Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

Muncă

IT, ERP, apps, magazin online

vineri, 31 decembrie 2010

Revelion la New York

Mi-a zis cineva de curând: ce fain de voi, mergeți cu gașca la NY de Rev! 
Hă?? Mergem în barul NY, nu în orașul NY!
La mulți ani!

Bonus cu morală: acum 10 ani traversam șoseaua Alba Iulia pe trecerea de pietoni, vine un dement cu mașină de Austria, încetinește suficient cât să ne lase să trecem dar mai că-mi ia fulgii din canadiană cu demarajul. Eu, gură mare, mă întorc după el și-i fac niște semne internaționale, el oprește câțiva metri mai încolo, eu mă duc la mașină să-i mai recit o urare de anul nou, el se dă jos și-mi trage un pumn încă din descălecare. Era român, bineînțeles, deja capsat de concertul pe care i-l dădea nevasta și pruncul în mașină. După primul pumn, n-a mai urmat nimic notabil, ne-am încleștat iar la un moment dat ne-am dat drumul, el liniștit de rugămințile nevestei, eu liniștit de pumn și realizând că femeia aia nu se roagă așa de el știind ce suflet blând și fără antecedente are. Concluzia: stați pe fundul vostru că poate ieșiti cu buza umflată în pozele de anul nou.

joi, 30 decembrie 2010

Songs to remember

Cea mai subapreciată piesă pe care am auzit-o. Noroc cu VH1/Chillout Zone. Dacă aș avea șemineu, cu ea aș deschide balul. Domnul e chitaristul formației Pulp și e musai să o ascultați și să-mi spuneți dacă vă place.

Single or blended? My choices

Din scurta dar interesanta experiență de degustător, că doar toți încercăm să devenim mai sofisticați cu vârsta, cam astea-s alegerile anului la secțiunea whisky:

Single malt:
- The Glenlivet, 12 sau 15 ani - preferatul. Scotch din Speyside, am înțeles că ar fi cel mai vândut single malt în State. O sticlă de 12 ani costă cam 30 de euro în duty-free iar una de 15, la promoție, cam tot pe acolo;
- The Glenfiddich - la fel ca și Glenlivet, aceeași regiune și aproape același gust. Îl găsiți peste tot, cu prețuri destul de bune uneori;
- Stratishla - single malt de 12 ani, făcut de Chivas, tot în Speyside, așadar tot cu aceleași arome preponderente;
- Laphroaig și Caol Ila  - au un gust de fum de zici că au le-au uitat cu carnea de porc în afumătorie, specific regiunii Isley.

Blended:
- Johnnie Walker, Gold Label, 18 ani - gust surprinzător de afumat pentru un JW și blended pe deasupra;
- Johnnie Walker, Green Label - ceva mai excentric, fiecare sticlă are număr de serie, fără specificarea anului, combinație de patru whiskyuri din cele patru colțuri ale Scoției.


De încercat în viitor:
- Glenmorangie - pentru un foarte bun motiv: e băutura preferată a personajului Lincoln Rhyme din Bone Collector;
- Dalwhinnie - preferatul unui domn pe care-l stimez mult;
- Suntory Yamazaki - single malt japonez! dar deja am auzit din mai multe părți că ar fi comparabil cu cel scoțian;
- Johnnie Walker Blue Label - cel mai rar și mai faimos produs JW, aici mă las invitat că nu cred că-mi permit nici 50 ml.

Bineînțeles, sunt deschis la sugestii.

Unde găsiți o parte din produsele de mai sus în Sibiu? Din câte am auzit, pentru că n-am intrat în nici unul, în magazinul de băuturi de pe Mihai Viteazu și în cel de lângă scările spre Podul Minciunilor. A mai fost o inițiativă a unui domn neamț, cel care a avut site-ul taranis.ro și magazinul de pe Mitropoliei, dar se pare că nu poți face bani din așa ceva în Sibiu.

miercuri, 29 decembrie 2010

Black Swan

Conform principiului că nu trebuie să mergi la operă sau la teatru când poți să dormi și acasă, aseară am văzut Lacul Lebedelor de pe canapeaua proprietate personală. Dar nu baletul ci noul film cu Natalie Portman, care până acum mi se pare favorita la Oscarul pentru rol feminin. Povestea e ușor influențată de stilul Hitchcock dar, ca de obicei, nu e frumos să dezvălui prea multe. Recomandat și de mine și de restul lumii, are 8.7 pe IMDB.
http://www.imdb.com/title/tt0947798/

PS: O altă calitate a filmului: nu are nici un moment de lâncezeală, povestea e alcătuită doar din momentele esențiale. Mai rar în ziua de azi.

marți, 28 decembrie 2010

Primele impresii

Le-am arătat articolul din Turnul Sfatului alor mei. Primele impresii:
- bunică-mea: ce-i aia blog?
- mama: ai uitat o virgulă
- tata: ultimul paragraf e prea lung

Să nu-i iubești?

luni, 27 decembrie 2010

Single or blended?

