Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

sâmbătă, 30 iulie 2011

Smokvica

Am găsit o piațetă lângă catedrala din Trogir și ne-am făcut obiceiul să mergem acolo tot la două seri pentru  restaurantul cu mâncare bună și personal amabil și cocktail barul cu muzică live pe care le conține. Atmosfera e foarte plăcută, poate o să pot să redau o parte din ea în pozele și înregistrarea de mai jos. Pe lângă acesta sunt puține locuri cu muzică în Trogir, aseară era discotecă în aer liber în piața din fața Primăriei, pe promenadă mai urla muzica de la un bar iar pe insula Ciovo, lângă noi, e discoteca Monaco, veșnic goluță și veșnică cu muzică românească. De fapt am auzit DJ Project în restaurantul din Split în care am fost mâncat joi, în limba română, nu doar hiturile astea cântate în engleză de care nu știe nimeni de unde provin.




vineri, 29 iulie 2011

Starea națiunii croate

Povesteam mai devreme cu proprietara vilei în care suntem cazați despre intrarea Croației în EU, ce a însemnat acest lucru pentru România și cum ne merge nouă de când am fost acceptați. Eu o complimentam pentru autostrăzile fabuloase construite în țara ei, pentru stabilitatea monedei și servicii, ea îmi spunea că au 15% șomaj, că industrie nu prea există, că pentru autostrăzi s-au luat credite grele, că iarna nu-i ca vara, respectiv totul e închis și pustiu. I-am replicat că măcar au cu ce se mândri, că ai noștri n-au fost capabili să facă autostradă la șes, nu una plină de tuneluri și viaducte,  că, din câte știu eu, costul per kilometru de autostradă la ei a fost mai mic decât la noi și că asta spune multe și despre corupție. Ea mi-a replicat spunând că fostul premier e în închisoare și, savuros: să vedeți cu cât taxează vopsitul tunelurilor alea pe care le lăudați!

miercuri, 27 iulie 2011

Lion to go

După vreo săptămână de folosire am un set de concluzii despre Mac OS Lion:

  • aplicațiile full screen sunt foarte utile, mai ales în combinație cu gesturile multitouch de navigare - pentru cei cu Windows: e ca un full screen fără nicio bară de start dar cu posibilitatea de a trece de la un ecran la altul printr-un singur gest cu trei degete pe touchscreen, inclusiv la ecranul de widgets;
  • Mission Control - interfața cu care vezi toate aplicațiile dintr-o privire, inclusiv cele full screen, e o unealtă complementară drăguță;
  • Launchpad, ecranul care-ți prezintă aplicațiile aflate pe calculator la fel ca iOS nu mi se pare mare lucru și nu-și are rostul fără un ecran touchscreen, poți face același lucru prin shortcutul Applications doar că acum poți așeza tu aplicațiile cele mai frecvent folosite pe ecranul întâi;
  • funcția de resume, care reia playbackul de unde rămăsese sau redeschide ultimele documente editate va trebui implementată și de alte case de software decât Apple, acum nu merge în MS Office, YM sau VLC Player, va trebui extinsă pentru a putea fi activată sau dezactivată doar pentru anumite programe, nu total;
  • am impresia că durata bateriei s-a scurtat, sistemul nu mai raportează mai mult de patru ore iar înainte scoteam 5-6 dintr-o încărcare, probabil încă nu e totul optimizat;
  • Finder-ul (echivalentul Explorerului) are o funcție drăguță de a grupa fișierele dintr-un folder în funcție de tip, sub un mic titlu explicativ (filme, poze, documente);
  • există în sfârșit o funcție din Windows care-mi lipsea - blocarea ecranului cu parolă (înainte mergea doar prin screensaver);
  • iCal, aplicația calendar, arată excelent;

duminică, 24 iulie 2011

Concediu

Ieri am fost aici: http://www.villakorall.hu
iar azi ne îndreptăm spre asta: http://www.villamoretti.com

N-am pregătit niciun post dar am luat laptopul cu mine. Nu vă aşteptaţi să petrec prea mult timp în faţa calculatorului, sper să nu plouă.

sâmbătă, 23 iulie 2011

Fattura

Când cumperi chestii de la italieni te aştepti la orice: ţepe, produse nesatisfăcătoare, lipsă documente fiscale dar chiar greşeli din astea nu. Totul a pornit de la faptul că în semnătura emailului meu scrie numele meu, funcţia şi numele firmei. Omul părea să ştie engleză deşi de trei zile mă rog de el să-mi refacă factura. 

vineri, 22 iulie 2011

Instalând Mac OS Lion

Alaltăieri, cum s-a lansat, am cumpărat ultimul sistem de operare de la Apple. Douăzeci de minute mai târziu şi 30 de euro mai sărac am început să-l instalez pe MacBook Pro. Tot kitul are 3.7GB aşa că nu e recomandat să-l descărcaţi prin wireless. Instalarea a mai durat 33 de minute iar la final aveam un calculator "modernizat". A fost cel mai uşor upgrade de sistem de operare pe care l-am făcut, spre comparaţie la Microsoft e recomandat să instalezi sistemul din nou, pe o partiţie curată, altfel funcţionează destul de greoi sau cu probleme. 

