Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Întâlnire neașteptată

Ajunși la Cluj pe aeroport, așteptam bagajele, în zona securizată. Am profitat de cele câteva minute cât durează descărcatul lor pentru a merge la baie. Când mă spălam pe mâini, apare o domnișoară dintr-una din cabine, când mă vede se blochează: ”vai, am intrat la bărbați?”. Mda, sunt aproape convins că semnul de pe ușă era același când a intrat, respectiv că pișoarele erau și ele tot acolo. O fi fost un efect secundar al aplaudatului la aterizare. I-am zis că e ok, dar ar fi bine să nu ieșim deodată, să nu intre la idei cei peste 100 de oameni care-și așteptau bagajele chiar în fața ușii, inclusiv ”aparținătorii”.

vineri, 30 decembrie 2011

Trei filme bune

Nu-i cel mai original lucru despre care se poate scrie, dar mă gândesc că aveți timp liber și v-ați săturat de filme roz cu reni.

1. The Last Rites of Joe May - drama unui borfaș bătrân, bolnav și falit, ce încearcă să mai dea o dată lovitura, dar soarta are alte planuri cu el. Emoționant, bine jucat, bine filmat, cu muzică bună. Dacă numele Dennis Farina nu vă zice nimic, poza lui sigur o să vă lumineze, a jucat în sute de filme. inclusiv în noul serial al lui Dustin Hoffman - Luck;

2. The Ides of March - dramă politică, regizată de George Clooney, cu el, Ryan Gosling, Philip Seymour Hoffman și Paul Giamatti. O să-l vedeți des pe listele de Oscar, mi-a plăcut cel mai mult dintre toate. Motto: în politică tot ce ai e loialitatea.

3. Route Irish - altă dramă, britanică, despre un fost soldat care încearcă să afle adevărata cauză a morții celui mai bun prieten, în Iraq. Îi face intens reclamă la Radio Guerrilla.

Așa nu: rezoluții de sfârșit de an

Nu țin să analizez exhaustiv anul care aproape s-a încheiat, a fost parțial nebun, parțial frumos, niciodată plictisitor. Seismograful meu arată o linie intens fracturată în prima jumătate a anului și lină într-a doua. Ca și 2005, o să fie un an de care o să-mi aduc aminte cu plăcere. Dar nu despre asta vroiam să bat câmpii.

Singura rezoluție care îmi e familiară e cea de la monitor. Am văzut că oamenii fac o grămadă de ”rezoluții” în această perioadă, promisiuni către ei înșiși. Nu știu cum să zic finuț: rahat! Dacă ți-ai propus să înveți mongoleza prin aprilie nu cred că ai așteptat următorul 1 ianuarie doar pentru că nu era pe lista de făcut în 2011. Dacă te abuzează soția și iei tigăi în cap, nu cred că te-ai dus la pescuit căști de infanterist în Cibin și aștepți 1 ianuarie ca să rupi ușa. Dacă iarba nu-ți mai place nu cred că mai continui păscutul juma de an, doar pentru a fi sigur. Dacă de la bourbon îți ies pete, nu îți iei fond de ten și aștepți 1 ianuarie ca să treci pe single malt. Suficient de clar? Dacă ai identificat o problemă, o dorință sau o necesitate și ți-a luat mai mult de o săptămână ca să-ți faci un plan de acțiune, nu cred că începutul noului an o să te ajute prea mult. 

PS. Deși se dă mai babă decât e, prietenul meu Teo le zice bine.

joi, 29 decembrie 2011

Milano / Cina cea de taină

N-am aflat că s-ar fi putut să ratăm intrarea la capodopera lui DaVinci decât la Milano, când ne-am luat biletele la turul orașului, ce garantau intrarea în locația respectivă.  

Santa Maria delle Grazie
Pictată în sala de mese a călugărilor benedictini, lângă biserica Santa Maria delle Grazie și ocupând un perete întreg (4,5 x 8,5 metri), opera de artă are o istorie interesantă: incorect catalogată drept frescă, e de fapt pictată în tempera, cauza degradării  ei rapide. Până în anii 50 a fost deja restaurată de 10 ori, cu metodele vremurilor respective, ba chiar unii restauratori permițându-și mai multe licențe artistice, așa că într-un final nu mai corespundeau nici culorile, nici anumite detalii. Fiind aproape invizibilă, pe la 1650 călugării au deschis o ușă în peretele pe care e pictată, mai târziu zidită, dar de nerestaurat și prezentă în toate pozele. Napoleon a încercat să o fure, crezând că e o frescă, iar apoi oamenii lui au transformat sala în închisoare. În WW2 a fost aproape distrusă de bombardamente, fiind protejată cu grijă și rămânând cu mult noroc în picioare - doar peretele pe care e pictată, nu și mult din restul clădirii.

Distrugerile din război
Din 1978 până în 99 a fost restaurată cu multă atenție, mijloace moderne și analiză a schițelor originale iar acum este permis accesul a doar 1000 de vizitatori pe zi, în grupuri ce trec întâi prin zone tampon, ”ecluze”, ce asigură climatizarea controlată și având voie să o admire doar fix 15 minute. Rezervările se fac cu două luni în avans.

Fotografiatul este interzis înăuntru, dar avem o fotografie la posterland.ro:


miercuri, 28 decembrie 2011

Longevitate

Știu că trebuie să exagerezi când prezinți chestii, că e bine să marketezi produsele ca ”cele mai”, dar cred că toată treaba trebuie făcută cu cap, ca să nu dai ocazia cârcotașilor să comenteze. Mi se pare nițel stupid să zici că un calendar e cel mai longeviv când de abia a ajuns la ediția a patra. Nu o dată, nu de două ori, ci cu insistență, în toate materialele promoționale pe care le-am citit, ca și când patru ediții ar fi o continuitate extraordinară, nu ceva perfect banal pentru 99% din populație (e drept, neinteresată de greutățile întâmpinate în atragerea sponsorilor pentru această cauză nobilă și de mare însemnătate). De la a 5-a ediție o să fie ”prestigiosul calendar”? Oricum ar fi PR-ul, o să-l răsfoiesc cu interes, virtual, pe net.

O nouă daună la mașină

Văd că mi-a dispărut căpăcelul de la ventilul roții stânga față. Mi-am dat seama pentru că era singurul punct curat și strălucitor de pe mașina acoperită de noroi. Cred că-l bag pe Casco :))

marți, 27 decembrie 2011

How to properly dispose of a Christmas Tree

Dacă tot avem timp liber, iPhone și aplicație moca pentru așa ceva: cum să trimitem în Nirvana pomul de Crăciun de care nu mai avem nevoie.

Domul din Milano

Construit în decursul a 600 de ani, a scăpat de bombardamentele din WW2 fără a fi distrus, în schimb toate vitraliile i-au fost sparte de suflul exploziilor. Neavând bani, italienii le-au repictat doar pe interior, fiind nevoie de lumină artificială pentru a le pune în valoare, din exterior geamurile apar gri. Tradiţia spune că niciun italian nu a văzut biserica fără schele, fiind într-o continuă restaurare. Există inclusiv una din acele faimoase găuri în tavan, care proiectează o rază de lumină pe zodia corespunzătoare încastrată în podea.





luni, 26 decembrie 2011

Regula Turcu pt turbulențe

Avionul va intra totdeauna într-o zonă cu turbulențe la momentul T, care are loc în intervalul D (delta) cu limitele între momentul imediat următor turnării cafelei în pahare și un minut înainte ca respectiva băutură să se fi răcit suficient pentru a putea fi băută.

