Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

miercuri, 31 iulie 2013

O vizită la Château Giscours (2)

Prima parte aici.

După scurta introducere în specificul zonei, a urmat descrierea procesului de producție. Culegerea ciorchinilor se face în luna septembrie, manual, timp de două-trei săptămâni 150 de oameni strâng recolta. Mașina din imagine se foloseste ulterior, după sortare, pentru separarea boabelor de codițe:



După presarea mecanică, ușoară, mustul ajunge în ”butoaiele” de ciment construite în anii 50, îmbrăcate pe interior cu un strat de rășină epoxidică alimentară, schimbat o dată la zece ani. Alte firme folosesc cuve din oțel, care sunt mai ușor de întreținut, dar necesită un sistem complicat de reglare a temperaturii.



Fermentația durează circa trei luni, până la Crăciun, apoi vinul este pus la îmbătrânit în butoaie de stejar. Tot la trei luni vinul este transferat înapoi în rezervoarele de ciment iar butoaiele sunt golite de sedimente. Procesul de curățare are loc într-o încăpere specială, se așează butoiul cu gura în jos, un furtun și o pompă îl spală cu diverse tipuri de apă iar apoi se introduce sulf pentru aseptizare. Îmbătrânirea vinului durează 16 luni, timp în care patru persoane doar asta fac, curăță pe rând cele 17.000 de butoaie.


Butoaiele sunt construite din stejar provenit exclusiv din pădurea Tronçais. Plantată pe timpul lui Luis XIV pentru a furniza lemn marinei franceze, aceasta are reputația de a da cel mai bun stejar din lume. Butoaiele de 225 litri se fac din copaci cu vârsta intre 100-200 de ani, dintr-un trunchi se folosesc circa 20 de procente și se produc doar cinci recipiente, așadar costul este pe măsură: 800 de euro bucata! Ați crede că sunt folosite un timp îndelungat. Fals. După doar trei ani se revând, pentru aproximativ 50 de euro, producătorilor mai mici, iar aceștia le vând ulterior producătorilor de tărie (whisky, cherry, vin de Porto). Château Giscours are opt furnizori, cărora le dă instrucțiuni precise cu privire la parametri de producție (de ex. arderea interiorului butoiului).




După ce trec cele 16 luni vine momentul ”blendului”, rețeta fiind definită de tipul butoaielor amestecate (arderi diferite) și de proporțiile soiurilor de vin folosite. Trebuie aleasă ”semnătura” castelului, constantă de-a lungul anilor, se pregătesc 15 mostre iar decizia este luată de un grup de persoane calificate: enologul, cellar master, directorul tehnic, directorul general și patronul.

La final se face limpezirea și stabilizarea vinului, cu albumină. Rețeta tradițională consta în introducerea a patru-cinci albușe de ou în fiecare butoi, albumina atrăgea sedimentele, precipita și se depunea, tot procesul durând 40 de zile. Gălbenușurile erau trimise la mănăstiri, unde măicuțele făceau o prăjitură tradițională din ele.

Dopul provine dintr-o pădure de plută din Portugalia, iar sticlele sunt produse la o fabrică renumită. La un calcul sumar al costurilor directe, fără vin, o sticlă ajunge la 5-6 euro - bine de știut, dacă vi se oferă vreodată ieftin un vin clasificat.

După terminarea turului, am fost poftiți în sala de degustare unde ni s-au oferit câteva (trei, parcă) pahare cu vin din diferite categorii și recolte. Am achitat costul vizitei (aprox. 10 euro de persoană) și am putut cumpăra vin. Aveau rose la sticle magnum de 1.5 litri (parcă 10-15 euro), vinul al doilea (La Sirène de Giscours) cu 20 de euro sticla și vinul principal (grand vin, ce poartă numele castelului) cu 65 euro sticla.


marți, 30 iulie 2013

O vizită la Château Giscours

Unul din momentele cele mai interesante ale concediului în Franța a fost vizita la domeniul viticol Giscours din Labarde, lângă Margaux, unul din cele 14 ”castele” de clasa a III-a ale zonei Bordeaux. Am avut parte de un tur de o oră, în engleză, aranjat telefonic cu o zi înainte, la care au mai participat alți câțiva turiști străini. 

În zonă se face vin de mai bine de 2000 de ani, dar prima atestare a domeniului Giscours e de la 1330 iar prima referință scrisă la vița de vie e de la 1552. Proprietarii s-au schimbat de-a lungul vremii, afacerea fiind cumpărată în 1995 de un olandez bogat, căruia nu i-a ajuns un chateau în portofoliu, mai achiziționând unul în 1997, în care locuiește, iar Giscours fiind păstrat pentru recepții. Olandezul a început afacerile cu stângul, fiind acuzat de fraudă prin amestecarea strugurilor de origine controlată cu alții (tot cu pedigree, dar de altă origine controlată, nu Margaux); nu în vinul principal ci în cel de rangul doi. Nu că și-ar fi dat cineva seama, au avut parte de un Snowden, a dat afară pe cineva care știa prea multe. Decizia tribunalului a rămas secretă, nefiind clar dacă a fost găsit vinovat.