Deşi foarte uşor de piratat, software-ul Apple are calitatea remarcabilă de a fi aşa de ieftin sau de atrăgător încât lumea preferă să plătească pentru el. Paradoxal, într-o lume în care pirateria atinge şi 60%. E dovada că un lucru de calitate şi cu un PR de excepţie are o valoare şi o imagine un pic exagerată - în bine.

La boot, dacă ţineţi tasta Alt apăsată, o să observaţi o opţiune nouă: Recovery HD. Evident rostul ei, aşa că nu intru în detalii, spun doar că are şi browser web înglobat. În schimb n-au scos ceva ce mă scoate din sărite: sunetul de la pornire.

Incă o notă de interes: există aici un ghid despre cum se poate face un dvd bootabil cu Lion, pentru cazuri de urgenţă. Din păcate după instalare kitul descărcat de pe internet se sterge pentru a nu ocupa spaţiul de pomană, aşa că ori îi faceţi o copie inainte de instalare ori îl redescărcaţi din App Store - există o mică şmecherie, dacă intraţi pe tab-ul Purchased apăsând tasta Alt o să aveţi opţiunea de a redescărca.

Despre noile funcţii şi lucrul zilnic cu Lion o să vă mai spun în următoarele zile, nu vreau să vă plictisesc prea mult dintr-o dată, lista lor completă aici. Un review complet în PCMag.

joi, 21 iulie 2011

Jackalope

Trebuie să-mi mai fac timp să stau la ceai cu colegii din camera cealaltă, aflu de fiecare dată întâmplări amuzante. Ieri le povestea unul dintre ei celorlalţi despre un animal mitic numit jackalope şi li s-a părut aşa haios cuvântul încât au convenit că toţi cei care parchează la noi în poartă o să primească această denumire. Mai târziu apare primul nesimţit, ne blochează poarta iar băieţii se amuză de numărul lui: SB 01 JAC. Profetic.

miercuri, 20 iulie 2011

Pensiune cu heliport

Mi-a povestit un prieten care joacă tenis la o pensiune de lângă Sibiu următorul dialog. Proprietarul pensiunii, fost motociclist, organizează şi ture cu motocicletele pe coclaurii din jurul oraşului, mai ales pentru străini. Totul pus la punct, printre altele, de fiecare dată când e un astfel de eveniment închiriază un elicopter care să transporte victima în caz de accident. Într-o duminică stătea cu pilotul la pensiune şi aşteptau să vadă dacă e nevoie de intervenţie pe undeva. Un grup de turişti bucureşteni admira "pasărea" parcată pe gazon.

La un moment dat unul din ei îşi ia inima în dinţ şi intră în vobă: nu vă supăraţi, e al dvs elicopterul?
Proprietarul pensiunii răspunde în scârbă: da!
Turiştii cască ochii.
- şi cam cât mai costă unul zilele astea? (îmi place stilul ăsta de întrebare)
- cam un milion jumate;
- l-aţi luat nou?
- nu, second hand, de ce să dau banii pe unul nou. Dar vreau să-l schimb.
- păi de ce?
- să-mi iau unul mai mare!
- şi la ce-l folosiţi?
- mă mai duc la cumpărături, una alta.
- l-aţi luat din banii câştigaţi cu pensiunea?
- normal, nu vedeţi că-i plin în fiecare weekend?

marți, 19 iulie 2011

FB Fail

Really? Hope not.

Cum am salvat un ponei de la moarte

Eu când merg la sală îmi pun căștile în urechi și ascult muzică. Nu mă interesează poveștile altora și nici playlistul KissFM. Aseară mi-am făcut seria la un aparat, m-am dat jos, mi-am șters transpirația de pe frunte cu prosopul, mi-am admirat burta în oglinzile de pe pereți și m-am uitat întâmplător în dreapta, unde un tip stătea pe spate pe băncuța pe care se lucrează pectoralii și se sufoca, cu bara cu 80 de kile peste piept, nereușind să o mai ridice. El săracu dădea din buze, probabil striga după ajutor cu câtă putere i-o mai fi rămas dar nu-l auzeam de muzica din căști. Noroc că l-am văzut roșu la față, scremut și cu o privire ce implora ajutor și-am sărit să-l salvez. Nu l-am mai întrebat de câte minute stă și se uită la mine, dacă a avut flashbackuri cu toată viața lui sau dacă și-a imaginat vreodată că poate să moară cu un alt om stând la doi metri de el și nebăgându-l în seamă, până la urmă a fost decizia lui să facă pe eroul, la exercițiul ăla se cere și se oferă asistență.