Corolar: totdeauna când se varsă cafeaua, șervețelele sau stewardesa nu sunt la îndemână.

Postulat: cafeaua se varsă totdeauna în zona slițului pantalonilor.

duminică, 25 decembrie 2011

Muzică. Exact un an după

Fix acum un an descopeream piesa asta:



Astăzi am găsit alta, similară în profunzime. Din fericire starea mea de spirit nu mai e acceași.

Funny Milano

Câteva chestii amuzante:

San Marco - un pic holbat

Sper că nu-i precursorul costumului de Moș Crăciun

Sandwich cu nuisance (=an annoying person)

Lupii, băăă!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Crăciun fericit, everybody!

Nu mă omor după colinde, anul ăsta am scăpat fără să aud Hrușcă, însă am una favorită din 94. O prefer în interpretarea Dianei Ross, nu a mâțăitei de Celine Dion:


Crăciun fericit, Godspeed, chei de rezervă la îndemână și net de mare finețe!

Milano - Centrul, luminile de Crăciun

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Milano a fost bombardat intens și aproape demolat. Au fost distruse Galeriile, Scala, biserici și toate vitraliile Domului. Ca și la Dresda, după război s-a purces la reconstrucția orașului iar monumentele reprezentative au fost recreate. Până în acel moment Milano semăna cu Veneția, avea sute de canale, denumite Navigli și optimizate de DaVinci. Cele din centru au fost acoperite cu pământ și transformate în bulevarde, pentru o mai bună circulație iar restul au decăzut și acum sunt folosite doar turistic, nu și pentru transportul mărfii, dar piatra și marmura cu care s-a construit Domul, de-a lungul a 600 de ani, au fost transportate cu ajutorul lor. 

Cu ocazia sărbătorilor, tot orașul este decorat. Principalele artere comerciale, Galeriile, palatele sau locuințele private sunt acoperite de lumini și decorațiuni cu bun gust. Nu există tradiția unui târg de Crăciun, sau poate nu e organizat în zona centrală. Cadoul meu e următoarea selecție de poze:

Galleria Vittorio Emanuele II
Cupola Galeriei 
Galeriile - vedere din piața Domului
Magazinul La Rinascente
Domul și bradul
Bradul din piața centrală

vineri, 23 decembrie 2011

Informații practice pentru o excursie la Milano

Milano merită văzut, ne-am simțit foarte bine acolo, eu chiar mai bine ca în multe alte părți, așa că vă fac un scurt ghid cu ce am învățat pe partea de logistică.

Dacă mergi cu avionul din Transilvania, ai cel puțin trei variante: cu WizzAir de la Cluj și Tg.Mureș sau cu Carpatair prin hubul Timișoara și plecare din toate punctele rețelei lor. Toate aceste curse aterizează la Bergamo, la 50 km de Milano, la poalele Alpilor, peisajul e superb, câmpie cu munți în fundal, din păcate aproape lipsiți de zăpadă. Aeroportul se numește Orio al Serio. Există și alte două aeroporturi care deservesc zona Milano: Linate și Malpensa.



De la Bergamo se poate ajunge la Gara Centrală din Milano cu shuttle bus-urile a cel puțin două companii: Autostradale și Orio Shuttle, noi am ales ultima. Biletele cumpărate de pe net sunt mai ieftine (28 eur pt 2 pers, dus-întors), dar nu sunt cu rezervare de loc, poți merge la orice cursă din ziua respectivă, frecvența normală este de o cursă la 30 de minute, consultați și website-ul pentru excepții. Durata transportului este de o oră și 10 minute, iar toate autocarele pleacă din fața ieșirii din aeroport și ajung în același loc, pe latura stângă a gării (cum te uiți la ea), sunt stâlpi care indică compania și destinația, totul e foarte simplu.

Gara Centrală e cam la doi kilometri de Dom, adică la marginea zonei vechi a orașului, vă recomand un hotel între ea și Dom pentru a nu mai lua și metroul. Al nostru se afla la 600 metri pe care i-am parcurs pe jos. Agenția de turism pe care am folosit-o (e nouă și ambițioasă, dacă vreți informații suplimentare scrieți la rezervari at transilvaniabooking.com sau cereți-mi mie datele de contact ale celor de acolo) ne-a recomandat Best Western Felice Casati, amplasat comod în zona bulevardului Buenos Aires (o arteră de 2km, plină de magazine normale) și la 200 metri de stația de metrou cu legătură directă spre centru respectiv toți atâția metri de stația bus-ului turistic hop-on/hop/off, ambele aflate tot pe Buenos Aires. Zona e plină de restaurante, am văzut mai multe sushi bar-uri decât pizzerii, în cartier erau vreo cinci. 

Hotelul este excelent, 4 stele, preț super decent de 320 eur pentru 5 nopți (doar prin agenție), mic dejun de cea mai bună calitate, camere curate și calde, canale tv în engleză, wi-fi gratis, personal amabil, amplasat pe stradă secundară liniștită. Singurul dezavantaj minor ar fi baia, e minusculă în lățime, dar curată. Îl recomand călduros.



De acolo până în centru se poate ajunge pe jos (cam 2 km) sau cu metro-ul, trei stații până la Dom, o cursă  în interiorul orașului costă 1.5 eur iar un tichet de o zi 4.5, redus la 3.5 pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Excursiile organizate pe care pot să vi le recomand: cu autocarul hop on/off, un bilet de 48 de ore, pe ceas, costă 20 eur de persoană, iar un tur de 4 ore al orașului, cu ghid și intrare la muzeul La Scala și la Cina cea de Taină a lui DaVinci (ambele plătite în mod normal) respectiv în Dom și în curtea castelului Sforzesco costă 60 de eur de persoană. Ar fi bine ca pe ultimul să-l rezervați din timp, pe site, în aceeași zi n-am găsit bilete, ci doar după două zile. La Cina cea de Taină intră doar 1000 de persoane pe zi, rezervărie se fac cu două luni în avans, așa că aceasta e una din oportunitățile pentru a scurtcircuita acest dezavantaj.

În posturi ulterioare o să revin cu obiectivele turistice, impresii personale, zonele de shopping și alte detalii.

Săptămâna milaneză

Am ajuns cu bine acasă, cu o întârziere de două ore pentru că avionul a avut o pană la una din roți și atât a durat reparația la Cluj. Probabil n-au găsit un cric suficient de mare în timp util.

Așa cum scrie și în titlu, urmează o săptămână de impresii milaneze, dar pentru început vă arăt doar că ieri am umblat deghizat prin aeroportul din Bergamo, să nu fac de rușine nația.


miercuri, 21 decembrie 2011

Muzică

Piesă faină, versuri stupide:



Piesă faină, videoclip fain, stare de bine:



Piesă faină, băiat în videoclip, dacă doar asculţi piesa zici că-i fată:

marți, 20 decembrie 2011

Subiect facil: taxi

Aţi observat că atunci când n-au clienţi şi se grăbesc taximetriştii sunt cei mai mari haiduci? De curând am văzut unul venind nonşaland pe contrasens, pe stradă cu sens unic, iar din faţă venea poliţia. A tras pe dreapta, a aşteptat să treacă şi şi-a văzut de cursă. Ehe, însă dacă au client şi oportunitatea să mai facă un ban, sunt mai catolici decât papa.

