Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

joi, 31 martie 2011

Songs to remember

Bob Seger - Turn the Page, un rocker din generaţia Creedence prea puţin cunoscut în România.
Versuri faine: http://www.lyricsfreak.com/b/bob+seger/turn+the+page_20021931.html

Plus încă una clasică:

Să bea și gura lu Băgă

Și a voastră. E concursul ăsta faimos și din diverse motive pe care nu le pot dezvălui, dar mai ales pentru că Băgă e ”fratele” meu (expresie la modă, ce vreți), faceți un bine și votați. Adică intrați pe bagatorideseama.com și dați click pe bannerul cu Trenul Becks. Apoi votați acolo ca cititori. Sănătate!

O invitație

Extras din mailul cu întâlnirea de 10 ani de la liceu a cuiva, și nu de la secția demolări:

Vineri, xx xx 2011, intre orele 11-12, noi, absolvenții, vom merge la liceu pentru ora de dirigenție. Vom servi câte un pahar de șampanie și vom dărăpăna câteva amintiri.

miercuri, 30 martie 2011

Sâmbătă toată lumea la baschet!

Tocmai am bătut Steaua în deplasare, după un meci de infarct, câștigat printr-un coș în ultimele secunde. Sâmbătă e ultima etapă, dacă batem Piteștiul intrăm în playoff, altfel șanse mari să nu, stăm la mâna rezultatelor din alte partide. Așadar nu vă faceți alt program sâmbătă la ora 18 și veniți toți la sală să le dăm o mână de ajutor băieților și să-i împingem de la spate în playoff. De aia-i fain baschetul, că nu contează dacă tot sezonul ai jucat ca o petardă umedă, în meciurile decisive se face spectacol și îți stă inima în gât. O să fie un meci memorabil, vă garantez, în orice fel vom juca. Veniți pentru show-ul din tribune!

La firul ierbii

Cam așa arată generația asta de 17-23 ani, vorba unui prieten: ăia care o să ne plătească nouă pensia. Ponei; rar unul peste 1.70. Am mai scris despre asta, eu dădeam vina pe Cernobîl, dar am mai auzit o explicație de la mama: E-urile din alimentație. I-am replicat că mi se pare ciudat, doar generația mea a fost cea cu situația cea mai grea, când nu se găseau multe și totuși media de înălțime e în jur de 1.80. Răspunsul ei a fost că tot ce se găsea era natural, creșteai animale, cumpărai lapte de la țărani, cultivai roșii în curte, tot ce ”făcea rost” românul era ”bio”. După aceea au început să apară produsele cu E-uri și ăsta e rezultatul. Sună mai plauzibil ca teoria mea.

marți, 29 martie 2011

Cont fake pe Facebook - no more

Se pare că respectivul cont nu mai există. Ori l-a închis persoana în cauză (și-i mulțumesc) ori au luat măsuri cei de la FB (nu cred că se mișcă așa repede totuși). Oricum ar fi, rezultatul e satisfăcător. Aștept cu interes faza a doua :D

luni, 28 martie 2011

Cont fake pe Facebook

Dacă ați devenit prieten cu mine pe Facebook (nu pe contul de Posterland) ci pe unul numit Calin Turcu aveți grijă că poate nu-s eu. Am activat contul meu original, ăsta-s eu, cel real:
Cel real are poza color, iar cel fals cea de pe blog, alb-negru.
Am raportat celor de la FB problema, sper să se rezolve înainte să cauzeze neplăceri.

Later edit: aşa cum scriam pe FB, poate i-am stricat totuşi surpriza de 1 Aprilie cuiva. Dacă vă invită în oraş, ieşiţi! ca "eu" plătesc ;)

Idee de concurs

Oare de ce nu s-a gândit nimeni să facă un concurs care să-ţi aducă un cântăreţ la ziua ta? Bine, impedimentele practice sunt totuşi  multe, dar puteau spune în subsol, în partea aia cu steluţă, că respectivul artist e disponibil doar pe 29 februarie şi 30 decembrie. Dacă artistul invitat era Bono te trezeai cu o grămadă de prieteni, dacă era Guţă poate cu şi mai mulţi, depinde prin ce cercuri te învârţi.

duminică, 27 martie 2011

Cititorii întreabă...

Pentru că m-a întrebat cineva, iaca, ăsta a fost momentul discursului de absolvire. Am făcut poza alb-negru pentru că scanarea i-a dat o tentă gălbuie. Am mai găsit şi alte instantanee, dar mi-e ruşine să le pun :))

sâmbătă, 26 martie 2011

Porcupine

I can put on quite a show, but inside I'm broken

Mai ho fraţilor

Constat că de câteva săptămâni e o avalanşă de campanii pe blogurile pe care le citesc de obicei încât nu mai e deloc interesantă lectura lor. PR la greu. Preferam articolele amuzante sau serioase, chiar dacă mai rare, dar pe bune. Mă bucur că aveţi succes şi oamenii consideră că merită să îşi promoveze produsele prin voi, chiar mă bucur, dar cred că e cazul să vă puneţi întrebarea dacă nu vă pierdeţi cititorii. Pe altă parte, cine-s eu să dau sfaturi celor mari :)

PS: referitor la trenul ăsta cu bere: deja mi-e milă de voi. Un vagon plin cu beţivi şi doar două bude? May the best bladder win.

vineri, 25 martie 2011

Prioripost

Aşa, de curiozitate, câţi ştiţi unde e sediul Prioripost? Ar trebui să fie destul de cunoscut, ţinând cont că ei livrează mai nou permisele de conducere şi taloanele maşinilor. Motiv pentru care am aflat şi eu gaura în care stau. Acum o săptămână m-am trezit cu o înştiinţare lipită pe avizier la bloc. Nu băgată în poştă, ci doar lipită ca să poată să o ia oricine. Scria că mi-a venit talonul, un orar de funcţionare şi un număr de fix. 
Am sunat sâmbătă la 13:30, programul era până la ora 14:00. N-a răspuns nimeni. Am sunat luni, mi-au spus că au sediul în gară, în spatele autogării, intrarea dinspre linii, dar că marţi mai încearcă să-mi aducă încă o dată plicul acasă. Nu se poate livra la altă adresă? Nu. La ce ora vine curierul? Înainte de 12. Atunci să nu se deranjeze că nu e nimeni, vin eu după el. Am fost marţi. 