Bineînțeles, ghidul nu a vorbit despre acest subiect, dar pagina de Wikipedia îl menționează. Ne-a povestit în schimb despre cele 300 de hectare ale domeniului, din care jumătate acoperite cu viță de vie, și despre cele 800.000 de sticle produse anual. Castelul actual e construit la 1847, e o mândrețe de clădire, flancată în stânga de birourile administrative și în dreapta de halele de producție.




Apoi ne-a prezentat cele patru tipuri de strugure cultivat în regiunea Medoc, cele care dau combinația clasică a vinurilor Bordeaux: Cabernet Sauvignon - dominant, masculin; Merlot - fructat, mai dulce; Cabernet Franc - fin, cu buchet bogat; Petit Verdot - cel mai complicat de obținut, capricios, cu gust de mirodenii.

Viței de vie proaspăt plantate îi trebuie patru ani pentru a dezvolta rădăcini care să ajungă la stratul de argilă aflat la circa 16 metri sub cel de sedimente, pietriș și nisip. Doar după acești patru ani pot fi folosiți strugurii, la vinuri tinere. Între 10 și 18 ani vița e comparată cu un adolescent: produce vinuri neconcentrate și de slabă calitate. Apoi vița atinge maturitatea și produce, progresiv, ciorchini mai puțini, dar de calitate bună, până la vârsta de 70 de ani, când nu mai este rentabilă și este scoasă.

Continuarea mâine (aici).

luni, 29 iulie 2013

Napoli, zilele noastre

Povestește un prieten, recent întors din concediu în Italia, despre vizita la Napoli: era seară, scoteam bani de la un bancomat găsit cu greu, când aud în spate o bufnitură. Un tip nervos își trântise legătura de chei pe capota mașinii, înjura și meșterea ceva. Termină, își ia cheile și pornește, la fel de nervos, spre o clădire. Văd ce ține în mână și o fac pe soție atentă: era un pistol cu amortizor. Ne luăm banii și ne îndepărtăm rapid de zonă. Din clădire se aud niște țipete de femei. N-am stat să aflăm deznodământul.

Înainte de eveniment se minuna că nu prea sunt turiști în oraș. După, deloc.

Chateau-sur-Olt

Cum mergi prin Franța, pe autostradă, din loc în loc vezi câte un castel în depărtare. La un moment dat a început să fie banală priveliștea asta și nu le-am mai pozat. 


Ajuns înapoi în țară, am admirat ruinele fortificațiilor medievale văzute pe dealurile de pe marginea șoselei, prin Transilvania(*). La Bradu, însă, ar trebui să fie indicatoare care să te avertizeze că urmează o priveliște tare, ca să nu faci accident când te holbezi la monstruozitatea asta: 


_______________
(*) Că veni vorba, există un excelent proiect cu acest nume, al lui Andrei Crivăț, dacă nu știți ce să vizitați în weekend, găsiți acolo idei destule. Mi-a adus aminte de încercarea mea cu Essential Romania, de care nu m-am ținut.

vineri, 26 iulie 2013

Victor Ponta și echipa lui mai plagiază o dată

Traian Deleanu publică o știre despre participarea lui Victor Ponta la Raliul Sibiului în ediția online a ziarului Turnul Sfatului. Articolul e ilustrat cu un film făcut de jurnalist, publicat pe contul lui de YouTube. Cu bunul simț caracteristic, echipa plagiatorului Victor Ponta descarcă filmul și îl pune pe contul oficial de YouTube al acestuia, apoi îl afișează într-o știre pe pagina oficială de Facebook. Fără să ceară voie, fără să-i intereseze drepturile de autor, fără nicio mențiune a proprietarului legitim al imaginilor. Atenție, nu vorbim de un embed, ci de o descărcare și o republicare neautorizată.

Nu s-a luat nicio măsură, deși Traian le-a comentat pe pagina de FB:
Întrebare către echipa VP: pentru filmulețul de mai sus aveți drepturile de autor? Mi se pare o gravă greșeală să vă arogați meritele realizării chiar și unui amărât de clip de 30 de secunde, pe care practic l-ați furat și pe care îl folosiți pentru promovarea imaginii unui om politic acuzat de plagiat și poreclit de opozanți Victor ”copy-paste” Ponta.
Mulțumesc lui Traian pentru lămuriri și lui Teo pentru că a pus informația pe FB.


Later update: filmul a fost blocat de YouTube la sesizarea autorului lui.

Einstein: His Life and Universe

Când am cumpărat biografia lui Steve Jobs am decis să cumpăr și cartea despre Einstein a aceluiași autor - Walter Isaacson. N-a fost o lectură ușoară, nu e potrivită pentru citit seara, în pat, înainte de culcare, ci necesită mai multă atenție, fără riscul să-ți cadă capul în pernă în mijlocul capitolului, mai ales dacă vrei să înțelegi despre ce se vorbește. Einstein n-a avut o viață alertă și captivantă ci una liniștită, statică, axată pe muncă și experimente ale gândirii. Acesta este și remarcabilul aspect al teoriilor sale, nu sunt bazate pe experimente fizice (ca cele care au facut-o faimoasă pe Marie Curie sau pe alți fizicieni ai începutului de secol), ci sunt rezultatele minții sale de teoretician ajutat doar de instrumente matematice.