luni, 18 iulie 2011

Despre nişte mâncare şi nişte turişti

După o vineri seară tropicală petrecută la Oldies Ştrand pe terasă, sâmbătă a plouat aşa că am anulat planurile de Romaniacs şi ne-am dus la Felinarul să-l verificăm pe Bobu şi să facem recenzia muştelor moarte şi a mâncării bune - mi-era dor de nişte aripioare picante, exact ce-a prescris doctorul după litra de Cuba Libre degustată în noaptea anterioară. Surpriză, n-aveau curent, Electrica îi şuntase doar pe ei şi le dăduse un termen ultra scurt de rezolvare a reclamaţiei: 12 ore. Aşa că ne-am reorientat spre Max. Supa de ardei gras aducea cu ardeii umpluţi ai bunică-mii, minus ardeii şi umplutura. Pastele cu cârnat proaspăt şi nucă au fost la fel de bune ca de obicei iar dolce della grazia  (sau cum s-o scrie) făcuse de vineri un fan nou.

Duminică am mers la Albota, pofteam păstrăv. La fel şi alte cohorte de oameni, plin ochi, cozi la mese, am avut noroc să se elibereze una imediat după scurta plimbare de dezmorţire. După un păstrăv tartar antreu n-a venit felul principal ci patru persoane care ne-au rugat să-i lăsăm să stea cu noi la masă. Am acceptat, deşi nu-i plăcut să mănânci privit de 8 ochi flămânzi. Erau două cupluri, unul de români şi unul de nemţi mai în vârstă. A venit păstrăvul în fulgi de porumb, respectiv la grătar şi ne-am apucat de treabă. La un moment dat îi spune nemţoaica doamnei de lângă, în germană, uitându-se spre noi: "cei doi din faţă arată/n-arată a români tipici". N-am sesizat existenţa sau lipsa negaţiei pentru că eu înfulecam şi doar ulterior am procesat cuvintele ei, niciuna din variante nu îmi displăcea dar am avut grijă la plecare să le urez poftă bună şi distracţie plăcută. În germană.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Cand mancatorilor de mititei le sta furculita de salata in gat

Spre surprinderea mea, s-a apucat Bobu de scris. Deşi nu mi se pare cea mai proastă recenzie a unui restaurant şi cam bănuiesc cine a scris articolul, n-am putut să stau în calea debutului prietenului meu:

Intamplator, mi-a cazut in mana un cotidian local .Pe ultima pagina gasesc un articol scris de un oarecare, evident articolul fiind nesemnat. Incerc sa caut si pe site sa vad daca acolo e semnat, degeaba. Aceeasi atitudine si acolo. Nu au c… sa se semneze.

Dar sa revenim… In articolul respectiv un oarecare incepe sa-si dea cu parerea despre restaurantul Felinarul. O rubrica asemanatoare exista pe vremuri in Academia Catavencu. Din lipsa de idei, ce s-a gandit respectivul? Ma duc si eu prin restaurantele din Sibiu si ma apuc de improscat cu noroi. De ce spun asta? Simplu. Cititi aici: http://www.turnulsfatului.ro/8534/restaurant:-felinarul-renovat.html si apoi sa facem o analiza pe text .

"Felinarul nu a apărut de mult timp pe piață. Se află pe strada Felinarului, (cum naiba să se numească altfel?), străduța cu sens unic de iese în Avram Iancu, aproape de Biserica Ursulinelor. O clădire cochetă, renovată, chiar premiată pentru felul în care a reușit proiectul. În interior, impresia rămâne. Curat, aerisit, ce-i drept până vezi terasa. Îngrămădită într-o curte mică, pare improvizată și nu te-ndeamnă să te așezi." Pe cuvantul tau de onoare ca nu se afla de mult pe piata ? Cred ca se afla de mai mult timp decat esti tu ziarist. Si apropo, strada cu sens unic nu iese in Avram Iancu. Iese in 9 Mai. Asta daca respecti regulile de circulatie .Stiai tu ceva de sens unic da nu ti-a prea iesit. Cred ca erai pe jos sau cu bicicleta si ai incalcat regulile de circulatie. Terasa e de fapt intr-o curte in orasul de jos. Poate imi arati si mie unde e spatiu de sute de mp pentru o terasa in acea zona. As fi incantat sa-l vad

"Nu am ce face și intru cu privirea în detaliu: muște moarte la geam, jumătate prăbușite, jumătate prinse încă în capcana pânzelor de paianjen. Mobilierul pare recondiționat temeinic, îngrijit, lustruit, curat, într-o nuanță de maro foarte plăcută. Pe tavan, stau înșirate bârne vopsite bădăran în negru. Probabil așa o fi stilul. Pe pereți stau în rame elegante niște fotografi alb-negru cu… legume. Ceapă, dovlecei și ridichi. Puțin neinspirat. Totul începe perfect și se strică pe parcurs.".No se mai intampla. Cu ce-s de vina paianjenii ca au stat in calea mustelor ? E bine ca nu erau in farfurie :)) Cu ce ai fi vrut sa fie tablourile intr-un restaurant ? Monet sau Van Gogh ?