Sediul e chiar în clădirea autogării, cu intrare dinspre şine, imediat după a doua baltă, dar înainte de a 3-a. Uşa? O poartă de metal, promoţia hale 1950. M-am trezit într-o... hală, logic, mi s-a indicat o uşă care dădea spre nişte scări, m-am luat după afişele care indicau birou spre care să merg (măcar atâta lucru), ajung la o uşă capitonată model antecameră director promoţia 1950. Înăuntru mă aştepta omienouăsutecincizeciul în toată splendoarea lui, cu muşama şi tot ce trebe. Dacă era vară presupun că găseam şi nişte muşte lipite pe o bandă adezivă spânzurată de tavan. Pe bune, care o fi rata sinuciderilor la firma asta?

Ridicat talon, totul în ordine (şi nu vă miraţi, că pe cel anterior scria gri deşi maşina e neagră și ziua, nu doar noaptea) dar oare de ce au trebuit să-l facă mai lung şi să nu mai încapă în compartimentul de documente al portmoneului?

joi, 24 martie 2011

Songs to remember

Escort - Cocaine Blues. Auzită la Guerrilla, killer beat. Pot să mă laud că am băgat-o în playlistul de la Oldies în weekendul trecut? :)

Dare de seamă

Se spune că sexul vinde. Nu e singurul gimmick, pe blogul meu pozelele cu copii provoacă creşteri de trafic: am pus poze cu Riri luni, mi-a crescut traficul cu 25%. Qed. Calea spre un blog de succes pare năşirea în fiecare an a cuiva, dar să nu cădem totuşi în această ispită, dacă chiar o să simt nevoia unui trafic tip tsunami o să pun poze cu animale, şi alea merg aproape la fel de bine. Dar cum mi-am propus ca nici anul acesta să nu fac bani din blog, nu prea mă interesează traficul. În schimb trebuie să am grijă ce scriu, s-au regăsit nişte oameni în postările mele din ultimele luni şi n-as vrea să iau bătaie sau să recurg la casco. Glumesc, situaţia nu e aşa gravă, dar e amuzant cât de mic e Sibiul, inclusiv virtual, chiar dacă am un site obscur, în maxim 12 ore de la o postare există reacţie din partea celor vizaţi, inclusiv dacă nu-s trecuţi cu numele. Îmi fac prieteni :D Totuşi m-o ferit Dumnezeu de comentatori proşti, foarte rar trebuie să cenzurez un comentariu. Am impresia că îşi mai dau anonimele la gioale una alteia, dar cam atât :)) 

PS. Am trecut de 100.000 pagini văzute în 3 ani. Pt valoarea mea mi se pare mult.

La altă nuntă

Cu ocazia postului cu facultatea, am devenit melancolic şi mi-am adus aminte de anumiţi colegi şi când i-am văzut ultima dată. Cu unii a fost o întâmplare amuzantă: eram invitat la o nuntă la Palace/Hilton şi am greşit salonul. M-am trezit la nunta unui... coleg de facultate. El s-a blocat săracul, probabil nu-şi amintea când m-a chemat, era chiar momentul primirii invitaţilor iar dacă tot îl ştiam am mers la ei şi i-am felicitat, le-am spus să stea liniştiţi că am greşit salonul. În decursul acelei după amiezi am stat la poveşti cu mulţi colegi, în curtea hotelului.

miercuri, 23 martie 2011

Lumea se schimbă

Îmi iau o cafea de la McD şi mă întreabă angajata: "doriţi şi miere?" 
Aoleu, o fi înţeles că vreau ceai? "Miere? La cafea?"
"Da!"
Ok, deci a înţeles cafea.... "Nu, mulţumesc."
------------------------------------------
Ieri, într-o parcare, un domn vorbea la telefon. Tare. Reţineţi că vorbea la telefon, e important pentru ce urmează, şi n-avea două telefoane, m-am uitat. Îl aud, vorbind în telefon: "sunt în parcarea din spatele băncii, vorbesc la telefon acum". WTF??  

Idei în dialog

c:: pe groparu la pescuit l-ai citit?
x: cand a postat?
c: aseara
x: nu. stai ca citesc acum
c: Am scos mămăliga mea aia făcută de mine, din aia făcută special ca să nu stea în ac. Mone scoate viermuşorii şi râmele. Marius scoate boabele de cucuruz cu esenţă de vanilie. Iar Radu, al patrulea pescar, o vrut să-şi scoată şi el râma, dar l-am potolit.
c: :)) 
x: acum citesc
x: ))
c: boabe de cucuruz cu esenţă de vanilie :))
x: din alea are si y
x: si cu esenta de capsuni
c: da? chiar exista?
x: da ba
c: alea-s pentru peste? sau pt ei?
x: daca nu-mi zicea y am vrut sa le bag in gura
x: am zis ca e un fel de orbit 
x: baga pestii in ei mai bine ca noi
c: si ce, oamenii nu le pot manca?
x: dracu stie daca pot sau nu
c: si cu ce mai da y la peste?
x: o gramada. cand ma gandeam ca eram mic si mergeam pe valea sapunului si dadeam la rame..
x: si acum..ai de mine, au niste combinatii
c: au stricat piata cu vanilia lor cu tot
x: acum ramele sunt de rahat, nu mai mananca pestii
c: pai da. vor E-uri
x: le dai vanilie vor capsuni
c: cu mamaliga nu mai prinzi nici anvelope

marți, 22 martie 2011

Întâlnirea de 10 ani - Facultate

Dap, acum 10 ani eram ficior şi mă pregăteam de sclavie. Era începutul sfârşitului dimineţilor târzii şi stat noaptea pe net. Ştiu că după ce m-am angajat vreo 2 săptămâni am avut o depresie, rupeam poarta la ora 17 şi dormeam ca să-mi revin - şi nu munceam mai nimic la lucru!

Să nu uit întâi ce-i important: dacă am fost colegi de facultate şi încă nu aţi auzi de grupul de discuţii unde dezbatem organizarea întâlnirii de 10 ani, daţi-mi un mail şi vă explic. 

Iar ca tot acest post să nu fie total inutil, daţi-mi voie să vă arăt ce discurs a trebuit să recit la terminarea facultăţii, căci am fost şef de promoţie. Atâta ne chinuiam toţi cu învăţatul încât habar n-am avut până n-a venit secretara şi mi-a zis (vă reamintesc că la Calculatoare se studiază chestii mai practice decât la alte secţii). Singurul (dez)avantaj a fost că a trebuit să ţin discursul ăsta, care mi-a mâncat ficaţii câteva ore până l-am compus iar acum dacă te uiţi la el nu pare mare lucru. Recunosc, am avut noroc şi cu ajutorul şi critica alor mei. Din păcate va trebui să mai ţin un discurs şi anul ăsta. Cine mă cunoaşte ştie că nu-s un mare orator, mai degrabă am sânge albastru - şi aici mă refer strict la King's Speech. Cum ar zice Porky Pig: "th-th-th-th that's all folks!"

