Drumul spre Bucureşti e greu şi obositor, o soluţie bună ca să nu faci vreo prostie în trafic e să-ţi iei prietenii cu tine şi să conduci relaxat, în timp ce lumea face poante. Ajunşi lângă Zone Arena, am parcat la Billa şi am plecat să căutăm un restaurant ca să luam şi noi un prânz târziu sau o cină devreme, că era ora 17. Am dat peste un restaurant nemţesc, ne-am îndopat cu şniţel la scoruri de Capitală (25 lei, cu sos de brânză albastră) şi am tras de timp pentru că afară ploua în rafale. La un moment dat am trecut strada şi ne-am băut cafeaua la Gloria Jean's Coffee, un fel de Starbucks. Pe la 18.30 s-a oprit şi ploaia, n-am găsit pelerine la magazinele de pe Ştefan cel Mare aşa că am mers spre intrarea arenei, încrezători că dau organizatorii. Nu dădeau, dar nici n-a mai fost nevoie, nu a mai plouat deloc.Se făcuse deja 19.30 şi cei de la VH2 tocmai îşi încheiau recitalul. Aş fi fost curios doar dacă a transpirat Cotabiţă şi de data asta.
Am avut locuri în picioare, pe gazon (un gazon fără pic de iarbă şi cu ceva bălţi), ne-am dus în zona pupitrului de comandă, locul de unde teoretic se aude cel mai bine. La 20.10 a intrat în scenă Roxette şi a început show-ul cu Dressed for Success. Întregul setlist îl găsiţi aici, e identic cu cel de la Sofia. Au cântat doar două piese de pe ultimul album iar cântecele celebre au fost mai pe final, cu excepţia It Must Have Been Love, amplasat la mijlocul spectacolului. Roxette still roxs, Per încă face show-ul tipic, pe care-l puteţi vedea în orice videoclip, Marie e mai statică dar ea duce greul vocal, ceilalţi se simt bine şi ei pe scenă iar piesele power-pop sunt la înălţime, sună mult mai bine live She's Got Nothing On decât la radio, Oportunity Nox şi 7Twenty7 au făcut un alt moment la care sărea toată lumea, la fel ca How Do You Do, Joyride şi The Look. Vocea Mariei încă face faţă cu succes, acest lucru se remarcă cel mai bine la baladele care o scot în evidenţă şi a fost plin de hituri de acest gen: Wish I Could Fly, Perfect Day, Things Will Never Be The Same precum şi îndrăgitele IMHBL, Listen To Your Heart, Fading Like A Flower şi Spending My Time. Trebuie să-l remarc şi pe Christoffer Lundquist la chitară solo care a imprimat o tentă rock întregului spectacol.
Am observat că lumea era cam de vârsta mea (logic) majoritatea ştiau versurile pieselor iar atmosfera a fost foarte caldă din acest motiv, mai ales că era şi un moment special, Marie împlinea 53 de ani. În pauzele dintre piese i s-a cântat La mulţi ani şi au fost afişate bannere de felicitare. Cred că au fost vreo 10.000 de oameni la concert. Am plecat pe acordurile Church Of Your Heart, la 21.50, pentru a scăpa de puhoi şi a putea ieşi din Bucureşti cât mai repede. La 10.30 intram pe autostradă şi la 1.30 în Sibiu, s-a distrat Răzvan cu tirurile pe Valea Oltului.
Concluzia? Deşi nu mai sunt fanul înfocat de acum 20 de ani, concertul a fost la înălţime şi m-aş mai duce, e genul de formaţie care nu se ia foarte în serios dar ştie să facă show iar piesele lor o să-mi placă întodeauna.
Concluzia? Deşi nu mai sunt fanul înfocat de acum 20 de ani, concertul a fost la înălţime şi m-aş mai duce, e genul de formaţie care nu se ia foarte în serios dar ştie să facă show iar piesele lor o să-mi placă întodeauna.
Articole deja existente pe net:
Video-uri de pe scenă pe pagina de FB Roxette:
Filmele mele:
Postări
