Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

sâmbătă, 30 iunie 2012

Lecturi de weekend


vineri, 29 iunie 2012

Foap sau cum să faci bani din pozele făcute cu mobilul

Ieri am făcut cinci dolari. E drept, încă nu i-am încasat, dar se pare că ar fi acolo, în contul meu virtual. Am citit alaltăseară de o aplicație nouă, Foap, care te ajută să-ți vinzi pozele. Niște oameni sătui să tot vadă aceleași poze, fețe și locații pe site-urile profesionale, de unde cumpără toată lumea, s-au gândit să creeze această aplicație. Tu faci poze cu telefonul, le pui taguri și le trimiți, din aplicație, pe site-ul lor. Ei le triază și le scot la vânzare cu 10 dolari, din care tu primești jumătate. 

Am testat punând niște poze făcute cu iPad-ul, în Porto. Una din ele a fost cumpărată în mai puțin de o oră de când a fost publicată. Banii îi primești prin serviciul PayPal, probabil prin specificarea unei cărți de credit, nu m-am agitat încă. Aplicația e și un fel de combinație Twitter/Facebook, poți comenta la pozele altora, poți da note sau poți să ”urmărești” anumiți oameni. Interesantă e și opțiunea Missions în care clienții companiei dau teme iar tu poți trimite poze pe acel domeniu. Două exemple: o regiune caută poze ”city life” cu ea, o companie caută poze cu familii la picnic. Mențiune: faceți bine și cereți permisiunea celor ce apar în poze înainte să le trimiteți.

Poza vândută

joi, 28 iunie 2012

Bicicleta zilnică: kudos!

Sibiul rulează frumos pe două roţi: întâi au apărut pistele din parc, apoi cele de pe străzi şi rent-a-bike-ul din Piaţa Mică, au urmat acţiuni ca Masa Critică şi über-sexy-ul Skirt Bike, procesul evolutiv continuă cu Bicicleta Zilnică şi probabil o să deschidă şi i'velo un centru de închiriere la Cazarma 90.
(c) www.zazaphoto.ro
Criticăm, cârcotim, facem mişto, dar mai trebuie să şi lăudăm: Tudor a reuşit să câştige un grant şi să aducă parteneri puternici, aşa că în acest moment Sibiul are rasteluri de biciclete amplasate în mai multe zone. N-a fost uşor, trebuie disciplină şi muncă pentru a scrie un proiect coerent şi realist, nu vine niciun sponsor fără să cauţi şi să te zbaţi, nici chiar Primăria nu mişcă un deget în campanie electorală. Din fericire Tudor e un catâr, şi-a urmărit ţelul şi n-a cedat până n-a văzut suporţii montaţi. Deşi nu dau pe dinafară de ştiri interesante, ziarele nu se înghesuie să popularizeze această iniţiativă făcută pentru comunitate, mai mult bloggerii se ajută între ei. Când vă legaţi bicicleta de rastel şi nu de gard, multumiţi în gând unor oameni care au avut ideea, priceperea şi tenacitatea să amplaseze acei suporţi acolo.  


Detalii despre proiect şi locaţiile rastelurilor: http://bicicletazilnica.ro

Viitorul artei fotografice

Unele forme de artă au mari șanse să fie mutate în online, definitiv, în viitorul apropiat. De exemplu expozitiile fotografice. Schimbarea a început odată cu aparatele digitale, între timp fiecare profesionist care se respectă are un site de prezentare a portofoliului propriu iar în câțiva ani toate ecranele vor fi de înaltă rezoluție (retina sau echivalent). Pasul logic ar fi să apară curatorii online, care vor realiza expoziții digitale de calitate, accesibile mai multor oameni decât cele bazate pe simeze. Sau măcar hârtia va fi înlocuită de ecrane cu diagonală mare și rezoluții de câteva zeci de megapixeli. 

miercuri, 27 iunie 2012

Două cu Primăria Sibiu

1. Strada Turismului e mică și insignifiantă, atât de insignifiantă încât are o înclinare laterală, gropi ce tind spre statutul de cratere și trotuare vraiște. Ar fi putut rămâne așa mult și bine, în afară de locatarii din zonă nu era tranzitată de nimeni. Până luni, când s-a închis strada Neculce pentru lucrări ample de infrastructură ce vor dura vreo șase luni. Acum toți cei care ajung în fața șantierului o cârmesc pe Turismului, încet, cu grijă, făcând slalom printre gropile care vor deveni tranșee în curând și n-au să mai poată fi ocolite. Cineva, de la Primărie, n-a fost cu cinci minute mai deștept, ca să prevadă aceste lucruri și să astupe gropile. Sau nu i-a păsat.