Domnule Decan, stimaţi profesori, dragi colegi,

Sunt onorat să mă adresez dumneavoastră în această zi şi vă rog  să-mi iertaţi emoţia evidentă. Când ţii un discurs se presupune că eşti un bun orator, însă caracterul tehnic al acestei facultăţi nu m-a ajutat în acest sens.

Suntem norocoşi. În primul rând pentru că am reuşit să terminăm facultatea, unii dintre noi în numai 5 ani, iar în al doilea rând pentru că avem o meserie dinamică şi frumoasă, care nu ne condamnă la monotonie. Dar mai ales suntem norocoşi pentru că majoritatea dintre noi, pornind de la un hobby, a ajuns să trateze această profesie cu aceeaşi plăcere, pasiune şi seriozitate.

Doresc să mulţumesc profesorilor noştri care nu ne-au fost doar instructori ci şi mentori şi exemple de profesionalism. Îi rog să ne ierte pentru toate supărările pricinuite de-a lungul acestor ani. De asemenea aş vrea să mulţumesc familiilor noastre, prietenilor şi tuturor celor care ne-au susţinut din toate punctele de vedere.

Colegilor noştri din anii mai mici aş dori să le spun că o pregătire profesională solidă nu este suficientă pentru a te simţi cu adevărat împlinit; mai e nevoie de ceva. Este vorba despre o împlinire sufletească  pe care nu o poţi găsi în faţa calculatorului, pe care nu ţi-o pot oferi decât cei din jurul tău, aşa că nu neglijaţi prietenii reali pentru cei virtuali.

În încheiere, doresc să urez colegilor din anul IV baftă la examene, colegilor de an o notă cât mai mare la examenul de diplomă, succes în activitatea profesională şi personală. Să ne revedem sănătoşi şi la fel de entuziaşti în 2011, la întâlnirea de 10 ani, care sper să aibă loc în Sibiu şi nu pe alte meleaguri.

Vă mulţumesc.

luni, 21 martie 2011

Riri are 6 luni

Am întârziat postarea pentru că aşteptam pozele - finuţa mea Raisa împlineşte azi 6 luni de viaţă şi am sărbătorit-o aseară. A primit de la naşii ei un scaun de maşină "Ferrari red" ca să apuce să-i treacă fiţele până la vârsta la care o să fie importante alte lucruri :) Meritul e al naşei, care a ales ceva conform standardelor de calitate în vigoare printre mămici: material bun, ca să nu transpire puiu şi alte chestii pe care a început să le enumere cu graţie la telefon iar eu i-am tăiat-o scurt: "ia ce crezi, oricum nu mă pricep şi sunt recunoscător pentru ajutor". Cu naşă din asta să tot năşeşti. Rezultatul a fost o convorbire şi mai haioasă. Ea: "Riri are scaun roşu". Eu: "Aoleu, s-o ducem la doctor atunci.". 
Deja se vede clar că-i fetiţă şi nu suportă aniversările, când am început să-i cântăm LMA s-a speriat şi a început să plângă. Deduc că n-avem ce căuta la Românii au talent, eventual la proba culinară (grătar, tort şi ţuică).
Aşadar: La Mulţi Ani Raisa!



duminică, 20 martie 2011

Poza de la miezul nopții

Lille:

London Boulevard

William Monahan, scenaristul filmelor The Departed, Body of Lies and Edge of Darkness și-a încercat mâna în regie cu un film ce aduce a Guy Ritchie, dar numai prin condimentele folosite. Dacă vă era dor de un film cu gangsteri englezi, ăsta-i cea mai bună sugestie, plus că n-are aproape nimic hollywoodian în finalul lui. Colin Farrell și Keira Knightley, dar și David Thewlis.

Cea mai amuzantă replică: ”send me the somali, you know, the whine geezer”.  De fapt vroia sommelier-ul.


vineri, 18 martie 2011

Compact@Vintage Pub

Concurenţa naşte idei faine şi dese, ceea ce nu poate fi decât în avantajul iubitorilor de muzică. Aseară a fost rândul formaţiei Compact să cânte în Vintage Pub, după Taxi şi Direcţia 5. Am reascultat toate piesele celebre pe care dansam la chefuri începând cu şcoala generală iar reacţia publicului a fost pe măsură, o vedeţi în clipul de mai jos. Localul s-a umplut pentru două ore de muzică fără pauză şi cu un bis generos de trei melodii. 

Viața și mai mulți idioți

Cel mai mare, recunosc, sunt eu. Din câteva motive:
- că n-am citit recenzia anterior;
- că am dat banii pe bilet;
- că n-am pătruns simbolistica spectacolului;
- că m-am ridicat și am plecat după 40 de minute, în timpul piesei;
- că mai și semnalizez.
Probabil actorii joacă în capodopera postmodernistă obligaţi iar regizorul sigur nu e idiot, doar a fumat un pic mai multă iarbă şi-mi cer scuze că n-am putut să-i aplaud masterpiece-ul la final (2 ore 30, fără pauză).  A, mişcarea postmodernistă tocmai îmi dă un bobârnac că am jignit-o. Interesant e că şi garderobierele păreau resemnate şi deloc surprinse de exodul spectatorilor (asta e, dacă merg toţi ţăranii la teatru!). Le-am întrebat ce părere au de piesă şi n-am obţinut decât un "no comment".

Dacă vă întrebaţi despre ce e vorba: "Viaţa cu un idiot"

Despre spectacolul propriu-zis: un tovarăş miner e obligat de conducerea de partid să ia acasă un idiot de la spitalul de nebuni, spre groaza prietenei lui, deja crizate, care se vede nevoită să împartă garsoniera şi cu diliul. O chestie care părea la început interesantă, filmarea momentelor desfăşurate în spatele decorului sau în culise şi proiectarea lor (live) pe ecranele de deasupra scenei a început să fie obositoare, inclusiv datorită mânuirii haotice intenţionate a camerei video. Nici muzica n-a ajutat, mult prea tare şi prea isterică pentru gustul meu, dar mergea perfect cu restul spectacolului. Am văzut şi un "înger" în curul gol, filmat la Ocna Sibiului, am văzut şi un idiot care se masturba şi mânca morcovi. De fapt mai mulţi. Cel mai bun dialog: "în patul nostru miroase a spermă străină" / "Da, am simţit şi eu". Nu cred că mai şochează pe cineva în ziua de azi un păr pubian sau un labagiu compulsiv-obsesiv, chiar şi la teatru, dar mă felicit că nu i-am dat mamei biletul de 8 Martie. La fel, n-am înţeles de ce fiecare scenă era punctată cu proiecţii din filmele lui Tarantino: Kill Bill şi Natural Born Killers - dacă vroiam film, stăteam acasă.

