Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

marți, 21 aprilie 2015

Welcome to the Hotel California

Îmi scrie un coleg neamț pe messengerul intern al companiei:

- Hi Calin! Is P... in the office today? I try to get him on the phone since yesterday
- Hello, yes, you can call.
- I'll try :) I only get into the waitingline....al least theres some good music, Hotel California
- We dont have a waiting line! I don't know where you're calling...
- I hear hotel california!!?? Huh?

I-am dat numărul corect, deși îl avea deja, vorbisem și ieri. Până la urmă s-a prins că nu-i merge din cauza prefixului pe care-l forma (metodă folosită pentru a alege un alt operator decât cel standard), ca să sune mai ieftin în România. Fără prefixul respectiv i-a mers. Bineînțeles că i-am răspuns cu Welcome to Hotel California.

joi, 16 aprilie 2015

Vânătoare de cărucioare

Având rude cu copii un pic mai mărișori, ne-am trezit în toamnă cu un trusou aproape complet pentru bebe: de la sterilizator la scoică auto și cărucior, așa că ne-a ferit soarta de dileme, comparații și investigații prelungite pe internet cu privire la avantajele unui anumit model față de altul. Am folosit, într-o ignoranță totală față de trenduri și modă, ce-am avut. Până ieri.

Căruciorul nostru e extrem bun din punctul meu de vedere, are patru roți și copertină, însă bebiței îi tace gurița doar zdruncinată, pe piatră cubică sau trotuar defect (și slavă Domnului, Sibiul are destule trotuare în paragină încât să poți liniști un copil... care și-ar dori să tacă). Ca urmare a zdruncinăturilor, anumite șurubele au fost atrase de gravitație și ne-am trezit că ni se dezintegrează șandramaua. După două reparații am făcut la fel ca domnișoarele care merg pe tocuri prin Centru: screw you Iohannis și piatra ta cubică, luăm altul.

Am sondat piața și am întrebat oameni, până la urmă am ales un model pe care l-am putut testa în scara blocului unei colege care nu era acasă. Bine că n-a ieșit niciun vecin să vadă cum pliem un cărucior care nu era al nostru.

Următoarea provocare a fost să-l găsim la un preț decent, pe unul din cele 30 de site-uri care vând modelul ăsta. Se pare că e o problemă cu chestiile colorate în țara asta, nici picior de ”chilli” sau ”grape” pe toți interneții, un singur site arăta roșu în stoc și era o eroare, altul, tot singurul, arăta albastru în stoc și n-au răspuns la telefon. După câteva convorbiri telefonice ne-am dat seama că avem de ales între kaki și gri; niciuna din variante nu mi se părea câștigătoare, dar după alte două ore pierdute investigând alternative, am abandonat și am ales modelul inițial, gri, măcar să nu se vadă praful că prin safari sigur nu mergem cu el. Drăguță doamna care mi l-a vândut, i-a pronunțat culoarea pe numele englezesc: charcoal - cum se scrie.

N-am să-l las în scara blocului pentru că n-am chef să o iau de la capăt. 

P.S. În altă ordine de idei, săptămâna asta ne-a ieșit primul selfie, e atât de ”cute” încât nu pot să vi-l arăt, ca să n-o deochiaț'.

P.P.S. Am plimbat-o singur pe Centru și a urlat tot drumul, au început să-mi dea femeile miloase sfaturi:
- Puneți-o într-o parte, domnu!
Am ignorat-o.
- Puneți-o într-o parte, domnu!
Tot ignorată.
- Domnu, mă auziți?
- Da, mulțumesc! Nu i-am explicat că nu pot să o pun într-o parte, că e prinsă în centură cu 5 puncte. Dar am luat-o în brațe să se liniștească - pe pruncă, nu pe doamna.


joi, 9 aprilie 2015

Diacritice sub Mac OS

Am citit că Nebuloasa a început să scrie pe blog cu diacritice, ca urmare a campaniei Kinekto.  Sper să o țină și sper să o urmeze și alții.

Personal n-am avut niciodată o problemă cu caracterele românești, chiar dacă nu-s marcate pe tastatură, pentru simplul fapt că le-am învățat de nevoie, în liceu și facultate, scriind lucrări și proiecte sau tehnoredactând pentru alții.