2. Acum mai bine de un an s-a introdus serviciul de administrație electronică, eram informați că dacă ne facem cont pe platforma E-Administrație vom putea plăti taxele și impozitele online. Am completat formularul electronic, urma să primesc confirmarea prin email și să mă prezint la primărie cu buletinul pentru a-mi ridica parola. Stupid și birocratic, dar acceptabil - dacă ar fi mers. Nici până în ziua de azi n-am primit mail, telefon sau vreo altă înștiințare de la ei, așa că taxele tot în mod tradițional le-am plătit. Am mai făcut acum un cont, sunt curios ce urmează.

marți, 26 iunie 2012

Hitul politic al verii: Vara m-omor

O să devină viral:

Dezvoltând pentru iOS

Azi o să fie un post tehnic, îmi cer scuze filologilor, dar cred că sunt câteva informaţii care merită popularizate. Dacă vi se pare prea ciudat Objective-C-ul folosit de Apple, dar doriţi să scrieţi totuşi aplicaţii pentru iOS, există alternative ce uşurează atât munca cât şi portabilitatea către Android. Noi am identificat două:

Appcelerator Titanium, care vă permite să scrieţi aplicaţiile în JavaScript, cu avantajele şi dezavantajele aferente acestui limbaj de programare. Interfaţa va fi scrisă în cod, nu cu ajutorul vreunui tool grafic, dar există în versiune beta şi un designer vizual;

- Dacă aveţi competenţe în C#, puteţi opta pentru un mediu derivat din proiectul open-source Mono, care îşi propune să porteze platforma .NET pe SO diferite de Windows. E totdeauna cu o versiune în spatele variantei Microsoft (acum având suport pentru 3.5), dar dezvoltarea se face din 2001 aşa că platforma e matură. IDE-ul pentru aplicaţii iOS se numeşte MonoTouch, există şi Mono for Android. Va trebui să dezvoltaţi aplicaţiile independent, dar puteţi refolosi o parte din clase dacă vă structuraţi bine UI-ul şi BO-ul. Are avantajul că puteţi realiza partea grafică folosind InterfaceBuilder-ul din XCode sau framework-ul MonoTouch.Dialog care-l transformă într-o unealtă extrem de productivă. Puteţi descărca versiunea gratuită, este complet funcţională, cu o excepţie: oferă doar posibilitatea de a testa aplicaţiile pe simulator, nu pe device-uri reale.

Orice aţi alege, pentru iOS se poate dezvolta doar sub MacOS, aşa că vă trebuie un calculator Apple sau un Hackintosh.

luni, 25 iunie 2012

Sibiu, un turn Babel al cerșetorilor

Știu că-s teme complicate, dar Primăria ar trebui să-și dea silința să rezolve situația câinilor comunitari și a cerșetorilor. Scriu în fiecare an despre cei din urmă și nu mi se pare că există vreo îmbunătățire. E deranjant și am ajuns la saturație, deși am la fel de multă compasiune ca oricare alt cetățean, nu mă mai impresionează aproape nimic și refuz să mai ascult sau să dau bani cuiva. Singura excepție o fac pentru vreun bătrân sau pentru Harry, de la care cumpăr câteodată o floare. Ieri i-am contabilizat pe toți cei care s-au perindat în 90 de minute pe la masa noastră din Piața Mică:
- copil la cerșit;
- copii cu linguri din lemn de vânzare sau, dacă nu ne trebuie, măcar să le dăm bani;
- Harry cu flori;
- un surdomut cu flecuștețe din plastic;
- un bărbat cu un bilet plastifiat.
Hărțuirea continuă la semafor, la firmă sau acasă (ori caz de boală, ori maslu, ori fundație), am ajuns să nu-mi doresc decât luxul unui pic de liniște, în orașul meu, nu în concediu.

sâmbătă, 23 iunie 2012

Lecturi de weekend

vineri, 22 iunie 2012

Vinuri portugheze

Pe lângă mult iubita Cartuxa, Portugalia mai are și alte bunătăți. Una ar fi cea din poză, degustată într-un restaurant din Lisabona. Ce face țara asta cu adevărat iubită e prețul mâncării și băuturii de calitate, de exemplu o sticlă de Adega de Borba (Reserva) nu costă mai mult de 15 euro într-un local din centrul capitalei. Nu-i chiar Brunello, dar nici în altă galaxie.


Chestia asta roz n-a fost testată ci doar pozată pe rafturile unui supermarket, are o etichetă mult prea comercială ca să merite o șansă. Sex doesn't always sell.


