Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

marți, 30 septembrie 2014

O zi imperfectă pentru călătorit

Azi. 

De fapt distracția a început de ieri, când m-a anunțat un prieten că iar am noroc - piloții de la Lufthansa fac grevă marți, toate zborurile internaționale din Frankfurt operate de această companie sunt anulate. Ghiciți cine avea zbor spre Atlanta de acolo.

Spre aducere aminte, deși la zboruri europene am baftă, când vine vorba de America, am un istoric interesant, povestit în seria ”oare eu sunt de vină?” aici, aici și aici.

Revenind la ziua de ieri, fac check-in-ul online dimineață, fără probleme. Pe la amiază apare pe site-ul Lufthansa o notificare oficială de grevă, așa că sun la call-center-ul din România. După o discuție de peste 30 de minute, mi se oferă un zbor alternativ, via München-Charlotte - doar cu patru ore mai lung (timp brut, ce include și așteptările prin aeroporturi), care-mi duce toată călătoria la 24 de ore de la trezirea matinală de la 4 dimineață. 

Cu ocazia asta mai bifez un aeroport, prin Charlotte n-am intrat niciodată în SUA. Fătuca de la hotline și-a făcut doar pe jumătate treaba, urma să-mi trimită noua rută pe email (n-a ajuns nici până acum), am avut ceva emoții de ieri până azi dimineață, mă bazam doar pe cuvântul ei, niciun document. Asta n-ar fi fost așa deranjant, dar am aflat la check-in că n-a făcut nici schimbarea de bilet cum trebuie, s-au chinuit și cei de la aeroport să corecteze problema, am stat vreo 20 de minute la ghișeu, cu coada de oameni treziți cu noaptea-n cap suflându-mi în ceafă. Noroc că cei de la Sibiu sunt competenți.

Interesant e că în timp ce personalul încerca să mă ajute s-a blocat și coada de la celălalt ghișeu, am asistat la niște tâmpenii, de te întrebi în ce lume trăiesc oamenii ăștia: o familie de români-canadieni încercau să scoată din țară și copilul, cu pașaport valabil încă două luni. Ghinionul lor a fost că biletul spre Canada era similar cu al meu, via München-Frankfurt și se considera că intră în Germania, nu tranzit, așa că au fost refuzați (pașaportul nu trebuie să se afle în ultimele 6 luni de valabilitate), urmând să-și caute alte bilete. 

După ei a urmat un cuplu la vreo 60-70 de ani, mai aerian: doamna a prezentat două pașapoarte (unul expirat), fiecare cu câte o viză de SUA - ambele expirate. După ce s-a lăsat cu strigături și parlamentări timp de vreo 5 minute, și-a adus aminte vaca că de fapt ei au greencard - incredibil, chiar aveau, îl țineau într-o țiplă bine rulată. La final, a vrut să fie mare doamnă și să-l mituiască pe baiatul de la ghișeu ”pentru deranj”.

Deocamdată petrec cele cinci ore în München, dar ziua de abia a început.

A fost un cerb falnic

luni, 29 septembrie 2014

Secta perucherilor răzbunători

Un prieten se plângea ieri pe FB că i-a îndesat cineva păr sintetic în țeava de eșapament și s-a chinuit aproape o oră ca să-l scoată. Fiind învățător și unul dintre cei mai cumsecade oameni pe care îi știu, gestul mi s-a părut șocant - vorba unuia din comentatori: cât de mârșavi să fie elevii din clasa pregătitoare? Au intervenit și alți oameni în conversație, unii mai văzuseră așa ceva în alte parcari, alții o pățiseră personal. Se contura deja un spectru al sabotorilor de mașini, care atacă la întâmplare victime nevinovate.


Într-un final l-a lămurit cineva și am învățat ceva nou: este de fapt căptușeala tobei, o fibră sintetică cu rolul de a reține din scrum. Probabil a ieșit după ce-a ruginit toba.

vineri, 26 septembrie 2014

Everybody heart Sibiu

Apropo de povestea asta aiuritoare cu maimuța clujeană și ”moldoveanul împuțit”, am observat prin Sibiu multe mașini înmatriculate în alte județe, care au în partea din spate stickere cu I Love SB.


E ok (și flatant) să iubești Sibiul, dar sper că cei care le pun pe mașini o fac datorită unor bune motive și nu din cauza unor experiențe neplăcute în trafic.

miercuri, 24 septembrie 2014

Ce-am înțeles din conferința de presă CSU Sibiu

M-am uitat la înregistrarea conferinței de presă a CSU Sibiu și vreau să-l remarc (cu simpatie) pe inconfundabilul profesionist 3-în-1: Dragoș Popescu, la un moment dat jurnalist/dj/prof' de sport, actualmente ofițer (turcescule!) de presă la CSU/jurnalist/voleibalist - că așa frumos a ridicat întrebările la fileul celor din club... (later edit: conform paginii sale LinkedIn nu mai e ofițer din iulie, dar proiectul CSU Sibiu început în 2012 e încă activ :D)


Am avut un deja vu, cu aceleași întrebări care conțin răspunsul în ele și aceleași răspunsuri evazive ca în anii trecuți (video aici, începând de la minutul 29):
- de ce nu primim bani mai mulți de la Primărie, ca alte echipe? Răspuns neclar;
- celelalte echipe s-au întărit foarte mult, ar fi pentru CSU Sibiu întrarea în playoff o performanță? Răspunsul, ca să rămână scris, pentru că la un moment dat se considera (și o să se mai considere) altfel: ”intrarea în playoff nu este o performanță”, dar totuși alt obiectiv nu avem, ar fi bine să intrăm și mai vedem;
- Calotă, unde crezi că s-ar poziționa echipa anul acesta? ”1-8 e tangibil, dar având în vedere ce transferuri s-au făcut și ce bani s-au investit peste tot, salariile, trebue să fim și realiști... încercăm să dăm ce-i mai bun”.