Într-o seară fac comandă la taxi, ies, aştept vreo 5 minute, văd că nu vine, sun iarăşi la dispecerat, îmi spune că maşina e acolo, o caut şi o văd pitită pe o stradă secundară, după curbă. Zice: nu pot staţiona în curbă! Corect,  nici că sunt parcate alte 10 maşini pe acolo, fără greţuri. Ascunde-te şi stinge şi luminile ca să te caute fraierul de client.

Altă dată, aceeaşi locaţie, eu am drum în stânga, dar taximetrista face dreapta că e linie continuă şi ea munceste, nu-şi permite să piardă permisul, apoi 5 minute de sporovăială pe tema asta, inclusiv mulţumiri lui Dumnezeu când tocmai văzuse o maşină de poliţie: vedeţi, ce puteam să păţesc dacă o luam în stânga? Am uitat să zic că nu i-am reproşat că a luat-o în dreapta şi toată şarada era generată de vinovăţia ei internă, proprie şi personală?

Venind spre casă la o oră indecent de mică, taximetristul s-a gândit că poate să mă mai plimbe pe după blocuri. În loc să facă dreapta spre blocul meu şi apoi stânga spre parcare, peste linia continuă, îl văd la o intersecţie că vrea să o ia la stânga. Îi spun că adresa indicată e în direcţia cealaltă şi se oţărăşte la mine că el nu trece pe linia continuă. Aha, dar vorbeşte nervos cu clienţii. Stop joc, pus bani pe scaunul din faţă, coborât din taxi că doar cincizeci de metri pot merge şi eu. Înjurat, dar doar în gând. El probabil la fel.

N-am nimic cu corectitudinea lor de mucava, n-am rugat pe nimeni să încalce legea, dar nici nu accept să mi se vorbească nerespectuos iar toleranţa la prostie nu-i una din calităţile mele.

luni, 19 decembrie 2011

Recolta de SUC

Nu se mai vede publicul din lanul de stand-up-comedy-uri lansate luna aceasta. Am selectat câteva care merită vizionate, toate britanice:


- Lee Evans - Roadrunner, live at O2 - deşi are cea mai mare audienţă, nu mi s-a părut şi printre cele mai bune, pe ăsta însă îl ajută mutra enorm;

- Russell Brand - In NY City - unul din cei mai faimoşi comedianţi, în Anglia, relativ necunoscut în State, încearcă să schimbe acest aspect. Wicked şi neruşinat, deci merită văzut;

- John Cleese - The Alimony Tour - a divorţat şi are nevoie de pensie alimentară. Cică. Pretext perfect pentru o rememorare a carierei, în stilul aparent sobru, dar savuros, al celor de la Monthy Python. M-am uitat cu cea mai mare simpatie la el;

- Jimmy Carr - Being Funny - cel mai bun. N-am mai râs aşa de la Blue Collar Comedy Tour. Ba l-am văzut de două ori, ca să prind şi poantele pe care nu le-am auzit prima dată, că râdeam. Recomandat.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Spre Milano

Pentru că astă vară nu s-au aliniat astrele chiar perfect (ştiu cel puţin două persoane cărora le place sintagma asta :)) şi am avut respectivul accident cu maşina, respectiv os de peşte, respectiv indigestie, respectiv entorsă, mai fac o încercare de a avea un concediu perfect anul acesta. De data aceasta cu avionul, dar trebuie totuşi mers până la Cluj cu maşina. Dacă nu-i polei, ceaţă, zăpadă sau alte condiţii meteo nefavorabile, pe la 12 ar trebui să fim în avionul de Milano. N-am mers la shopping, ci la relaxare. Întoarcerea joi. Până atunci vă las cu nişte postări programate. Nu uitaţi să-mi udaţi florile, pe sub uşă.

vineri, 16 decembrie 2011

Viţa de Vie@Oldies

I-am văzut pe cei de la Viţa de Vie live în Atrium acum vreo doi ani, mi-a plăcut show-ul, aşa că aseară ne-am dus la Oldies să-i revedem. Au început cu material diferit, de pe albumul din 2009, dar au terminat cu aceleaşi piese consacrate. Adi a făcut iarăşi atmosferă, am încercat să filmez, dar o mare parte din timp era căţărat pe masa de lângă mine, aşa că a trebuit să mă duc în altă parte ca să înregistrez piesa asta. Din păcate în zona de mese nu-s reflectoare, dar vă daţi seamă din ambianţă că a fost plin şi gălăgios.



A urmat cel mai emoţionant bis, au cântat Visare, piesă scrisă pentru Mălina Olinescu iar Adi a ieşit de pe scenă cu lacrimi în ochi.

joi, 15 decembrie 2011

Pentru casa de copii

Faptele frumoase şi donaţiile nu-s făcute pentru publicitate, dar dacă sunt realizate de alţii merită povestite, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. Probabil acţiunea nu este singulară, cred că sunt iniţiative de acest fel în majoritatea firmelor medii sau mari, s-ar putea să avem o surpriză plăcută dacă le-am inventaria. Sau poate nu. Aş fi interesat să citesc o statistică despre aşa ceva în presă.

Prietenul meu de la firma Ceprocs mi-a povestit de iniţiativa lor de a dona bani şi a merge lunar cu produse la copiii orfani de la Casa de Copii Prichindelul, cea de lângă Colegiul Octavian Goga. 

Mi-a scris, detaliile sunt destul de emoţionante:
Sunt in medie vreo 50 de copii si 3-4 mame homeless cu copii nou nascuti. Copii sunt toti abandonati, cu handicap locomotor, psihic sau ambele, mai mult sau mai putin avansat. Putini dintre ei sunt  normali, doar ca lasati de izbeliste. Unii, cu stare mai grava, sunt rezidenti acolo, ca sa zic asa, restul stau temporar, pana sunt plasati in casele de copii cu loc permanent. Sumele se transforma tot timpul in bunuri pentru uzul casnic al casei de copii si in cadouri pentru “locatari”. Nu dam bani cash niciodata!

Am trimis emailul lui colegilor mei de la Timeline Business Systems, au răspuns pozitiv şi am strâns şi noi o sumă de bani pentru aceste achiziţii de Crăciun. Le mulţumesc frumos tuturor.

Dacă sunteţi interesaţi să ajutaţi vă pot pune în legătură cu cei de la firma organizatoare. Dacă doriţi să fiţi prezenţi la momentul înmânării produselor vi-l pot comunica, am auzit că este emoţionant.

Viţa de Vie şi site nou la Oldies

Vă mai amintiţi de faimosul interviul al lui Andrei Despot cu fătuca ambetată de la MTV? Na, deseară cântă Viţa de Vie în OldiesPub şi probabil (noua) domnişoară care face interviuri mondene la emisiunea "Servus Sibiu" a Antenei 1 o să fie prezentă şi ea acolo. Care-s şansele să se repete figura? Minime; cred că interviul ăla e coşmarul tuturor domniţelor care-i iau interviu lui Despot.