După prima jumătate a carierei și recunoașterea adusă de teoria relativității, Einstein și-a urmat propriul drum (ca și până atunci, de altfel), contestând teoria quantică și încercând să adune toate aspectele fizicii în teoria unitară a câmpului. A probat toate modelele matematice ale vremii, dar, deși credea că ”Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”, n-a reușit să obțină niciun rezultat satisfăcător. Citind capitolele ce descriu această perioadă, am avut un sentiment de milă și frustrare pentru că una din cele mai sclipitoare minți și-a irosit jumătate din viață, până am ajuns la momentul în care, aproape de final, Einstein mărturisește că nu-i pare rău de drumul ales, că și eșecurile sunt importante, că un cercetător tânăr nu și-ar fi permis să-și rateze cariera urmărind idei cu puține șanse de reușită, dar că el, având deja un nume, a putut să facă ce dorea.

Pe lângă partea științifică, biografia detaliază și pacifismul omului de știință, eforturile împotriva nazismului și în favoarea evreilor, modul în care și-a exprimat opinia despre orice subiect care a contat pentru el, inclusiv crearea bombei atomice. Datorită acestui fapt n-a fost privit cu ochi buni de administația americană, FBI-ul strângând un consistent dosar despre el, fără nimic compromițător insă, amuzant fiind că scurta lui relație amoroasă cu o spioană rusă a fost descoperită doar în 1998, din niște scrisori.

N-a privit cu ochi buni construcția statului Israel, dar după ce acesta a luat ființă a devenit un susținător, ba chiar i s-a oferit postul de președinte, la presiunea populației, capitalul lui de simpatie fiind imens. Ambasadorul Israelului în SUA s-a bucurat că Einstein a declinat propunerea, pentru că la o recepție ”black tie”, la două zile după refuz, acesta era îmbrăcat formal, dar uitase șosetele.

La fel de amuzantă a fost și promisiunea făcută primei neveste, în 1914, că, dacă-i acordă divorțul, o să-i dea banii obținuți din premiul Nobel. I-a fost decernat doar în 1921, dar și-a ținut cuvântul.

Cartea nu e spectaculoasă, ci documentată cu atenție, e de interes dacă doriți să înțelegeți viața unei figuri cheie a omenirii și contextul istoric în care s-au făcut cele mai importate descoperiri ale lumii moderne.

joi, 25 iulie 2013

Ce-am găsit săptămâna aceasta în cafeaua Lavazza

Motto: ”Produsele comercializate in magazinele noastre sunt verificate din punct de vedere al calitatii” - responsabil social media Lidl
Săptâmâna trecută am primit espressorul înapoi din service (plus o factură de 700 lei) și vă spuneam că avem opt pungi de Lavazza. În prima desfăcută a fost piatra, în punga deschisă săptămâna aceasta am găsit ceva mai puțin dur, dar suficient de anormal încât să blocheze iar râșnița. Deja avem urechea formată, când a început să facă urât râșnița ne-am oprit, am scos boabele de cafea, am aspirat resturile și am găsit o coajă de ceva:


Pentru comparat proporții
O bucățică din ea se blocase între paletele râșniței. După ce am scos-o cu un instrument subțire, cu emoțiile de rigoare, am testat espressorul și, din fericire, a mers. O să sortăm cu mai multă grijă cafeaua de căcat Lavazza vândută de Lidl. Mai avem șase pungi.

P.S. Da, ne întrebăm și noi dacă merită să o mai folosim sau trecem cei 300 de lei cât au costat 6 pungi la pagube colaterale.

miercuri, 24 iulie 2013

Lipsă de viziune și interes

Am povestit ieri cu unul din cei mai buni profesori de informatică pe care i-am avut în liceu și facultate. M-a pus pe gânduri ce mi-a spus, pentru că situația e tristă. Deși informatica e una din cele mai căutate specializări în învățământul liceal, deși cererea pieței muncii e atât de mare încât studenții sunt angajați încă din primii ani de facultate, deși e un domeniu cu care ne mândrim și cu care atragem investitori, s-au desființat multe clase de liceu cu această specializare. Nu sunt fonduri.

Clasele de info au fost tăiate pentru că acolo se consumă niște bani în plus, nu poți să înghesui 30 de elevi într-un laborator cu 15 calculatoare, e indicat ca fiecare să apuce la tastatură și să execute practic subiectul predat, deci trebuie alocate două ore de laborator, câte una la 15 elevi (cifrele sunt doar exemplificative). Rezultă că sunt necesare mai multe norme didactice pentru informatică. Dar e criză, așa că se dă la fiecare câte puțin, ca să supraviețuiască toți, și se desființează sau reduce numărul claselor de informatică apărute suplimentar, ca urmare a cererii pieței și părinților. 