Tot este bine ca in urmatorul paragraf se apreciaza macar gustul deosebit al mancarii, dar nu pentru multa vreme. Dintr-o data, o fraza care m-a dat gata: "Se lasă descoperite și alunele caju, într-o mâncare ce ar putea primi la rândul ei nota maximă. Doar că chelnerul mi-a lăsat pe masă furculița de la salată.". Sa-i fie rusine chelnerului. Impardonabil. Tu, mancator numai la restaurante Michelin, nu ai putut savura mancarea din cauza unei amarate de furculite. Propun sa cerem concedierea ospatarului

"Meniul restaurantului nu este unul extrem de bogat, însă mâncarea este extrem de bine și atent pregătită’’. No, acum sa te pun si in tema cu meniurile astea care nu sunt "extrem de bogate", asa ca o parere personala. Ti-ar fi placut sa mananci intr-un restaurant unde meniul este de dimensiunea Shogunului si unde au de toate, mancarea "proaspata" din congelator, pastrata o suta de ani. Ai fost suparat cand ai vazut ca lipsesc mititeii, pizza, ciorba de burta si fara doar si poate desertul suprem - papanasul - sau ai savurat gustul deosebit al mancarii servite?

Tocmai acest lucru incearca sa ne transmita acest restaurant. Intr-o zona in care influenta obiceiurilor ciobanesti ( fara atingere personala si valabila pentru noi toti, sibienii)  de a "baga" in noi din mancarurile traditionale pana nu mai putem, acest restaurant incearca prin felurile de mancare sa ne educe gusturile. Cu tristete observ ca,  desi sunt un client fidel de foarte multa vreme, succesul se lasa asteptat. Reticenta in a manca ceva nou , cu un gust absolut mirific, este la cote maxime. Aceeasi oameni de ani de zile. Pacat.

Cu deosebita consideratie pentru familia care se lupta cu obiceiurile noastre culinare,

Bogdan Muntenas
(spre deosebire de autorul articolului... semnez)

vineri, 15 iulie 2011

Are we there yet?

Câteodată se mai aliniază astrele, dai peste persoana potrivită şi îţi faci planuri de concediu last minute. A revenit rândul Croaţiei pentru că e accesibilă cu maşina, are autostrăzi şi peisaje superbe şi nu în ultimul rând pentru că n-am văzut tot ce era de văzut în cele trei ture anterioare. Am ales Trogir, orăşelul cetate aflat pe lista Unesco, cu o istorie de 2800 de ani şi un aer pitoresc, de comoară păstrată în starea originală. Ca să fie totul perfect, am găsit cazare în palatul din sec. 17 al unei familii de navigatori transformat în boutique hotel, pe geamul camerei o să vedem portul cu yachturi şi oraşul vechi, o să luăm micul dejun pe terasa răcoroasă şi o să putem alege între patru plaje aflate în apropiere. S-ar putea ca sintagma "cel mai bine păstrat secret al Adriaticii" să fie adevărată dar asta o să vă povestesc la întoarcere. Mai avem în plan o noapte la Budapesta la dus şi una la Viena la întors. Nu plecăm chiar mâine dar numărăm deja zilele.

joi, 14 iulie 2011

Cățelușul șchiop și telegrafist

Marți, la baschet, am sărit la recuperare și am aterizat pe piciorul unui adversar. Stop. Stop joc, stop cariera de baschetbalist pe care n-am avut-o niciodată. Stop. Ba m-am și prins de adversarul respectiv ca să nu cad pe jos de durere. Stop. El zice că de urechea lui, eu nu-mi aduc aminte, că urlam. Stop. Entorsă. Stop. Condus până acasă. Stop. Căutat gheață în congelator. Stop. Gheață nema. Stop. Găsit vinete congelate. Stop. Pus vinete congelate pe glezna cât pepenele. Stop. După vreo oră a început să miroasă a vinete prăjite. Stop. Era vecina, coincidență. Stop. Ieri mers la lucru târziu. Stop. Ceva nu-i în regulă cu mine, că puteam lua medical. Stop. I love my work. Non stop. Ieșit din casă, dat să trec strada, asigurat stânga, asigurat dreapta, târât până spre mijlocul străzii. Stop. De fapt nu stop, că venea o mașină cu viteză. Țopăit până în partea cealaltă într-un picior. Acolo stop. Șoferul precis s-a mirat de nebunul în pantaloni scurți cu geantă de laptop în mână care țopăia în mijlocul străzii. Acum e mai bine, pot să fac piruete; pe piciorul celălalt. Trăiască Antiflebitic MK - uz cutanat. Stop, over and out.