Dacă tot vorbim de Oldies, trebuie spus că site-ul a fost relansat: www.oldiespubsibiu.ro. Pe lângă evenimentele săptămânii mai găsiţi poze cu procesul de amenajare a tuturor locaţiilor trecute sau prezente, e uimitor cum se poate schimba o pivniţă sau terasă. 

miercuri, 14 decembrie 2011

Fără tigri, cu cai

This is so wrong, on so many levels.


Pictură expusă la Max, textul de dedesubt e "dragostea e oarbă, dar vecinii văd".


Christmas Party 2

Eu probabil o să fiu mahmur la această oră, aşa că am pregătit în avans încă două slide-uri din alte prezentări de la Christmas Party-urile trecute. Cea de-a doua poză era după o inundaţie care ne-a distrus serverul şi benzile de backup:



marți, 13 decembrie 2011

Pub de închiriat (şi pentru Revelion)

Pe strada Bastionului, central, de Crăciun, Revelion sau orice seară de decembrie:


Colaj Christmas Party

De mult, prin 2006-2007, când aveam material şi suficient chef, le pregăteam colegilor o prezentare mai mult sau mai puţin haioasă pentru Christmas Party. Casa era în renovare, noi eram mai tineri şi fără mari pretenţii dar când mă uit la pozele astea mă apucă nostalgia, deşi totul s-a schimbat în bine, inclusiv decorul. Multe din slide-uri n-au sens decât pentru cei din firmă, aşa că am ales câteva, mai inteligibile şi am blurat feţele colegilor, pentru că nu le-am cerut permisiunea să-i fac vedete, sper să nu se supere.











luni, 12 decembrie 2011

DP Twitter

Eu: "Pattern: in fiecare an moare o cantareata, in fiecare weekend arde un club si in fiecare meci se accidenteaza un jucator de la U Cluj"

Răspunsul lui Nelu Greavu: "Hmmm, voiam sa facem Revu' in Liquid, continuarea in Gala si sa o invitam pe Malina sa ne cante... S-o dus dracu' :)"

Poate eşti alcoolic şi nu ştii

"definiţia este simplă: bei zilnic? Înseamnă că eşti alcoolic"

Citatul face parte dintr-un editorial inteligent. Ok, sunt ironic. Hai, să-i dau linkul, să vă dumiriţi şi voi. Nu cred că m-aş fi uitat prin Sibiu 100% dacă n-aş fi cunoscut pe cineva din conducerea ziarului săptămâna trecută şi nu  mi-ar fi dat impresia de om normal, ba chiar simpatic. 

Revin la articol. Nu comentez restul textului, e mult prea simplist ca să ai ce dezbate, o să mă rezum la definiţia asta puerilă a alcoolismului. Ca să nu credeţi că mă simt vizat în mod direct, urmează un disclaimer. Nu beau zilnic, am barul plin, dar sunt un social drinker, dacă-s singur acasă nu văd rostul. Când beau merg cu taxiul. N-am fost niciodată scos pe braţe dintr-un club, nu mi-am vărsat conţinutul stomacului prin nicio toaletă publică, n-am făcut scandal. Atât cu lauda.

Ştiu persoane din România care beau seara un pahar de bere. Zilnic. Nu-s dependente de alcool, nu le tremură mâinile şi nu încep de dimineaţă. Ştiu altele care adoră vinul bun şi, la fel, beau seara câte un pahar şi sunt cele mai echilibrate persoane din lume. Sunt naţii întregi, spaniolii şi portughezii de exemplu, unde e normal să bei vin la amiază, chiar dacă te întorci la lucru. Oamenii mănâncă, beau, se urcă la volan şi pleacă înapoi la treabă, le dă voie legea. O lege permisivă, pentru că e alt nivel de educaţie şi de trai. Deja am atins două puncte care complică discuţia: lege permisivă şi nivel de educaţie/trai. Cum ele nu sunt tratate în editorial, ci se merge pe varianta prohibiţiei, la modul simplist/heirupist/n-am învăţat nimic din istorie, n-am să fac nici eu teoria lor, nu-s expert în aşa ceva şi mai bine stau în banca mea, spre deosebire de alţii.

Am să-i găsesc şi o scuză: poate prin "zilnic" chiar înţelege 365 de zile pe an, nu 364. Poate. Tot simt că definiţia e jignitoare pentru cei pe care-i cunosc eu.

vineri, 9 decembrie 2011

Mi-am blocat în sfârşit MacOS-ul, după 23 de luni

Am reuşit să blochez în sfârşit MacOS-ul (Lion)! N-a durat decât din ianuarie 2010 pana acum câteva zile. Am primit echivalentul unui Blue Screen of Death din Windows, dar mult mai elegant. S-a suprapus peste imagine un strat gri inchis şi în mijloc a apărut mesajul că trebuie restartat computerul - în cinci limbi. Normal, n-a mai mers nimic până la restartul de la buton. 

Cum am reuşit? Destul de greu. L-am contaminat cu Microsoft. Am legat un hard-disk extern usb formatat ntfs, am şters nişte fişiere de pe el folosind driverul third-party (Paragon) care permite MacOS-ului să manipuleze fişierele de pe partiţii Windows (pt că el ştie nativ doar să le citească) şi am golit coşul de gunoi Nu cel din bucătărie ci din Lion. Se pare că sistemul de fişiere de pe respectiva partiţie Windows era niţel corupt, aşa că am blocat Mac-ul. La fel am păţit şi la a doua încercare. Soluţia problemei e un scan disk din Windows.

I-am făcut repede poză, că cine ştie când mă mai întâlnesc cu momentul ăsta. Aşa emoţionat am fost încât a ieşit uşor neclară :))


Am fost şi eu la un party, ca blogger

Am învăţat ceva nou: piesa este cea scrisă iar spectacolul este cel jucat. Dacă spui "piesă de teatru" în loc de spectacol, îi ofensezi pe profesionişti. Multumesc, Maria :) Şi acum contextul:

Miercuri am fost invitat la un Cocktail Press Party organizat de Teatrul Radu Stanca. M-am dus, cu plăcere, că doar nu era degustare de ciorbiţă, şi îi mulţumesc lui Tibu pentru că s-a gândit la mine. S-ar putea să fi fost singurul inginer de acolo şi mă simţeam (un pic) ca un intrus într-o lume a "presarilor", până la urmă blogul acesta e pentru prieteni şi n-am ambiţia să fie considerat presă profesionistă, aşa că m-am retras într-un colţ şi am povestit cu Gabriela, locaţia fiind chiar locul ei de muncă. Am mai întâlnit câţiva cunoscuţi şi, prin ei, alţi oameni, a trecut rapid o oră până când Florin Coşuleţ ne-a oferit un minirecital actoricesc iar treizeci de minute mai târziu totul se încheiase şi eu am plecat spre celălalt eveniment al serii, meciul de baschet dintre CSU Sibiu şi Asesoft. Anul 2011 a fost bun pentru teatrul sibian şi, judecând după ce oameni ambiţioşi are, sunt convins că 2012 o să fie şi mai reuşit.


joi, 8 decembrie 2011

Ghid de tuning BMW

Pentru unii nu e nimic mai frumos pe lume decât maşina lor, instrumentul suprem de agăţat. Ştiu pe cineva cu început de chelie şi trecut de 40 de ani care vroia să-şi refacă viaţa intrând cu Porschele în bar. Altfel i se vedea valoarea dacă ar fi putut bea cu calul său.