În concluzie: ”noi facem ce putem, ne dorim, dar nu vă așteptați la prea multe”. Să fie bine, să fie călduț, să nu urle proștii din tribune. De aia zic, nimic nou, placa asta am auzit-o de atâtea ori încât mi-e silă, nu știu de ce mai fac sesiunea de Q&A.

Mi-a plăcut în schimb doamna (later edit: Cristiana Fota, stiridesibiu.ro) care punea întrebări concrete și insista să i se răspundă, singura care a mai dezmorțit atmosfera de pace, prietenie și somnolență (unii căscau):
- care a fost bugetul anul trecut? 460.000 euro;
- care e bugetul anul acesta? răspuns inițial Vulc: ”zero lei, întrebarea este rău pusă” (really?),  apoi a estimat că este aproximativ egal cu cel de anul trecut, deci ne situăm tot pe locul 10;
- la întrebarea ”cum îi atrageți pe fani și investitori” domnul Vulc a dat-o la fel de ocolită, dar a făcut și o gafă: ”sigur că ar fi mult mai bine și altfel ar fi și pentru noi să luăm jucători mai buni” - la PREZENTAREA LOTULUI. Așadar, plini de încredere în forțele proprii, să pășim într-un nou sezon!

Noi, ca de obicei, ne cumpărăm abonament și o să fim în tribune.


marți, 23 septembrie 2014

Avem în sfârșit lutier la Sibiu

Chiar și începător fiind, dacă pui mâna pe două chitare îți dai seama că există diferențe mai mult sau mai puțin subtile între el - în aparență toate sunt la fel, în practică nu prea. Nu e nevoie să fie instrumente făcute de producători diferiți, e suficient ca reglajele să varieze sau să aibe mici îmbunătățiri.

Chitara mea PRS e lăudată pentru lemnul de calitate și griful comod, dar fiind un Student Edition, adică varianta mai ieftină, oamenii au făcut rabat la diverse alte componente pentru a ține prețul jos. După vreun an și ceva de folosire a început să fie frustrant, mai ales după ce-am încercat un Stratocaster și mi-am dat că nu tehnica mea e de vină ci chitara nu poate ține o notă suficient de mult timp și nu se transmite vibrația coardelor așa cum trebuie. În plus potențiometrul de volum bârâia, iar curățarea cu spray pentru contacte n-a ajutat prea mult. Mă bătea gândul să o vând, dar apoi am aflat că s-a mutat recent un meseriaș la Sibiu și am hotârât să-i mai dau o șansă.


După o săptâmână petrecută la domnul Jan Afloarei, am primit înapoi un instrument schimbat. Subtil, dar profesionist. I-a reglat griful și nivelul coardelor (sustainul e îmbunătățit și îmi ies cu ușurință procedee tehnice care înainte mă chinuiau - hammer-on și pull-off dublu, de exemplu), nut-ul nu mai e din plastic, ci din bronz (vibrația coardelor se transmite mai bine grifului), toate componentele electronice sunt ecranate (nu mai are zgomot de fond), a montat două switchuri prin care pot transforma dozele duble (humbucker) în simple (single coil) pentru niște tonuri curate frumoase și o mai mare versatilitate. Bineînțeles, potențiometrul de volum a fost schimbat.

Lecția învățată: treceți pe la un lutier înainte de a investi în hardware nou, mai ales că acum nu trebuie să vă mai deplasați în alte orașe.

luni, 22 septembrie 2014

Părerea mea despre U2 - Songs of Innocence

Am citit în concediu o carte foarte slabă, biografia lui Bono până în anul 2000. Anostă mai ales din cauza exprimării stângace, a traducerii proaste și a lipsei de detalii intime, adunate de la apropiați, aduce mai degrabă a pagină Wiki extinsă sau a album cu tăieturi din ziare. Mă rog, nu antireclama e scopul menționării ei, ci singura chestie utilă pe care am citit-o acolo: la fiecare schimbare de direcție a formației, o parte din vechiul public se simte trădat - totul începând chiar cu perioada underground, când cântau prin parcările din Dublin.


Altă părere, schimbată (și) de turneul 360, era că U2 nu-s o bună formație live. Niciuna din aceste critici nu i-a împiedicat să crească.

U2 o să supraviețuiască fără probleme și recentului val de furie, cauzat de lansarea gratuită a albumului Songs of Innocence pe platforma iTunes - unora li s-a părut inacceptabil că a fost downloadat fără consimțământ pe device-uri lor, de parcă n-au lucruri mai bune de făcut decât să se înfurie din cauza unei mokăciuni. 