miercuri, 13 iulie 2011

Duminica Kazza

După tura de la Ocna de sâmbătă, duminică am încercat să schimbăm peisajul și să mergem la Păltiniș. Trebuiau să vină și niște bloggeri din Timișoara dar apariția televizată a domnișoarei Nebu a dus la anularea planurilor. Așa că am fost doar doi care ne-am trezit la Curmătură în fața barajului poliției, pentru că, deși raliul se terminase, niște Citroen-uri de curse făceau teste pe serpentine. Ne-am dus la Cisnădioara, la Apfelhaus, dar și acolo era super cald, am rezistat cât să mâncăm un gulaș răcit. Singurul loc răcoros rămas ar fi fost Bâlea, un pic cam departe așa că ne-am retras spre casă dar nu oricum ci cu un pit-stop la Kazza. Oamenii chiar știu să-și folosească pagina de Facebook, eram informat de dimineață că au înghețată și tartă cu spanac. Am găsit din fiecare: înghețata de mentă e fenomenală, cea de ciocolată e dementă iar spanacul l-ar da pe spate pe Popeye. Pe când înghețată de spanac? Am observat existența vinurilor Stirbey și a unei curți interioare superbe.  Aceasta a fost a doua vizită în boutique-ul Kazza, prima a fost cu ocazia zilei lui Băgă, care se poate lăuda cu primul cupon cadou emis de ei - cum l-a folosit va trebui să vă împărășească el, dacă vrea.

marți, 12 iulie 2011

Studiu de caz: cum să faci cu nervii pe cine nu trebuie

Asta-i din auzite. Se schimbă proprietarul unei case, cel vechi pleacă cu numărul lui Romtelecom, cel nou (o domnişoară) face cerere pentru alt număr şi îl primeşte. Începe distracţia - în fiecare dimineaţă şi seară câte un apel scurt, o voce de femeie care latră "curvo!" şi închide. La un moment dat textul începe să fie mai elaborat: "hai acum, că am plecat de acasă şi bărbatu-mio e singur, curva dracului!". Totul aşa de repede încât biata fată nu apucă să zică că ea tocmai primise numărul acela şi n-are nicio vină sau intenţie să-l corupă pe domnul. După voce femeia de la telefon nu părea foarte tânără aşa că şi-l imagina pe bărbatu-so drept orice, tractorist, jucător de table în maieu şi pijama, numai amorez nu. Sătulă de hărţuire, se uită în cartea de telefon, află numele femeii care avusese acest numărul înainte, sună la informaţii dar i se spune că noul număr e la secret - logic - aşa că nu poate face nimic. După vreo două săptămâni apelurile încetează, s-o fi prins şi nebuna că vorbeşte cu cine nu trebuie dar încep să sune alţii care o căutau pe "amantă". Aşa că renunţă la telefonul fix.

luni, 11 iulie 2011

4Ever not yours

Sâmbătă după amiază am mers la Ocna, ca să nu mai repet experiența cu ștrandul. Am dat nu din lac în puț ci din piscină mare în piscină mică pentru că am vrut să vedem cum e la 4Ever, băltuța de la intrarea în localitate, pe stânga. Oamenii au săpat în deal, au tras niște locuri de parcare, vreo câteva barăci din lemn în care se gătesc și se consumă mici, niște podele de lem pe care au pus șezlonguri și o piscină în mijloc. Boxe amplasate strategic cam peste tot, OneFM bubuind din ele la limita suportabilității, adică total diferit dar exact la fel ca la ștrand. De ce am ales chestia asta desprinsă din vestul sălbatic și nu lacurile deschise în aceeași zi? Pentru că aici știam că mai găsim locuri și umbrele de soare, nu intenționam să trecem de la alb la roșu purpuriu în aceeași zi.

Fauna e la fel ca la ștrand, plin de tineri cu mutre manelistice dar și ceva oameni normali, rătăciți p-acolo ca și noi. Spre deosebire de cei de la ștrand, băieții cu lanțuri de aici au mașini și pițipoance tunate și nu, n-am greșit ordinea cuvintelor, dacă America se poate lăuda cu Silicon Valley, noi ne putem lăuda cu Silicon deal. Se merge pe același principiu ca și la ștrand: mi-am tras doi pepeni pe chept, ce rost are să dau jos și burta, o ascund sub un cercel în buric și-un tatuaj cu un dragon. Amuzant e că toate posesoarele de tunning stau topless ca să se vadă investiția. Am rezistat două ore jumătate. Data viitoare încercăm altceva.

duminică, 10 iulie 2011

#prinSibiulmeu - bloggeri bălăcindu-se

Dacă aș enumera toți bloggerii invitați de Brylu, Tudor și Răzvan Pop la un tur al Sibiului în acest weekend ar fi suficient ca să iasă cel mai lung articol de pe blog. Așa că n-am să o fac, parțial din lene, parțial și pentru a nu uita pe cineva. Dacă aș scrie cum a descurs turul ar însemna să inventez pentru că n-am participat, în schimb i-am întâlnit pe oameni în ultimele două seri - pe marginea piscinei oficiale. Alături de primar și cu ipad-urile cadou în brațe.