Când am trecut la Mac (cu tastatură germană), singurele chestii care mi-au lipsit au fost backslash-ul caracteristic Windows (învățat până la urmă: Shift + AltGr + 7 = \) respectiv posibilitatea de a comuta printr-o combinație de taste între seturile de caractere (german, englez, românesc) - ceva ce Windows face frumos prin Language Bar și Left Alt + Shift. Dacă ai mult de scris, în diverse limbi, opțiunea e foarte utilă.

Există o soluție simplă, o explic, poate îi folosește cuiva:
1. în primul rând din System Preferences - Keyboard - Input Sources se instalează layout-ul pentru tastatura românească
2. tot din Keyboard, tabul Shortcuts, se alege în lista din stânga Input Sources iar în panoul din dreapta se desemnează combinația de taste dorită. Eu am ales Command + Space.


Gata. 

Pro tip: Keyboard știe mai multe șmecherii care vă ușurează viața. Puteți introduce prescurtări, iar de fiecare dată când le folosiți vor fi înlocuite cu textul complet (pt = pentru sau dpdv = știți voi ce, de exemplu). Dacă activați ”Keyboard and Character Viewers în menu bar”, vedeți tot timpul steagul limbii selectate în bara de control și aveți acces rapid la layout-ul grafic al tastaturii (Show Keyboard Viewer), ca să detectați ce produce fiecare combinație de taste, fără să le luați pe toate la rând. Din Show Character Viewer puteți alege caractere speciale sau emoji.

Altă facilitate gratis la MacOs: puteți schimba limba interfeței sistemului de operare în orice moment.

Sfat pentru cei cu blog: dacă aveți un font special, testați înainte de a scrie cu caractere românești dacă sunt suportate de acesta și cum arată ele sub diverse sisteme de operare. De multe ori văd în Safari texte în care diacriticele sunt afișate cu altă mărime sau alt font decât restul literelor și e enervant.

marți, 7 aprilie 2015

Efectul ANAF asupra anemonelor

Mi-am tuns ieri pleata și am constatat mari schimbări, nu doar în fizionomie, ci și în modul de lucru al frizerițelor: în premieră istorică, ceva ce n-a văzut Parisul (mai ales ăla mic) sau orașul de pe malurile Cibinului - era folosită casa de marcat! După fiecare client se scotea bon, iar bacșișul era imediat triat și mutat în buzunar.

O altă schimbare, neimportantă pentru Stat dar interesantă pentru (unii) clienți: s-a făcut upgrade, de la Radio Eveniment (aka dârla dârla) la un tv mic pe care rula U. Dacă continuă revoluția fiscalo-culturală, în câțiva ani o să bage wireless și VH1.


luni, 6 aprilie 2015

Cum arată un submarin american pe dinăuntru

A apărut recent un fllm cu submarine, Black Sea, care continuă tradiția interioarelor ”ușor” modificate în așa fel încât să poți întoarce o cameră de filmat în ele și prinde mai mult de o persoană în cadru. Îmi aduc aminte cât lux era în The Hunt for Red October - e drept acolo era vorba de un submarin atomic, mai lărguț, dar nici ăla nu cred că-i cât Titanicul (dacă tot vorbim de obiecte scufundabile). Cred că cel mai bun film din nișa asta e Das Boot - varianta lungă, de peste 3 ore.

Uitându-mă la Black Sea, mi-am adus aminte că am vizitat în New York The Intrepid Sea, Air & Space Museum și cea mai faină chestie de acolo n-a fost nici portavionul, nici naveta spațială ci submarinul USS Growler, care n-a apucat să vadă prea multă acțiune, fiind lansat în 1958 și retras în 1964, din cauză că rachetele nucleare de croazieră pe care le purta au fost înlocuite cu altă generație. După clasa Grayback, din care face parte și Growler, Statele Unite au mai dezvoltat 21 de alte clase de submarine în timpul Războiului Rece.

Pun niște poze, nu foarte grozave, spațiul e extrem de mic, se mergea în grup și declanșam aproape din mers.