Sfatul meu: reduceţi la jumătate durata spectacolului, renunţaţi la labă, plimbaţi-o mai mult pe scenă pe îngeraşa aia goală, faceţi şi altceva cu morcovii, puneţi muzica din Emanuelle şi cereţi triplu pe bilet.

Da, sunt idiot. Şi inginer pe deasupra. N-am înţeles nimic (deşi în recenzii totul e frumos explicat) şi-mi dau cu părerea. Dar tot nu v-o recomand. Cred că e singura dată când vă pot sfătui să mergeţi mai bine la operetă, manele sau balet sovietic.

joi, 17 martie 2011

Songs to remember

Am avut un sentiment bun când am dat peste noul album al Adelei - 21. Deşi am uitat de el câteva săptămâni şi a stat la fezandat, când i-am dat o şansă m-a cucerit. Femeia are o voce de excepţie. De mult n-am mai ascultat un album cu mai mult de două piese foarte bune iar aici am găsit cinci, nici nu ştiu ce să aleg:

Dacă vă plac încercaţi şi:
http://www.youtube.com/watch?v=rYEDA3JcQqw
http://www.youtube.com/watch?v=dx7sLNyIeQk
http://www.youtube.com/watch?v=ablNx04j6_4

Diferenţa stat/privat. Nimic nou

Dacă tot am început să vorbesc despre relaţiile cu clienţii, o antiteză din ultima săptămână:
- La RAR, companie de stat, am aşteptat 90 de minute ca să primesc un Certificat de autenticitate - cu programare. N-am înţeles exact ce făceau oamenii ăia, pentru că procedura e relativ simplă, la fel cum n-am înţeles de ce m-a ignorat cinci minute doamna de la ghişeu - probabil din cauza colegilor care îi aduceau acte prin spate şi aveau prioritate;
- Ambient: eh, aici se vede că pluteşte spectrul falimentului. Am primit asistenţă pentru alegerea unui holtzşurub ca şi când mi-aş fi cumpărat un yacht cu banii jos (unul e suficient, nu-mi plac nici cataloagele, nici poşetele). Dar şi eu am fost generos, n-am luat patru bucăţi ci şase. Total un leu. Glumesc, am mai cumpărat şi nişte neoane. Şi doamna de la casă m-a tratat ca pe un prinţ, mi-a urat tot ce se putea ura, dacă era sezonul cred că-mi cânta şi o colindă, numai că nu mi-a dorit poftă mare şi noapte bună. Pe bune, era deja exagerat, mă săturasem să tot spun "mulţumesc la fel".

Sugestia mea: externalizaţi serviciile de stat celor de la Ambient, au o grămadă de timp şi par bine antrenaţi.

miercuri, 16 martie 2011

Nu-i frumos să-ţi bârfeşti colegii în faţa clientului

Luni seara, cel mai cunoscut centru de schimbat anvelope din Sibiu, probabil unicul deschis la ora aia. Vine un angajat, ia cheile, pun băieţii setul de vară pe maşină, apoi acelaşi angajat îi spune doamnei de la casierie cât să mă taxeze şi rămâne acolo cu un alt client. Doamna, bine dispusă, i se confesează unei prietene cu care stătea la taclale: "ăsta nu ştie nimic, e varză!" şi arată cu capul spre angajatul pe mâna căruia dădusem maşina. Ridic o sprânceană şi-i zic: "şi acum spuneţi??". Un pic încurcată, îşi dă seama de gafă şi spune: "a, păi el ştie, dar aşa zice lumea, că nu ştie." Right. Mă bufneşte răsul, dar îl supraveghez cu atenţie cum scoate maşina din hală.

Holbam, flexam, holbam

Conform Libertatea: holbatul la sâni timp de 10 min prelungeşte viaţa unui bărbat cu 5 ani. Explicația specialiștilor constă în faptul că excitația provocată de privitul la niște sâni apetisanți stimulează inima și implicit circulația sângelui. Mai mult, 10 minute de holbat la sânii unei femei echivalează cu 30 de minute de exerciții la sală.

Aşadar, noi, cei care mergem la sală cu Über-pitzi asta (http://www.calinturcu.net/2011/02/bonus-de-fidelitate.html) suntem nişte norocoşi, primim porţie dublă de sânge. Dacă mai vine de două-trei ori o să prindem toţi suta.

marți, 15 martie 2011

Idei în dialog

De data asta nu online, ci la cafeaua de dimineaţă, în bucătăria firmei. X si Y vorbeau în germană despre bursă - nu vă lăsaţi impresionaţi, suntem tot firmă de IT:
x: şi, a scăzut preţul la petrol crud?
y: da, dar o să crească la loc. A scăzut că nu mai vorbeşte nimeni de Gaddafi, dar o să creacă pentru că Japonia închide 3 reactoare şi trebuie să producă energie cumva.
Colegul Z, care nu prea vorbeşte germană dar le potriveşte, întreabă:
z: se mută Gaddafi în Japonia?
Îl bănuiesc că a zis-o totuşi la mişto.
-----------------------------------
x: există culoarea noroi metalizat?
z: da, acum îmi cumpăr eu maşină aşa;
x: ha?
z: bej cappuccino.

La spălătorie

Am trecut sâmbătă pe la Curmătură şi erau câţiva care frecau de zor la maşini. Poate să explice cineva de ce îşi spală oamenii maşinile în râuri? E plăcerea de a le polua sau dorinţa de a face economie? Probabil nu le pasă lor de somonii din apele de munte, nici mie nu-mi pasă, pentru că n-avem somoni, dar păstrăvii? Numai mamă de păstrăv să nu fi...

La preţul actual al benzinei, nici economie nu prea se mai face: să zicem că faci 10 km dus şi 10 întors, deci aproximativ 2 litri de benzină consumaţi, vorbim de maşini vechi în general şi de Dacii în particular, nimeni nu-şi spală Porsche-le p-acolo, mai ales că nu l-ar putea urca pe tăpşan fără mici daune esenţiale. Aşadar 2 litri costă aproximativ 10 lei. Un spălat exterior costa cam 12. Fără ceruit, bineînţeles, dar să presupunem că nu trebuie să meargă la nuntă, deci renunţăm la mofturi. Ar mai fi problema curăţării interiorului, dar asta se poate face şi în faţa blocului, ba chiar se poate trage curent (din pivniţă, să plătească toată asociaţia, doar nu eşti nabab să iei din casă de la tine) pentru aspirator.

În concluzie, dacă ar da doi lei în plus, românul nostru şi-ar permite să stea şi să dea indicaţii, să se bucure că a găsit pe cine să critice şi să facă pe şeriful. Cum toate aceste trăsături ne sunt caracteristice și nu suntem proști (poate doar un pic bolnavi când am fost mici), eu cred că ăla de-şi spăla maşina era un japonez obişnuit cu apa.

luni, 14 martie 2011

Rememberance day

Ca să-mi spăl păcatele în avans pentru postul de mâine dimineață, o piesă potrivită cu tragedia din Japonia, de fapt scrisă pentru eroii Angliei:

Pariezi şi câştigi

De obicei nu-s inspirat la pariuri, dar acum 8 luni am pariat la un pahar de vin că o treacă acţiunile Apple de 200 de dolari la începutul acestui an. Oponentul paria că au să scadă. Şi aşa frumos s-a copt mărul, încât au ajuns la 350, de mi-e ciudă că n-am şi cumpărat acţiunile alea.·[Paranteză, ca să demonstrez că mesele în oraş cu prietenii mei economişti n-au rămas şi fără un alt rezultat decât ocazionala indigestie: trebuia să fac hedging cu contracte futures pe scăderea acţiunilor, ca să fiu asigurat şi să pot onora pariul din ele.] Ca urmare, acum trebuie să degust un Glenfiddich de 18 ani. Nu ştiu ce o să mă fac, prietenilor mei nu le place deloc alcoolul :))

Esential Killing

Pe IMDB un user scrie că Jack Nicholson l-a desemnat cel mai bun film al anului până acum. Nu știu dacă e adevărat dar cu siguranță e un film deosebit. Un altfel de Rambo, un Talirambo, adică un taliban afgan ajuns din deșert într-o Polonie înzăpezită, nu ca urmare a vreunui loz câștigător ci cu ajutorul americanilor care se pregăteau să-l tortureze. Filmul poate fi văzut fără vreo subtitrare, n-are niciun dialog dar nici momente moarte. Sunt și ceva faze tari, mai ales legate de ce poate mânca omul în pădure, dar nu vă stric surprizele. 

duminică, 13 martie 2011

Poza de la miezul nopții

Maastricht:

Brânză, barză, viezure, stafie, wezling

Oare cum poți să cauți pe Google după ”stafiele negre ale wezlingului” și să ajungi pe blogul meu? Mie nu mi-a reușit. Ce-i aia wezling și de ce e bântuit?

sâmbătă, 12 martie 2011

Japonia

Probabil nu-i momentul dar... eu chiar plănuiesc să mă duc în octombrie în Japonia. Am dat deja avansul. Profit de nişte prieteni şi de o excursie organizată de Federaţia Română de Kyokushin cu ocazia Campionatului Mondial al acestui sport, ce va avea loc în Tokyo în octombrie. Nu că am eu ceva în legătură cu karatele dar destinaţia e tentantă. Oare se ieftineşte?
Iniţial îmi părea rău că nu văd cireşii înfloriţi, dar după ziua de ieri nu cred că-i mai văd nici localnicii anul acesta.

vineri, 11 martie 2011

99 bottles of beer on the wall

Primul club drag nouă a fost Caro. După el au mai urmat alte două dar ştiţi cum e, cu prima iubire nu se compară nimic :)) Vorbesc la plural pentru că eram o gaşcă, stăteam la bar şi îi ştiam pe toţi, de la angajaţi la ceilalţi "musafiri". Ăla era şi farmecul, pe lângă muzica bună (eu n-am prins perioada cu manele). Acum ceva vreme se întâlneşte un prieten cu barmanul nostru favorit de acolo şi are loc următoarea discuţie:
Amicul: - îţi mai aduci aminte că stăteam la bar, beam Corona Salitos şi lipeam etichetele sticlelor pe tejghea? Se termina seara cu barul tapetat.
Barmanul: - cum să nu-mi aduc aminte, eu trebuia să le dau jos dimineaţa.

Oare ce lipseste?

Ajung aseară în fața blocului, parchez și cobor din mașină. Ceva era schimbat, dar ce? Gunoaiele la locul lor, câinii vagabonzi și ei, praful de pe jos - plenty, cocioabele și improvizațiile din grădinile vecinilor la fel de drăguțe ca totdeauna. Într-un final realizez că lipsea stâlpul. Cum care stâlp? Ăla de zăcea doborât din ianuarie: http://www.calinturcu.net/2011/01/natura-moarta-cu-stalp.html Felicitări tovarășilor, s-au mișcat extraordinar de repede!

joi, 10 martie 2011

Songs to remember

R.E.M. revin cu un nou album. Preferata mea, Oh My Heart, înregistrată în Berlin, cu influențe franțuzești și vorbind despre New Orleans:

Iris@Oldies Pub

De 8 martie ne-am tratat cu rock. Și n-am fost puțini, s-a umplut tot Oldiesul. Show-ul Irișilor a fost foarte bun, a început cu niscaiva piese noi, de pe ultimul album, dar s-a încheiat în forță, cu clasicele piese de rezistență. Floare de Iris, bineînțeles, la refren. N-am stat să filmez prea mult pentru că nu m-au lăsat fetele, m-au terorizat C. și N. să dau din palme, chestie pe care eu o urăsc dar era totuși ziua femeilor, așa că am mârâit doar în barbă. Păi de aia merg la concert, ca să cânt eu refrenul și să aplaud ca la congres? Eu vreau să mă bucur de muzică, nu să fac atmosferă. Gata, am încheiat răbufnirea teatrală. Până la urmă le-am distras atenția și le-am arătat o altă victimă, bietul băiat de trupă care se ocupa de microfonul basistului, amplasat între noi și scenă. Ăluia numai de aplaudat nu-i ardea, doar vede toate spectacolele, dar până la urmă s-a conformat, fetele au fost foarte insistente, iar noi am râs cu lacrimi. Uitați-vă în film la copila aia din fața scenei, a stat acolo tot concertul, a cântat toate piesele, știa toate versurile și ruperile de ritm, iar la final le-a oferit... iriși.
Finalul serii a fost apoteotic, cu șampanie, deși eram cu mașina. Din păcate a venit sub formă de duș, chelnerița încerca să treacă prin mulțime cu tava deasupra capului, cineva a lovit-o peste mână și eu m-am trezit botezat cu dărnicie. Bine că n-a fost vin roșu, păcat că n-a fost Dom Perignon.

miercuri, 9 martie 2011

Karaoke@Oldies Pub - ediția Februarie

Și în februarie am dat premii de la posterland.ro la karaoke - cu o mică excepție - nu am putut face acest lucru în ultima miercuri din lună pentru că a fost o petrecere privată, așa că am amânat o săptămână. A fost o ediție de excepție, așa cum puteți vedea (mai puțin) și auzi (mai mult) în filmulețul de mai jos. Telefonului meu nu-i plac luminile roșii, așa că nu trageți în cameramanul amator dacă nu vă place imaginea, concentrați-vă pe sunet. 