Ați căscat ochii? Foarte bine, asta era și ideea. Bloggerii erau strânși la bere, careva se uită pe Twitter, de fapt toți se uitau pe twitter, unuia îi vine ideea de a face mișo de cei care se plâng că în București e caniculă și apare duma cu piscina. Virtuală. Au urmat două ore de tweeturi, unul mai dement ca celălalt, de la furtul prosoapele cusute cu fir de aur, fântâna de ciocolată, chelnerițele mulatre până la ipadurile cadou. Sunt convins că cei care-i urmăresc pe twitter s-au distrat - după ce-au înțeles despre ce e vorba.

Pentru detalii faceți o căutare după hashtag-ul #prinSibiulmeu, e de r#s.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Două măsuțe wenge moka

Un prieten are două măsuțe de cafea wenge, dim 50x50cm și 100x50cm, stare foarte bună, pe care vrea să le dea gratis. Poza mai jos, îmi dați mail dacă sunteți interesați, transportul lor de la el de acasă nu e inclus în ofertă.

vineri, 8 iulie 2011

Romtelecom o dă-n bară cu numerele de telefon portate

Am încercat să sun pe un număr de Orange portat în Cosmote de pe un număr fix Romtelecom. Răspunsul? 
Numărul format este incorect. Te rugăm să formezi din nou cu mai multă atenţie.
Trecând peste sfatul total gratuit, căci am verificat de 3 ori până să mă prind că problema e la ei nu la mine, ironia este că Romtelecom e compania mamă a Cosmote. De pe RDS, Orange sau Vodafone merge sunat.

Turkish Film Festival

Adică recomandările lu' Turcu. Ce-am văzut interesant în ultima vreme:

- L'affaire Farewell - bazat pe fapte reale, despre un spion sovietic (Kusturica) care a ajutat prin dezvăluirile lui la scurtarea războiului rece dar a plătit cu viaţa pentru trădare, fiind sacrificat de americani pentru a nu deconspira întreaga reţea de spionaj. Mai conţine câteva nume cunoscute în distribuţie: Alexandra Maria Lara, Willem Dafoe, Fred Ward şi Diane Kruger câteva secunde;

- Trust - fetelor, e cu Clive Owen şi nu într-un rol de bărbat dur. Meritul filmului este realismul, nimic din ce prezintă nu e tras de păr, poate de aceea şi finalul. Nu vi-l povestesc dar daca sunteţi tată de fată sigur vă va veni să  puneţi mâna pe bardă. Regizat de David Schwimmer - tăntălăul din Friends;

- Unknown - acţiune cu Liam Neeson, unul din puţinii oameni care par credibili în orice mizerie joacă. Trebuie să fii britanic pentru asta. Dacă vreţi să vedeţi cum distrug cel mai faimos hotel din Berlin, Adlon, situat lângă poarta Brandenburg, acum e momentul.

Am descoperit un serial nou cu avocaţi. Deocamdată e amuzant, are personaje faine şi nu pare stupid - trebuie să mărturisesc că alte seriale cu avocaţi n-am urmărit. Poate îl strică pe parcurs, au apărut doar două episoade. Se numeşte Suits

Mă mai delectez cu Men of Certain Age şi aştept seriile noi din Mad Men, Dexter şi The Killing. 

joi, 7 iulie 2011

Academia Caţavencu - R.I.P.

Citesc A.C. din 92, la început o cumpăra tata şi o răsfoiam şi eu iar după o perioadă am început să o cumpăr eu şi să o răsfoiască el. Am luat aseară din curiozitate ultimul număr şi când spun ultimul înţelegeţi că e chiar ultimul pentru mine. Senzaţia a fost stranie, de zombie: sigla cunoscută, formatul cunoscut, rubricile aproape familiare dar conţinutul slab şi umorul lipsă la apel. Am răsfoit-o şi nu mi-a provocat nimic măcar un zâmbet. Poante răsuflate, aceleaşi reluate în multe locuri (bac-ul ca ambarcaţiune, ejacularea lui Vanghelie), caricaturi groaznice, tipar de secol trecut, imagini pixelate (uitaţi-vă cu atenţie la cea de pe prima pagină). 

Într-una din pagini se jeluiesc că vechea echipă nu le-ar fi lăsat niciun element grafic, pe lângă faptul că au plecat cu site-ul web şi conturile social media (twitter şi facebook). Din  păcate pentru ei nu le-au lăsat nici vagi reţete de umor şi singuri nu prea se descurcă. Au salvat layoutul dar au îngropat revista. 