La ”Gh. Lazăr” erau două clase de info, a rămas doar una. Alte licee le-au desființat cu totul. La capătul opus al spectrului, n-avem școli de meserii. În schimb e bătaie pe locurile de admitere la Jurnalism și Limbi Străine Aplicate, domenii de viitor. Da, ultima propoziție e sarcastică, dar nu chiar ca textul de aici. Unde să se și ducă copiii aceia dacă altceva nu știu, dacă acolo e simplu și n-a avut cine să-i învețe materii care necestită investiții în laboratoare și bani alocați pentru profesori de specialitate?

Cu excepția scutirii de impozit a programatorilor din anumite tipuri de firme, apărută într-un moment de efuziune, niciodată nu mi s-a părut că există vreo strategie națională prin care să consolidăm interesul și pasiunea românilor pentru informatică, chiar dacă ne lăudăm cu talentul elevilor și rezultatele la olimpiade. Statul s-a făcut remarcat în IT doar ca generos beneficiar al unor contracte gen server CNAS subdimensionat și blocat, software de numărare a voturilor nefuncțional sau portaluri de două feluri: inutile sau inutilizabile. 

marți, 23 iulie 2013

Vecini certăreți, scurtă antologie

Anul acesta se fac 30 de ani de când locuiesc în apartamentul din cartierul Ștrand. Ca peste tot, viața la bloc implică suportarea zgomotului provocat de ciocane și bormașină, uneori când îți e lumea mai dragă, lătratul câinilor de apartament, preferințele muzicale ale vecinilor (din fericire se ascultă pop și house, nu manele), gătitul cu ușa deschisă ca să iasă mirosul mai repede (doar până pe casa scărilor, nu în stradă) sau gemetele prietenei ocazionale ale băietului din scara de lângă, care face clubbing și vine înfierbântat acasă vineri dimineața pe la 4. În contrapartidă, ei îmi suportă exercițiile la chitară sau renovarea care a durat două săptămâni, când trei echipe bubuiau simultan. Una peste alta, probabil ne mai înjurăm printre dinți din când în când, între patru pereți, dar ne trece, ne salutăm cordial când ne întâlnim și n-au fost certuri niciodată.

În 2003, peste drum, ANL a construit un bloc, iar terenul viran unde parcam mașinile a devenit clădire, respectiv stradă. Pentru că în spatele blocului nostru nu e asfalt, dar e înghesuială mare, mașina mea e parcată, alături de altele, în fața blocului nou de vis-a vis, pe marginea noii străzi secundare (dacă știți zona, Maramureșului e stradă principală și nu se poate parca pe marginea ei). Eh, asta îi deranjează teribil pe unii ANL-iști, care au impresia că dacă le-a dat Statul locuințe cu chirii derizorii, li se întind drepturile și asupra domeniului public. Din când în când mă apostrofează câte unul pentru că parchez acolo și nu în spatele blocului, de parcă ei n-au spate la blocul lor. Bineînțeles, la fel de neasfaltat, nici ei nu-s proști să-și lase mașina în noroaie. Într-o zi a certat-o unul și pe nevastă-mea, deși nu cred că respectivul domn are mașină. Așa e el, scandalagiu, mi-a mai făcut o fază astă iarnă, de m-a lăsat perplex: dădeam zăpada de pe mașină, a ieșit la geam și a început să urle că unii curăță trotuare iar alții nu respectă munca lor și aruncă zăpada pe jos. Nu știu dacă curățase el trotuarul, dar l-am rugat să-mi vorbească frumos, că suntem vecini și înțeleg de vorbă bună, apoi am dat în stradă, cu piciorul, zăpada care căzuse pe trotuar de pe mașina parcată lângă bordură. Nu era multă, și totuși, de ce să ratezi ocazia să te cerți cu lumea.

De curând am auzit de problemele unor prieteni care locuiesc acolo, în apartamentul unei cunoștințe plecate la București. E un cuplu tânăr, dar liniștit, însă cei doi au fost luați în primire de când s-au mutat, au făcut greșeala să deplaseze un ghiveci de pe hol mai într-o parte, ca să poată intra în locuință. Vecinul lor e chiar domnul cu zăpada din paragraful anterior, nu ratează multe ocazii ca să vină să le spună că se aude televizorul prea tare. Mai nou cică strânge semnături prin bloc, nu știu exact ce crede că le poate face, cert e că sunt câțiva foarte deranjați de zgomotul tocurilor domnișoarei, când se întorc cei doi mai târziu din oraș, sâmbătă seara, cam o dată la două săptămâni. Repet, dacă nu i-aș cunoaște pe oameni, aș putea crede că-s cine știe ce petrecăreți, dar sunt extrem de liniștiți.

Lectură suplimentară, că din ăștia sunt peste tot: 1 și 2. Cazul 1 s-a terminat când prietenul meu i-a amenințat cu datul în judecată și respectivii s-au liniștit când și-au dat seama că nu-și permit avocat.

luni, 22 iulie 2013

Duceți-vă copiii la baschet!

Recent încheiatul turneu de streetball mi-a reconfirmat câteva lucruri, bine știute, dar care merită amintite din când în când pentru că sunt importante, mai ales când le vezi în acțiune și nu sunt doar niște platitudini. Copiii au nevoie de sport și acesta îi educă la fel de bine ca și școala, îi învață conceptul de ”echipă”, ”fair-play”, recunoașterea meritelor adversarului și ambiția de a deveni mai bun, rolul înfrângerilor și al victoriilor, precum și gestionarea lor cu luciditate.


E frumoasă legătura dintre antrenorii tineri și echipele lor, cum se bucură fiecare de succesele celuilalt, unii jucând la +35, alții la U10 sau U14. La fel de frumoasă e și mândria unui prieten, tată de băiat, cu care joc baschet de mai bine de 10 ani, dar pe care nu l-am văzut niciodată zâmbind atât de larg după o victorie personală ca atunci când fiul său a devenit campion la categoria U10. Toate aceste aspecte se îmbină, formând o comunitate de oameni faini pe care îi știu de 20 de ani, care se simt bine în jurul mingii de baschet, pe teren sau în tribună, apreciind efortul echipelor și frumusețea acestui joc, implicându-se și dând ceva înapoi. În plus, apar generații noi care par mai talentate, mai dotate fizic, dornice de performanțe mai mari.


De ce să vă duceți copiii la baschet și nu la alt sport de echipă? Există o vorbă: mâna e mai aproape de cap decât piciorul, ce poate fi elaborată prin ”la baschet vin mai puțini țărani decât la fotbal” sau ”baschetul e un sport de elită”. Puteți să nu fiți de acord cu asta, dar măcar știți că baschetul, pe lângă că e mai spectaculos și mai dinamic, o să favorizeze creșterea în înălțime a copilului.

Pentru că spiritul jocului se ilustrează cel mai bine prin exemple, o să vă povestesc faza turneului, ce-a avut loc în finala mică, la categoria Open, disputată între o echipă sibiană și una din București. Cu o zi înainte unul din cei patru jucători ai formației sibiene s-a accidentat la genunchi, destul de grav, așa că băieții au trebuit să joace în trei și să aibe grijă la faulturi (la patru ești eliminat). Cu un minut înainte de finalul meciului, unul din ei comite faultul eliminator, când aveau 3-4 puncte avantaj, așa că trebuie să intre jucătorul accidentat, efectiv într-un picior. Fiind un simplu jalon pentru adversari, aceștia au egalat când mai erau câteva secunde de joc și șansele sibienilor de a câștiga meciul erau reduse. Însă, pentru că baschetul e un sport unde fiecare secundă contează și pentru că băiatul a dat totul pentru echipă, a reușit să marcheze un coș de trei puncte înainte de expirarea timpului de joc, câștigând meciul și prăvălindu-se la pământ de durere aproape imediat după. Numele lui este Răzvan Petcu și, pe lângă premiul III și admirația fetelor, s-a ales cu niște atele și un bandaj solid la genunchi.



Mai multe detalii, filme și poze găsiți pe paginile oficiale ale competiției: 
www.ecosportteam.ro/evenimente/sibiu-streetball

Copyright poze: Silvana Armat și Sibiu Streetball

P.S. Pentru că la iarnă o să fie o nouă ediție, cred că o să sponsorizăm categoriile de copii cu niște premii în produse de la posterland.ro.

vineri, 19 iulie 2013

Weekendul acesta: streetball

Unul din multele evenimente sportive ale verii este turneul de streetball ce are loc începând de azi dimineață, pe parcursul întregului weekend, în Parcarea Teatrului. S-a mai desfășurat și în anii trecuți, dar acum începe să capete anvergură: suprafața de joc e omologată FIBA, premiile sunt consistente, sunt multe echipe la categoriile care contează, inclusiv câștigătorii turneelor similare din București, plus  concursuri de îndemânare și concerte (Raku, ROA).

Dacă vorbim de categorii care nu contează, m-am înscris cu prietenii la secțiunea +35. Suntem cinci echipe în total, eu zic că ar fi frumos să fim premiați toți, doar pentru simplul fapt că ne mai putem mișca.

Programul complet și informații suplimentare: www.ecosportteam.ro/evenimente/sibiu-streetball

joi, 18 iulie 2013

Câte ceasornicării sunt pe Bălcescu?

Pe lângă restaurante îndoielnice, case de schimb valutar, amaneturi și covrigării, în capul străzii pietonale Bălcescu din Sibiu mai există o ceasornicărie, lângă Unicum. O știam pentru că avea magazin la stradă, mutat o dată odată cu creștererea vadului comercial și a prețurilor într-o curte interioară, era locul unde mergeam când se termina bateria la ceas. Ieri m-am dus pe la ora 4 după amiaza, era închis, așa că am căscat ochii la firmele de pe ganguri și într-un final am reușit să găsesc alta cu program până la ora 17, lângă Pacea. De la domnul de acolo (care repara o pendulă!) am aflat că sunt în total cinci ceasornicării: una lângă Farmacia 24, una lângă Imperium și una lângă Împăratul Romanilor, plus cele două amintite mai sus. Majoritatea sunt domni în vârstă, peste 10-20 de ani s-ar putea să avem o problemă, mă gândesc serios să nu-mi cumpăr pendulă.

miercuri, 17 iulie 2013

CNN Breaking Non-News

Sunt abonat la emailurile CNN Breaking News și de obicei primesc știri interesante, cu excepția momentelor când sunt alegeri în SUA și, new entry, cazul George Zimmerman. Am înțeles că a fost un proces controversat, dar au cam sărit calul: am primit alertă că juriul o să delibereze a doua zi, am primit alertă că juriul încă n-a ajuns la o concluzie și s-a dus în pauza de masă, am primit alertă că juriul a ajuns la o concluzie, dar că o vom afla peste 2 ore. Apoi am primit decizia juriului și nu s-a terminat aici - am primit alertă cu declarația unui membru al juriului, apoi cu declarațiile altor doi membri care nu sunt de acord cu ce-a spus primul jurat și acum, WTF, cu declarația primului jurat care cică nu o să mai dea alte interviuri și vrea să-și continue viața ”privată”. Sper că nu o să am parte de alt mail când îi fată pisica.

Un om bun

În general, în țara noastră multe lucruri sunt de căcat. De la firme cu pretenții care-ți livrează produse și servicii sub-standard și apoi se spală pe mâini relaxați, la tâmpiții șoselelor care merg pe contrasens, pe interzis, vorbind la telefon, și nici măcar nu-și dau seama de asta, de la corupția ce începe de la Bac până la sfidarea unora din sistemul medical, care se cred mici dumnezei (”Păi ce să facem acum, să punem câte un aparat de resuscitare în fiecare secţie?!” - poate nu vă interesează, dar la Monte Carlo sunt defibrilatoare pe străzi). 

Din când în când transpare și câte un caz de omenie. Sunt convins că există mult mai multe, mama e medic și știu că pentru mulți doctori acestea sunt lucruri normale. Totuși, e bine să le scoatem în evidență, pentru a mai echilibra senzația de care vorbeam în paragraful anterior. Astăzi e rândul doctorului Adrian Paștiu, de la spitalul din Mediaș, sibian din generația mea:
In urma cu un an, 05.NOE.2010,am avut un grav accident la mana ,drept care mi-am taiat trei degete.La spitalul din Medias ,unde am fost adus de urgenta am fost cusut de dr. Pastiu - un tanar medic chirurg din Sibiu,om de-o corectitudine mare , care mi-a spus ca mai mult de atat , in spitalul din Medias ,nu se poate face pentru salvarea degetelor mele din lipsa de...si de....,dar daca vreau incearca sa ia legatura cu un prieten ,fost coleg de liceu si de facultate din Sibiu .L-am rugat sa faca tot posibilul sa-mi salveze degetele . Mi-a asigurat si salvare sa ma duca la Sibiu in cel mai scurt timp cu toate ca intrasem bine in weekend.Era vineri ,dupa ora 15,00. La Sibiu am fost impresionat ca acest medic chirurg a venit de acasa sa ma ajute fara sa schiteze cel mai mic gest ca ar face din interes !!! M-a consultat ,mi-a vazut radiografiile si mi-a zis ca e necesara operatie la microscop ,dar la Cluj unde m-ar putea duce , nu era in tara profesorul care-l putea ajuta. Pe loc a hotarat sa ma opereze la sectia de chirurgie din spital .Si acolo am intampinat alte lipsuri. Nu aveau anestezist ,nu aveau fir pentru astfel de operatie,nu mai aveau asistenta si nu mai stiu ce... A dat telefon la asistenta cu care lucra ,de obicei ,la el pe sectie. Aceasta a venit de acasa in acea seara de vineri si am intrat in sala de operatii unde cei doi OAMENI cu suflet mare au lucrat vreo trei ore la mana mea pentru a-mi salva cele trei degete.
Textul complet aici: http://erou.stirileprotv.ro/index.php?uid=906902

marți, 16 iulie 2013

O introducere în zona viticolă Bordeaux

În 1855, cu ocazia Expoziției Universale de la Paris, Napoleon al III-lea a ordonat clasificarea principalelor domenii viticole din regiunea Bordeaux. Ele sunt cunoscute sub denumirea de ”château”, deși majoritatea n-au nimic în comun cu castelele sau palatele. De vinurile ”premiers crus” ați auzit probabil prin filme: Château Lafite, Château Latour, Château Margaux, Château Mouton. Toate se află în sub-regiunea Médoc iar nouă ne-a fost recomandat pentru vizită unul din château-urile de clasa III, mai accesibil, din  aceeași zonă, ”comuna” Margaux. Despre el o să vorbesc într-un post separat.

Clasarea chateaurilor din Margaux
Ca să vă lămuresc un pic cum e cu comunele și sub-regiunile, în jurul orașului Bordeaux există trei zone principale (sub-regiuni) producătoare de vinuri: Saint-Émilion, unde se cultivă preponderent merlot; Médoc, unde cabernet sauvignon e rege și Sauternes (Graves), renumită pentru vinul alb și dulce. Dacă discuți cu un localnic o să afli că situația e mult mai complexă, că aceste zone beneficiază de un marketing deosebit și o istorie bogată, dar că găsești vinuri foarte bune în majoritatea subregiunilor mai puțin faimoase - și nu sunt puține, după cum se poate vedea în poză:


Când pui mâna pe o stică de vin s-ar putea să nu te ajute deloc informația cu sub-regiune. Majoritatea are trecută pe etichetă zona de origine controlată (AOC), care este de obicei comuna. Așadar o să găsești Chateau X din MargauxSaint-Estèphe sau Pauillac. Doar degustarea și o oarecare cultură pot preveni o achiziție de vin de Bordeaux cu nume pompos de ”Castelul Sfântul Vasile” și gust de poșircă  - mă rog, cât de poșircă poate fi un vin din zona aceea. Mai există o informație utilă: e bine ca eticheta să conțină textul ”Mis en bouteille au chateau”. Dacă e îmbuteliat în altă parte înseamnă că strugurii au fost vânduți vrac.

La mijlocul secolului 19 a avut loc o adevărată calamitate, majoritatea viilor franceze au fost distruse de filoxera provenită din SUA, soluția fiind altoirea puținelor plante care au supraviețuit pe tulpini americane, rezistente la dăunător, metodă controversată și astăzi. Pentru a detecta eventuale probleme, în capătul rândurilor de viță de vie se plantează pe post de indicator flori sau plante mai puțin rezistente.


În încheiere, câteva poze făcute din mașină pe drumul vinului, prin regiunea Médoc, scoasă de olandezi de sub ape în secolul XVII, drum ce se întinde de la confluența fluviilor Garonne și Dordogne până în capătul estuarului Gironde. E un drum pitoresc, mai ales într-o zi însorită, ce străbate mici localități și vii presărate cu câte un chateau din loc în loc.






P.S. Nu sunt cunoscător și nici sommelier, n-am pretenția că informația de mai sus e completă sau corectă 100%, dacă găsiți erori vă invit să lăsați un comentariu.

luni, 15 iulie 2013

Consumatori educați

Am stat cinci minute la Orange Shop, suficient cât să aud plângeri interesante, gen ”mi s-au gătat mega din abonamient”. În rest, din câte am văzut, deciziile de cumpărare se fac în continuare pe criterii obiective: ”vreau și eu iPhone” sau ”e alb” sau ”are ecran mare” (nu toate se referă la produsele Apple).

Treziți-mă când vine vara

Ieri ne-am uitat pe calendar și am încercat să ne prefacem că e vară, așa că am mers la Ocna Sibiului, la plajă. Între orele 12 și 15 au fost cam 15 minute de soare, în rest nori, destul de rece, vreo 22-23 de grade, rezultând gluma zilei: poți să faci insolație și pneumonie în aceeași zi? Am fost aproape de o premoniție, dat fiind că aseară am constatat că-mi curgea un pic nasul și eram, surprinzător, roșu ca racul pe piept și spate.

vineri, 12 iulie 2013

HBO GO

După ce au insistat vreun an de zile cu mailuri promoționale la HBO Go, cei de la NextGen s-au gândit să facă abonaților o ofertă de nerefuzat. În loc să plătești pentru acces la net 45 de lei pe lună, mai pui 5 și primești și telefonie și HBO Go. La suma de 50 de lei se aplică un discount pentru un an de zile, așa că n-ai de plată decât 30 de lei lunar. 

Am acceptat, vreau să portez numărul fix de Romtelecom, pe care dau vreo 40 de lei lunar degeaba, fiind rar folosit.  Paranteză, ăștia de la Romtelecom sunt chiar meseriași: acum vreo trei luni n-am primit factura lor. Pe următoarea factură, acum două luni, am văzut că există sume restante și le-am achitat. Între timp am mai primit o factură, pe care nu existau alte sume restante, deci sunt la zi cu plățile. Încercând să sun la taxi weekendul trecut, am realizat că postul telefonic e parțial blocat, pot doar să primesc apeluri. Nu s-au deranjat vreme de două luni să deblocheze telefonul.

Revenind la HBO Go: e o alternativă bună la vplay sau torenți - de exemplu, serialul Magic City apare în același timp cu episodul american, nu mai trebuie să-l descarci de pe net și are și subtitrare corectă. Poate fi instalat pe mai multe device-uri, merge în browser pe PC, dar are și aplicații pentru tablete Apple și Android. Am început să mă uit la serialul The Wire, nu cred că aș fi stat să iau cinci sezoane de pe net. Pe lângă serialele produse de HBO mai sunt și filmele, documentarele și concertele difuzate pe canalele lor, majoritatea disponibile pentru un anumit număr de luni, precum și posibilitatea de a urmări live postul. Sunt curios dacă merge din altă țară, ar fi o chestie bună pentru delegație sau zbor transoceanic cu wifi. Mai am 11 luni ca să mă decid dacă-și merită banii.

joi, 11 iulie 2013

Saint-Émilion

După cele trei zile petrecute pe Valea Loirei am plecat mai departe spre Bordeaux. Ne-am cazat într-un hotel-boutique situat într-o zonă rurală idilică, adiacentă orașului, în mijlocul unor dealuri pline de viță de vie. Prima destinație vizitată a fost micuțul orășel Saint-Émilion, cu o populație de doar 2000 de oameni, dar cu sute de mii de sticle de vin. Localitatea e atestată din secolul al II-lea, romanii cultivau vița de vie de pe atunci.