Următorul ghid se adresează celor fără posibilităţi materiale prea mari, care-şi doresc să fie cool, să nu-şi uite niciodată prima maşină şi să facă furori în trafic:
- se identifică un hârb adus din Germania, în stare bună, cu motor de peste 2000 cmc, că altfel nu-i "adevărat";
- se analizează taxele şi impozitele, se observă că România nu e prietenoasă cu posesorii de bmw-uri mai vechi de 17 ani, că nu mai rămân bani de bere - se înmatriculează în Bulgaria;
- avantajul de avea un număr ce începe cu BG este fentarea radarelor fixe, atâtea câte au mai rămas. Poţi să-i dai blană, cocs (nu cocks) şi carbit, fără să primeşti amenzi la domiciliu (presupun că încă comun cu al părinţilor);
- se cumpără jenţi de 18, de la second, şi cauciucuri cât mai sleek. Se învaţă arta driftului în parcare. Vara. Iarna arta driftului se învaţă zilnic, în trafic, că doar nu credeaţi că aveţi şi DSC sau alt sistem de control al tracţiunii la banii ăia?
- se cumpără folii neomologate RAR pentru geamurile laterale, trebuie să se distreze şi oamenii ăia când încercaţi să faceţi ITP-ul;
- se investesc bani în vopsea, capota musai să aibe un model cu flăcări, măcar din faţă să pară periculoasă;
- se mai dau 5-700 de lei pentru lumini de poziţie cu LED-uri, doar sunt la modă şi nimeni n-o să-şi dea seama că nu-s din fabricaţie sau că nu se potrivesc prea bine cu bara aia. Se poate şi mai rău: Audi/VW din aceeaşi generaţie, care imită modelele noi şi arată ca şi când a trecut printr-un brad de Crăciun şi au rămas luminiţele atârnate de bară;
- pentru culmea fineţii se montează şi faruri angel eyes, eventual cu xenoane, la vreo 230 euro;
- se schimbă radioul cu casetofon original cu un mp3 player şi se iau nişte boxe cu subwoofer care o să producă desprinderea căptuşelii interioare a tavanului în trei zile. Nimic nu e mai frumos decât să-ţi cadă tavanul în cap când te plimbi cu băieţii, stând smechereşte aplecat peste cotiera dintre scaune.

La final se va obţine visul oricărui cocalar: un aspirator de benzină, de bani şi de femei de la ţară. Happy tuning!

PS: Mai există o specie din aceeaşi categorie: ăla care-şi face tuning la Loganul de firmă.

miercuri, 7 decembrie 2011

Ultima metodă de cerșit

Acum vreo lună treceam prin parcarea Kaufland, venind de la mall, când aproape îmi sare în față un domn între două vârste, fâcându-mi cu mâna să opresc, ceea ce și fac. Deschid geamul, îmi zice că a făcut pană la microbuz, dacă nu-l pot ajuta cu 5 lei să meargă cu personalul acasă. De ce nu își făcea roata? Nu mai știu exact ce-a zis, că-i trimite șeful bani, că vine cu el a doua zi sau ceva de genul ăsta. L-am ajutat, relativ sceptic, dar na, de când am citit povestea cu cel pe care l-a lăsat pitzi în Viena fără mașină și portofel și toată lumea credea că e cerșetor mi-am schimbat un pic optica.

Aseară, în față la Cotton, după ce mă urc în mașină, vine la geam un domn, cu mobilul în mână, face semne. Credeam că vrea vreo informație. Deschid geamul, îmi zice: ”mă scuzați, să nu credeți că-s vreun boschetar sau ceva, am făcut pană la microbuz, nu mă puteți ajuta cu 7 lei să mă duc cu personalul acasă, la Făgăraș?” N-am stat la povești, i-am zis că am mai auzit un text identic acum o lună, să mă lase în pace.

V-a abordat careva cu povestea asta?

marți, 6 decembrie 2011

New York

N-am mai pus muzică de mult, dar ultimul album Snow Patrol - Fallen Empires - merită menţionat. Deşi câteodată vocea plângăreaţă a solistului mă irită, cele mai multe piese sunt frumoase, ba unele chiar deosebite.
Preferata mea, inclusiv pentru versuri, New York:

Îngeraş pe geam

Trec ieri pe la ai mei, observ un desen foarte detaliat pe un geam, cu două aripi imense, mă gândesc ce îngeraş mişto a desenat mama şi mă apropiu să-l studiez, să văd mai bine modelul. Când colo, o replică perfectă după un porumbel cu aripile întinse. Aşa de detaliat de i se vedeau până şi găvanele de la ochi. Şi-o tras una biata pasăre de geam de s-a imprimat tot corpul. A supravieţuit.

Poza nu e prea reuşită, n-ai cum să capturezi imaginea translucidă cu lumină în spate, dar se vede bine aripa dreaptă.


luni, 5 decembrie 2011

La Cluj

Sâmbătă dimineaţa, când treceam prin centrul oraşului cu direcţia Cluj, văd o ciupercă atomică deasupra Liquidului. Era un fum alb, ca la Vatican când se alege papa. Hopa, i-au ajuns blestemele concurenţei, de mult auzisem că li se coace ceva. La propriu. Nu mă bucură acest dezastru, nimeni nu ar trebui să plătească în halul acesta pentru că pune dj-ul muzică de acum cinci ani; acum toată lumea va migra către locurile frecventate de noi, restul. Plus că Terracotta devenise un restaurant de referinţă pentru oraş.

La Cluj, după botez, am dat o tură prin Polus iar duminică dimineaţa prin Iulius. La brandurile internaţionale sunt preţuri exagerat de umflate: Gant, Lacoste şi Tommy Hilfiger n-au plovăre sub 800 de lei, ceea ce nu respectă în niciun fel paritatea cu preţurile în euro din restul Europei. De aceea poate şi sunt tot timpul goale. În schimb Massimo Dutti (tot marcă Zara) e surpriza plăcută, are preţuri mult mai decente şi haine de calitate, dacă o să intre mai puternic pe piaţă Bigotti şi Steilmann o să aibe probleme şi mai mari. Despre Zara pot să spun că TRF nu e un nume de raion foarte potrivit pentru România, îi mai pui un ă în coadă şi l-ai compromis.

În weekend, la Iulius e all you can eat like a pig la sushi bar, am profitat din plin, noroc că orezul nu cade greu. Că tot vorbim de sushi, cineva, nu dau nume, a comandat vineri în loc de 20 de bucăţi, 20 de porţii (a câte 10 bucăţi fiecare) la Casablanca. A scăpat dând frumos din gene, dar probabil şi azi mai e promoţie la orez acolo.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Goodies de la TripAdvisor

TripAdvisor e un site util. Are review-uri și poze făcute de utilizatori la hotelurile la care au stat. Din când în când dai peste câte o monstruozitate de genul ăsta:

Photos of BEST WESTERN Hotel Felice Casati, Milan
This photo of BEST WESTERN Hotel Felice Casati is courtesy of TripAdvisor

vineri, 2 decembrie 2011

Alexandrina Hristov@Oldies Pub

Mi-am dorit de ceva vreme să o văd pe Alexandrina în concert. A fost la Bookfest, dar cine poate să ajungă la un concert pus într-o zi de luni la ora 17? În schimb aseară n-am ratat momentul, deși puțin promovată de radiourile noastre, localul s-a umplut. AH e un fel de Tori Amos, voce și pian, un timbru special și niște versuri pline de sensibilitate, ce merg foarte bine cu partiturile scrise de ea. De fapt toată prestația ei denotă sensibilitate. Am înțeles că există și o altă variantă de concert, cu formație și orchestrație mai amplă - poate data viitoare. Muzica ei e printre singurele compoziții în limba română pe care le pot introduce în playlistul de chillout, deși unul ușor depresiv.

O schimbare mică, dar de efect: au ridicat noile boxe până în tavan, prietenii știu de ce.



PS: așa cum am scris deja pe FB, primele versuri după ora 0:00, intrând în ziua mea, au fost: ”baby, viața-i frumoasă”. Dacă stau să mă gândesc, putea să mă invite și pe mine pe scenă, să mă învețe să cânt la pian, de ce doar alții să primească lecții de tobe? :))

Idei în dialog

Ieri:

x: si maine ai liber?
c: da
x: te doare in ....
c: yep

x: maine ti-ai luat liber ca sa nu dai de baut la servici
x: asa se face averea
x: cand iti rozi de sub unghii
x: :d
c: :))
c: din pacate gresesti
c: daca dadeam maine de baut faceam economie
c: ca numa o colega merge la lucru
x: =))
c: asa ca dau luni, cand sunt toti



joi, 1 decembrie 2011

Suntem bine?

Citind-o pe Gabriela şi al ei "e totul în regulă?", mi-am adus aminte de ceva similar. Am fost într-o seară în restaurantul/cafeneaua noastră preferată şi aveau o chelneriţă nouă. Ne-a adus comanda, cinci minute mai târziu s-a postat în faţa noastră, la câţiva centimetri de masă şi ne-a întrebat dacă "suntem bine". Adică ea întreba la persoana I plural. I-am mulţumit şi ne-am văzut de mâncat şi povestit. Peste 10 minute vine a doua oară - "suntem bine?" Da, suntem, noi sigur, dumneata? Bineînţeles, răspunsul a fost în gând. Mai trec 10 minute - "suntem bine?" Da, femeie, suntem bine, nu se vede că povestim? Normal, tot în gând. A patra oară când a venit să ne întrebe dacă "suntem bine", cu ultima urmă de decenţă de care mai eram capabil, i-am spus că o să o deranjăm noi dacă ne trebuie ceva. A înţeles mesajul.

Problemele mele cu sistemul ăsta sunt următoarele:
- dacă mi te postezi în zona mea de confort, o iau drept atitudine agresivă;
- dacă mă întrerupi din conversaţie, chiar dacă mă întrebi dacă sunt ok, tot e nepoliticos;
- dacă ţi-am spus de trei ori că n-am nevoie de nimic, ai putea să înţelegi mesajul şi să încetezi;
- folositul persoanei întâi plural e cel mai stupid dintre toate.

Răspunsul care taie macaroana: eram bine, până ai apărut tu.  

miercuri, 30 noiembrie 2011

Peste 600 titluri noi la www.posterland.ro

Dacă zic că www.posterland.ro e cel mai mare magazin de postere din România par lipsit de modestie, dar e adevărat. Nu doar online, ci per ansamblu (online şi magazine fizice), avem cele mai multe produse oferite spre vânzare. Tocmai am mai adăugat peste 600 de titluri noi. Au apărut şi categorii noi, ca "jocuri computer" sau "tipare cu ramă", precum şi rame din lemn, import UE, de diverse mărimi. Un alt plus: fiecare comandă de peste 50 lei se premiază şi, credeţi-mă, autocolantele şi insignele noastre sunt bine primite de public.


Foarte important de menţionat este că toate aceste produse nu sunt tipărite în pivniţă, ci sunt de inaltă calitate, realizate la cele mai importante tipografii de gen din lume, cu licenţă şi toate drepturile plătite. România beneficiază de aceeaşi calitate a produselor ca Statele Unite sau Anglia, la preţuri decente.

Posterele sunt încântătoare, nu aş ştii pe care să vi le recomand, toate au ceva deosebit, dar pentru că vin Sărbătorile şi copiii sunt cei care se bucură de ele cel mai mult, vă invit să vă uitaţi în secţiunea "Desene animate" şi "Educaţie", sunt nişte produse colorate acolo, absolut fermecătoare. Personaje clasice sau moderne, Mickey Mouse, Madagascar, Pokemon, Marvel, Winnie the Pooh, prinţese, Kung Fu Panda, Looney Tunes, Nintendo, Clone Wars, Bakugan, Ben10, Spongebob, Thomas, Toy Story şi, juvaerul coroanei, Cars - găsiţi tot ce şi-ar putea dori un copil sau un adolescent: South Park, Simpsons, Futurama.

La jocuri pe calculator avem postere cu: Assassins Creed, Angry Birds, Call of Duty, God of War, Epic Mickey, Halo, Nintendo şi altele.

Cred că o să aveţi ce alege, dacă doriţi să faceţi cadouri de acest gen familiei sau prietenilor dvs sau dacă doriţi să vă redecoraţi spaţiul de locuit, caz în care vă recomand secţiunea "tipare de artă".

marți, 29 noiembrie 2011

Lars Urlich și... subsemnatul

Astăzi e ziua lui Bobu și, ca de obicei, nu primește de la mine decât un călduros La Mulți Ani! căci noi niciodată nu ne-am făcut cadou ceva de ziua noastră; ținând cont că a mea e după trei zile se anulează reciproc cu grație. Dar ne întrebăm de fiecare dată: și anul acesta, ca de obicei?

Aseară s-a gândit să facă el ceva cadou lumii de ziua lui, să-și împărtășească experiențele, așa că am primit la redacție următorul text:


Ieri, zi urâtă de luni. Știți cel mai ''frumos" compliment  care se poate face unei femei: ești frumoasă ca o zi de luni. Așa că ce sa fac într-o zi de luni ca să fie complet ratată și să mă ducă la depresie maximă? Mă duc la sală, că vorba aia... 100 de kile cu sală se țin. Mă rog, ăsta era planul... dar pe ultima sută de metri  tovarășa mea de suferință, la sală, in viață și în casă, îmi zice: hai pe Centru că trebuie să-mi cumpăr ceva. Prima reacție: ''ce naiba mai vrei să-ți iei? N-ai destule?". Mi-am dat seama că e o întrebare retorică. Femeile niciodată n-au destule. Bineințeles că asta era doar în gândul meu. În realitate răspunsul a fost: ”mergem, cum să nu mergem, cum vrei tu.” Ce să zic și eu? 

Toate bune și frumoase, dar după două minute mi se aprinde neuronul pe care îl mai am: mâine împlinesc frumoasa și rotunda vârstă de 18 ani.. pe un picior, și sigur vrea să mă ducă pe centru să-mi cumpere un cadou, deși am specificat clar că n-am nevoie de alt cadou decât humidorul pentru trabuce pe care l-am primit la începutul acestei luni. Poți să strici plăcerea omului? Hai că mă duc, ne certăm după aceea dacă vrea să-mi cumpere cadou. Sala... poate să aștepte. Zis și făcut. Ne întâlnim, pornim pe Centru.