Comandantul dormea în relativ lux, adică singur, în comparație cu gradele inferioare, ceilalți 8 ofițeri și 78 de marinari beneficiind de condiții progresiv mai rele, cei care deserveau torpilele având paturile chiar la botul calului:






Masa era servită separat de ofițeri și soldați:



Posturile de luptă, la fel de înghesuite:



Iar la motoarele diesel trebuia să știi ce faci, analogic:



vineri, 3 aprilie 2015

Mini-antologie de versuri ridicole

Are poetul Radu Vancu un post pe FB, cu cele mai amuzant-ridicole versuri din literatura română. Citez câteva, dar vă invit să urmăriți discuția acolo, pentru că e vie și apar constant noi perle:

"Eu, de când m-am făcut ateu, / N-am mai crezut în Dumnezeu." (Negoițescu, la 18 ani)
"Aprilie, tu, lună a florilor de mai!" (idem)
"Mă zbat cuprinsă de vânturi" (o poetă stomatolog contemporană)

”Eram in clasa zecea cand ne-am mutat la bloc/ Si pe vecinii nostri i-am indragit pe loc” (dintr-un slagar al Oanei Sarbu)

„Se-ntorc cocorii iar din nou...” (Augustina Vișan Arnold)

și piesa de rezistență, de-a dreptul genială, a aceleiași doamne Arnold:
”Ploua mărunt cu stropi minusculi”

Una cu autor necunoscut:
"ți-aș alerga sînii prin cutia de scrisori"

Stahanovism at its best:
”Clipă stai, oprește-ți zborul/ se prăvale compresorul” A. Toma 

Pentru credite, like-uri și update-uri, cum ziceam, ”clickați” aici

P.S. Cele cu umor voluntar, gen ”Intr-o balta neagra, Patru ochi luceste” nu se pun.


joi, 2 aprilie 2015

Au trecut doi ani de la prima lecție de chitară

La mijlocul lunii februarie s-au împlinit doi ani de când am pus mâna pe chitară pentru prima oară. Am simțit nevoia să marchez momentul, deși n-am cu ce mă lăuda, în afară de faptul că n-am renunțat și că încerc să-mi fac timp măcar cinci zile pe săptămână câte o jumătate de oră pentru exerciții. În primul an am mers la profesor aproape săptămânal, anul trecut am ajuns fix de 12 ori. Din acest motiv și progresul e lent, dar nu mă grăbesc, îmi face (încă) multă plăcere să descopăr lucruri noi și n-am un țel bine definit, e doar un hobby.


Am început anul trecut să învăț acordurile barre, care implică o altă poziție a mâinii față de cele deschise și-s rapid inducătoare de frustrare, dar ca în orice chestie legată de chitară, după zeci de mii de repetiții, încet-încet se duce mâna unde trebuie. Problema e că de aici până la perfecțiune și scos sunetul dorit de fiecare dată mai e necesară o tranșă de zeci de mii de încercări.

În video-urile de mai jos, trase oarecum intempestiv, în perioadele când nu deranjam somnul pruncei, sunt două fragmente din piese cunoscute, vă las pe voi să le identificați. 

În primul clip sunetul e înregistrat din procesorul multi-efect în calculator, doream să văd cât de bine sună chitara asta împrumutată; piesa am învătaț-o mai demult de pe YouTube. În al doilea clip sunetul e captat cu telefonul, din boxele de mici dimensiuni de pe birou - niciunul din ele nu e perfect, dar modalitatea de înregistrare e oricum mult mai puțin importantă decât greșelile mele. 


Despre a doua piesă mai trebuie menționat că pare simplă, dar în practică nu-i chiar așa, nu doar pentru că partea de chitară vine după timpul 1, nu pe el, ci și pentru că se foloseste high-gain (drive) și orice greșeală, oricât de mică, se aude tare - de fapt din aceasta cauză o parte din munca de interpretare se canalizează înspre muțirea coardelor care nu sunt folosite, mai ales când se face bend (împingerea unei corzi în sus, peste celelalte). Filmul se termină când începe partea de legato, procedeul la care probabil voi mai lucra câteva luni. Observați că terminarea fiecărei fraze muzicale e marcată printr-o scurtă pauză, coardele sunt oprite cu mâna dreaptă, dar nu înainte de a le vibra un pic cu stânga. Cât de mult le lași să sune și cât de fin să vibreze sunt lucruri care vin cu timpul sau poate cu talentul, eu mă simt deocamdată ca un elefant într-un magazin de porțelanuri :)


Postul acesta e dedicat prietenilor mei care și-au luat chitare în ultimele luni, să nu renunțe că ne facem cvartet de coarde.

miercuri, 1 aprilie 2015

Chizburgar, enioan?

Cei de la Mai ”Laungi” n-au importat doar descrierile pompoase ale burgerilor (signature dish) din America ci și metoda Starbucks de a boteza chestii după ureche.

Măcar produsele sunt considerate... ok de colegii mei.