s-a rezolvat în zece minute. 

Partea funny: respectivul virus îți face poză cu webcam-ul, omul tocmai ieșise de la duș și era în halat. Concluzia lui: dacă nu vă pricepeți la IT nu porniți PC-ul în nudul gol că nu se știe când trebuie să chemați pe cineva să-l deviruseze și poate fi penibil.

(C) poză: piticu.ro

vineri, 1 martie 2013

Rockefeller Center (5)

Pe lângă International Building există și alte clădiri dedicate unor țări europene: La Maison Francaise, Palazzo D'Italia și The British Empire Building. Pe clădirea italiană se afla o sculptură cu nuanțe fasciste, dată jos la începerea războiului și înlocuită cu ceva mai ușor de digerat: paste și struguri.

Unele din ornamentele clădirii franceze:


Deasupra intrării în 30 Rockefeller Center: Wisdom, de Lee Lawrie.


Cea mai cunoscută statuie, pe lângă Atlas, este Prometheus-ul amplasat lângă fântâna centrală. În momentul construcției, costurile de funcționare ale acelei fântâni erau exorbitante, dar Rockefeller și-a dorit-o, contrar sfaturilor arhitecților.


Italianul Josep Maria Sert a pictat tavanul lobby-ului clădirii principale, opera rezultată intitulându-se Time și fiind faimoasă pentru iluzia optică a omului care pare că se înclină în direcția opusă privitorului:



Tot Sert a pictat și pereții acestei clădiri după ce lucrarea lui Diego Rivera a fost distrusă. American Progress este pictura de deasupra recepției, iar pereții laterali au fost decorați cu alte lucrări de artă, în același stil, prefera mea fiind Abolition of War, din cauza femeii de pe tunuri, în postură de Lion King (bineînțeles, inspirația o fi chiar inversă):


Nu știu dacă foiletonul acesta a interesat pe cineva, cert e că Rockefeller Center este unul din principalele locuri în care pot fi găsite obiecte de artă în stil Art Deco și vă recomand să-l vizitați cu  un ghid competent dacă ajungeți la NY, are o poveste frumoasă și merită văzut în detaliu.

Cum să faci economie de 1 și 8 Martie

Ideea unui coleg: cumperi flori cu două zile mai devreme și mărțișoare pe 2 martie, că precis sunt mai ieftine.