Debriefing 8 Martie

Am văzut lângă o şcoală generală câţiva stâlpi tapetaţi cu afişe la striptease masculin de 8 martie. O halcă de muşchi în mijloc, ornată cu mult roz pe margine. Nu despre oportunitatea amplasamentului vreau să-mi dau cu părerea ci doar să întreb onoratul public feminin: aţi fost la striptease? V-a plăcut? Le-aţi pus mâna pe pectorali? Aţi urlat? Azi vă simţiţi penibil?

Premium salesmeni

E incredibil ce ponei se ocupă de vânzări în firme serioase. Nu ştiu cum doarme patronul noaptea, probabil nu ştie cum (t)ratează juniorii vânzările. Mă refer la un dealer auto local. Acum două săptămâni, după ce-am vândut maşina veche, îi trimit un mail angajatului cu care vorbisem pentru o ofertă orientativă acum vreun an de zile. Nu răspunde, aşa că mă reorientez, spre filiala din Bucureşti, recomandat de un prieten. Oamenii expeditivi şi amabili, primesc o ofertă cu cinci variante în câteva ore. 

Pentru ca totuşi să nu merg pe o singură ofertă, îl sun pe agentul sibian a doua zi, poate are şi el alte alternative. Era în concediu, urmează să-mi răspundă la mail în ziua următoare, când revine la lucru. Mă sună într-adevăr, dar nepregătit şi fără să-mi poată oferi alte variante sau măcar un preţ mai bun la cele pe care le am deja, pentru că firma respectivă are o reţea comună de maşini puţin folosite (cele de showroom şi drive test). În schimb vrea să mă convingă să cumpăr maşina găsită de Bucureşti (taman la Cluj) prin ei, pentru că eu sunt sibian şi la ei o să-mi fac reviziile, iar dacă maşina e achizionată de la ei o să am parte de un tratament mai bun, "deşi, nu mă înţelegeţi greşit, servim toţi clienţii". Nu l-am înţeles greşit, l-am refuzat şi am mers mai departe cu oamenii care m-au ajutat. Tipic românesc, după ce te doare în banană şi nu-ţi configurezi un amărât de "out of office reply" sau laşi colegul să verifice contul tău, încerci să şuntezi colegii şi să ameninţi voalat clientul. L-a costat vânzarea, s-ar putea să-l coste şi service-ul maşinii, mai ştiu oameni care preferă să meargă la Cluj. 

A venit ziua să văd maşina, trimisă la Sibiu pentru a o inspecta, era ok, am plecat la bancă să plătesc şi le-am zis că mă întorc mai târziu pentru a o ridica. Celălalt coleg ponei îşi dă şi el cu părerea: "a, păi probabil o ridicaţi luni, că azi încă nu o să avem confirmarea băncii şi mâine, sâmbătă, nu lucrează banca". Trei ore mai târziu eram cu cheile în mână, banca făcuse tranzacţia şi cei responsabili verificaseră contul.

Încă o chestie deranjantă, nu atât personal, că nu m-am născut cu un băţ în fund, ci pentru că ştiu că eu n-aş vorbi aşa cu clienţii mei este faptul că cei doi mustangi m-au tutuit de când ne-am văzut prima dată, deşi eu am vorbit cu ei cu dumneavoastră. Mă sună ieri unul şi-mi zice "Salut Călin". Cel de la Bucureşti vorbea aşa: http://www.calinturcu.net/2011/02/nascut-pentru-peria.html

Nu dau numele dealerului pentru că n-are nicio vină, restul serviciilor au fost ireproşabile.

marți, 8 martie 2011

Best of Twitter

(Cum să le citiţi ca să înţelegeţi despre ce-i vorba: răspunsul e la început, comentariul original e dupa numele utilizatorului, care începe cu @; Dacă textul începe direct cu un nume de utilizator, atunci tot comentariul se adresează acestuia )
  • Una tare: totdeauna ma spal pe maini inainte sa ma duc la toaleta :))
  • Guinness - same effect @: Red wine. You'll shit black; 
  • Banuiesc ca le este rusine cititorilor sa o cumpere @: "Cartea lui Botezatu este cea mai furată carte din Librăriile Diverta" 
  • Adevarul e ca Gasthof Crivaia suna ca dracu :))  @ sunt la Gashtof Tirol, in Crivaia

Idei în dialog

y: intrebare de la un inginer cu pretentii (colegu meu cu ceva vechime in meseria asta)
y: cum se numesc cei care se ocupa de exploatarea puturilor forate? "putari"?
y: altul zice "putoi"
y: eu ma abtin...am lesinat de la atata ras
c: cam trivial
y: stai ca inca n-a gasit raspunsul
c: se numesc exputzi
y: PUȚÁR, puțari, s. m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; cel care sapă puțuri de petrol.
c: am mai invatat ceva inutil azi, multumesc

luni, 7 martie 2011

Francis Bacon. Interviuri

Dacă nu era tradusă de un prieten foarte bun probabil nu ajungeam să citesc cartea de interviuri cu Francis Bacon a lui David Sylvester. Acum următoarea întrebare ar trebui să fie: care F. Bacon, că-s mai mulți? Pictorul. Sylvester a realizat patru interviuri de-a lungul anilor, înregistrate, care au stat la baza acestei cărți, pe care o prefer filmului pentru că îți oferă mai mult timp de reflexie, ca să pătrunzi sensul celor spuse.

Neconformist, fără falsă pudoare, omul are niște răspunsuri de excepție, fie că nu poate picta beat pentru că uită ce vrea să facă, chiar dacă se presupune că alcoolul stimulează imaginația, fie că nu vrea să-și critice prietenii pentru că nu vrea să-i piardă, ba chiar că a avut o atracție sexuală față de tatăl său. Nu v-o povestesc, v-o recomand, nu e groasă dar nici facilă.

Tot datorită ei am umblat prin toate cotloanele muzeului de artă modernă Reina Sofia din Madrid, ca să găsesc singura pictură a lui Bacon de acolo. Au ascuns-o destul de bine, muzeul e imens, dar într-un final am identificat-o cu ajutorul hărții. Poza făcută special pentru a ilustra acest post:




De câţi chelneri e nevoie ca să schimbe becurile unui candelabru?

Răspuns: de unul singur, dar ajutat de mult mobilier.