Apple și U2 au învățat ceva de aici: opt-in e întotdeauna varianta corectă; mie însă mi se pare o prostie să discutăm în exces despre un căcat de 115 MB și iPhone-uri ”violate”, mai degrabă mi se pare legitimă întrebarea: e corect ca aceste download-uri neutorizate să conteze la stabilirea numărului de albume „vândute”? Ce să zic, bine că nu-i plac manelele lui Tim Cook, că-l vedeam pe Guță numărul 1 mondial.

Cât privește albumul în sine, mie-mi place, mi se pare mai digerabil decât ceea ce produce Coldplay în acest moment, iar Coldplay ar trebui să fie, teoretic, în vârful perioadei de creativitate. Dacă nu era gratis, îl cumpăram.

Critica e împărțită: The Guardian îi acordă 2 stele din 5, Rolling Stone îi dă 5 din 5 și remarcă creșterea ”masivă” a vânzărilor albumelor mai vechi.

Nu există superhituri pe Songs of Innocence, U2 n-o să ne mai surprindă niciodată cu piese puternice, dar după câteva zile de ascultare niciuna din melodii nu mi se pare proastă, menționând că îmi place chiar mult ce-a mai inventat The Edge la chitară. Toate sunt inconfundabile, în stilul caracteristic, vorba unui coleg căruia i-am făcut playlistul în mașină, în delegație: e un album U2 pe care mi se pare că l-am mai auzit și înainte.

Preferatele mele: Sleep Like a Baby Tonight (solo-ul de chitară de la final), The Troubles, Every Breaking Wave și feel-good-urile This Is Where You Can Reach Me Now și Volcano.


Mi-e perfect egal dacă vă place sau nu, dar măcar ascultați-l o dată, dacă tot vă e oferit gratis, ca să decideți singuri.

vineri, 19 septembrie 2014

Așteptăm și proba cu salamul Victoria

Încă una tipic românească. Întâi s-a făcut publicitate intensă noului autobuz electric adus în probe, a fost lăudat, s-au făcut formalități și a fost băgat la teste timp de o lună ”urmând ca, mai apoi, să se tragă o serie de concluzii privind costurile de întreţinere şi diferenţele de consum între autobuzul electric şi cel clasic, pe baza cărora să se decidă dacă este rentabilă achiziţionarea unui astfel de autobuz.” (sursa)

La final s-a decis, după absolut alte criterii:
„Datorită creşterii numărului de sibieni care circulă cu transportul public, se impune utilizarea de către Tursib a autobuzelor cu capacitate de 100 – 160 de locuri. Autobuzul BYD are o capacitate de 61 locuri, 25 pe scaune şi 36 în picioare, şi deşi are o lungime de 12 metri, identică cu autobuzele de 100 locuri, o parte din spaţiul salonului este ocupat de încăperi în care sunt montaţi acumulatorii” a declarat Adrian Popa, directorul general al SC Tursib SA, pentru Turnul Sfatului. (sursa)

Hilar. Tursibiștii n-au știut să-i numere locurile disponibile atunci când era gol, a fost nevoie să-l plimbe prin oraș ca să vadă cât e de mic? A fost totul doar un publicity stunt pentru ca cineva să-și poată face poze într-un autobuz fără a cădea în penibil? Nu cred că astfel de manevre sunt apreciate de vontanții vizați.

În altă ordine de idei, ca să păstrăm paritatea, una din fieful Consiliului Județean: la exact 10 ani de la anterioara renovare și la 9 ani de la primele crăpături, Sala Thalia intră într-o nouă renovare. Era cazul, exteriorul s-a degradat vizibil; nu știu dacă doar o spoiesc sau există și infiltrații care trebuie remediate, n-am găsit nicio informație în presă.

Completare ulterioară - mi se șoptește în cască: monumentele istorice sunt restaurate folosind soluții din perioada în care au fost înălțate, deci e normal să fie întreținute frecvent. Poate nu-i normal să apară fisuri sau să existe alte probleme, mai serioase, așa repede după o restaurare completă, dar, cum ziceam, nu există informații concrete în presă.



joi, 18 septembrie 2014

Mai rar: vă recomand o cantină în #brasov

Dacă vrei să mănânci porții mari, muncitorești, sibienii au ”celebrele” KonTiki și Prima, poate și Izabelu' din Cristian, dar și brașovenii se pot lăuda cu o cantină, amplasată pe Centură, când treci de Strada Hărmanului, primul furnal la dreapta (la CET).


E destul de puțin vizibilă de la șosea, nu atrage atenția, habar n-am cum se numește oficial, dar toată zona industrială ia masa acolo, pentru simplu fapt că o ciorbă e 8 lei și un fel principal 12-13, iar porțile sunt bune și îndestulătoare, unele chiar imense. Ciorba de văcuță avea la carne, de ziceai că era făcut de bunică-mea. Îmi pare rău că n-am făcut o poză sarmalelor, au venit patru bucăți groase cât pumnul și un pic mai lungi, un bărbat renunță după trei și o femeie după maxim două.