N-am fost niciodată un băutor de whisky dar degustarea făcută la ziua unui prieten dintr-un Glenfiddich de 18 ani mi-a arătat că junkurile care se se comercializează de obicei prin barurile noastre și pe care le bea tot poporul ce stă cu sticla pe masă sunt niște tării ieftine și că whiskyul nu e musai o băutură cu un pronunțat gust de alcool ce-ți arde esofagul. Ca să nu fiu nedrept, tot mai multe localuri au în meniu în ultima vreme și produse de calitate, există un importator care le promovează agresiv.

În primul rând o scurtă introducere în tipurile de whisky cele mai cunoscute: blended și single malt. Blended se referă la un amestec de diverse tipuri de alcool din cereale, care totdeauna (indiferent de an) va avea același gust, iar single malt denumește un alcool produs dintr-un singur malț (boabe de orz încolțite, uscate și măcinate) care se lasă la maturare în butoaie de stejar pentru un număr de ani, minim 3, frecvent 10, 12, 15, 18 sau în cazul produselor ce costă o avere 30 și peste. De la respectivele butoaie sau de la niște lemne afumate introduse în el, whisky-ul poate căpăta diverse arome iar pentru că am descoperit o hartă a gustului prea frumoasă ca să fie tradusă, uitați-le aici: www.lfw.co.uk/flavourmap. Dacă un produs blended are specificată o vârstă de maturare, atunci musai toate componentele sale trebuie să fie minim de acea vechime. 

Cineva care a băut doar blended, spunea prietenul meu, e bine să nu facă trecerea direct la finețuri gen 18 ani, pentru că nu o să le aprecieze la adevărata valoare. E bine să crești progresiv, pentru a identifica diferențele de gust, ca să nu mai vorbim de preț, cele vechi fiind sensibil mai scumpe.

De la degustarea pomenită mai sus am mai testat câteva branduri dar o să vi le prezint mâine, pentru că tot n-am altceva mai bun de scris săptămâna aceasta.

duminică, 26 decembrie 2010

Poza de la miezul nopții

Băiețelul sunt eu. Acum vă dați seama de ce îmi tot zice maică-mea ”și ce copil frumos erai”.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Γιαννης Πλουταρχος

Am fost acum câțiva ani la ziua unui prieten și se asculta un cd grecesc, până a venit poliția că facem gălăgie. Nu eram noi așa zgomotoși, mai ales că era doar 10 seara, dar vecinii aveau nuntă a doua zi. A fost până la urmă un chef în tăcere, la povești. Dar muzica, atât cât am auzit din ea, mi-a plăcut. Nu i-am cerut niciodată cd-ul prietenului meu, deși-l văd aproape zilnic, până ieri când m-a întrebat dacă vreau un cd cu colinde. Nu, dar adu mai bine ăla grecesc, a fost răspunsul. E produs de EMI Grecia, în 2004, habar n-am cum îi cheamă pe oamenii ăștia, dar sunt foarte recunoscător internetului și iTunes-ului pentru că a identificat cd-ul și soliștii iar funcției Copy&Paste pentru că așa am putut căuta una din piese pe net, pentru voi.

vineri, 24 decembrie 2010

Marți după Crăciun

... apare un număr special din Turnul Sfatului, în care o să-mi fac debutul în ale umorului tipărit alături de câțiva bloggeri sibieni de renume: băgătorideseamă, groparu, orin șiblondelegândesc. Nu știu cum le-a fost lor, dar eu am răsucit la cuvinte și fraze până a ieșit ceva ce parcă își pierduse și dramul de umor din prima ciornă. Cică e normal să mi se pară așa. O să vedeți marți :)

Dar altceva vroiam să vă spun: Crăciun fericit!

joi, 23 decembrie 2010

Songs to remember

Nou album Schiller, piesa titlu în două variante:


Informații Rtlcom

Am primit o ofertă destul de atractivă de la Rtlcom, internet prin fibră optică la preț bun. Am sunat la 1930 să aflu detalii și m-a lămurit un domn:
Eu: dacă sunt abonat Injoy, care din câte știu a fost cumpărat de Rtlcom, trebuie să anulez un contract și să fac altul, sau se poate transforma cel vechi?
El: nu cunosc nici o firmă Joy.

Eu: ce o să intre în casă, un cablu de rețea? (Întrebarea e ușor stupidă pentru un consumator casnic dar la mine la firmă intră fibră optică. Eram curios ce gaură ar trebuie să dau în zid.)
El: nu știu ce intră, că n-am fost pe teren să văd ce fac colegii mei.

El: să înregistrez cererea?
Eu: glumiți. Nu.