Că pe unii nu-i duce capul mai mult de funcţia de chelner sau picolo ţine de clopotul lui Gauss. Că-şi subminează locul de muncă şi patronul cred că ţine de bun simţ şi niscaiva prostie. O zi de duminică, acum ceva vreme, linişte şi pace în oraş, puţini clienţi în local, printre care şi noi. Vine chelnerul la masa de lângă, se urcă pe scaunul tapiţat, începe să schimbe becurile arse din candelabru, doar cele aflate deasupra capului. Apoi repetă procedura cu următorul scaun şi următorul bec. Bineînţeles, fără să pună ceva pe scaun înainte sau măcar să-l folosească tot pe ăla deja maltratat. Şi uite aşa s-a rotit în jurul mesei şi a schimbat toate becurile.

duminică, 6 martie 2011

Poza de la miezul nopții

Portugalia, Porto:

Considerații după ureche despre baschet

Fără mari pretenții de cunoscător, părerea mea este că în campionatul românesc de baschet masculin s-a ajuns la momentul când un antrenor bun contează la fel de mult cât o echipă bună. Bineînțeles, ar fi ideal ca acest aspect să fie însoțit și de o continuitate a lotului pe parcursul mai multor sezoane. Avem cel puțin două echipe unde se pompează bani serioși în lot, dar care dau rateuri și datorită antrenorilor: Asesoft și Mediaș. Cât timp Asesoft se scoate cu alte metode, gen mentalitate de învingător consolidată datorită palmaresului ultimilor ani (și zic doar asta ca să fiu elegant), Mediașul are complexele oricărei echipe care s-a mulțumit cu rolul de ”sparring partner” o lungă perioadă de timp iar acum dorește mai mult. 

Dar nu despre ele vreau să vorbesc și nici despre cazul din celălalt capăt al spectrului - Timișoara, unde Dragan joacă rolul peștișorului de aur aproape anual. Leii din Banat, așa cum sunt porecliți, au un an demn de rolul omonim din Vrăjitorul din Oz dar nici vulturașii sibieni nu se simt mai bine. Spread eagle? Fanii sibieni trăiesc din amintiri - și promit că acum termin cu fauna.

Ieri nu m-am dus la meci, un joc cu desculții clasamentului e bun la moral dar se cam apropie sfârșitul sezonului regulat, e momentul să se facă diferența între băieți și bărbați, iar noi avem aceleași șanse la playoff ca aspirina săracului să ia premiul Nobel pentru medicină.

Istoric vorbind, etapele în campionatul de baschet au fost următoarele:
- perioada echipelor sudate, pe timpul comuniștilor și imediat după, când toți echipierii aveau o funcție oarecare, onorifică, în cadrul întreprinderii de unde venea salariul - prima remarcabilă pentru noi, atât prin rezultate cât și prin închegarea trupei de suporteri - toți erau prieteni, mâncau mici și beau bere cot la cot după meciuri;
- perioada când au început să apară golurile cauzate de lipsa suportului la nivel de juniori, când s-a compensat prin aducerea unui jucător străin de oarecare valoare, uneori chiar bun și atletic, diferența fiind făcută de acest star-player. Din aceste moment datează excelenta replică a reputaților antrenori: ”dă mingea la negru”. Imediat după vine perioada cu doi jucători străini....
- urmată apoi de boom-ul economic, când toată echipa era formată din străini, inclusiv antrenorul. A doua perioadă de mari satisfacții pentru sibieni;
- atunci a fost momentul când Federația s-a gândit că e cazul să protejeze sportivii autohtoni și să bage regula obligativității unui jucător român pe teren, din păcate nedublată și de investiții la juniori așa că puținii români de valoare s-au trezit în poziție de forță, negociind niște salarii mult mai bune decât le-ar fi permis CV-ul;
- și veni criza, și ne trezirăm aproape toți cu mici întrebări existențiale, mai puțin cei susținuți din furăciuni, țepe și firme de stat. În nămolul ăsta ne zbatem acum, luăm decizii după ureche, să mai bifăm un campionat, să mai treacă un sezon, fără perspective și fără măcar a roda niște jucători locali.

Dar e duminică, e primăvară și există lucruri mai importante ca echipa pentru care te îmbraci în galben, pentru care umpleai sala cu două ore înainte de meci și o susțineai până răgușeai. Există, dar nu-s foarte multe...

Concluzia v-o zic după ce începe playofful, deși presimt că n-o să mai am chef.

sâmbătă, 5 martie 2011

Gimmick

Încă o mică țeapă de marketing: mașinile cu funcția auto start/stop. Teoretic simplu și frumos: când stai la semafor scoți mașina din viteză și salvezi marmotele, adică se oprește motorul și nu consumă combustibil. Am condus un Fiat 500 care chiar asta făcea. Alții, mai sofisticați, nu dăm nume că nu merită, se laudă cu funcția asta dar uită să menționeze că în practică o să apară la fel de des ca și cometa Halley. Să marșăm pe bio și pe eco. 

Așadar opresc mașina și o scot din viteză. Nimic. Sun la dealer: bre, mi-ai vândut una defectă, nu oprește motorul când stau!
El: a, păi motorul se oprește doar când se atinge temeratura optimă de funcționare a motorului și cea dorită în habitaclu, dacă bateria este suficient încărcată... dar nu vreți un sistem de navigare original cu douăje de milioane (suportul și cardul costă extra)?
Eu: nu mersi, încă îmi revin după covorașele cumpărate.

Practic într-un oraș de dimensiunile Sibiului auto start/stop n-o să salveze nimic, nici măcar marmota aia de la zoo pe care n-o avem. Iar la drum lung nu prea-s semafoare.

Acum să vedem ce scofală face ”brake energy regeneration”.

vineri, 4 martie 2011

Cum te bagă 8 martie în faliment

Zicea ieri un prieten că lucrează într-o ditamai încăperea, practic un etaj întreg, are 27 de colege şi nu le ştie la fiecare numele încă. Cu mărţişoarele s-a scos cum s-a scos, dar de 8 martie vine tura a doua. Ce flori trebuie să le cumpere ca să nu-l conste foarte mult "gestul simbolic?" Că să le prindă la baie nu-i o soluţie, păpădiile n-au apărut încă...

To ubix with love

Nu ştiu prea multe despre site-ul ubix.ro, dar îmi aduce constant cititori pe blog, din cauza postului ăsta:
Devine un clasic, alături de cele despre Nesspreso, ţeapa cu First Choice şi poze Oldies, care-s aproape zilnic la căutări. Ăsta măcar merită...

joi, 3 martie 2011

Songs to remember

În cinstea serilor de cafe jazz din oraşul ăsta, The Dave Brubeck Quartet - Take Five, prima piesă de jazz cu vânzări de 1 milion de dolari:

În tabără la Geoagiu

Citind postul lui Groparu de ieri mi-am adus aminte de cea mai infectă tabără în care am fost. La Geoagiu. Sat, nu Băi. Băi la Băi, dormit în Sat, în internatul liceului agricol de acolo. Fetele şi profesorii în clădirea principală, noi, raiul pe pământ, într-o anexă cu paturi suprapuse, aflată la sute de metri de clădirea principală. Latrina, normal, afară. În ea am găsit un artex şi după ce s-au chinuit băieţii să-l scoată au aflat şi de ce ajunsese acolo - era spart.