De fapt vroiam să vă vorbesc de o varietate de vin specific Portugaliei: vinho verde. Nu e un soi de struguri, nu-i verde, ci are sensul de vin tânăr. Poate fi de orice culoare și se consumă de obicei în primul an după îmbuteliere. Cred că albele predomină, eu din acelea am băut. Nu-i chiar vin spumant, dar e fresh, are o oarecare aciditate și pișcă limba. După o masă de amiază cu două sticluțe din așa ceva a fost singura dată când m-am întors la client și am lucrat în continuare. Era totuși vineri. Mai multe detalii aici.

joi, 21 iunie 2012

Back to the roots

La noi, mai nou, tradiţia se îmbină cu orice, oriunde. De aceea produsele eco şi tradiţionale se vând la standurile unui târg semi-permanent ce împute holul Carrefour din mall, în festivaluri de orice gen (Huet.Urban, de exemplu), pe marginea drumurilor naţionale, ba chiar şi în Muzeul Satului, vara, pe caniculă, că-s rezistente. Propun ca după ciocolata Brukenthal, muzeul omonim să scoată şi telemeaua cu numele baronului, eventual să extindă brandul cu nişte sângerete Horia, Cloşca şi Crişan. Pe când şi la Artmania sau festivalurile de modă?

Alerta de tata

Fina mea, la un an şi nouă luni, e vorbăreaţă şi dulce foc. O singură problemă are, nu poate pronunţa litera c şi o înlocuieşte cu t, Nicu devine Nitu iar Călin e mult prea complicat pentru un rezultat cât de cât similar. Nu asta-i problema, ci faptul că tata şi caca sună identic.

miercuri, 20 iunie 2012

Sfârșitul copilăriei

Deși e încă verde și ar trebui să se concentreze pe carieră, prietenul meu Bobu s-a gândit să nu-l prindă Apocalipsa ficior și să se însoare. După atâția ani de concedii la Sovata și Techirghiol, a strâns câțiva bănuți și a cumpărat un inel de logodnă, nimic deplasat, o șaibă cu un diamant, acolo, cât să simbolizeze ”o iubire sinceră și devotată/sentimente pline de dor și dulceață”, vorba cântecului care va deschide dansul, că el e un tip modern, nu se încurcă cu valsuri anacronice. Fata a fost copleșită și a zis da, mai ales că se aflau în sacul chior sau în Sacre-Coeur, n-am reținut bine.

Pregătirile au început de mult, trebuia să-l fi văzut astă toamnă în piață, certându-se cu târgoveții, alegând prune pentru distilat și pipăind gâștele la ficat. Sau vopsind foișorul lu' tata-socru, ca să aibă unde băga fanfara și alaiul când va merge să ceară nevasta. Și-a luat și costum de ginerică, deși prima opțiune au fost bretele Mickey Mouse, până la urmă a ales un brâu din mătase, că el vara slăbește și să nu-i rămână mare. Cu mâna lui a dresat viermii să facă mătase neagră și flick-flack-uri. A luat lecții de tobe de la Oldiz Bend ca să cânte la nuntă, dar până la urmă i s-a explicat că nu cadrează cu evenimentul, e suficient cât bate toba la lucru, măcar sâmbăta să se odihnească. Despre meniu o să vă povestesc după, că e secret și dacă află invitații ce primesc s-ar putea să vină mâncați de acasă. La fel și despre cvartetul de coarde de la petrecerea burlacilor, plus că o să fie singura cununie civilă ținută la Primăria nouă acompaniată de ceterași. Shhh!

M-am gândit să fac un live-text de la eveniment, dar cred că toți prietenii lui o să fie acolo, așa că n-am pentru cine, plus că aș deveni repede incoerent. În încheiere, o singură întrebare am: cine știe unde găsesc o păpușă din aia faină, gen mireasă, de pus pe capota la mașină? 

marți, 19 iunie 2012

Pod nou, cinste cui ți-a proiectat alei inutile

Se vorbește destul de des de podul cel nou peste Cibin, nimeni nu-i contestă funcționalitatea, dar ideea aleilor nu e parte din discuție. Mie mi se par stupide. Sunt foarte scurte, nu-i zonă de promenadă, n-au legătură cu nimic iar balustradele sunt executate funcțional și fără simț estetic. Dacă le adăugau podului de la Piață înțelegeam, puteam accepta că onor Primăria se gândește la boschetari și precupeți, că dorește să le ușureze accesul la locurile de pișare pe care atât de des le folosesc. Doar suntem oameni civilizați, nu trebuie să ne murdărim teneșii cu iarbă.