PS: N-am scris denumirea corectă a firmei, deși o intuiți, pentru că au un serviciu de PR foarte activ, ultima dată când am postat despre ei am primit email. Acum sunt curios cât de bine le merg filtrele.

miercuri, 22 decembrie 2010

Prima ninsoare

Stau cu prietenii la o cafea într-o zi molcomă de duminică la New York (în spate, în Rock Cafe - ați fost? nu vă duceți că-i prea fain să știe toți de el) și când terminăm poveștile ieșim împreună, tot glumind. Afară ninsese. Mergem fiecare la mașina lui, tot glumind. Apăs pe cheie ca să deschid portbagajul, să scot peria pentru zăpadă, nu se deschide. Mai glumim, mai încerc o dată. Nimic. O fi înghețat, zic, și trag tare de mânerul portbagajului. Moment în care cade zăpada de pe număr. Ups! Nu-i a mea, deși e aproape identică. Bine că nu m-a văzut careva din restaurant cum trăgeam de portbagajul mașinii lui.

marți, 21 decembrie 2010

Idei în dialog

c: Cristi e pe acolo?
c: intreaba-l te rog daca vine Vasile la 3
x: da
x: da
c: mersi
x: primul da e pt prima intrebare si al doilea pt a doua

Armata, boală grea

Vineri seara opresc mașina în parcare, cobor, doi militari stau lângă un camion de armată parcat în mijlocul străzii, unul se repede spre mine. Vrea să știe cum ajung la unitatea militară de pe Calea Poplăcii. Ne aflăm în Ștrand, pe Maramureșului. Îi zic că trebuie să urmărească drumul principal în susul dealului și au ajuns. Nu îi e prea clar și insistă: ajungem pe Calea Dumbrăvii? Lângă Cimitir? Mai aproape de Școala de dresaj? Îi explic că dacă caută UM de pe Calea Poplăcii nu e cazul să ajungă până la acele repere, e imediat pe dreapta, cum urcă dealul. Nu pare convins, îi strigă la celălalt: hai să mergem, că nu știe! WTF? Vă mai pun ăștia și altceva în ceai, în afară de bromură? Îi mai explic o dată, ca la proști APV-iști și-l las în plata Domnului.

luni, 20 decembrie 2010

Colindător

Aseară sună cineva la ușă, așteptam niște prieteni așa că deschid fără să mă mai uit pe vizor. Dau de un domn în sacou și cu chitara în mână, se prezintă, spune că e student la teologie și că i-ar face o mare plăcere să cânte o colindă. Îl las să se desfășoare, avea o voce foarte bună și a ieșit o interpretare surprinzător de plăcută, amplificată de ecoul de pe casa scărilor. Iau portofelul, ups!, n-avem decât o bancnotă de 100 lei, totuși nu era Pavarotti... așa că i-am dat două bonuri de masă.

duminică, 19 decembrie 2010

Poza de la miezul nopții

Roma:

BOConcept is leaving the building

În partea dedicată mobilei a mall-ului sibian există un magazin foarte scump și foarte ocolit de vizitatori: BO Concept. Nu pentru mult timp încă, sunt pe picior de plecare, tocmai datorită acestor factori. În schimb le merge bine în București și la Iași. Există și o veste bună: au discounturi de 20%, inclusiv la accesorii și obiecte decorative. Poate aveți nevoie de ceva mai deosebit pentru sărbători, dar grabiți-vă, nu mai rezistă mult.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Vintage Pub

Despre noul local al celor de la Supporter nu sunt decât cuvinte de laudă de spus, mai ales că l-au amenajat prin efort fizic propriu într-un mod plăcut și cu mult șarm. Muzică retro, atmosferă de pub, cu mici nuanțe de disco prin cele două globuri cu oglinzi, pereți îmbrăcați în lemn sau vopsiți în verde și plini de postere de diverse dimensiuni, tavan roșu. Da, știu, nu e o idee nouă, dar e executată cu bun gust. Poate totuși 3-4 puburi în Sibiu e cam mult, mai sunt și alte nișe de exploatat, dar numai timpul o să zică cine o să aibă succes. Dați o tură pe acolo, vă recomand.

vineri, 17 decembrie 2010

Pub nou

Mâine seară se deschide un nou club/pub, al băieților de la Supporter, în locația fostului Ego.Pe pereți, produse posterland.ro. :) Încă nu l-am văzut, revin mâine cu detalii.

joi, 16 decembrie 2010

Songs to remember

Royksopp, într-o zi bună:

Să ne jucăm cu mâncarea

Deși nu e sezonul, marți am ciocnit la baschet. Genunchiul de un adversar. Am jucat mai departe, în buna tradiție a sportivului (mă alint) încălzit. Ajuns acasă am zis că e cazul să pun totuși ceva pe el că deja durea și se cam umflase. În congelator, nema gheață, așa că am avut de ales între o cutie cu sarmale făcute de mama (cu monogramă pe colțul fiecăreia), niște conopidă (aia n-are suprafața potrivită) și niște prune (le decongelez și cu o fiolă și o brichetă fac un shot de țuică). A avut câștig de cauză o pungă de salată de vinete înghețată într-o formă convexă, ce stătea singură pe contur. Cine n-are carne sau gheață să-și cumpere vinete.

miercuri, 15 decembrie 2010

Automobilistice - 3

Am aflat și la ce e bun X5-ul. La încălzit mâțe. N-are gusturi rele patrupeda, pe mașina mea n-am prins-o niciodată. Precis e de rasă.

Aventuri prin nămeți

Dacă n-ați stat închiși în casă, știți că ieri seară a fost un mic haos prin oraș. Probabil cei de la dezăpezire erau la Christmas party. Eu, în ședință, mă uitam pe geam cum ninge și mă felicitam pentru că tocmai îmi pusesem cauciucurile de iarnă. Cu o zi înainte mi s-a părut că merge mașina prea în gol pe o străduță și am experimentat, am scos sistemul de control al tracțiunii - urmarea, la prima accelerare mai serioasă: un derapaj de-a latul spre un stâlp. 

Cum spuneam, eram ieri în ședință și mă uitam ce feeric ninge iar apoi, pentru că ședința nu se mai termina, am început să-mi pun întrebări despre capacitatea cauciucurilor mele de iarnă, relativ uzate, de a mă duce acasă. Așa-i când vrei să o vinzi, nu mai investești în ea. Dacă-mi iau Hummer și nu se mai potrivesc gumele?

Într-un final și cu greu ies pe Bulevardul Spitalelor, în plină coloană ce nu prea înainta. Nu înțelegeam de ce, doar la stânga, în sus spre Bulevard, de obicei merge repede. Când am ajuns pe la Teatru mi-am dat seama de ce: o parte din mașini nu puteau urca panta. Fac trei cruci cu limba și-mi iau avânt. Doi metri mai încolo, frânez, cel din față cedează cuiva trecerea. Mai merg, sfios, câțiva metri și la baza pantei mă opresc, ”fâlfâind” în gol. No biggie, n-am blocat decât un bulevard. Sunt în zona aceea de insule de ghidaj, așadar pentru ca cel din spate să treacă trebuie să încalece niște borduri. Lângă mine, pe prima bandă a sensului principal zace un microbuz răpus de aceeași problemă. Mă trec toate transpirațiile, alte opțiuni decât să pun avariile și să apăs pe frână cu putere nu-mi trec prin cap, măcar să nu-l troznesc pe ăla din spate. 

Ies trei oameni din mașini și vin să mă împingă. Îi răsplătesc cu zăpadă noroioasă aruncată pe pantaloni, dar mașina se mișcă și urcă singurică dealul. De acolo până acasă n-a mai fost mare lucru, cam ca o plimbare cu pluta pe Bistrița. 

Sun un prieten și-l rog să mă ia și pe mine la baschet, că nu mă risc. El e curajos, vine cu cauciucuri de vară, dar cu tracțiune față. Ajuns la mine, în Ștrand, se întreabă: noi pe unde urcăm dealul spre Gh.Lazăr? Providențial, prin fața noastră trece o mașină care împrăștie nisip. După ea frate! Deși o ia pe Cristian, o urmărim. La mijlocul pantei, un tir se oprește. Ăsta cu sărărița se bagă pe contrasens ca să treacă, noi după el, după noi încă unul. Cei care coboară dealul se opresc și ne lasă. Am reușit! Ajunși pe Bulevardul Spitalelor, tot sensul opus de mers blocat, de la piața Unirii la giratoriul de lângă podul gării. Mașinile au aceleași probleme ca și înainte, acolo nu acționase nimeni.

Una din puținele zile când mi-aș fi dorit să fiu X, sau măcar quattro.

marți, 14 decembrie 2010

Automobilistice - 2

Vecinii mei, când nu le merge internetul, apelează la telefonia mobilă dar cum semnalul e slab la demisol, își folosesc mașina pe post de stativ. Totul e să nu plouă.
(Zic și eu, că nu i-am întrebat)

Idei în dialog

x:: ba, aseara am facut si io o fapta buna la tine la bloc 
c: ai maturat zapada?
x: pe la 6 si ceva m-am dus pana in autogara sa iau un pachet
x: cand ajung la gunoaie vede Y un om cazut pe jos, in fata blocului tau, cu capul in strada
x: m-am dus la el, sa-l trag sa nu-l loveasca dracului o masina
x: rupt de beat
x: nu putea nici sa se miste
x: l-am tras mai inspre trotuar si-am sunat la 112
c: normal, ce era sa faci, sa mi-l aduci pe pres?
x: in timp ce vorbeam apare politia. le fac semn, se opresc...vin , se uita, le zic ca am sunat la 112 , le dau datele mele si ii intreb daca pot sa plec ca trebuie sa ajung urgent in autogara. raspunsul: nu 
c: de ce, credeau ca tu l-ai lovit?
x: nu, ca a mai aparut o persoana care m-a vazut cand am trecut strada, m-a ajutat sa-l trag de picioare
c: macar era cu fatza in sus cand l-ati tras de picioare?
x: le zic ca le las buletinul si ma intorc in 10 minute. cu chiu cu vai m-au lasat. am prins autocarul exact cand vroia sa iasa din autogara
x: da
x: si canta 
c: autocarul?
x: betivul
c: concluzia lui Bobu: " no mai fa fapte bune"
x: cert este ca atunci cand a vazut politaii s-a speriat, s-a oprit din cantat si a inceput sa aiba spasme
c: adica el era fericit si interventia ta brutala i-a provocat un atac de panica
x: cand m-am intors pleca salvarea. m-am oprit langa politai sa-i intreb daca-i totul in ordine si au zis ca era doar beat ala 
c: si aia de la salvare s-au bucurat ca o sa aiba onoarea sa o curete dupa ce termina cantaretul de dat afara 
c: asadar nu ti-o multumit nimeni, nici macar betivul

luni, 13 decembrie 2010

Automobilistice - 1

Săptămâna aceasta o să mai umplu timpul și spațiul cu câteva postări cu mașini. No biggie.
Pentru început una din cele mai simple metode de a-ți trage mașină de teren, mai ales dacă ești pasionat de lucru manual:

Un nou stil de țeapă

Primesc SMS: ”Mai ai mașina de vânzare? Aș vrea să o cumpăr! Sună-mă când poți! Toace cele bune!”
Hmm, nu sună frumos? Poate singurul lucru dubios este faptul că nu se prezintă și nu m-a sunat măcar o dată, a dat direct sms. 
Să vedem de pe ce număr: +40906760090
O scurtă căutare pe net și aflu că numerele 09xx sunt cu suprataxă, cine știe câți euro o să mă coste dacă sun. O să se termine vreodată?

duminică, 12 decembrie 2010

Poza de la miezul nopții

Gipsy story gone wild

Bibliothèque Pascal este povestea suprarealistă a unei țigănci unguroaice din Transilvania care pățește chestii. Nu vă spun ce și de ce, că vă stric surprizele. Filmul, deși în mare parte turnat în România, este maghiar, coproducție internațională, regizat de Szabolcs Hajdu iar pe lângă actrița principală Orsolya Török-Illyés conține și mulți actori români de primă mână: Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu, Florin Piersic Jr. Cinematografie este de clasă, sunt niște cadre care fac din maghernițele românești bici. Mai trebuie spus că este propunerea Ungariei la Oscar iar dacă știți română și engleză puteți înțelege 90% din el fără subtitrare.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Observaţie practică

  1. Femeile dansează mult mai mult (şi mai frumos) ca bărbaţii. 
  2. The Killers au spus o vorbă mare: are we human or are we dancers
=> Femeile nu e oameni

vineri, 10 decembrie 2010

Restaurantul Acropolis

Luni am fost pentru prima dată seara la acest restaurant puțin cunoscut de pe strada Abatorului. Era Sfântul Nicolae și ne-am temut că nu  găsim loc, o glumă bună, pentru că în local erau doar rudele patronului la o masă. Aflat la demisolul unei case, amenajat ca o tavernă grecească, localul e decent, deși un pic deprimant prin goliciune, nu înțeleg de ce nu-și fac mai multă reclamă pentru că nici zona nu-i ajută. Dar să trecem la meniu: sunt multe cărnuri tipic grecești în el dar noi am ales un platou de antreuri făcut la comandă cu toate cele tradiționale pe el: măsline, feta, ardei, tzatziki, salată de vinete, legume precum și multe cărora nu le știu numele. Ca fel principal s-a servit o vrăbioară ”de pe sate” cu sos de piper, ținută în baiț timp de trei zile (eu n-am gustat carne de vită mai moale nici la steak house-urile argentiniene), o salată imensă de crudități respectiv o musaca de 450 de grame care te transformă în geamandură, dar fără să fie prea grețoasă. Ești doar rotund la final și te întrebi de ce nu te-ai oprit după antreuri. Desertul a fost din partea casei, dar nu l-am mai putut duce. Vă recomand locul, nouă ne-a adus aminte de concediul în Grecia.

Piața auto

Săptămâna trecută, la telefon: Alo, în legătură cu BMW-ul, mai e de vânzare?
Eu, plin de speranță: Da!
- Dorim să publicăm anunțul pe site-ul nostru, auto.ro, în mod gratuit. Sunteți de acord?
- Mda.

Ieri: Alo, anunțul de vânzare BMW mai e valabil?
Eu, tot plin de speranță, că în rest n-a sunat nimeni: Da!
- Dorim să-l publicăm în mod gratuit pe site-ul nostru ebursaauto.ro, sunteți de acord?
- Mda.

Concluzia: plin de site-uri, ăștia mici disperați, cumpărători ioc. Toată lumea face import momentan, dar mai vorbim după 1 ianuarie.

joi, 9 decembrie 2010

Songs to remember

Două extreme Timpuri Noi:
Păcat de calitatea înregistrării de mai jos, dar e o prestație live remarcabilă, inclusiv cu aportul lui Florin Barbu (xbase.ro pentru prietenii sibieni)

Timpuri prea noi

Îmi place formația Timpuri Noi din anii 90 când i-am auzit într-un concert pe plaja de la Olimp. Pe lângă vocea lui Artanu, chitara lui Iliescu suna excelent. Din păcate între acești doi poli s-au produs fricțiuni iar formația de acum e doar un proiect încropit de Dan Iliescu după plecarea lui Adrian Pleșca la Partizan. Orișicât, speram să-i văd deseară în Oldies, dar s-a anulat concertul. Motivația oficială (de căcat) în linkul de mai jos:

miercuri, 8 decembrie 2010

Cinema Arta Sibiu online

EyeNetworks, firma care a făcut site-ul posterland.ro a realizat și cinemaArtaSibiu.ro, noul site dedicat ”cinematografiei” sibiene, în mod surprinzător un proiect propriu și neafiliat cinematografului Arta, care trăiește în alte vremuri. Trecute și birocratice, mai exact. De ce era nevoie de acest site? Pentru că filmele și orele de difuzare sunt afișate deja pe mai multe portaluri, dar incorect, acum puteți merge către un singur loc pentru referințe. Pe lângă rubricile clasice există și niște concursuri acolo, inclusiv cu produse posterland.ro.

PS: Cine e interesat de link exchange, să scrie la office@cinemaartasibiu.ro.

Încă două cu botezul

O parte a slujbei de botez m-a distrat. Fotograful amator a fost pe fază. Nu vă zic care parte, că mi-e rușine. 

Încă o întâmplare amuzantă: se pare că am fost generos cu părintele, l-am reîntâlnit săptămâna trecută, eu în mașină, el lângă un dric, mi-a zâmbit larg și mi-a făcut călduros cu mâna.

marți, 7 decembrie 2010

Christmas Lights

Poate nu-s singurul sătul de muzica ”eternă” de Crăciun, de Hrușcă și compania. Ceva nou, de la Coldplay:

Idei în dialog

x: seus nasule, cat mai e pana la botez?
c: mai am 2.5 h
(..)
c: te las, ma duc sa calc, vorbim maine
x: vezi sa nu-ti arzi camasa
c: nu-i din in
x: sper ca nu mergi in plover
c: normal ca da
c: da-l iau pe sub camasa
x: tot tzaran ai ramas
c: pai cu prieteni ca tine..cum era sa evoluez?
c: ma uit la uniforma ta de serviciu si ma gandesc: plovar pe viata
x: ce nu-ti place ba la uniforma mea?
c: ca are cravata

luni, 6 decembrie 2010

La ce-s buni basiștii

Pentru că 
1. l-am văzut pe Florin la concertul Paul Gilbert
2. pregătind piesele pentru Songs to remember am dat peste o inregistrare în care apare și el (vedeți joi la ora 20)
am hotărât că dacă tot este ziua coincidențelor, să vă arăt ce știe să facă la bass omul ăsta:

Gata și mașina

Am mai încheiat o telenovelă. Săptămâna trecută, după alte trei zile de service, mi-am recăpătat mașina cu problemele rezolvate. Noroc cu prietenii (autolandsibiu.ro) și prietenii lor. Dacă n-ați auzit de Alin Giușcă, să-i țineți minte numele că e băiat serios și cel mai bun electronist auto din Sibiu. Din doi senzori defecți, unul pe partea mecanică și unul pe cea electronică, mi-a făcut unul bun. Și mi-a dus mașina la un colaborator de-al lui care mi-a aliniat unghiurile la roți, mi-a rezolvat coloana de direcție și mi-a îndreptat volanul, pentru că toate trei erau vraiște după ce și-a băgat labele anteriorul ”meseriaș”. S-a luat cu mâinile de cap când a văzut ce făcuse ăla acolo, cică s-a folosit inclusiv de ciocan pe lucru nemțesc. Nu mai contează, acum totul e bine, mașina n-a rămas cu sechele, doar eu.

duminică, 5 decembrie 2010

Poza de la miezul nopții

Nürnberg:

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Paul Gilbert@Oldies - review

A fost frumos, a fost zgomotos ba chiar pe alocuri o nebunie de sunete. Poate și pentru că am stat chiar lângă un set de boxe, date după părerea lui Ovi de la Set-up ”foarte încet”. În ciuda acestui aspect iPhone-ul și-a făcut corect treaba, așa că filmulețe de pe YouTube sunt decente și vă invit să le vizionați dacă doriți să vedeți cu ce se mănâncă Paul Gilbert, o fac mai bine decât orice explicație.
Trivia: trebuia să ajungă la 11 dimineața, a ajuns la ora 20, la 22 fix era pe scenă și la miezul nopții își lua adio. Fără soundcheck, doar cu niște acordări și ajustări făcute în timpul montării instrumentelor. Mai pun un film, cu cover-ul de la Light my fire ce conține un solo lung de chitară.
Păcat că Tudor și Brylu n-au venit, ar fi fost pe gustul lor.



Orange și-a recunoscut greșeala

Ieri la ora 15:00, adică exact după o lună de la sesizarea mea, în ultima zi a termenului legal de răspuns, m-a sunat un domn de la Orange și a recunoscut că este greșeala lor și că voi benefia de opțiunea My Smartphone Plus gratuit pe toată durata contractuală de 2 ani. Adică nu trebuie să plătesc 50 lei pe lună în următorii doi ani pentru traficul de date. Excelent, 1 - 0 Turcu versus corporatiști.

vineri, 3 decembrie 2010

Centura. Propuneri pentru următoarele etape

Acum că s-a deschis centura calitatea vieții în Ștrand, pe strada Maramureșului a crescut simțitor. E drept, mi-aș fi dorit luxul acesta atunci când aveam geamuri din lemn și sticlă, nu termopane care oricum își fac treaba. Probabil o să trec strada mai ușor totuși. Pentru ca totul să fie perfect și pentru că e luna cadourilor îmi doresc următoarele:
- să se construiască o centură și pentru trenuri, că mecanicul de locomotivă de obicei ”claxonează” chiar în fața blocului lui Bobu și-l agită (precis are rude care-i sunt subalterni);
- avioanele să aterizeze în mod exclusiv dinspre Cristian - din partea mea poate să aparțină și aeroportul de această localitate ca să se simtă și locuitorii de acolo bine.
Cu elicopterele nu mai am treabă de când s-a desființat unitatea militară de lângă aeroport. Așadar 50% din probleme au dispărut. Dacă cer și metrou cu stație în fața blocului e prea mult?

Punctul Zero

Prin 1999, student fiind, lucram la o firmă care avea contacte cu mai mulți arhitecți sibieni. Unul dintre ei, Adi Gândilă, m-a rugat să-i ajut pe niște prieteni de-ai lui, tot studenți, să tehnoredacteze o revistă culturală. Așa l-am cunoscut pe Felix Damian, iar sub mecenatul lui Adi am ajuns să scoatem primul număr al revistei Punctul Zero. S-ar putea să mai fi fost încă un număr apoi, dar eu am plecat cu o bursă în Germania și n-am mai avut nici o contribuție. În schimb pentru numărul unu aproape ne-am mutat 2-3 zile în biroul lui Adi, i-am acaparat calculatorul iar tehnoredactarea s-a produs în ... Word. La fel, tipărirea tuturor exemplarelor s-a realizat tot prin bunăvoința domnului arhitect, pe imprimanta lui. 

N-am multe amintiri despre procesul de creație digitală, au fost o grămadă de încercări și aranjări în pagină ca să arate bine. În ultima seară de lucru, la un moment dat îl întreb ceva pe Felix, care stătea pe scaun lângă mine, dar nu răspunde. Mă uit spre el, dormea cu capul în piept, epuizat. Un alt fragment pe care îl țin minte este de la inaugurarea în Art Cafe, la microfon Felix, ultimul pe lista de mulțumiri, subsemnatul: ”prețioasa tehnoredactare - CT”.  Nu cred că băieții au schimbat fața culturii sibiene dar a fost o inițiativă ”rogue” la care eu unul sunt mândru că am luat parte.

De mult doream să postez despre acest episod dar declicul s-a produs acum, din întâmplare, cu ocazia campaniei ”Mândru că sunt român” am găsit pe pagina de Facebook a Organizației Bloggerilor site-ul lui Felix, emigrat între timp in Spania. Acolo, ce să vezi, o secțiune specială dedicată Punctului Zero. Vă invit să o lecturați online:

joi, 2 decembrie 2010

Songs to remember

Astăzi una pe care de mult vreau să o postez dar nu e pe site-urile majore, așa că a trebuit să sap un pic după ea. Protassov / Liquid Season:
Iar dacă nu merge, încercați aici (în playerul din partea de sus a paginii):

Aliou, Noica?

Sună telefonul la firmă. Răspund:
el: Constantin Noica?
eu: Constantin Noica e mort de mult dar spuneți mai departe, că noi am avut sediul pe Noica și poate ați nimerit bine totuși.
el: vai, mă scuzați, așa mi-au scris aici. Aaa, e adresa. Caut o firma care face programe de contabilitate.
eu: noi facem program de gestiunea întreprinderii, așa că e bine.
el: vă numiți ERP?
eu: nu, ERP înseamnă programe de gestiunea întreprinderii în engleză.
etc etc...

The Godfather

Am decalat postarea în așteptarea pozelor oficiale, dar azi-mâine face fină-mea un an și nu mai e de actualitate subiectul. Unii dintre voi știu că sâmbătă am fost naș la botezul Raisei, mai cunoscută pe blog ca Riri, drăguțica aceia căreia i-am publicat poza ”cu mine în brațe”  luna trecută. Exista deja o nașă și mai rămânea problema alegerii unui naș, poate știți că după o anumită vârstă e mai greu să găsești prieteni necăsătoriți. Așa că hop și eu în schemă, cum era să-mi refuz cei mai vechi prieteni pe care îi am. Dar am întrebat de două ori: sunteți siguri că vreți așa un naș? Au vrut.

Următoarea mea întrebare, către nimeni, a fost: trebuie să știu vals? N-a trebuit. În schimb am auzit mai multe păreri că ar trebui să știu Crezul și oscilam între panică, pentru că mie nu-mi place să vorbesc în public, și încrederea că dacă îl știe Becali îl pot învăța și eu. M-am mai uitat și pe un forum ortodox și m-am stresat puțin, dar era prea târziu ca să mai cer păreri. A doua zi m-am înființat la lucru la departamentul ”tați de fete”, am trei colegi care au produs șase fete așa că trebuiau să știe ce se întâmplă la botez. M-au liniștit, nașa e baza, mai ales dacă e fetiță, nașul e pur decorativ. Așa că m-am calmat.

Vine ziua de sâmbătă, ne prezentăm la biserică, începe slujba, bifăm toate cuvintele cheie gen ”mă lepăd de Satana” și ”mă împreunez cu Dumnezeu”. Crezul l-a citit nașa, din carte, eu eram atent doar să știu unde a ajuns, dacă cumva leșină să știu de unde să preiau. N-a leșinat. Înainte de cele trei ture în jurul altarului eram un pic confuz dacă eu merg în față sau părintele, dar ne-am înțeles în urma unui mic dialog. Dar cam cât de iute să merg? Că după doi pași deja terminasem jumătate de tură, mi-am amintit că eu de obice gonesc și am lăsat-o mai încet, nici nu mă putea uita înapoi să văd pe unde e alaiul.

La final stătea nașul ca prostul cu lumânarea aprinsă în brațe, nu-mi spunea nimeni că o pot stinge și nu mă înduram să fac asta, dacă atrăgeam 2000 de ani de ghinion finuței? Poți să știi ce ritual încalci și se crizează babele? Dar tot era s-o comit: am plecat după preot în partea din spate a altarului (despărțită de paravan de restul bisericii, nu știu cum se numește) și din cele trei uși am ales-o taman pe cea din mijloc, pe unde a intrat și popa. Aud brusc un „nuuuu!!! pe acolo intră doar sfântul părinte” de la cantor și încă un cuvios, așa că mă repliez și accesez zona privată printr-o ușiță mai mică, așa ca pentru muritorii de rând.

Masa și dansul n-au avut evenimente speciale, la un moment dat am vrut să fur noua creștină dar am zis că nu se cade ca tocmai nașul să facă așa ceva. De abia aștept să crească Riri mare și să înceapă să pună întrebări. Ce ziceți de ”mamaaaa, o zis nașu că nu există Moș Crăciun/iepurașul/barza/zâna măseluță!”. Când face 18 ani mergem la Oldies.

miercuri, 1 decembrie 2010

Paul Gilbert@Oldies

Trebuie să recunosc că din toată cariera lui muzicală n-am auzit decât de formația Mr. Big dar asta nu m-a oprit să mai adun șapte prieteni și să ne luăm bilete la concertul de vineri din Oldies. Dacă vă interesează, grăbiți-vă, multă lume din alte orașe a rezervat deja, se pare că sibienii-s mai molcomi.

Mândru că sunt român

... pentru că, așa cum zicea de curând un amic austriac, director de firmă sibiană, suntem excepțional de talentați. La găsit scuze atunci când nu ne facem treaba. Câteodată i se face milă de incompetenții lui când le aude motivațiile, mai să-și ceară iertare că-i ceartă.

Nu mă rușinez de naționalitatea mea, există motive pentru care am ales să rămân în România dar o să le păstrez pentru mine deoarece o altă calitate a românilor este că sunt foarte critici, ei se pricep cel mai bine la orice și n-aș vrea să vă dau motive să comentați. Plus că azi e zi liberă și mi-e lene să fac compuneri :)