Din vorbă în vorbă ajungem să facem un mic... ocol, pe la Oldies, ''ca să ne întâlnim cu o prietenă să îmi dea niște bani pe care i-am împrumutat". Ce să mai zici? Dacă are fata să-ți înapoieze banul trecem, că cine știe... poate mâine nu-i mai are. Intrăm în Oldies.... Se deschide doar la ora 20, dar  cunoscând proprietarii, mă consider norocos că pot intra la orice oră sunt invitat. Înăuntru, Bebe și Ionut, membrii formației Oldiz Bend și bineînțeles... subsemnatul cu cele două... conspiratoare. 

Mă uit pe scenă... și ce văd: tobele... instalate ca pentru repetiție. Deja mi se scurgeau ochii. Eu, om cu bun simț, dar total afon, cu două mâini stângi și urechea muzicală până la genunchiul broaștei, parcă aș fi bubuit oleacă în ele. Știindu-mă afon, nici nu îndrăznesc să zic așa ceva. Dar... Ionuț mă întâmpină: hai odată, bate în ele, că nu le-am montat degeaba! Atunci mi-a fost clar. Totul a fost o farsă cu scopul de a mă aduce la Oldies și de a primi cel mai frumos cadou. Dupa cum spuneam, azi împlinesc 18 ani... că ceilalți 18 i-am pierdut prin cluburi. Iar mulți dintre ei i-am pierdut în acest club, unde nu de puține ori i-am ascultat cu o deosebită plăcere pe acești baieiti din trupa Oldiz Bend și de fiecare dată sunt fascinat de felul în care Ionuț rupe tobele. M-am exprimat de nenumărate ori, în timpul concertelor: ce mi-aș dori să bat și eu în tobele acelea. Eram de-a dreptul fascinat. Dorința mi s-a împlinit. 

Ce a urmat? Să nu intram in detalii. O oră de zgomote infernale. E mult mai greu decât își închipuie cineva. Când stai și te uiti, totul pare foarte ușor. Nu e deloc. Coordonarea mâinilor și picioarelor... nu e pentru toți. Oamenii, cu bun simț: te mai așteptăm la repetiții. Ce sa zică și ei? Să strice plăcerea sărbătoritului?

Mulțumesc lui Ionuț, Bebe, Cristina și Adela pentru minunatul cadou pe care mi l-au oferit. Cine s-ar fi gândit că niște vorbe pot deveni realitate? Hmm... mă gândesc. Anul viitor o să mă gândesc să cer U2. Cine stie.... :)

Le promit băieților de la Oldies că mă voi întoarce la repetiții. Dar de data asta... la voce. Și colegii mei, de pe plantația unde trudesc, pot să confirme: am voce... că doar urechile lor aud urletele mele când nu-și fac treaba... și nu numai. :)

Iar în încheiere, o mică comparație. Performanța mea la tobe a fost 0,00000001% comparativ cu băiatul de 5 ani din videoclipul de mai jos.

Pentru conformitate, 
Bogdan Muntenas sau mai simplu zis: Bobu

luni, 28 noiembrie 2011

Oldiz Bend a împlinit un an

Aşadar sâmbătă seară a fost concert aniversar, Oldiz&friends. Localul plin ochi; muzică bună - iar au schimbat playlistul, bagă şi country la warm-up în ultima vreme, dar nu din cauza asta e bună muzica; boxe noi, acum cu 50% mai asurzitoare - e luni dimineaţă şi undeva, adânc, între urechi, capul meu mai ţiuie încă. Mulţi prieteni, iar am fost peste 15 la o masă de patru, n-aş zice că dăm tonul, dar la noi se stă în picioare de la ora 11.30. I-am invitat pe toţi să atingă masa critică - noua denumire a măsuţei noastre.

Despre concertul care a început la ora unu se pot spune doar lucruri bune, n-au fost numai piesele pe care le ştiţi deja, invitaţii au adus melodiile pe care le cântă bine la karaoke sau sub duş. Au urcat pe scenă, în diverse momente ale serii: Andreea Z, Cornelia, Sofia, Pink, Antract (cu un medley) şi Moldo. L-am lăsat pe Moldo la urmă pentru că piesa Metallica - Enter Sandman a fost interpretată genial, cel mai reuşit cover al serii, de la voce la chitara lui Manole, dacă o reascultaţi cu atenţie o să vedeţi că nu-i chiar uşor. Mi se ridică părul pe ceafă când îmi amintesc (zilele astea am o freză de Eminescu). La ora patru, când am plecat, începea a treia parte a concertului şi se pregătea Adi Corlaciu să intre în scenă.

La mulţi ani băieţi şi fete din formaţie! Vă invit la nuntă.

PS: O altă chestie amuzantă: de-a lungul timpului am văzut multe lucruri mai neobişnuite prin cluburi, până acum credeam că cel mai tare moment a fost când un bătrânel de 70 de ani, piele şi os, s-a urcat pe un butoi pus pe scenă şi şi-a dat cămaşa jos, oripilându-ne pe toţi. M-am înşelat. Sâmbătă astrele s-au aliniat din nou şi am avut parte de un domnişor cu blană de vulpe la gât, gay declarat, dansând lasciv cu o doamnă ce se apropia de vârsta a treia, genul care pare că tocmai a trecut printr-un divorţ greu, cu plovăr şi permanent cu un pic de chelie în mijloc. N-ai şansa să vezi aşa ceva în fiecare zi. Căminul cultural meets căminul curtural.

furată de pe fb

duminică, 27 noiembrie 2011

Un spam interesant

Am primit un mail de la o spammeriță, Mariana, care îmi scrie așa: pierde greutate în somn! Dragă Mariana, mulțumesc, dar nu pot, sunt ocupat cu sforăitul. Cine știe, cunoaște.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Voi știați că Hilfiger face televizoare?

Am fost ieri la o cununie, la Ramada. Toată după-amiaza m-am rugat de chelner să-mi aducă telecomanda de la plasma din fața mea, dar n-a vrut. Model interesant, 4:3 nu 16:9.


vineri, 25 noiembrie 2011

Walter Isaacson - Steve Jobs

Deşi o prietenă americană mi-a scris pe FB că e dezamăgită că citesc o carte despre un "narcissistic bully", n-aş putea să spun că simt la fel, sunt multe chestii de învăţat din ea. Se poate învăţa despre cum să fii un nesimţit, un fixist, un nespălat (a avut vreo 10 ani în tinereţe când era cam certat cu apa, datorită convingerilor că dieta împiedică secreţiile) dar ţinând cont că toată lumea greşeşte mai bine învăţaţi despre succes şi eşec, despre mintea cea de pe urmă, a doua şansă, despre un simţ estetic şi o intuiţie a lucrului frumos construit şi finisat la perfecţie. Jobs n-a fost un om extrem de inteligent, ci un geniu, noţiune care defineşte o persoană capabilă să facă conexiuni şi salturi neliniare care au permis invenţia unei multitudini de produse revoluţionare şi care a fost catalizatorul unei echipe de specialişti din toate domeniile, pe care i-a împins să depăşească barierele performanţelor de care se credeau capabili.