Credit foto: Ovidiu Sopa, sibiul.ro

luni, 18 iunie 2012

Tatăl fantomă@TIFF

Ce vreme faină a fost aseară! 24 de grade, perfect pentru vizionat film în Piaţa Mare. Marcel Iureş e încântător ca de obicei, Mihaela Sârbu joacă şi ea bine, Victor Rebenciuc, Mimi Brănescu şi Nicodim Ungureanu dau savoare rolurilor secundare. Ei salvează, practic, filmul de la eşec, pentru că scenariul începe bine, dar apoi dă în suprarealism, nu mai leagă firul poveştii în momentele principale şi face rasol şi din acţiune şi din idilă. Tot ce se construieşte meticulos în primele 70 de minute se termină abrupt şi succint în ultimele 15, ca şi când regizorului i s-ar fi terminat pelicula sau s-ar fi plictisit de proiect. Asta nu înseamnă că filmul nu merită văzut, este parţial filmat la Sibiu şi la Ocna Sibiului, are nişte gag-uri de comedie românească clasică, care, deşi clişee, sunt amuzante. Sau poate tocmai pentru că le recunoaştem cu toţii a râs întreaga piaţă. Nu vă povestesc acţiunea, rulează pe HBO aşa că puteţi să-l vedeţi şi acasă, pun doar trailerul:

sâmbătă, 16 iunie 2012

Lecturi de weekend

vineri, 15 iunie 2012

Perseverența e mama refuzurilor brutale

Unii-s foarte bine antrenați în arta eludării refuzurilor. După ce i-a scos din minți pe colegi cu telefoanele, eu nefiind în birou, în sfârșit m-a prins și pe mine. Vroia să ne vândă servicii auto. L-am mințit politicos că n-avem mașină de firmă. Avea servicii și pentru firme fără parc auto. L-am mințit politicos în continuare că n-avem clienți în România, că zburăm în delegații. N-am scăpat, vroia să ne ofere servicii de transport la aeroport. M-a blocat pentru o secundă, la asta nu mă așteptam, apoi l-am refuzat și i-am închis abrupt, fără să mai aștept replica, presimțeam că dacă-i spun că merg cu mașina personală va vrea să-mi curețe bujiile sau să-i țină de urât prietenei până mă întorc. Sau și mai rău, să-mi ofere un pitic care să mă ducă din pat până la baie, cu un Segway, dimineața.

joi, 14 iunie 2012

Dublu push-up

S-a inventat costumul de baie cu push-up manual; prietenă să ai. Gasită pe FB.


Prolog Romaniacs

Lucrând la doi paşi de locul desfăşurării şi având noroc de vreme bună anul acesta, am coborât şi eu din albele turnuri pentru a vedea riderii la lucru. Puhoi de lume, cald, miros de benzină arsă, cam aşa îmi imaginez şi weekedurile de Nascar din America, plus grătare, arme şi bere la doză. Noi am avut Red Bull şi pe Primar, rostind discursul de început în engleză şi română - prima oară când îl aud vorbind engleză - decent. Traseul mi s-a părut mai insipid şi mai lipsit de imaginaţie anul acesta, nu ştiu dacă şi mai uşor, probabil organizatorii au avut motivele lor. Clasa Pro şi-a arătat valoarea, ca de fiecare dată, e încântător să-i vezi cum valsează pe buşteni şi cu câtă eleganţă zboară de pe rampa de freestyle.


Fază amuzantă la clasa Experts, anunţă comentatorul că ia parte şi Dani Oţil, "cel mai activ ambasador al acestui sport în România, care momentan are ceva probleme pe traseu". Aplauze. Ajunge DO printre buşteni. "Aplauzeee pentru DO". Lumea aplaudă, deşi ceilalţi trecuseră pe acolo de secunde bune. I se prinde motocicleta într-o capcană, se chinuie să o scoată. "Aplauzee pentru DO". Lumea aplaudă iar, nu chiar aşa entuziastă, se uită la bietul om cum luptă cu buştenii. A treia tură de aplauze n-a mai fost cerută, ar fi fost deja penibil, deşi l-am fi putut aplauda cam cât pentru o piesă bună şi lungă de teatru. Oricum, felicitări că la cele 50 de kile, cu patine în picioare, pe care le are se bagă în aşa ceva.


miercuri, 13 iunie 2012

Dialog indo-european

Auzită de la un coleg care scotea ceva la imprimantă și s-a nimerit în zonă. Repovestită după doi ani, deci poate fi o ușoară licență comică inclusă: avem un colaborator indian, din India, om fain, la patruj' de ani, inginer, ușor ciocolatiu, ca toți indienii din India. Na, și respectivul se nimerește la Sibiu și cel mai aproape de ușă când se aude soneria. Merge, deschide și se trezește față în față cu doi țigani gunoieri veniți cu miloaga. Ăștia, ușor surprinși, îl întreabă:
- ce faci, fra, cum ai ajuns acolo?
Omul bâguie ceva în engleză, că nu înțelege. Vine replica:
- ce ai, fra, nu poți să vorbești?
Restul e istorie.

marți, 12 iunie 2012

Incultura vinde

Ai cumpărat produse ce conțin componente banale cu nume fascinant, gen coenzima Q7 sau extractul de biceps de meduză? Puf de kiwi pentru perne ergonomice, anyone? Te pregătești de pescuit somon în Yemen? Aspiratoare sugătoare de acarieni?  Fraierilor care le vindeți, acum era timpul pentru ele, după psihoza cu căpușele. Ultima modă: parabenii cancerigeni. Temeți-vă!

PS. Cică dacă beți mai mult de șase cafele pe zi, aveți 10% mai puține șanse să muriți. Sau să dormiți. Bineînțeles, studiul nu e sponsorizat de industria cafelei.

luni, 11 iunie 2012

Ori cu sufletu-n rai, ori cu slănina-n pod

Parcă nu prea bate adresa blogului cu conținutul:


duminică, 10 iunie 2012

ProTV fail

La ProTV până și Prigoană e pro:

Dupa vot

- V-ati luat buletinul? ma intreaba o tanti din comisie.
- Da!
- Si stampila?
- Stampila nu!

sâmbătă, 9 iunie 2012

Lecturi de weekend


vineri, 8 iunie 2012

Game of Thrones

Până acum vreo două-trei săptămâni nu m-am uitat la serialul ăsta, îmi imaginam o altă mizerie care ascunde o grămadă de imbecilităţi sub pretextul fantasy, deşi mi-l recomandaseră nişte prieteni acum ceva vreme. Din lipsă de altă ocupaţie i-am dat totuşi o şansă şi m-a captivat. Are scenariu inteligent, decoruri faine, îmi place că mor şi personaje principale pozitive, are multe întorsături şi... nu se poate să nu iubeşti dragonii ăia.

Cum am luat-o în bot şi am făcut spam pe Twitter

Ceea ce urmează e o supoziţie, poate device-urile mele au şi alte vulnerabilităţi. Multumesc lui Ioan Greavu pentru notificare.

Acum vreo două seri primesc un tweet de pe un cont necunoscut, în engleză, cu un link dubios. Eram pe iPad. Mă enervez, iar mă spamuieşte careva. Prietena mea era lângă mine, ca să înţeleagă despre ce vorbesc fac greşeala şi apăs pe link, care se încarcă în Safari - un articol despre cum o oarecare mamă singură face bani buni de acasă. Trec contul respectiv în spam şi-mi văd de viaţă.

Două zile mai târziu primesc comentariu pe blog că trimit mesaje dubioase pe Twitter. Verific, trimisesem nişte mesaje directe la mai mulţi oameni din agendă. Schimb parola şi le trimit mesaje cu scuze. Mai dau revoke access la mai multe aplicaţii third-party pe care nu le mai folosesc sau nu le recunosc. 

Dacă eram pe Windows, nu dădeam click la niciun link, dar am avut încredere în securitatea MacOS/iOS. Poate nu-s ei de vină, poate era linkul conceput în aşa fel încât să facă ţigănii cu platforma Twitter integrată. Sau poate totul face parte din recenta compromitere a parolelor din LinkedIn. Nu mi-e clar. Oricum, dacă vă aflaţi vreodată în situaţia mea citiţi tutorialul acesta şi urmăriţi contul @Spam (SpamWatch).

Metro fail

Asa cum scrie si in logo-ul lor, profesioniiiiiisti pentru profesionisti!



joi, 7 iunie 2012

De la ruină la bloc ANL

S-au împărţit cheile locuinţelor ANL de pe Independenţei, poate aţi citit în presă ieri. Noi am aflat uitându-ne pe geamul biroului, era mişcare aproape la fiecare fereastră. De opt ani privim clădirea aia, singura dată când s-a mai animat aşa a fost la Romaniacs, când au făcut finişul pe acoperiş. Ar fi interesant dacă ar trece şi anul acesta prin podul oamenilor, printre cârnaţii puşi la uscat, nu? 


Mi s-a părut amuzant cum locatarii etajului de deasupra zonei roşii au ieşit pe geam (nu cred că au uşă) pe terasa/acoperişul nivelului inferior (nu are balustadă, deci nu cred că-i gândită ca terasă) şi s-au salutat cu vecinii. Cred că o să le trebuiască draperii. Gratii doar mai incolo, când apar chiriaşii; poate au noroc de vreun urmaş al lui Pruteanu care pofteşte şi el la borcane de castraveţi şi faruri de Mobră.


Până una-alta, să stăpânească sănătoşi apartamentele şi să folosească cu încredere terasa pentru bronzat, am auzit că vine căldura. 

Electorale

1. Dorin Cioabă are acelaşi slogan de campanie ca şi-n 2008: "Aur pentru sibieni". I-auzi, nenică, nu ştiam că Titi Aur candidează la Primărie;

2. Cei de la PRM vor să se joace şi ei cu restul copiilor:

Daţi-ne şi nouă o şansă, şi noi putem fura!

miercuri, 6 iunie 2012

O poveste din baschet

Sports Illustrated este emblema jurnalismului de calitate în sport. Din când în când apare câte un reportaj care trece de mituri, de lumina reflectoarelor sau de show şi povesteşte evenimentele din alt unghi decât al vedetei, aşa cum s-au întâmplat ele. Linkul de mai jos duce la un articol lung, de 12 pagini, trebuie să ai răbdare ca să-l citeşti, dar merită să-ţi rezervi un pic de timp, într-o seară. E istoria antrenorului rămas în memoria colectivă a baschetului prin "infama" decizie de a nu-l include pe Michael Jordan în echipa liceului. E de fapt o poveste despre realism versus orgoliu, despre ambiţia unui mare jucător şi despre drama puţin ştiută a unui antrenor capabil, dar cu o moştenire genetică nefericită - Pop Herring.



Câteva fragmente:

The house was overrun with basketball players after Pop landed the varsity job at Laney High later in 1977. He never drew a line between work and personal life. Mike Jordan may not have made Pop's team as a sophomore, but he certainly did as a junior, and he showed no evidence of a lingering grudge when he visited Pop's house to play spades or invited the Herrings to his church or treated Paquita like the little brother he never had. One day Mike got too rough with the horseplay, and in her flaming indignation Paquita ran off to find a weapon. Pop Herring did many things for Jordan in those days—opening the gym for him in the mornings and on weekends so he could work on his jumper, giving him the keys to the Maverick to run personal errands, helping him navigate the mysterious world of college recruitment—but his most crucial favor may have been disarming his furious four-year-old daughter before she could cripple Jordan with a baton.
(..)
It's not easy coaching an elite player without forgetting the rest of your team. Those who knew Pop then say he did about as well as a coach could have done. The decision to leave Jordan on jayvee as a sophomore was not an oversight. Herring and his assistants knew Jordan would ride the bench on varsity, so they put him on jayvee, and it worked out perfectly. When he got to varsity, he was ready to lead the team. Pop gave Mike his time but made him earn everything else. They would play Around the World after practice, and Pop was nearly unbeatable. Jordan hated to lose, of course, so he kept improving until the day he finally won.
(..)
Pop had his best season two years after Jordan left. The Bucs made the state playoffs for the first time in their history. In their opening game, against Hoke County, they had a 12-point lead with 90 seconds left. Pop emptied his bench. One assistant coach nearly had a fit, because the game was still in question, but Pop wanted all his guys to be able to say they'd played in the state playoffs. He even put in a kid they called Bouffant because of his perfect red hair. "Bouffant can handle the pressure," Pop said, and Bouffant could. He scored two points, and the Bucs won by 11, and they rode home in celebration, grooving to Billie Jean by Michael Jackson, because Pop always loved his music.
(..)

At open gym that summer the players heard him talking to himself, muttering about people conspiring against him and going through his mail. He suspected a close friend of some secret betrayal. Pop had just turned 31. The family disease was awakening. His paranoia escalated, and in August 1983 school officials requested that he enter New Hanover Memorial Hospital for two weeks of psychiatric evaluation. (..) And so, over the next four years, as Michael Jordan became an Olympic gold medalist, a rookie NBA All-Star and the scorer of 37 points per game, Pop Herring went from suspended to unemployed to unemployable. As Jordan's fame spread around the world, his old coach became a stranger in their hometown.