După ce am frunzărit-o, pentru că am încercat să citesc câteva chestii dar erau prea penibile şi le-am abandonat, am închis-o şi împăturit-o cu un sentiment de tristeţe, 19 ani de lectură săptămânală - singurul obicei constant în această perioadă - încheiaţi cu un rateu. Lângă, pe noptieră, trona noul "Caţavencii", pe care l-am deschis cu frica că o să fie la fel de banal dar m-a binedispus instantaneu şi credeţi-mă că am avut emoţii, sunt dependent de umorul de calitate.

Ca să nu mă credeţi pe cuvânt: 

miercuri, 6 iulie 2011

Robotul şi meteo girl

Poate-s eu pretenţios dar părerea mea este că un prezentator de ştiri trebuie să aibă un pic de charismă, măcar cât un guvid mort de două zile. Cosmin Stan, cel care prezintă ştirile iRealitatea de la ora 14, este pentru mine exemplul de "aşa nu" din manualul tv - dacă aş fi citit vreunul - vocea uşor nazală, banală şi asexuată se îmbină perfect cu personalitatea ştearsă a posesorului ei pentru a da un ansamblu de mare fineţe şi totală letargie.

De ce mă uit la ştirile de la ora 14? Pentru că iau masa cu ai mei şi taică-meu vrea să vadă ce se mai întâmplă în lume. Nu mă leg de faptul că luni au întrerupt un reportaj despre Bac şi educaţie ca să bage în direct ultima declaraţie a lui Iri dar aproape îmi stă ciorba-n gât când îl aud pe ipochimen făcând bancuri cu duduia de la meteo. În fiecare zi aceeaşi placă: 
El şi colega, încercând să pară glumeţi şi spontani, fac un preview al rubricii meteo: măcar vremea o să fie frumoasă (ştirea intra după Bac);
Meteo-girl, amabilă: de vineri caniculă, 30 de grade la Calafat;
El: oare cum o fi stat la Bacalaureat oraşul Calafat, hăhăhă? (în fund!)
Meteo-girl, serioasă: nu ştiu, asta voi trebuie să spuneţi.
El: hăhăhăhă
Meteo-girl îşi vede mai departe de relatat minimele, viţelu încă chicoteşte în fundal ca la bancul secolului. Cred că-şi amintea cum a trecut el Bac-ul.

(uitaţi-vă pe site la ştirile de la ora 14, minutul 19)

L-am luat în vizor cu o altă ocazie, m-a zgâriat pe timpane spontaneitatea lui robotică:
El: în 20 de minute vine rubrica meteo, până atunci spune-ne pe scurt cum e vremea astăzi?
Meteo-girl: frig şi ploaie în toată ţara.
El: poate te răzgândeşti până intră rubrica ta.

Foarte tare! Mai ales că a făcut gluma asta cât timp au ţinut ploile, adică vreo săptămână.

marți, 5 iulie 2011

Trei poze

1. Îl bănuiesc pe colegul că şi-a deschis snack bar pe birou. Situaţia e aşa de câteva zile şi devine tot mai dramatică pentru că strânge tot mai multe chestii şi eu m-am săturat de salivat: alune, pufarini, turtă dulce, sticksuri şi sărăţele; magneziul şi laptele praf nu mă deranjează.


2. Ai piciorul în gips, vrei să ieşi din casă ca să bei o bere şi ţi-ai aprinde şi-o ţigară. Complicat. Cum să ţii sticla când fumezi? Te ajută inginerii, fără să-i doară şi pe ei mâna.

3.De asta n-am eu comentatori pe blog, Google îi sperie pe pudici.


Ok, sunt darnic. Ce subiecte să abordez în următoarele zile? Nu vă înghesuiţi cu comentariile ca de obicei! :))

luni, 4 iulie 2011

O oră cu Samsung Galaxy S2

M-a rugat o prietenă să o ajut să-şi transfere contactele din vechiul telefon Nokia pe recent primitul Samsung, cel mai cel telefon cu Android. Am reuşit, într-un final.

La prima impresie telefonul e drăguţ, ecran mai mare decat iPhone-ul, force feedback (pt filologi: când apeşi pe o tastă vibrează - oare vibrează şi când primeşti o oiţă roz?) şi o grosime de doar 8-9 milimetri - dacă s-ar fi făcut palete de ping-pong dreptunghiulare aşa ar fi arătat. Mai are şi un ecran realizat din Gorilla Glass, un fel de sticlă foarte rezistentă dar dacă vă cade pe laterală sau spate tot se ciobeşte, deci luaţi-i husă. 