Dar nu despre asta vroiam să povestesc. Mizeria asta de imitaţie de cameră n-avea cheie sau lacăt la usă. Adică îţi lăsai toate bunurile acolo şi plecai la baie cu autobuzul. Veneai seara şi vedeai dacă mai ai tricou şi pentru a doua zi. Aşa că am pus bani şi am mers la magazinul sătesc, am cumpărat un lacăt anemic cu două chei şi... în două zile le-am pierdut. Ambele. N-am mai putut intra în cameră aşa că am plecat lelea prin sat să cerşim o şurubelniţă în cruce ca să scoatem grilajul sau să demontăm colţarul de metal în care era prins lacătului. Asta a şi fost soluţia finală, când plecam la baie înşurubam la loc holtzşurubul care ţinea urechea lacătului în tocul uşii. Cred că l-am şi lăsat frumos montat când am plecat acasă, să se chinuie şi alţii după noi.

Ăsta a fost singurul loc în care am făcut foame. Fiind porţii mici la cantină, mâncare proastă, lihniţi de foame după o zi de baie, mergeam la magazinul alimentar şi nu găseam decât compot. Rafturi lungi, goale, cu câte un borcan din loc în loc: compot sau murături, nu mai ştiu exact, dar oricum ceva ce n-am fi dat nici la câini. Nici măcar biscuiţi. Frustrant. Să ai bani şi să n-ai ce cumpăra. Eram pe clasa a V-a şi cred că aia a fost cea mai mare problemă a mea cu comunismul.

De câte ori trec prin satul ăla în drum spre Geoagiu Băi trag câte o înjurătură în dreptul liceului. E pe dreapta, nu-l puteţi rata. Anexa unde am strat e o casă mică, cu două camera, chiar la stradă.

miercuri, 2 martie 2011

Gaiţele

Duminică seara am văzut o nouă piesă de teatru la TNRS. Nouă doar pentru mine, ea se joacă de ceva vreme însă programul meu de culturalizare intensivă a început doar anul acesta. Comedie, comedie, dar la fiecare cinci minute i-am mulţumit lui Dumnezeu că n-am asemenea specimene în familie. De fapt nu e comedie şi nu înţeleg de ce trebuia Kiriţescu să o omoare chiar pe Margareta/Diana Fufezan :)) Nu putea să moară o babă, eventual două, ca să iasă la număr? De ce atâta cruzime? 

Din distribuţie o remarc pe Dana Maria Lăzărescu; tripleta de actriţe dragi mie: Diana, Ofelia şi Codruţa; rolul savuros făcut de Fraulein, replicile stâlcite şi mixul de germană şi română mi s-au părut întotdeauna amuzante la culme; calmul lui Adrian Neacşu, singurul care nu are un rol isteric şi pe simpaticul domn Vecsei. 

Câteva impresii despre public, despre piesă nu-mi permit să zic mai mult decât că mi-a plăcut. N-am înţeles ce-a fost în capul dirigintei care a venit cu clasa la teatru, mai ales că erau bobocei, până într-a 8-a. Pe lângă că n-au înţeles nimic, au şi vorbit tot timpul, din păcate stăteam la două rânduri depărtare, altfel unii din ei mergeau acasă cu numărul scaunului din faţă imprimat pe frunte. Glumesc, bineînţeles. Noroc cu pauza, majoritatea dintre ei plecând la desene animate sau jocuri pe internet. La polul opus, o doamnă în vârstă care nu ştia să-şi închidă mobilul iar cineva o căuta insistent. Trist e că nici cei cu care era nu ştiau să-i închidă mobilul. Ca să ne luăm şi de  vârsta a doua, dacă ştiţi că soţul dvs e un ţăran, nu-l chemaţi la teatru, mai bine mergeţi cu o prietenă - "bă, ce plămâni are aia" nu cadrează cu decorul.

marți, 1 martie 2011

CASCOfonie

Că ăştia de la asigurări sunt nişte mari şmecheri ştiam, dar că nu există nici unii pe piaţă care să ofere un serviciu care să nu ţepuiască clientul nu credeam. De două zile îmi frec brokerul de asigurări, adică pe amicul Teo, să-mi găsească o ofertă de CASCO pe placul meu: adică să n-aibe franşiză la furt, să nu coste cât un rinichi şi să fie exact pe valoarea reală a maşinii, nu la o sumă stabilită arbitrar de programul lor - poate aţi observat că totdeauna, criză sau nu, maşina voastră costă mai puţin la asigurări decât în piaţă. Un lucru e cert: ca să găseşti variant optimă ai nevoie de broker, altfel îţi pierzi timpul pe drumuri. Alt lucru e cert: asiguratorii încearcă să şunteze până şi brokerii, unele oferte se pare că sunt disponibile doar la agenţii firmelor. Ca totul să fie şi mai distractiv, CASCO extern e condiţionat de a avea RCA-ul la aceeaşi firmă.

Am ajuns la concluzia că ce câştig într-o parte pierd în alta. 
- dacă oferta n-are franşiză la furt total, atunci sigur valoarea maşinii e mai mică decât cea reală;
- dacă valoarea e cea reală, atunci are limitare la opţionalele furate (despăgubesc doar 450 EUR pe an) - ceea ce poate fi prea puţin dacă distrugi bara spate cu senzorii de parcare sau un far bi-xenon;
- dacă n-ai franşiză la incidente atunci precis RCA-ul e cu 50% mai scump ca la concurenţă;
- dacă ai un pachet super atractiv pentru RCA şi CASCO atunci sigur valoarea maşinii nu e stabilită în euro ci în lei - riscă-te şi roagă-te să nu pice leul;
- dacă e totul super frumos sigur reparaţiile se fac doar la service-ul lui nea Fane, vărul inspectorului de daune;
- dacă n-ai băscuţă musai să faci şi-o asigurare de locuinţă.

Nu mă înţelegeţi greşit, există şi părţi bune, de mare valoare: primeşti un calendar de birou, o hartă rutieră a Senegalului, o umbrelă roşie, o mapă sau o agendă delux, din imitaţie de piele artificială.

Sunt curios cât mai durează până inventează şi ăştia asigurările cu ratele în franci elveţieni şi despăgubire în funcţie de EURIBOR.

Mi-am făcut cont pe Facebook

Că tot e întâi martie, cadou pentru toate femeile amatoare de frumos:

Ne împrietenim?

PS. Nu comentaţi până nu intraţi pe link, da?