Însă cireașa de pe tort pare să fie salonul pentru nostalgici, cu vinilin pe mese și un perete pictat cu Ceaușescu în acțiune, pe al cărui ușă tronează anunțul din imagine:


Update: locația exactă.

miercuri, 17 septembrie 2014

Cel mai bun device pentru citit pe plajă

Cea mai bună variantă pentru citit digital rămâne Kindle Paperwhite 2. M-am abținut să-l recomand până n-a trecut lansarea iPhone 6, ca să văd dacă n-apare un iPad cu ecran îmbunătățit, mai comod de folosit la soare, caz în care poate ar fi de preferat o tabletă (mai versatilă) unui e-reader.


Am folosit în concediu, pe plajă, un Paperwhite 2 și am fost foarte mulțumit de experiență și de modul în care a suportat abuzurile inerente (umezeală, cremă de plajă, nisip). Față de Kindle-ul original, acesta are ecran cu iluminare proprie, deci se poate folosi și pe întuneric, fără să ai nevoie de veioză. Are și un browser, experimental, deci foarte lent și aproape inutil când îl pui să încarce pagini complexe - nu vă faceți iluzii, nu e un înlocuitor de tabletă, dar pentru citit e cel mai bun dispozitiv, ține bateria zile întregi. În România e un pic cam scump, dar poate găsiți un prieten care se întoarce din alte țări. Formatul fișierelor (mobi) e proprietar, însă există convertoare de la epub și pdf iar procesul durează câteva secunde. Capacitatea este de 2 GB, arhisuficientă ținând cont că o carte rar trece de 5 MB.

marți, 16 septembrie 2014

Cinematograful din sufragerie

Au apărut câteva seriale interesante:

- The Knick, cu Clive Owen. Deși nu urmăresc seriale cu doctori, ăsta-i diferit, amplasat în New York-ul începutului de secol trecut, când medicina trece printr-o perioadă de modernizare. E foarte dur vizual, cu niște imagini explicite, de-a dreptul grotești, dar dacă poți trece peste greață, interesant și captivant;

- Manhattan - despre proiectul primei bombe atomice și viața în deșertul Los Alamos. Romanțată, bineînțeles, dar cu câteva aspecte științifice interesante și unele faze amuzante (cea cu savantul care înghite câteva micrograme de plutoniu sau faza cu copiii care-s dați cu DDT ca să scape de păduchi -și-l adoră - screenshot mai jos)



- Legends - despre un agent sub acoperire, interpretat de Sean Bean. N-am avut răbdare să trec de primele două episoade, dar m-a amuzat hashtag-ul de Twitter pe care l-a generat: #dontkillseanbean - fanii Game of Thrones vor înțelege;

- Hand of God - despre un judecător care o ia ușor razna. Nu s-a filmat decât pilotul, Amazon așteaptă feedback de la telespectatori ca să decidă dacă îl va cumpăra, eu sper să se facă măcar un sezon, pare promițător.

Am mai văzut și câteva filme ciudate, pe care n-am să mă chinui să le explic:

- God's Pocket - cu Seymour Hoffman, John Turturro și Christina Hendricks;
- The Rover - cu un australian hotărât și Guy Pearce și Robert Pattinson în roluri secundare;
- The Signal - SF creepy cu Laurence Fishburne;
- Coherence - alt SF creepy, dar fără efecte speciale.

Au apărut și niște comedii standard Hollywood:
- A Million Ways to Die in the West  - pentru Charlize și cameo-uri;
- Chef - doar dacă ați mâncat bine înainte.

Plus un rateu cu Jason Patrick, Bruce Willis și John Cusack: The Prince.

luni, 15 septembrie 2014

Sibiu, orașul unde legea nu se aplică

Poate erați curioși să știți cum evoluează situația construcției ilegale despre care am vorbit acum câteva săptămâni.

După vreo 2-3 sesizări la Poliția Municipală și la Inspectoratul de Stat în Construcții, am primit de la ambele instituții confirmarea că se construiește ilegal. Pe hârtie toată lumea ne dă dreptate: în 28 august Inspectoratul a emis o adresă prin care ne informează că ”s-a dispus oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate”.



Două săptămâni mai târziu, situația în teren e neperturbată de acte și lege, construcția se înalță în continuare, iar dispoziția de mai sus n-are niciun efect palpabil. În fiecare zi se lucrează pe șantier, iar vineri au început să toarne un nou etaj.


Funcționarii Statului slab nu par deloc deranjați de situație, ei s-au acoperit de hârtii, nu-s interesați dacă se și pun în aplicare dispozițiile lor. Mi se pare firesc să mă întreb: incompetență sau frică? 

Citiți și articolul de azi din Turnul Sfatului, pentru alte dovezi de nepăsare, secretomanie și încercare de a ascunde informație publică.

P.S. Nu e un caz singular de indolență, în recentul furt al telefonului din Piața Mică, deși s-au adus dovezi video și păgubiții au aflat numele infractorului, Poliția n-a mișcat un deget, a cerut sesizare în scris și video-ul prezentat pe CD. 

vineri, 12 septembrie 2014

Adevărații geeks

... nu-s pasionații de IT, calculatoare, telefoane, jocuri sau ceasuri. Citesc disputele dintre Androizi și fani Apple, cu recurență anuală, și zâmbesc cu compasiune. Am fost și eu acolo, parțial încă mai sunt, dar fără patimă, am intrat într-o categorie de obsedați liniștiți, care nu prea se văd cu ochiul liber din afară, pentru care digitalul e o simulare palidă a analogului, iar aluminiul sau plasticul sunt surogate ieftine pentru bucăți bine uscate de mahon, arin sau arțar.

Adevărații geeks se ocupă de muzică, care-ți deschide posibilități infinite de a-ți cheltui banii și timpul în goana după tonul perfect. În mod absolut ironic, acest ”ton perfect” se schimbă o dată cu evoluția ta, care are loc pe măsură ce capeți experiență și încerci tot mai multe variante. E un cerc vicios, care se termină (?) doar când îți dai seama că ești gata să-ți vinzi apartamentul ca să cumperi chitara aia specială de la începutul anilor 50, care costă o avere și arată în ultimul hal.


Povestim despre chitări pentru că am ”zgâriat” puțin suprafața subiectului și am o oarecare idee despre ce-i vorba, dar nici cu posesorii altor instrumente nu mi-e rușine.

Să purcedem împreună în cruciada după tonul adevărat, singurul ton-fiică al mamei Omida, care scoate argintul viu (sub formă de lanț peste blugi) și dezleagă cununii (Gigele, iar nu ne ajung banii pentru taxe, fi-ți-ar corzile Elixir ale dracului!).

Lucrurile se complică de la intrarea într-un magazin de muzică; ce alegi: chitară electrică sau acustică? Mai e și secta basiștilor (nu în sensul Antena3), care trăiesc într-o lume distinctă sau cei care studiază chitara clasică, cu procedee diferite - îi lăsăm deoparte. Un singur sfat: NU alegeți (doar) după culoarea vopselei și formă.

După ce-ai decis că vrei, să zicem, electrică, vine următoarea întrebare: producători clasici (Fender, Gibson) sau de nișă (PRS, Gretch, Ibanez)? E important, de acest aspect depinde muzica la care se pretează cel mai bine instrumentul - totul contează: lungimea gâtului, numărul de taste, tipul de doze, forma, greutatea (dacă are cavitate în interior) și, bineînțeles, lemnele (sunt vreo trei: unul pentru corp, altul pentru gât și încă unul pentru placa cu tastele). Nu toate tipurile de lemn sună la fel, nu toate gâturile sunt la fel de groase, nu toate chitarele sunt confortabile. Mult succes; până și cei experimentați sunt speriați de consecințele unei schimbări majore, căci ceva bun trece de 1000 de euro.

La început n-o să conteze, dar după primul an deja știi mai clar ce ți-ai dori, dacă vrei sistem tremolo Floyd Rose sau Bigsby, dacă nut-ul (bucățica cea mică dintre capul și gâtul chitării, cea pe care se sprijină corzile) transmite vibrațiile către corpul chitării în mod corespunzător sau e un plastic ordinar, caz în care se poate schimba cu unul făcut din os sau alamă (credeți-mă, o să conteze, și când te uiți la unul nu dai 2 bani pe el), dacă ești adeptul corzilor subțiri, care nu taie așa rău mâna, sau ai nevoie de unele mai groase, care sună ”bestial”. 

Bineînțeles, o chitară electrică e doar jumătate din ecuație, trebuie legată la ”ceva” ca să se audă. Așa că te uiți la amplificatoare și boxe. De repetiție, cu putere mică, sau monștrii de 100 watti și 35 de kile pentru viitoare concerte? Cu lămpi sau digitale? Câte canale să aibă? Cât gain, ce efecte? Ce tip de boxe?

Ești fericit încă vreo două luni, apoi îți dai seama că preascumpul tău amp n-are reverb, delay sau alte chichițe acustice, fără de care nu poți trăi. Ajungi la următoarea investiție: pedalele de efecte (volum, delay, wah-wah, compresie etc.) sau un procesor de sunet care simulează aceste circuite. Ai mai deschis o cutie a Pandorei, nu toate procesoarele de sunete sunt la fel de bune, nu toate simulează realist echipamentul analogic, nu pe toate poți combina efectele în ordinea dorită, iar după încă vreun an vrei musai ceva de la Fractal Audio, pe la 1500 euro, ca să cânți ca The Edge.

Ai strâns toate aceste lucruri frumoase, cu care te joci zilnic câteva ore, uneori la volum mare, nu că-ți displac vecinii, dar sunetul nu-i liniar și ce sună bine în căști sună ca dracu în boxe, apoi vrei să înregistrezi, să arăți lumii ce progrese ai făcut. Doar fraierii trag digital, direct din procesorul de sunet, trebuie musai să pui un microfon SM57 în fața amp-ului (off-axis) și să-l legi la un Mac printr-o placă de sunet externă, decentă, cu intrările potrivite (Windows, se știe, nu e stabil și înregistrarea real-time nu-i punctul lui forte).

Vine momentul concertelor live și trupa ta n-are mixer și monitoare, ca să vă auziți când cânțați. Ce-ți iei, boxe sau sistem in-ear, cu mulaj după ureche? Ai sunetist sau alegi un mixer digital, ce poate fi controlat wireless de pe un iPad pus pe scenă?

După care ți se pare că dozele de pe chitară nu-s chiar cele mai potrivite, ai auzit la un prieten de unele speciale, model cu semnătura unui mega-artist, la 500 euro bucata (ai nevoie de vreo 2-3) și o iei de la capăt :)

Așa că mai povestiți-mi de dimensiunea ecranului, megapixeli și viteza procesorului și vă arăt o lume mult mai fascinantă, cu combinații infinite, limitate doar de imaginație și buget. 

Analog is the shit, v-o spune un IT-ist.

joi, 11 septembrie 2014

Ce vă consumă bateria la iPhone

Pentru că în ultimele luni de abia îmi ajungea bateria până seara și eu vorbesc destul de puțin la telefon, marți seară am făcut upgrade pe telefon și tabletă la iOS8 Golden Master, interesat de noua funcție (Settings - General - Usage) Battery Usage care-ți arată ce aplicații sunt energofage.

După o noapte în care am dormit iar telefonul a stat la încărcat și o zi petrecută la muncă, în fața laptopului, situația se prezenta ieri la ora 17 așa:



Surprinzător rezultat, pentru că pe FB aproape n-am intrat, doar puteam să-l accesez din browser, pe laptop.  Mobile Safari a fost folosit mai mult, am citit de dimineață știrile în el. 

Concluzia: o să dezactivez (din Background App Refresh) posibilitatea ca FB să facă lucruri în fundal, cam abuzează. Nu cred că interesează pe nimeni notificările de like-uri într-atât încât să merite consumul. În plus, Messenger e aplicație separată și văd că se comportă decent, deci poate rămâne activă și pot fi notificat de mesajele primite. 

Mai analizez situația câteva zile și revin cu alte detalii.

miercuri, 10 septembrie 2014

La baschet: nu pățești din astea în fiecare zi

Marți e sfânta seară de baschet, urmată de băutul celei mai bune beri din Univers - la cât de dezhidratați și de însetați suntem chiar nu contează marca, să fie rece și să vină repede. E, practic, singura dată când mă poate entuziasma o bere. Câteodată mai mergeam și joi la baschet, în altă parte a orașului, vreo 5-6 din cei care se întâlnesc marți, ca să jucăm cu alte generații, însă de când a dat căldura am pus acțiunea respectivă pe pauză. 


M-am întâlnit la streetball cu unul din băieții care organizau mișcarea de joi (să-i spunem M) și l-am întrebat ce-i nou, dacă se mai strâng. A urmat un scurt dialog. 
El, cu amărăciune: da, mai jucăm, dar s-a stricat treaba!
Eu: cum așa?
El: păi, ultima oară au venit ăștia cu un pitic. Nu om scund, chiar pitic adevărat!
Eu: ca să joace baschet??
El: a, nu, și-a luat două beri și s-a uitat la noi.

Scriind asta mi-am amintit de alt dialog cu el, în timpul unui meci. Eram doar patru din gașca noastră, a ales el un al cincilea coechipier, pe care nu-l cunoștea nimeni. N-avea treabă cu noi omul, când prindea mingea zbang cu ea la coș, ca și când ar fi fost sport individual, nu de echipă. După vreo două faze din astea de Jordan, încheiate cu ratări, îi zic cu năduf lui M, cel care-l alesese: uite la ăsta cum joacă, nu se uită în stânga, dreapta, nicio pasă, nicio schemă.

Omul dă din umeri. Faza următoare, ăla face același lucru, altă ratare. Îi zic iarăși lui M: dacă mai continuă așa, io mă duc și-i trag una. Se întoarce calm spre mine: te rog nu-l bate, e cumnatul-meu. Ne bufnește râsul pe amândoi.

marți, 9 septembrie 2014

Ați vizitat expoziția Dali?

Recunosc, la 20 de lei de persoană, e un pic scumpă, dar nu în fiecare zi ai ocazia să vezi 100 de acuarele ale unuia din cei mai mari pictori moderni și, mai important, să-i admiri tehnica, modul în care simulează spațialitatea, delicatețea pensulei și imaginația genială sau bolnavă, depinde de gust. 



Din păcate muzeul Brukenthal percepe o taxă suplimentară pentru fotografi, de care am aflat prea târziu, aș fi vrut să vă arăt lucrările care mi-au plăcut mie. Găsiți câteva pe site-ul muzeului, în pagina dedicată expoziției. Poate au să vă convingă să o vizitați, mai aveți timp până în 15 septembrie.

Bonus: o plimbare prin curtea interioară a palatului.



În toate muzeele mari din lumea asta poți fotografia cât dorești. Un Dali din colecția Reina Sofia:



luni, 8 septembrie 2014

O nouă colecție de căutări Google

... care au dus la blog. Garantat, niciunul n-a plecat mai deștept de aici:

1. Vidi stellam viridi syndrome:


2. You, sir, are f**cked. Ca să legăm de 1, răspunsul în termeni medicali ar putea fi amputatio:


3. Fă ceva. Orice. Oricând:

4. Nu râdeți, standardul HDMI 1.4 chiar permite așa ceva, dar nu prea a prins, sunt curios ce încerca omul să facă, să-și conecteze Arcticul?


5. Răspunsul diferă, depinde dacă typo-ul ”a oza” vine de la a poza sau a ecloza:


Atât!


sâmbătă, 6 septembrie 2014

Jules - un nou bistro cu influențe franțuzești în Sibiu

Ramona se afla în fața unei decizii: să-și continue cariera de succes la LVMH sau să se întoarcă acasă și să deschidă împreună cu prietenul ei un bistro după modelul celor din Paris. Din fericire pentru noi,  a ales cea de-a doua variantă, iar acum putem savura produsele cu influențe franțuzești de la Jules Bistro (pe strada Mitropoliei, aproape de capătul dinspre Brukenthal), aflat momentan în faza de soft-opening - un fel de rodaj premergător deschiderii oficiale. 


Ingredientele sunt de cea mai bună calitate, procurate pe cât posibil de la mici furnizori bio din județ (de exemplu untul, pâinea de casă, vita de la Bioterra), deși n-a făcut rabat la calitate, totuși prețurile sunt decente. Gustul nu vi-l pot descrie, trebuie să încercați singuri produsele, cert e că eu am să mă întorc azi la ei pentru masa de amiază :) 

Să nu vă așteptați la ciorbă de burtă, mici, ceafă sau chiar pizza, localul se dorește a fi o alternativă la monotonia culinară din oraș, mergeți pentru quiche-uri, tartine, supe, fructe de mare, aripioare picante sau steak de vită asortat cu un vin bun (încercați cel de la cramele Bauer) și o cafea specială.


S-a pus în valoare un ansamblu arhitectural cu un farmec aparte, puțină lume știa ce se ascunde în spatele porților masive din lemn. Curtea interioară conferă locului o atmosferă deosebită, unică în Sibiu:


Design-ul are o simplitate studiată, cu mult bun gust și atenție pentru detalii, s-au băgat o grămadă de bani în renovarea corespunzătoare a clădirilor (unele din secolul XV, fisurate și aflate într-o stare precară), au fost reabilitate uși și parchet din secolul XVII și s-au cumpărat corpuri de iluminat ecologice, cu led-uri. 


Cred că pozele, deși făcute cu telefonul, au să vă ofere o idee mai bună despre ce e vorba:














vineri, 5 septembrie 2014

Topuri aero în lume și la Sibiu

Aspirațional, ca să visăm frumos în weekend.


1. Site-ul Flightfox a făcut topul companiilor aeriene cu cele mai bune servicii First-Class. Singura prezență europeană în primele zece locuri e Lufthansa, pe cinci. Articolul complet se poate citi aici (măcar pentru poze). E interesant ce servicii au ajuns să fie incluse în această categorie, pe lângă caviar și șampanie d'aia bună: pijama, limuzină, bar și bucătar personal. Apoi te uiți la preț și-ți trece pofta. Dacă ar călători ministrul Ioan Rus toate acestea ar fi inutile, probabil ar cere o fiertură de ceapă, să se simtă până la bou vagon.


2. Aeroportul Sibiu a publicat rezultatele studiului de anul acesta (cred că au apărut și în presa locală acum ceva vreme). Să vedem ce-a grăit publicul, majoritar din județul Sibiu și limitrofe:

- 78% consideră că prețul biletului este un foarte important criteriu de cumpărare iar alți 21% zic că este un factor important - doar suntem ardeleni cumpătați, ce vă așteptați, să vrea lumea first class?

- bineînțeles, calitatea serviciilor e și ea o exigență pentru 54% (foarte importantă) + 32% (importantă) - adică să fie ieftin, da' bun;

- imaginea companiei e apreciată de 48% + 23%; mă întreb ce-au înțeles cei care au completat sondajul și-au bifat atât imagine cât și preț scăzut: oare un crocodil sau un jucător de polo desenat pe fuselaj i-ar satisface?

- 40% + 36% consideră importante data și ora călătoriei. Cum ar veni: strânși la pungă, grăbiți și cu pretenții.

Apoi ne lămurim: doar 19% călătoresc în scop de afaceri, restul fac turism și merg la rude. Interesant e și prețul pe care ar fi dispuși să-l plătească oamenii pe un zbor dus-întors: 8% sub 50 euro (mai ieftin ca autocarul), 67% între 50-150 euro (cam cât autocarul), 21% până în 300 euro iar pentru 4% cerul e limita.

Cum să te duci cu partea asta de studiu să curtezi un operator aerian? Mi se pare normal să vrei ce-i mai bun pentru banii tăi, dar dacă ești realist nu răspunzi cu ”foarte important/important” la toate întrebările, indiferent cât de opozite sunt, mai ales dacă înțelegi de unde se scade prețul biletului, până la urmă nu vrei să pornească pilotul doar un motor ca să facă economie de combustibil, ci poți trăi fără sandwich moka.

48% fac minim două călătorii pe an, iar 2% minim una pe săptămână. Mai aflăm că majoritatea vor să vadă Parisul, Barcelona, Roma, Amsterdam și Madrid. Unii, mai realiști, vor București - până la urmă cu o astfel de cursă ni s-ar deschide cele mai multe oportunități.

Germania este o destinație aparte, lumea ar dori zboruri spre Frankfurt (idee bună, dar cred că distanța implică un avion mai mare decât cel folosit pentru Munchen sau Viena și nu cred că se umple), Berlin, Dortmund (se bagă), Düsseldorf (subscriu), Hamburg și Köln/Bonn.

În momentul de față majoritatea merge la Cluj, Târgul Mureș și Otopeni pentru a zbura mai departe.

Destinațiile de vacanță dorite sunt: 46% Grecia, 18% Turcia și 15% Spania. 

37% din respondenți au între 30-40 de ani, 24% între 25 și 30, 15% între 40 și 50, 14% între 20 și 25 de ani. Nu că cei peste 40 de ani nu ar dori să zboare, dar nu prea le au cu sondajele online :)

joi, 4 septembrie 2014

Capcanele străzilor reabilitate complet

Acum aproape două săptămâni s-a redeschis oficial strada 9 Mai. La colțul fiecărei străzi secundare e prevăzut câte un șerpișor tubular ca cel din poză. Probabil ei nu țin de lucrarea principală. Bine că avem iluminat stradal, să-i vedem noaptea.


miercuri, 3 septembrie 2014

Gouvia, Corfu

Așa de mult m-a impresionat stațiunea în care mi-am petrecut vacanța în Corfu încât a trebuit să-i caut acum numele pe net, nu mi-l aminteam nicicum. Să ne înțelegem, nu-s dezamăgit, nu m-am dus cu fițe și gânduri mari, a fost cea de-a patra variantă, după ce la primele trei hoteluri alese (din alte stațiuni) n-am mai găsit locuri. Sunt bucuros că am putut pleca, ne-am hotărât destul de târziu și intempestiv și n-am putut jongla nici cu perioada, iar financiar n-am fost dispuși la cheltuieli prea mari, urmând o călătorie de lungă durată în octombrie (despre care vom vorbi la momentul oportun). Am mai cooptat un cuplu de indeciși și duși am fost.

N-am niciodată emoții cu Grecia, pe principiul: taverne bune sunt peste tot, ne căutăm un hotel cu rating decent, care să fie curat și amplasat în apropierea unei plaje cu șezlonguri pe care să poți citi, la soare sau umbră, și asta-i tot, lista de nevoi pentru concediu s-a terminat. În zilele în care am rămas în stațiune asta am și făcut: plajă cu cartea bună și berea rece, servit masa de seară la taverne și încheiat cu Metaxa la barul favorit - O2

Drumul spre plajă
Vă pot recomanda taverna Aries, unde ospătarii execută și dansuri grecești, se joacă cu focul și sparg farfurii, dar nu pentru aceste aspecte ci pentru mâncare. Bine, și faza cu focul ajută, mai sperie  puțin țânțarii.


Hotelul nu vi-l recomand, avea doar două stele și o baie atât de mică, încât dacă era întreg sulul de hârtie n-aveai loc să stai pe tronul amplasat între perete și chiuvetă. Distractiv era și la duș, când trebuia să oprești apa și să tragi perdeaua la o parte ca să poți să te apleci să te săpunești pe picioare fără să dai cu capul de perete - era periculos să schimbi poziția cu ochii plini de săpun, după cum am experimentat pe țeasta proprietate personală. Amicul meu a mărturisit că după ce-a ajuns acasă i s-a părut nefiresc să facă duș fără pelerină. Măcar a fost curat. 

Alte amuzamente am avut la micul dejun, inclus în preț, la care n-am fost decât în primele două zile, din curiozitate. Un alt român, auzind graiul de acasă, ne-a spus, cam scârbit, că am face bine să ne obișnuim cu șunca și cașcavalul de pe bufet, că n-au să se schimbe pe toată durata sejurului. Apoi am văzut că avea un A8 cu numere de Craiova (later edit, pentru cei mai pedanți: cred că era OT, nu DJ) și m-am mirat cum și-a ales chiar locul acela pentru concediu.



Despre stațiune nu-s multe de spus, are două străzi, nici alea paralele ci una în continuarea celeilalte, urmărind forma golfului. Plaja avea pietre, dar marea a fost caldă, cu surprize: cred că din loc în loc erau curenți de apă sau pârâuri care se vărsau în golful respectiv, pentru că dădeai peste câte o venă de apă rece când îți era lumea mai dragă.


Faună era berechet, un cârd de rațe de mai multe tipuri înota agale, pe mal veneau porumbei și cățeaua celui care se ocupa de șezlonguri, trebuia să ai grijă să nu-și marcheze teritoriul pe șlapii tăi - cățeaua, nu domnul cu biletele.


Un incident amuzant s-a petrecut atunci când înotam în apă adâncă cu prietenul meu, povestind relaxați, moment în care am văzut un castor; sau poate o marmotă; sau poate o nurcă; sau poate o morsă pitică.. sau poate, totuși, un șobolan, deși am convenit că nu vrem să știm exact ce era, avea un bot mic, mustăți mari și dădea liniștit din lăbuțe. Ne-am bucurat că nu părea obosit și ne-a ignorat, s-a dus în treaba lui - spre ce înota "hamsterul", singur în mijlocul golfului, rămâne un mister - altfel trebuia să ne trosnim reciproc cu tuburile de scafandru, încercând să ni-l dăm jos din cap. Nu le-am spus fetelor, dar de atunci am trecut de la bras la stilul girofar, atenți la tot ce mișcă.