N-am de gând să vă plictisesc cu laude, cartea trebuie citită de toţi cei care apreciază un design industrial de excepţie, de cei interesaţi de best-practice în relaţia cu furnizorii, de motivaţii fără linguşire ("the ride is the reward"), de cei fascinaţi de eleganţa produselor integrate, de cei care vor să înţeleagă cum poţi să fi un geniu într-un domeniu şi lipsit de calităţi în altele, în care majoritatea se comportă onorabil, de plăcerea de a realiza produse de dragul a ceea ce reușești să creezi, nu pentru bani.

Nu-s un mare amator de cărți biografice, am mai citit doar una despre A. Schwarzenegger, pentru a putea înțelege cum a ajuns dulapul ăsta guvernator, și încă două pseudo-biografii romanțate despre Michelangelo și Van Gogh, scrise de Irving Stone, dar o să continui cu altă carte care l-a făcut celebru pe Issacson - Albert Einstein.


joi, 24 noiembrie 2011

Pe drumurile patriei e ceaţă şi trenuri

Aseară ne-am întors de la Deta. Cu grijă să nu agităm six-pack-urile de Terapia din portbagaj. Bucuraţi-vă, la anul îşi construiesc o fabrică nouă şi o să livreze în toată ţara. Deocamdată îşi consolidează prezenţa locală prin magazine de desfacere în două Carrefour-uri în Timişoara şi unul în Arad, plus o berărie proprie cu tipic nemţesc (tot la anul).

Ori te grăbeşti, ori nu, am constatat că tot în 4.5 ore ajungi la Sibiu. Am preferat tot varianta Deta - Reşiţa - Caransebeş - Haţeg - Orăştie şi iar a fost bine. 

Am văzut un zimbru roz cu inimioare prin Haţeg şi două trenuri tip personal rebotezat regio. Ştiaţi că între Deta şi Reşiţa sunt şase treceri de cale ferată în 50 de km? Am prins bariera la două dintre ele, bănuiesc că am văzut trecând de la stânga la dreapta şi apoi de la dreapta la stânga acelaşi tren regio pentru care bariera coboară cu zece minute înainte ca personalul obosit să-şi facă apariţia. Distractiv. Cred că cel mai bine s-au distrat proiectanţii drumului înfăşurat în jurul căii ferate, sau invers. 

Lecţia de geografie a continuat cu constatarea că oraşul Bocşa (populaţie 19.023 şi-un arici) are o lungime la şosea de 9 kilometri. Intri în Bocşa şi te tot duci. La fel, în jurul faimoasei localităţi Oţelul Roşu e o densitate de sate încât vreo 40 de kilometri navighezi în mare parte intravilan. Măcar drumul e bun şi pe frigul ăsta nu dorm beţivii în şanţ.

Am observat că se face risipă la banul public, am o soluţie petru a scoate România din criză: există sate în afara cărora există amplasate indicatoare de limitare a vitezei la 70 km/h iar după 10 metri urmează semnul de 50 km/h şi numele localităţii. Ce rost mai avea primul indicator? Gata, punem de-o petiţie.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Alte chestii despre timbre

Postul a pornit ca un răspuns la comentariul Gabrielei: "zău dacă te vedeam genul colecţionar de timbre" şi a crescut aşa mult încât merită să-l public separat.


Înainte de 89 nu se muncea pe brânci, nu ne uitam la tv prea mult aşa că toată lumea avea un hobby: fotbalul, cititul, aeromodelismul sau colecţionatul de timbre. Tata a ales a doua şi ultima variantă - pe cea din urmă nu foarte convins, din când în când mai mergea pe la sediul Asociaţiei Filatelice şi cumpăra câte o serie nouă. Cred că am strâns vreo jumătate de clasor de timbre mai valoaroase şi alte 2-3 cu junkuri.

Bineînţeles, mai erau şi alte chestii care se puteau face: ieşiri cu cortul, drumeţii, jucat table sau şah, ştiţi şi voi, ăştia născuţi înainte de 1980.

Noi, copiii, făceam schimb de timbre în parc şi în faţa blocului. Nu exista gumă turbo sau "surprize", aşa că nişte coliţe frumos tipărite, pe hârtie lucioasă, erau ceva deosebit şi "apetisant" într-o lume a tiparului prost şi monocrom. Eu eram fascinat de seria cu tancuri, am studiat fiecare detaliu din fiecare model, cu lupa, şi făceam desene după ele. În plus, timbrele ţineau loc şi de enciclopedie.

In 1990 s-a lăsat aproape toată lumea de pasiunile astea şi s-a pus praful pe clasoare. Personal, nu-s nostalgic după timbre, a avut sens toată investiţia doar în contextul descris mai sus.

Despre timbre

Când am fost mic am primit de la unchiul meu niște timbre destul de vechi, de prin anii 1950-60, o serie din Togo. Erau exotice, aveau culori spălăcite și niște negrii relativ despuiați pe ele. După anul 2000 le-am redescoperit într-un clasor, le-am scanat și le-am trimis pe mailul Asociației Filatelice. Eram plin de speranță, poate sunt valoroase, nu-s ele vechi cât alea cu cap de bour dar orișicât. Răspuns: timbrele nu au nicio valoare, eventual dați-le unui copil, să înceapă o colecție cu ele. Fix cum le primisem și eu. Le mai țin, poate peste încă 100 de ani o să le vândă nepotu' pe o lămâie nemodificată genetic.

marți, 22 noiembrie 2011

Jobs, panseluța

Îmi place foarte mult biografia lui Jobs, aproape am terminat-o. O să vă spun la final de ce. Pentru moment vă mai prezint două citate despre certurile cu Sculley, CEO-ul adus de la Pepsi pentru a manageria Apple, e relativ amuzant că în primii treizeci de ani de viață Steve Jobs a fost destul de plângăcios și coleric  - mai târziu a fost doar coleric. Și mai amuzant e că și si-i-o-ii plânge, e un adevărat ping-pong cu sughițuri:

He told Sculley he knew nothing about computers, was doing a terrible job running the company, and had disappointed Jobs ever since coming to Apple. Then he began to cry. Sculley sat there biting his fingernails.

The meeting degenerated into a shouting match about who was the worse manager. After Jobs stalked out, Sculley turned away from the glass wall of his office, where others had been looking in on the meeting, and wept.

luni, 21 noiembrie 2011

Bucăţele de geniu

Am ratat în primăvară piesa Felii, pe motiv de delegaţie, chiar înainte ca Ofelia Popii să obţină premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă. Aseară, într-o sală arhiplină, Ofelia şi-a făcut numărul de magie teatrală încă o dată. Se poate să nu vă placă subiectul piesei sau personajele inventate de Lia Bugnar, dar nu are cum să nu vă placă performanţa actoricească. Deşi rolul din Faust este mai profund şi mai tenebros, rămânând preferatul meu, Felii este un recital de versatilitate iar aplauzele îndelungate de la final confirmă că publicul sibian apreciază munca şi talentul. Muzica, decorurile şi scenografia mi s-au părut şi ele foarte inteligente. 

PS: Nu ţineam neaparat să iasă o cronică aşa plină de clişee, dar nici n-aveam chef să scriu ceva de genul "Ofelia este pentru teatrul sibian ce este untura pentru pita ţărănească" :)

duminică, 20 noiembrie 2011

Spre Păltiniș

Sibiu - trandafiri glazurați

Curmătură - mai lipsește un zombie cu gumari din peisaj

Între Curmătură și Vălari - întrăm în alt univers

Vălari - soare, toamna rezistă