Despre sistemul de operare Android numai de bine - mie nu-mi place. Unul din punctele lui forte ar fi cică faptul că-ţi poţi aranja interfaţa după gustul şi asemănarea ta, cu diverse notificări de diverse dimensiuni, chestii asimetrice plasate unde vrei tu - funcţii care pe mine (alintat compulsiv-obsesiv de cei care mă cunosc mai bine) mă lasă rece sau mă irită (deci da, oi fi). 

Prima problemă a fost să-mi dau seama ce fac cu contactele importate din Nokia via PC Suite în Outlook. Cum le transfer pe Samsung? Există pe site-ul lor un program numit Kies care se ocupă de sincronizare, aşa scria în scurtul manual de utilizare. Am intrat pe site, am căutat după Kies, n-am găsit nicio referinţă la software. Foarte fain şi profi. Am căutat pe Google şi am găsit linkul de download. S-a instalat destul de greu, până la urmă l-am pornit şi am descoperit că e la fel de intuitiv ca băgatul unui ou într-o sticlă de bere. RTFM Turcu! Aşa că am citit manualul, am dat clickurile unde trebuie (e copiat după iTunes dar n-au înţeles chiar toată filosofia ergonomicităţii) şi până la urmă l-am convins să sincronizeze cu Outlook. O dată ce m-am prins cum merge a fost uşor dar n-am mai avut de mult o asemenea senzaţie de confuzie în faţa unui telefon/software.

A doua problemă şi ultima, pentru că altceva n-am mai încercat, a fost configurarea contului de email de la Yahoo. Dinainte să mă apuc aveam dubii că o să reuşesc, încercasem acelaşi lucru pe un Samsung Galaxy S, fără succes - să vă reamintesc că pe iPhone toată procedura durează câteva secunde? Da, iPhone-ul ştie deja setările IMAP, POP şi de securitate asociate cu conturile Yahoo, pentru Android trebuie să le cauţi pe net şi să le introduci manual, plus că-ţi face nişte sugestii eronate. Până la urmă am reuşit şi am constatat că nu există funcţie Push (pentru filologi: denumirea tehnologiei prin care serverul anunţă mobilul că există mailuri noi) aşa că mobilul trebuie configurat să verifice o dată la x ore dacă există un mail nou pe server, dezavantajul fiind că se consumă bateria mai repede.

N-aş putea spune că Galaxy e un telefon prost sau bun, n-am sunat cu el, nu ştiu cum se comportă în viaţa de zi cu zi, acestea sunt strict primele impresii din partea cuiva care a avut un Samsung D500, apoi un Nokia E51 şi acum are un iPhone 4. Există review-uri pe net:

sâmbătă, 2 iulie 2011

Carmina Burana

Marți la baschet când mi-a zis un prieten că vineri e CB în Piața Mare l-am pus să repete numele de vreo două ori pentru că nu-mi suna a nimic cunoscut. Apoi am intrat pe internet și mi-am dat seama că știam muzica, nu și numele operei simfonice. Așa că vineri am luat un prieten și ne-am culturalizat, ca băieții, with a twist: ne-am pus în spatele mesei de mixaj și ne-am uitat la băieții de la Oldies cum fac spectacolul să meargă: Bebe la sunet și Ionuț la lumini, plus Ovi care mi-a dat detaliile tehnice despre Set-Up: 60 de microfoane și boxe de 40.000 wați amplasate conform specificațiilor generate de un software special. Rezultatul? Sună perfect:



Lucruri simple

Tot din înţelepciunea săsească, încă una de la străbunică-mea via bunica-mea, aşa ca să ne amintim că avem o viaţă sofisticată şi uităm esenţialul. Ţineţi-vă bine, e profundă: niciodată să nu te duci la culcare supărat pe persoana iubită. De club, târg de vechituri sau bowling nu se specifică nimic.

vineri, 1 iulie 2011

Mini idei în dialog

x: schiezi?
y: acum??

Adeverinţă de piroman

În clasa a XII, într-o vineri, am chiulit şi noi la ultima oră, de istorie, era ziua unui coleg şi ne-am dus să-l sărbătorim. Luni dimineaţa scandal la şcoală. Directoarea adjunctă, profa de chimie, ţinea morţiş să-l vadă pe sărbătorit, să-l facă să vină cu părinţii la şcoală şi să meargă la psiholog de unde să aducă adeverinţă că nu e... piroman. Eventual chiar să-l şi exmatriculeze. Omul era luat la ochi pentru alte antecedente şi deşi i-a explicat indignat că la momentul când ultima bancă din clasă a luat foc el era absent, directoarea n-a vrut să-l creadă. La ce scandal a ieşit ne bucuram că am fost absenţi, ştiam oricum cine a dat foc şi chiar dacă ne-am fi turnat între noi, ceea ce nu făceam niciodată, parcă poţi să dai vina pe un olimpic la mate şi info şi să te creadă cineva? 

Câteva farse antologice aici: