Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

vineri, 28 februarie 2014

In Darmstadt

Săptămâna aceasta sunt în delegație, împreună cu un coleg, la o conferință în Germania - sper că v-au plăcut postările publicate în zilele anterioare, am muncit la ele în weekend.


Când am ajuns în Darmstadt, duminică seara, am primit o veste bună și una proastă. Cea proastă: persoana care ne-a făcut rezervarea a greșit hotelul, ne-a cazat la Maritim Konferenzhotel, iar conferința se ține la Maritim Rhein-Main Hotel. Da, există două hoteluri Maritim în același oraș fără ieșire la mare, iar conferința nu e la cel care se numește Konferenzhotel.

Vestea bună: cele două clădiri sunt la distanță de doar trei minute de mers pe jos. În plus, al nostru e mai modern. Maritim Rhein-Main pare construit la începutul anilor '70, al nostru la sfârșitul aceluiași deceniu.

Dacă vorbiți germana și vă întrebați ce fel de nume e ăsta (darm = mațe), aflați că etimologia cuvântului este alta.

Fiind oraș universitar, e plin de bicicliști. Poze din centru:





joi, 27 februarie 2014

Filofteia, documentare și seriale

Dacă ați depășit momentul House of Cards și căutați ceva cu care să vă umpleți timpul, pot recomanda următoarele titluri:

August: Osage County este unul din favoritele mele la Oscar, cred că rămâne să aflăm doar pe care-l va lua. Distribuția încărcată de actori mari face ca dialogul intens să curgă fluent, este surprinzător și răutăcios, se observă că are la bază o piesă de teatru. Până și Julia Roberts arată că știe să joace.

Philomena îi alătură pe Judi Dench și Steve Coogan. Iese o chestie interesantă, cu un pic de umor, mai multă dramă și niște crâmpeie de fapte reale. Ideea de bază e un subiect la modă.

Nebraska e altă chestie ușor ciudată, filmată alb-negru, dar cu niște momente foarte amuzante, despre americanii de rând, simpletoni loviți de recesiune.

Her - pentru toți cei care nu știu la ce folosește un sistem de operare. Dacă vreți să aprofundați tema, mai puteți citi ceva interesant aici.

Seriale noi:

True Detective cu Matthew McConaughey și Woody Harrelson pe post de dynamic duo, bineînțeles, despre polițiști și un caz ciudat de omucidere.

Spoils of Babylon e o mini-serie ce parodiază serialele soap, cu Will Ferrell, Tobey Maguire, Tim Robbins și aparițiile episodice notabile: Jessica Alba, Val Kilmer etc. 

Documentare:

Salinger - despre viața lui J.D. Salinger, cel care s-a retras din viața publică și n-a mai publicat nimic din 1965, deși a scris zilnic până la momentul morții, în 2010. Se pare că în anii următori vom avea niște surprize plăcute. Filmul, însă, dezvăluie și unele lucruri mai puțin plăcute despre autor.

The Armstrong Lie - despre ciclist, cu interviuri luate atât înainte cât și după momentul recunoașterii fraudei. E interesant că n-are nici rușine, nici remușcare, cred că ar trece și testul detectorului de minciuni.

Jiro Dreams of Sushi - un pic mai vechi, devenit celebru între timp, despre singurul restaurant cu trei stele Michelin aflat într-o stație de metrou și fără baie proprie. Musai de văzut cu o farfurie de sushi în față, altfel o să vă plouă în gură. Interesant atât pentru că prezintă cultul muncii și al peștelui la japonezi cât și pentru a înțelege că sushi nu e doar orez și pește crud. Un exemplu: bucătarii masau caracatița timp de 50 de minute înainte de a o servi, ca să se frăgezească. 

miercuri, 26 februarie 2014

Magazinul Haribo, bucuria copiilor

De câte ori merg în delegație trebuie să aduc Haribo colegelor. Au devenit pretențioase, nu mai pot veni cu un kilogram de ”amestecate”, nu le plac cele negre. Mai nou au cerințe speciale, îmi arată pe site ce vor, în funcție de sezon. Le pot face pe plac doar când merg la firma mamă, pentru că în Solingen este una din fabricile Haribo, cu un magazin de prezentare în care poți face diabet doar uitându-te la rafturi. Dacă am treabă în altă parte, trebuie să se mulțumească cu ursuleții aurii standard din duty-free.

Două poze făcute din mașină:
Fabrica
Magazinul
... și una din interior, din păcate mișcată, pentru că eram cu mâinile pline:


marți, 25 februarie 2014

Despre utilitatea unei bune agenții de turism

Săptămâna aceasta se cam încheie perioada de reduceri substanțiale și, pentru că văd cât muncesc fetele de la Transilvania Booking pentru a le face oferte personalizate și detaliate clienților, astăzi le fac reclamă gratis, dar meritată, chiar dacă asta poate însemna că o să-mi ajungă și mai târziu nevasta acasă :)

Ce-am scris mai sus nu e neaparat valabil pentru tot domeniul, există firme mari unde clienții trebuie ”prelucrați” în maxim zece minute. Mai mult, câteodată sunt priviți din cap până în picioare, judecați superficial și tratați cu expresii de genul ”Spania e cam scumpă”. Nu-i bai, așa a câștigat Transilvania Booking clienți fideli, care merg de trei ori pe an în concediu, uneori chiar și în Spania.

În primul rând trebuie menționat că o agenție de turism câștigă din comisioanele oferite de contractele cu tour operatorii, nu din adaos aplicat peste prețurile acestora. Spun asta pentru că unii oameni sunt sceptici și au impresia că dacă le recomanzi o agenție o să-i coste mai mult decât dacă și-ar rezolva ”singuri”. Practic, atunci când îți cauți singur concediul tot cu sistemele unor tour operatori sau agenți lucrezi, uneori poți da peste o ofertă foarte bună, alteori poți pierde ore întregi degeaba. Mai contează și cât de priceput la calculatoare ești, dacă ai încredere că ai ajuns pe un site legitim și dacă în condițiile ofertei respective există oaresce clauze și limitări pe care poate nu le-ai citit cu atenție.

Una din țepele cele mai uzuale este cea cu apartamentele ieftine din orașe scumpe, care nu există la adresele menționate. Am observat una de aproape și am scris de ea aici, mai știu de unii care au închiriat un apartament la Paris și strada se termina cu câteva numere înainte. Te trezești singur într-o țară străină, cu banii de cazare dați. Dacă ai lucra o agenție onestă nu s-ar întâmpla acest lucru și, în situația puțin probabilă că ar fi țepuiți și ei, ar fi sarcina lor să-ți găsească altceva.


În cazul în care ești în concediu și nu-ți place camera, sau nu corespunde descrierii, o agenție poate comunica cu reprezentantul tour operatorului în acea stațiune și acesta are altă forță în negocierile cu hotelul, altfel tu trebuie să-ți pierzi o zi de concediu și să te cerți cu jumătate din personal până ajungi la managerul care-ți poate râde în nas și da din umeri. Poate nici nu vorbiți aceeași limbă și comunicați prin semne. Vă gândiți că poate vouă nu vi se aplică situația de mai sus, dar dacă stați și cugetați un pic, cred că o să vă aduceți aminte de cineva care a pățit-o. Ori n-a știut la cine să sune ca să primească ajutor, ori au fost alți factori, cert e că și-a stricat vacanța. Într-un final vă puteți răzbuna cu o recenzie proastă pe TripAdvisor, dar cam slabă consolarea. Despre drepturile turiștilor puteți citi mai multe aici.

Referitor la  TripAdvisor, dacă l-ați folosit, ați observat că nu există hotel cu review-uri exclusiv pozitive, totdeauna e cineva care a avut o experiență proastă sau l-a nemulțumit ceva. Agenții de turism merg în infotripuri, văd la fața locului toate hotelurile cu care există contract, pot să vă ajute în decizie, poate ce-a comentat cineva pe net nu e aplicabil situației sau cerințelor voastre.

În situațiile călătoriilor complexe, agenția are avantajul că poate rezerva biletele de avion și de cazare fără a trebui plătite imediat, până la momentul în care toate detaliile și toate segmentele deplasării au fost aranjate. Doar atunci se cumpără tot pachetul. Cine a văzut cum cresc prețurile la unele bilete de avion de la o oră la alta sau cât de repede dispar ultimele două camere libere la hotelul dorit, știe ce avantajos e să le poți reține până la decizia finală.


Tot la capitolul comoditate, pe lângă cele enumerate mai sus, agentul vă poate da toate informațiile despre viză și țara de destinație, hârtiile necesare pentru călătoria cu copiii și alte proceduri, vă pot transmite știri de ultimă oră, vă pot atrage atenția asupra anumitor obiective turistice ce merită vizitate - sau mai degrabă asupra celor care sunt țepe, au feedback de la alți turiști și își îmbunătățesc oferta și cunoștințele pe baza acestuia. Suplimentar, ei vă pot încheia asigurările medicale și cele storno - și, dacă ați citit până aici, măcar cu atât trebuie să rămâneți din tot ce-am scris: luați totdeauna în calcul asigurarea storno, în cazul în care nu puteți pleca în concediu veți primi majoritatea banilor înapoi de la asigurator. Mai multe detalii despre asigurări aici.

În încheiere, dacă v-am convins că e bine să cereți o ofertă pentru următorul concediu unei agenții, când faceți acest lucru specificați din start numărul de adulți, numărul de copii și vârsta lor, bugetul maxim, perioada dorită, tipul de concediu de care sunteți interesat. O să urmeze un ping-pong de informații și, într-un final, după câteva ore de muncă ale agentului, o să primiți o ofertă personalizată. Poate nu totdeauna o să vă satisfacă, dar dacă nu o luați, comparați după încheierea concediului cu cea pe care ați ales-o și analizați dacă ar fi meritat banii în plus sau dacă sfaturile lor n-au fost bune.

luni, 24 februarie 2014

Foaie verde și-o surcică, să-l tratăm pe Marinică

Nu înțeleg de ce tot mai multe firme preiau denumiri și termeni medicali, ținând cont că sistemul sanitar este intens criticat. Suntem o țară de bolnavi și toată lumea vrea să ne vindece.

Întâi a fost PC Doctor, apoi a apărut Clinica de Bere, cu Terapia, recent am văzut un service auto rebotezat ”Medicină auto” și, pentru a întări ideea, dotat cu încă două sigle mari: ”Clinica auto” și ”Farmacie auto”. Nu e de mirare că și Ponta a vrut să urmeze trendul și să fie dottore. Urmează ca popii să-și spună doctori de suflete, vânzătoarele de la Billa să fie asistente iar brutarii moașe. Jandarmii vor fi brancardieri, iar mascații și cei de pe dubă medici de urgență. Să nu-l uităm pe Năstase, care nu e la facultate ci la sanatoriu. O să schimbăm și profilul posterland, să vindem rețete.


M-as duce la service-ul ăsta doar ca să mă aplec până la nivelul mecanicului vârât sub mașină, cunoscut până recent drept nea Costică, și să-l întreb cu voce gravă ”cum e dom' doctor, mai are zile?”.

Sănătate!

vineri, 21 februarie 2014

Unde ieșim la aer în zona Sibiului

Am primit câteva sugestii interesante după articolul de ieri, mulțumesc pentru feedback. Merită sintetizate, e practic primăvară, poate doriți să profitați de vremea bună. În majoritatea locurilor există și posibilitatea de a servi masa sau a bea o cafea. Lista nu se pretinde a fi exhaustivă. 


Locuri în apropierea Sibiului: Cisnădioara, Păltiniș, pensiunile din Sibiel, Palatul Brukenthal de la Avrig.

Locuri un pic mai îndepărtate: pensiunile de pe valea Avrigului (Ghiocelul) și Porumbacului, Bâlea Lac, Albota, Biertan, Daneș, Sighișoara, Bazna Băi, Alba Iulia.

Bineînțeles, dacă extindem raza cercului dăm de celelalte orașe importante ale Transilvaniei, fiecare cu o ofertă consistentă, dar nu acesta este scopul postării.

Pentru o plimbare mai lungă, cu înnoptare, avem câteva variante sugerate de Reky Travel:
La unele din aceste case de oaspeți se poate servi doar masa (fără cazare), dar trebuie anunțate gazdele din timp.

Cum ziceam și în postul de ieri, există și acțiunea Transilvania Brunch, urmăriți pagina ei pentru zilele și locurile de desfășurare. Începe doar la sfârșitul lui aprilie, ca să apuce pământul să rodească. Tot acolo găsiți cinci trasee tematice, pentru cei interesați de un weeekend în sudul Transilvaniei (de la drumul brânzei la biking).

Pentru vizitarea unor obiective turistice istorice puteți consulta cu încredere site-ul Prin Transilvania, s-ar putea să descoperiți câte ceva interesant chiar în proximitate. Puteți porni cercetarea de la harta poveștilor. Cineva recomanda ieri mănăstirea cisterciană de la Cârța.

Există și un site care-și propune să catalogheze toate monumentele transilvane din lista Ministerului Culturii (”doar” 8134, până în acest moment au ajuns la 2423): Our Heritage. Din păcate la mine se încarcă foarte greu (later edit: au fost remediate problemele).

joi, 20 februarie 2014

Țară mică, locuri puține

Soțul unei colege din Germania e canadian, mutat în Europa. A inițiat un grup de povestitori în limba engleză, se întâlnesc o dată pe lună într-un local și discută*, despre orice, dar musai în limba lui șeicspir. Acum vreo zece ani, când mergeam des în delegații la mothership, îl frecventam și eu. Grupul a rezistat în timp și colega m-a invitat iarăși, acum două săptămâni, când am avut treabă în zonă

În afară de ei nu mai era nimeni din vechea trupă, așa că am nimerit lângă un domn care mi-a povestit că nevasta lui e româncă și că fuseseră anul trecut într-o călătorie prin Transilvania. Îi plăcuse undeva lângă un oraș... Sighișoara parcă, dar nu-și mai amintea numele locului. Îl întreb: Daneș? Da, acela! Apoi plecaseră spre Sibiu și se opriseră să mănânce pește în alt loc frumos, al cărui nume bineînțeles că-i scăpa. Zic: Albota? Exact!


E cazul să se mai diversifice oferta. În afară de Cisnădioara, Păltiniș, Bâlea Lac sau Alba Iulia, ce alte locuri interesante mai sunt accesibile în maxim o oră de mers cu mașina, pentru o plimbare în weekend? Unde să poți lua masa fără să mori pe drumul de întoarcere și să nu fie la marginea drumului (în caz că voiați să spuneți Fântânița Haiducului).

O inițiativă frumoasă de descoperire a regiunii este Transilvania Brunch, de care am scris mai demult, dar acolo trebuie să mergi când se ține, nu când ai timp și chef de ducă.

___________
*Poate ar fi interesant să facem și noi unul la Sibiu

miercuri, 19 februarie 2014

Un an de când m-am apucat de chitară

Zilele acestea se face anul de când m-am apucat de chitară. A trecut repede. Mai interesant e că mi-a(m) schimbat obiceiurile, decât să pierd nopțile prefer să mă trezesc odihnit în diminețile de weekend și să exersez. Câteodată sunt chiar ușor stresat că nu apuc să-mi fac ”temele” de la o săptămână la alta, dar efortul merită: am avut ocazia să mă compar cu două persoane care studiază singure și progresul pare să fie mai mare (după estimările altora). Asta nu înseamnă că-s talentat sau că dacă investeam trei-cinci ore pe zi în loc de una nu eram mult mai departe, dar în felul acesta nu-i o corvoadă, se integrează cu programul și, până la urmă, nu mi-am propus să devin profesionist ci să mă simt bine. Rămâne valabil ceea ce-am scris în august.

Deși toată lumea e îndrăgostită de solo-uri, o mare parte din prestația unui chitarist obișnuit ține de acompaniament și ritm, e important ca aceste procedee pentru mâna dreaptă să fie aprofundate. Apoi vin celelalte părți tehnice, notele ”deschise” pe care le înveți cu mâna stângă și diverse procedee ce se pot aplica coardelor (push, pull, bend etc). După care înveți o gamă și toate pozițiile notelor ei pe grif (în cazul la minor pentatonic sunt cinci poziții diferite) și deja poți să faci o improvizație și să cânți ceva ce sună bine în respectiva gamă folosind tot griful - dar numai după ce mai înveți niște procedee specifice acelui stil de muzică. Pentru că blues-ul e baza rock-ului modern și de la el pornește tot, mai studiezi și câteva formule specifice, ca să nu sune improvizația chiar ca la grădiniță - și, credeți-mă, are bluesul o grămadă de pattern-uri, e chiar mișto. Cam așa trece primul an, fără să știi să cânți prea multe piese complete, ci doar niște secvențe de acorduri.


Ca să nu-ți pierzi interesul și să nu devină plictisitor, înveți totuși câteva melodii (sau fragmente de melodii) bune pentru dezvoltat abilități și învățat note, de obicei în variante simplificate: Andrii Popa, Wish You Were Here (Pink Floyd), The Loner (Gary Moore), Ploaia (Cargo), Don't Cry (GnR). Interesant e că după ce le înveți ți se par simpliste (cam sunt) și nu te mai mulțumesc, dar prima oară când îți ies de sub degețele niște sunete noi ești în extaz - și de ce n-ai fi așa, pentru fiecare pas ai depus o muncă de ore, zile sau săptămâni. Asta e principala diferență față de o profesie intelectuală, unde ai înțeles un concept și-l aplici imediat; la muzică între înțeles și aplicat e perioada în care dezvolți îndemânarea fizică, cam ca la sport. Cică în adolescență merge mai ușor și mai repede.

În concediul de iarnă, având prea mult timp liber, am încercat să învăț solo-ul uneia din piesele mele preferate: On The Turning Away (începe la 3:24). Gilmour o cântă diferit live față de studio, am găsit tabulaturile ambelor variante și a durat cam o săptămână să înțeleg ce face în primele 90 de secunde ale solo-ului, inclusiv cu ajutorul unor filmulețe de pe YouTube. Problema unui astfel de solo e că durata notelor nu e constantă, câteodată lungește un sunet, altă dată cântă foarte repede. Am stat cu căștile pe urechi, lipit de ecranul laptopului, câteva ore pe zi, ca să reduc transcrierea la notele ”dominante”, pe care să le pot intrepreta și eu. Apoi au urmat câteva sute de repetiții și într-un final m-am înregistrat, ca să ascult cum sună. 

În pregătirea acestui post, în weekendul trecut am înregistrat și video-ul de mai jos, dar am ales să folosesc pentru audio track-ul din ianuarie, tras prin computer, unde aveam și negativul piesei. Din cauza acestui mix și pentru că a trecut o lună între cele două momente, nu e sincronizat întotdeauna ce vedeți cu ce auziți. Era o inregistrare de probă, n-am mai avut timp să repet recent, servește totuși scopului de documentare și imortalizare a momentului aniversar.


marți, 18 februarie 2014

ANAF, prietena cetățenilor

Primește o colegă de serviciu o recomandată. Merge la Poștă, stă la coadă, ridică plicul. Înăuntru, scrisoarea de mai jos:

În  tabel e trecută o sumă de câteva sute de lei, pe care am blurat-o
Citat din ea: ”vă invităm (..) să achitați sau să faceți dovada plății sumelor menționate în prezenta decizie”.

Merge la Finanțe, stă la altă coadă, iar când ajunge la ghișeu doamna de acolo îi spune că n-are nimic de plată. Logic, următoarea întrebare a fost: atunci de ce m-ați pus pe drumuri? Răspuns cu tupeu: ”Citiți cu atenție scrisoarea, doamnă, că e informativă!”.

Nu prea vorbesc administreza, dar vouă vi se pare ceva informativ în text?

P.S. Spre deosebire de cea de la Primărie, asta măcar e scrisă corect.

luni, 17 februarie 2014

Dacia, noul VW al neamțului

Acum câțiva ani, după ce au început să se vândă Daciile în Germania, când vedeam una pe stradă ne uitam după ea ca după Ferrari sau Lamborghini. Era o raritate. În ciuda review-urile negative ale presei auto germane, în fiecare vizită ulterioară am observat tot mai multe. S-a diversificat și sortimentația: dacă la început era doar câte un Logan MCV de firmă sau berlina vreunui moș mai chibzuit cu banii, luna trecută am văzut Sandero, Sandero Stepway și Duster. Lodgy niciunul, dar Logan MCV e chiar popular, s-au prins și nemții că e suficient de bun pentru a transporta o scară și-un trafalet - diferența practică dintre o ”utilitară” de 15.000 de euro și una de 8.000 nu mai justifică de multe ori banii ce trebuie plătiți în plus, nici chiar în Germania.

Când Volkswagen e alternativa (mult) mai scumpă, denumirea de ”mașina poporului” devine ironică. 


vineri, 14 februarie 2014

Too much love will kill you

... sau cum să-ți distrugi nevasta, metodic, de V-day. Sau dragoste în vremea holerei guvernării Ponta:


Miercuri mi-am dus iubita la Spa. Când a venit acasă am întrebat-o dacă învață robot dancing, era  cam țeapănă de spate, se pare că nu i-a priit experiența. Aseară am mers la concert Cargo, la Oldies, fără să avem rezervare, deși am sunat luni, nu mai era nimic liber. N-au trecut cinci minute și deja mă întreba dacă mai stăm. Am avut noroc și nu s-au ocupat niște scaune la bar, așa că până la urmă a ieșit bine, altfel prevedeam că dacă îi propun să o scot deseară la masă în oraș o să-mi zică că îi e bine acasă, să-l dăm naibii de Valentin, că-i ruinez sănătatea.

joi, 13 februarie 2014

Shazaming with geotagging

Una din funcțiile relativ noi ale aplicației Shazam se numește Explore și-ți arată topul melodiilor căutate de ceilalți utilizatori din diverse orașe. Situația în capitalele de județ ale României e aproape identică, dar între Sibiu și Cisnădie, de exemplu, există diferențe. La fel și între Sibiu și București. Rășinari n-apare pe hartă.

E interesant că poți afla ce prinde la public în alte părți ale lumii, că poți găsi piese care tocmai intră în topurile internaționale. Mai interesant însă e că pe primele trei poziții ale topului sibian nu sunt mizeriile la care v-ați aștepta, ci niște melodii decente:


Surpriza a fost foarte plăcută, chiar dacă, probabil, muzica respectivă e în heavy rotation la vreun post cu acoperire națională.

Două observații: 
- prin natura topului, nu poți găsi piese de nișă, el reflectă gusturile segmentului demografic care folosește un smartphone și e interesat de muzică;
- cum spuneam, primele pozițiii din topul sibian sunt identice cu cele din alte capitale de județ, nu suntem noi mai cu moț, ascultăm aceleași posturi de radio.




miercuri, 12 februarie 2014

Am sesizat Primăria. Ce-am rezolvat

Când am scris în ianuarie de câteva probleme din cartier, un prieten stabilit la Cluj mi-a sugerat să raportez problemele Primăriei, ceea ce am și făcut, prin intermediului site-ului de e-administrație al Primăriei Sibiu.

Textul solicitării trimise:
Buna ziua, doresc sa semnalez cateva probleme aparute in cartierul Strand. 
1. In urma sapaturilor pentru inlocuirea tevii de apa, aleea ce asigura intrarea in scara A a blocului de la adresa Maramuresului 17 a ramas neasfaltata, avand un sant transversal acoperit cu pamant (noroi). Situatia este identica in toata zona. A cui este responsabilitatea aducerii zonei la forma initiala si in ce termen?  
2. respectivul sant s-a adancit si provoaca dificultati soferilor la intersectia strazilor Gorjului cu Maramuresului. Cand va fi asfaltat?  
3. semaforul recent instalat la trecerea de pietoni de pe strada Maramuresului colt cu Hategului a functionat cateva zile, apoi a fost pus pe galben intermitent. Un alt semafor care a functionat extrem de putin este cel de pe sos. Alba Iulia, langa benzinaria Mol. 
4. Chioscul de presa amplasat pe strada Hategului este neocupat aproape din momentul instalarii. Tinand cont ca obiectele si montajul lor au fost platite (probabil) de cetateni, imi puteti spune cum vor fi ele puse in valoare?  
Multumesc anticipat pentru raspuns, Calin Turcu
Am primit două răspunsuri, unul prin scrisoare și unul prin email (o scrisoare scanată).

Cel primit prin email are legătură cu punctul 3, semafoarele de pe Maramureșului și de pe Alba Iulia. Mi-au răspuns de Maramureșului și Autogării, deși benzinăria Mol de pe Alba Iulia colț cu T.Arghezi/V.Cârlova e unica din Sibiu.

Răspunsul primit prin poștă e acesta:


Concluzii:

1. șanțul din fața scării o să fie asfaltat de DPC când vor permite condițiile meteo. Am râs, cine a redactat textul nu s-a uitat pe geam iarna asta;

2. același șanț, dar aflat pe carosabil, pe strada Gorjului cu Maramureșului a fost asfaltat în ianurie, culmea, acolo vremea a permis. Referitor la punctul acesta nu mi-au mai răspuns, probabil l-au considerat deja rezolvat;

3. semaforul de pe Maramureșului cu Hațegului va fi pornit când va avea avizul Poliției Rutiere. De ce atâta grabă, stă deja degeaba de câteva luni, după ce-a funcționat un pic, probabil de test;

3.1 semaforul de pe Alba Iulia care a funcționat o bună perioadă de timp stă degeaba de multă vreme, iar Primăria îmi zice de cel de pe Autogării;

4. chioșcul de ziare de real succes, stă părăsit în continuare și e ignorat în răspunsul administrației.

Din toate acestea înțeleg că mi-am pierdut timpul degeaba. Mi-au răspuns, nu s-a schimbat nimic, viața merge mai departe. O să dorm la fel de liniștit în continuare, scopul exercițiului a fost doar curiozitatea de afla dacă un cetățean poate influența cu ceva, fără pile și fără scandal, rezolvarea micilor probleme din cartier. Referitor la cele mari, eram deja convins că n-are nicio șansă (consultați arhiva blogului pt detalii).

P.S. După semnătură mi-am dat seama că actele au trecut prin mâna unei vechi prietene care lucrează în Primărie, dacă citește, o salut :)

marți, 11 februarie 2014

Cârnați de cerb, de mistreț și brânză cu trufe în centrul Sibiului

De mai bine de un an de zile, dar descoperit de mine doar recent, există în Piața Mare, lângă Haller Cafe,  un magazin cu produse alimentare ungurești, inclusiv din secuime. Pe lângă vinurile de Tokaji, ardeiul iute la borcan și alte murături, au și sortimente de brânză interesante, cu trufe, cu chimen sau cu usturoi, respectiv untură de gâscă, cârnați picanți, cârnați de cerb și de mistreț, dar și alte produse mai ”normale”.

Poză făcută ca să pot deosebi cârnații acasă
Am cumpărat niște brânză cu chimen și cu trufe, amandouă foarte bune, tura viitoare încercăm varianta cu usturoi. Cea cu chimen are un gust mai intens, iar cea cu trufe o aromă subtilă. Cârnații picanți n-au fost deloc picanți (după standardele mele), dar cei de cerb și mistreț merită încercați măcar o dată, până nu trece iarna. Toate acestea sunt aduse de la producători din Harghita. 

De untură nu ne-am atins și, din păcate, n-am văzut zacuscă ungurească, gustasem mai demult la cineva și e delicioasă - picantă, bineînțeles. Ce-ați încercat de acolo și puteți recomanda?

luni, 10 februarie 2014

Și avioanele se resetează

Știți cum face reboot un avion? Nici eu, că n-am stat în cockpit, dar durează cam trei minute. Se sting luminile, se aude un bing din boxe și aia e. Avionului Lufthansa care trebuia să ne ducă acasă îi făcea figuri computerul responsabil cu managementul fluxul de combustibil, așa că echipajul a încercat să rezolve problema cu un restart. Din fericire pe pistă, nu în aer. După câteva astfel de încercări, intervenția unei echipe de ingineri și o oră de stat degeaba, s-a rezolvat. Poate i-au schimbat parola, poate i-au făcut un upgrade, poate și-au făcut poze cu ecranul albastru, cert e că am avut un zbor lin până la Sibiu. 

Windows has detected new hardware device Airbus A310.
Start with auto-configuration?
N-ar trebui să zic asta, dar cine știe cine mai citește și crede: computerele avioanelor nu folosesc Windows. 

Folosesc MacOS.

În zborul anterior, de la Düsseldorf la München, am stat lângă un bavarez îmbrăcat în port tradițional. E fix ca sigla BMW, doar că din bumbac și catifea raiată:


Până și șosetele sunt albastre, dichisiții:


Intuiesc intrebarea: lederhosen sunt pantalonii de lucru sau de plimbare al clasei muncitoare, nu costum de duminică!



duminică, 9 februarie 2014

Un nou sport olimpic: dansul la bară

Dacă aveți cumva o fiică adolescentă și vă spune că merge la cursuri de dans la bară nu trebuie să vă puneți mâinile în cap, pentru că în ultimii ani a devenit un sport legitim, pentru cei care vor să fie în superformă fizică. Există inclusiv în oferta unor școli de dans din România. Probabil n-o să-l vedem așa curând la Olimpiadă, deși există o Federație Internațională. 

Un articol amuzant pe tema asta găsiți aici:
Soon, you may be able to stand up and cheer for the representative from Vegas. If you can stand up at all. (..) Plus there are still so many questions left unanswered. Would it only air after 11 P.M.? Would admission include a two-Coke minimum? Would the refs double as bouncers?
Totuși, parcă la bărbați nu prea merge (poanta e chiar la final):


sâmbătă, 8 februarie 2014

There is a suspended sheriff in town

Încep cu o paranteză: sunt în aeroport. Mi-am scos telefonul, am găsit niște rețele wi-fi, una era gratuită. Mi-am verificat mailurile. Dacă tot am net, am scos tableta și am citit știrile. Apoi am scos laptopul că voiam să scriu. Cam astea-s etapele în mobilitatea și confortul device-urilor.

Înapoi la subiectul zilei de ieri: pasul lui Johannis. Să fim cinstiți, știam toți că o să urmeze așa ceva, nu știam când și nu știam pe ce post. Mulți sunt sceptici cu privire la prestația lui viitoare, dar să fim în continuare cinstiți, majoritatea sibienilor n-ar prea vrea să-l vadă dus. Trebuia să intre în groapa leilor la un moment dat, întrebarea e doar dacă a mutat Crin mascota ca să-l blocheze pe Victoraș sau dacă momentul e propice și pentru cariera lui Klaus.

Cred că postul de la Interne nu i se potrivește. N-a făcut parte din sistem și s-ar putea să opună o rezistență prea mare structurile. Trebuie să conducă o instituție săracă, coruptă, cu dotări depășite, cu câteva unități de elită și mulți tablagii. N-are timp să facă lucruri extraordinare, o eventuală reformă ar dura mai mult de-un an și nu cred că alianța mai are atâta. Dacă nu se întâmplă vreo calamitate, o să iasă la fel cum a intrat din funcție, fără să fie valul care se propagă până la țărm, dar și fără să se discrediteze. Probabil ăsta e și planul: tatonare și contact inițial.

Personal, l-aș fi văzut mai degrabă la Economie. Are experința gestionării unui buget, a atragerii de investitori și fonduri europene, are o imagine bună în afară. Ar fi fost un real câștig, chiar și pe termen scurt. Însă deocamdată e mai importantă bătălia din interior, ”circul” din fața cetățeanului de rând.

Mai țineți minte ceva, nu neaparat legat de situația asta: lucrurile negative se văd imediat, acțiunile cu consecințe pozitive doar după ceva timp. Câteodată mult mai mult decât o guvernare de patru ani.

Trăim, iarăși, timpuri interesante, deși aș prefera mai multă stabilitate și trai bun. Gata, a venit avionul, weekend plăcut.

vineri, 7 februarie 2014

Un hobby fain: scufundarea la epave

Colegul neamț cu care lucrez săptămâna aceasta are ca hobby scufundările. Nu de oricare, ci pentru a vedea epave. Ține în portbagaj niște greutăți de plumb care zornăie la fiecare curbă, de la ele am și început discuția. Mi-a povestit că se antrenează de două ori pe lună, merge la lacuri din apropiere, înoată vreo oră și face exerciții subacvatice care-i dezvoltă reflexe sănătoase în momente de criză, gen dat jos costumul de scafandru, răsucit ventile la tuburile de oxigen de pe spate, stat fără mască. Iarna face o excepție - nu-și dă costumul jos sub apă, are un ”dry suit” purtat peste hainele de stradă.

(C) National Geographic
În concediu merge la diverse mări și oceane, Mediterana e favorita pentru că e relativ aproape și apa e limpede. M-a întrebat de epavele din Marea Neagră și mi-a venit în minte doar cea de la Costinești, pentru care nu-ți trebuie echipament. Cel mai mult s-a scufundat la 66 de metri adâncime, zice că n-ar mai repeta experiența, iar cea mai veche navă văzută era de pe la 1850, mai rămăseseră din ea doar niște părți disparate, îngropate în nisip. A văzut multe epave de vapoare și avioane din al doilea Război Mondial, prin unele a și intrat. Camerele motoarelor sunt cele mai impresionante, unele fiind imense. Nu colecționează suveniruri și spune că rar mai vede ceva în afară de scheletul de metal al navei, trec mulți alții pe acolo înaintea lui.

L-am întrebat de rechini, a zis că a văzut câțiva, dar că de obicei nu se apropie de oameni, în schimb nu mai suportă delfinii - l-a atacat o dată unul mare de vreo 3 metri. M-a amuzat povestea: l-a văzut pe Flipper cum înoată în depărtare și s-a bucurat să întâlnească un delfin. Apoi mamiferul torpilă a pornit lansat, în linie dreaptă, cu viteză, spre el. Colegul n-a apucat să facă nimic, i-a înghețat sângele-n vene - ce poți să și faci sub apă, bine că-s deja uzi pantalonii. Când delfinul kamikaze a ajuns la mai puțin de-un metru de el, a cotit brusc, iar apa dislocată l-a dat peste cap pe scafandru. Flipper i-a mai dat câteva ture răutăcioase în viteză, dar într-un final l-a lăsat în pace. N-a înțeles ce i-a cășunat, era destulă apă pentru toată lumea, dar se bucură că nu l-a mușcat. 

Aici găsiți niște poze concludente:

joi, 6 februarie 2014

Impresii din Germania

Săptămâna aceasta sunt în delegație în Germania, la un proiect interesant. Când am ajuns la hotel, am constatat că sifonul chiuvetei e defect, curgea apă din el. Luni dimineață i-am transmis recepționerei, s-a remediat prompt problema - acum doar picură. 

Munca la client implică multă cafea și pauze de amiază scurte, așa că în trei zile lucrătoare am bifat toate fast/junk-foodurile din zonă: Subway, McDonalds și BurgerKing. În cazul în care nu știați și vă interesează, la Burger King n-au salate. În schimb au la intrarea în local reclama concurenței, care anunță că 200 de metri mai încolo se află ”the real McCoy” - mă scuzați că vorbesc urât. Tacticile clasice par să dea încă roade:


Vis-a-vis de hotel e un dealership Porsche. În mai bine de 10 ani, niciodată n-am trecut strada să admir mașinile. Alaltăseară însă am făcut pasul acesta și-am dat peste un magazin de articole muzicale. Chitare! 911 poate să mai aștepte.


Am fost cu niște colegi la un restaurant italienesc numit pompos DiVino. În meniu erau trecute doar vinurile casei, la pahar (unul alb și unul roșu), dar scria că putem cere lista completă. Am cerut-o. N-aveau, ne-a adus italianul trei sticle diferite, să ne alegem. Pe perete era un fel de expoziție cu vânzare. Ai naibii nemți, și când pictează tot cârnați le iasă:



Altă mostră de creativitate teutonă:


V-am mai spus, dar e la fel de amuzant de fiecare dată. Aici toate anotimpurile sunt la fel. Plouă, vara mai cald, iarna mai rece. Ieri am văzut un răsărit mișto, la ora 8. Apoi a plouat.



miercuri, 5 februarie 2014

Vilă în Sibiu, mai scumpă decât una din Germania

Am auzit că s-a vândut recent casa din poza de mai jos. Stați jos? Prețul: 920.000 de euro. În Sibiu. Dacă-i adevărat, suma e considerabilă. Trec destul de des pe lângă ea și totdeauna am admirat-o. Mi se pare una din cele mai bine renovate case din oraș, cu infinit mai mult bun gust decât templul familiei Carabulea, aflat în vecinătate. Totuși, nu merită atâția bani (zic eu, care nu-i am).


Spre comparație, în 2004 s-a vândut în Soligen, Germania, vila de mai jos. A fost construită la început de secol XX și a aparținut familei Krups, proprietara unei firme de aparatură electrocasnică cumpărată cu câțiva ani înainte de Moulinex. Demisol, parter, etaj și mansardă pe două niveluri. Șemineu, saună, curte cu garaje, castani seculari și veverițe. De vreo trei ori mai mari decât cele din Sibiu (curtea și casa, nu veverițele). Prețul? Aproximativ 700.000 euro, dar nu în mijlocul unei crize financiare severe.


Solingen e un oraș relativ egal ca număr de locuitori cu Sibiul, dar amplasat în una din cele mai mari aglomerări urbane, lângă bazinul Ruhr-ului. Chiar dacă presupunem că valoarea actuală a casei din Germania ar fi de vreo 2 milioane, parcă tot îți vine să te uiți în jur și să nu dai un milion pe surioara din Hermannstadt.

marți, 4 februarie 2014

Eu, blogul și niște coincidențe

(Blogul)
După concediul de iarnă mi-a venit destul de greu să reiau scrisul pe blog. N-aveam niciun subiect care să mă motiveze, mă gândeam să-l închid. Nu e o afacere pentru mine, ci un exercițiu care-mi face plăcere - în majoritatea zilelor. Toate aspectele enumerate mai jos fac parte din jocul în care m-am băgat benevol, cu regulile stabilite de mine.  Devin virale posturi de la care nu te aștepți, n-ai cum să planifici ce o să aibă succes de public; de multe ori cred că scriu despre lucruri care nu interesează pe nimeni altcineva și câteodată am surprize - plăcute sau neplăcute. Uneori îmi dau seama că un post e slab, dar n-am altă idee mai bună sau timp mai mult ca să-l aranjez, așa că iasă câte o chestie de care nu-s foarte mândru. Bineînțeles, îmi face plăcere să știu că mai sunt oameni care gândesc ca mine, că e cineva interesat de ce tastez. 

(Eu)
Mă întrebam într-o zi ce-aș spune dacă ar vrea să știe cineva ce-am învățat din hobby-ul ăsta. Mi-au venit două lucruri în cap: 1. compunerea unui text în fiecare zi dezvoltă o oarecare cursivitate și coerență; 2. căutatul subiectelor te țin mai atent la ce se întâmplă în jur, te implică.

Deși mi-ar plăcea să scriu doar de lucruri pozitive, când mă uit în jur găsesc suficiente lucruri care-mi displac, așa că de multe ori apare câte o serie de articole negative. Mai îmi zice câte un prieten ”am văzut că ești nervos și ai scris de x” - nu-i chiar așa, pot să am o zi foarte bună și să scriu critic sau pot să am o zi stresantă și să scriu despre ceva amuzant - subiectul dă tonul mesajului.

(Coincidențele)
Zicea cineva de la un ziar că i-am luat-o înainte cu niște subiecte și că le-a pus la sertar, mi s-a părut onorant și amuzant, dar am încercat să-l conving să-și publice articolele, ar fi păcat să n-aibe parte o poveste bună de audiența unui ziar local. Deh, oraș mic, întâmplări puține.

Un comentator anonim a afirmat (la mișto) că probabil mă citește șeriful orașului: am scris de un șanț, s-a asfaltat; am scris de o groapă, s-a asfaltat. De fapt am scris de mai multe șanțuri și mai multe gropi, unele din ele încă rezistă, așadar coincidență clară. Oraș mic, reclamații simultane.

Săptămâna trecută am scris de mizeria de articol publicat în Tribuna de Chiseliță. Și ce să vezi? După câteva zile l-au șters de pe site. Restul arhivei pentru data de 24 ianuarie e intactă. Sincer, mi-e și frică să clipesc, cine știe ce se mai poate întâmpla.

luni, 3 februarie 2014

De ce a eșuat Partidul Socialist

A fost subminat din interior. Povestită la un spriț de un prieten. O redau din punctul lui de vedere:

Prin 97 își deschide un prieten sală de biliard, lângă Facultate. Vadul fiind bun, dar spațiul aflându-se la subsolul clădirii Partidului Socialist al lui Mohora, ca să nu-l piardă, a trebuit să se înscrie și el în partid. Mai exact, a devenit președintele aripii tinere socialiste - ATS. Ne-a convins relativ ușor și  pe noi, gașca, să ne înscriem în ATS: n-avea licență pentru vânzare de băuturi alcoolice, dar ne lăsa să ne aducem de acasă. Când ne chema la ședință, însă, totdeauna se ivea altceva de făcut, dar după vreo oră, așa, se aliniau astrele și apăream toți la biliard.


O găsiți pe okazii
La un moment dat, problem: trebuia să mergem la București, la congres. Toată lumea praf la doctrină, nu făcuserăm nicio șendință, nu citiserăm nimic. Trage președintele ATS de noi, ne adună în ajunul congresului la el acasă, să ne pregătim fiecare discursul. Ne luăm cu poveștile și băutura, nu pregătește nimeni nimic. 

A doua zi, dimineața devreme, pe drum, toți palizi, îi zicem președintelui: bă, noi nu luăm cuvântul că te facem de râs! 

Ajungem în Capitală, începe congresul, băieții erau ca la cinema: sandwichuri și bere rece, de la bufet. Iau pe rând cuvântul toți reprezentanții din teritoriu, vine rândul filialei Sibiu. Se duce președintele ATS pe scenă, bagă niște inepții pe lângă subiect, toată lumea se uită ca la urs, noi râdem în pumni. Termină discursul, se întoarce rușinat la locul lui în sală și unul din băieți, deja abțiguit, îi zice: ne-ai făcut de râs!