Maidanezi dăştăpţi dă România

Cred că am mai spus asta: mi-a atras atenţia o prietenă stabilită în Germania şi revenită în Sibiu, că ai nostri câini maidanezi sunt foarte inteligenţi - trec strada pe trecerea de pietoni. Între timp am văzut faza de nenumărate ori, m-am convis că-i adevărată. Astăzi am mai descoperit un pas evolutiv: ca să nu încurce pe nimeni, dulăul se deplasa pe pista de biciclete!

marți, 5 iunie 2012

Doi gheparzi au fugit de la zoo Salzburg azi dimineaţă. S-au întors singuri

Îmi scrie un prieten din Viena: au scapat 2 gheparzi de la zoo Salzburg azi la 6 dimineata. Culmea e ca nu a fost nevoie sa-i impuste nici un vanator iscusit. "Idiotii" nici nu au chemat macar vanatorii la toata faza. Niste nepriceputi. Si nici victime nu au fost. Linkul e in germana. Poate scrie cineva si la noi despre intamplare si despre cum s-au desfasurat evenimentele. Foarte interesante sunt comunicatele date de purtatorul de cuvant al gradinii zoologice. Nici macar odata nu a pomenit cuvinte gen: panica, pericol etc, care sa creeze isterie locala.

Povestea pe scurt: se bănuieşte că uşa cuştii a fost deschisă de nişte adolescenţi, ca "probă de curaj". Gheparzii au fost văzuţi pe o pajişte în cursul dimineţii iar poliţia alertată. Îngrijitorul, având o puşcă cu tranchilizante pe care vroia să o folosească doar ca ultimă soluţie, ajunge la faţa locului împreună cu zece poliţişti. Deşi cei de la zoo spun că gheparzii nu sunt o ameninţare pentru om, poliţia decide că vor fi împuşcaţi dacă se îndreaptă spre zone populate. Cele două animale sunt aproape adulte, dar mai păstrează o legătură afectivă cu mama lor, aşa că la chemările acesteia (care părăsise cuşca, dar nu şi incinta) se întorc alături de îngrijitor la zoo, unde un lăcătuş taie o porţiune din gardul de fier pentru a le permite intrarea rapidă. După două ore de la primele apeluri, la 8:30, animalele sunt înapoi în cuşcă.

Industrial. Unele lucruri seamănă prea mult între ele

Inspiraţie de moment, poză făcută într-o fabrică. Mă amuzam singur, gândindu-mă că poţi realiza o farsă decentă la un exerciţiu de protecţia muncii: unuia din oameni îi dai capacul în locul unei căşti.

Lecturi de weekend prelungit


luni, 4 iunie 2012

Statistică de pus pe gânduri

Populaţia activă a ţării este de 6,6 milioane. Din aceştia doar 4 milioane lucrează cu forme legale. Mai mult de o treime lucrează la negru şi ne mirăm că fondul de pensii sau sănătatea sunt în budă. Patru milioane ţin în spate, într-un fel sau altul, restul de 15 milioane. Gândiţi-vă şi înspăimântaţi-vă.

duminică, 3 iunie 2012

#FITS - ziua 9

Ieri a fost soare la Sibiu. E breaking news. Am stat pe terasă la Amber, ne-am delectat cu o cafea și am văzut repetițiile spectacolului de teatru stradal Invazia. Seara l-am prins doar la final, dar am constatat că Piața Mare era plină. La fel și după amiază, Bălcescu era ca promenada litoralului în vârf de sezon, nu doar pentru că galopau Caii din Menorca.


La ora 20 am avut o scurtă întânire cu o parte din bloggerii acreditați la festival și cei sibieni, apoi mulți dintre noi am mers la cel de-al doilea spectacol de dans al Vertigo Dance Company- Null. Dacă vineri au mai rămas scaune goale, sâmbătă sala a fost arhiplină, probabil s-a răspândit zvonul frumuseții dansului anterior. Null n-a fost la fel de dinamic ca Mana, nici muzica n-a fost la fel de alertă, a fost un alt gen de show imaginat tot de Noa Wertheim, sunt convins că o să-i facă Cristina o descriere la fel de frumoasă ca și celuilalt. Pentru că m-a urecheat Gabriela pe FB, azi menționez muzica ambelor piese, e genială.



Seara ne-am încheiat-o în Music Pub, la concertul The Mono Jacks și Grimus. Sunt fan al primilor iar pe ceilalți i-am auzit pentru prima dată live, nu sună rău.


Pentru mine FITS 2012 se încheie aici, azi plec la relaxare și loc cu verdeață, unde nu există întristare și internet, două zile la cabană vin la fix după toată nebunia din ultimele două săptămâni, cu delegații, muncă  ziua și multă cultură noaptea. Probabil am să scriu niște concluzii când mă întorc, dacă o să mai fie cazul. 

sâmbătă, 2 iunie 2012

Noblesse oblige

Ministru + Cultură + Scuipat = Diaconu.

#FITS - ziua 8

Ieri a fost o zi reușită. În primul rând mexicanii de la ”Son del Monton” ne-au delectat cu dansuri și cântece tradiționale, spălând impresia de nepotrivire artistică lăsată de celelalte două trupe mexicane văzute anterior. Așa cum ne-au explicat, Mexicul e un mix de rase (aztecă, maiașă, spaniolă) și culturi, fiecare regiune are stilul ei aparte, oamenii de la oraș nemaifiind în contact cu muzica regiunilor rurale. Sună familiar, nu? Ne-au mai spus că la ei dansul e un mod de a flirta, ne-au făcut demonstrații, ne-au vorbit despre rolul improvizației în muzica oamenilor simpli și le-au zburat mâinile pe corzile celor cinci chitare de toate dimensiunile și formele. Me Gusta!


De la ora 21 s-a umplut Casa de Cultură, israelienii de la Vertigo Dance Company ne-au uimit cu cea mai bună reprezentație văzută la festival anul acesta. Dansul lor e fluid, puternic, în sincron total și aproape hipnotizant. Îmi lipsesc epitetele corespunzătoare, dar toată lumea a ieșit încântată, zâmbind, din sală, aplauzele au fost pe măsură. Am găsit pe net dansul, dacă n-aveți chef să-l vedeți pe tot, uitați-vă măcar la final, de la minutul 43 încolo.


Dacă vă pare rău că i-ați ratat, încercați să veniți deseară la cel de-al doilea spectacol al lor - Null.

vineri, 1 iunie 2012

Kumm@Oldies Pub

Nu ştiu dacă Kumm e mai fain ca Byron sau invers, ambele m-au câştigat de fan. Acelaşi prieten al meu şi-a cumpărat şi de data asta cd-ul cu ultimul album al formaţiei, dar i l-am deturnat eu. Numele formaţiei înseamnă "nisip" în tătară, ei cântă majoritatea pieselor în engleză, deci e o alegere nefericită. Aveau şi magneţi de frigider de vânzare, dar dacă ai prieteni anglofili ce te faci?



Mi-a plăcut că au doi solişti şi repertoriu vesel şi alert, cu pasaje la muzicuţă şi saxofon. De fapt solo-ul de saxofon a fost aşa fain şi cu aşa nişte note ciudate, încât mă aşteptam să apară un cerb lopătar atras de boncănit la uşă. Fiind puţini, şi de data aceasta, n-am primit bis, dar au cântat fain 90 de minute, cu atitudinea aia de bad rocker, care fumează şi bea pe scenă. Megalike pentru "Mister Superman". N-am filmat cele mai reprezentative piese, majoritatea au fost în engleză şi un pic mai zgomotoase (ceea ce e bine):

#FITS2012 - Cuarteto de Guitarras de la Ciudad de México

Am mers cu mari aşteptări la concertul de chitară al mexicanilor de la "Cuarteto de Guitarras de la Ciudad de México", ţinut în biserica de la Cisnădioara. Nu atât pentru ei cât pentru loc, are un farmec aparte, mă aşteptam la ceva special. S-a înghesuit lumea la intrare, s-a umplut mica biserică, dar pe parcursul celor 70 de minute jumătate din spectatori au plecat. Pe bună dreptate. Să înduri frigul, curentul, să stai în picioare pentru un spectacol plictisitor e cam mult. Au cântat compoziţii moderne, care n-au pus în valoare nici talentul lor, nici acustica locului. Imaginaţi-vă patru oameni, fiecare pişcând o coardă la interval de 2 secunde. Au fost şi momente din acestea, prea multe, din păcate. Păi ori suntem mariachi, ori nu mai suntem. Menţionez şi traducătoarea, sper că impromptu, care nu înţelegea jumătate din cuvintele mexicanului, la un moment dat omul a început să ne vorbească direct, în engleză. 
Compoziţiile nu mi-au transmis nimic, am fost pe altă lungime de undă. Ultima piesă a mai spălat din impresie, din fericire am înregistrat-o, mi-ar fi plăcut să fie tot concertul aşa:



Apoi s-a mai produs o surpriză, au sărit siguranţele şi am rămas în întuneric, luminaţi doar de lumânările de pe scenă, aşa s-a cântat bisul. Doar chitare şi greierii, fermecător.


Later edit: mostră de piesă care nu ne-a plăcut