O mare parte din spațiile comerciale din centrul orașului conțin firme care vând vin, regiunea fiind una din cele mai faimoase branduri asociate zonei viticole Bordeaux. Găsești de la sticle îmbuteliate la chateau-uri faimoase, la peste 1000 de euro bucata, până la puncte de desfacere ale micuțelor afaceri de familie, cu câteva hectare de viță. Majoritatea locurilor care vând vinurilor ”umane” ca preț oferă și posibilitatea degustării, m-am amețit ușor, la 10 dimineața, tot încercând să aleg niște sticle pe gustul meu.







miercuri, 10 iulie 2013

Cu espresorul rămâne cum am stabilit

1. Cei de la Lidl s-au sesizat în urma postului meu de ieri, m-au rugat să le dau detalii. Le-am spus tot ce știam. Rezultatul a fost acesta:
Buna Catalin, 

Produsele comercializate in magazinele noastre sunt verificate din punct de vedere al calitatii si pana in acest moment nu am primit alte sesizari legate de produsul Lavazza, 1 kg. 
Ne pare rau pentru aceasta situatie, reprezentantii Lavazza sunt cei care vor putea lamuri cum s-a putut produce acest incident. 
Cei care sunt responsabili de acest caz si care vor putea gasi o solutie pentru tine sunt reprezentantii departamentului de calitate al companiei Lavazza cu sediul in Italia,  cu care te putem pune in legatura. De asemenea, departamentul nostru responsabil va reclama cele prezentate de tine. 

Pentru alte intrebari suntem aici. 
Multumim pentru intelegere!
Echipa Lidl Romania 
Poate am eu o zi proastă și din afară se vede altfel, dar părerea mea e că mai bine nu-mi pierdeau timpul cu o corespondență inutilă din care n-au reținut nici măcar cum mă cheamă.

2. Între timp mașina a ajuns la service și am primit niște costuri estimative: 20 euro pentru o oră de manoperă și 100 euro pentru râșniță, la care se adaugă TVA.

3. Avem 8 kg de Lavazza pe care o să o sortăm manual

Later edit: alte mizerii în cafeaua Lavazza.

Păcat că s-a ieftinit impulsul telefonic în halul ăsta

Pe lângă agasările săptămânale cu sondaje și studii de piață, mai primesc telefoane de la persoane care vor să ne cunoaștem, în contextul ”sunt de la banca/firma X și aș vrea să ne cunoaștem pentru că realizăm că nu ne-ați cerut o ofertă și dacă v-o trimitem pe email ajunge în spam, dar vrem să vă pierdem timpul și să zâmbim fals”. Disperare mare, știu, dar dacă aș petrece timp cu fiecare agent de vânzări n-aș mai apuca să lucrez aproape nimic. Așa că am găsit soluția: pe următorul o să-l invit la Oldies, vineri seara după ora 11. Măcar să dea și el o bere.

marți, 9 iulie 2013

Lidl și Lavazza, un parteneriat pe cinste

Pentru că am fost copii buni, am primit de la șefu' un espressor Jura, state-of-the-art. În prima lună ne-am făcut cafea cu entuziasm și dependență, ceea ce ar fi continuat și în lunile următoare, dacă nu aflam de oferta Lavazza de la Lidl, un kilogram la 50 de lei. După prima serie de boabe introduse în mașină, s-a blocat râșnița - am găsit cu surprindere un bolovan de mărimea unei boabe de cafea. După vreo oră de muncă migăloasă l-am scos, dar, fiind o mașină intelijentă, râșnița s-a decuplat de la angrenajul care o punea în mișcare, ca să nu-l ardă. Așa că a trebuit să o trimitem la service, la București. Costurile esitmate sunt cam așa: vreo 70 de lei curierul, 20 euro ora de manoperă (2-3 ore, cică) și, eventual, o râșniță nouă (100 euro). Mulțumim, Lidl! Mulțumim, Lavazza!

Continuarea aici.

Later edit: râșnița a trebuit înlocuită, i s-au rupt niște dinți motorului care o angrena, distracția a costat 700 lei.

luni, 8 iulie 2013

Rața tv

De câte ori dau pe Duck Tv îmi trec prin cap niște întrebări: oare cei care fac animațiile acelea sunt stresați? Ajung obosiți acasă după serviciu? Ce se joacă în timpul liber? Au un șef nașpa? Se îmbată ca orbeții la Christmas Party? Se pot uita la un curcubeu fără să-l urască? LE PLAC COPIII?

Château de Villandry

Un castel relativ obscur, ultimul pe care l-am vizitat, a avut șansa de a fi cumpărat de doctorul Joachim Carvallo în 1906, acesta punând pasiune, bani și efort în crearea unor extraordinare grădini în stil renascentist. A ajuns astfel unul dintre cele mai renumite châteauri, cu o armată de grădinari care schimbă bianual decorul. Eco, bineînțeles. 






Clădirea în sine nu e deosebită, interiorul este refăcut, există și o pinacotecă, dar piesa de rezistență e grădina, așa că vă las cu pozele: