Poza de la miezul nopții

Pentru că tot se vorbește mult despre acest subiect, vă arăt un centru protejat UNESCO - Kosice, Slovacia.

Citește în continuare

Near death experience

Exagerez. Am mai avut experiențe interesante cu avioane. Ieri a fost una nouă. Am decolat din Munchen, am trecut de nori, am mai urcat un pic și avionul s-a stabilizat dar stewardesele nu s-au ridicat din scaune și nici indicatorul obligativității centurii de siguranță nu s-a stins. Apoi imediat trei semnale acustice. Hopa! Ceva nu-i în regulă. Observ stewardesa ridicând receptorul și vorbind cu cabina, nouă nu ne spune nimic dar rămâne asezată. Mi se pare mie sau avem o traiectorie ușor descendentă? Apoi vine anunțul: defecțiune tehnică, ne întoarcem la Munchen, nu cunoaștem mai multe amânunte. Yeah, right, hai să nu panicăm fraierii. Avionul plin, ca niciodată. Coborâm, se deschide trenul de aterizare, pilotul ne anunță că vom survola aeroportul, trecem razant de el, urcăm iarăși. Or fi vrut să vadă dacă s-a deschis trenul de aterizare, îmi dau eu cu părerea, liniștind românca de lângă mine, urcată prima dată într-un avion. E Lufthansa, nu-i low-cost, ăștia investesc în siguranță, îi explic, ea se jeluiește că a încercat și ea o dată să vină cu avionul și uite ce pățește. Francezul în vârstă de vis-a-vis, care mă întrebase de la sol dacă vorbesc franceză și a nimerit bine poarta pentru zborul de Sibiu mă întreabă ce spune stewardesa. Spune că mori! ar fi răspunsul scurt, conform bancului, sau ”tu es foutou”, vorba cântecului, dar îmi fac milă de el și mă chinui să-i explic că este o defecțiune tehnică și că ne întoarcem de unde am plecat. Avionul face niște manevre mai ciudățele, care n-au darul să liniștească pe nimeni. După aproape o oră aterizăm, nu în regim special, nu ne spune nimeni să ne luăm de ceafă și să băgăm botul sub scaun,  în alai de mașini de pompieri, ambulanțe și personal tehnic. Ne duc în poziția de parcare, cu tot alaiul, stewardesa ne spune că nu știe nimic, pentru a 10-a oară și tot pentru a 10-a oară îi zic și uncheșului din Hexagon că ”rien” e cuvântul de ordine.  Ne debarcă și ne duc în terminal unde primim sucuri și voucher de 10 euro pentru mâncare. Personalul de la sol ne transmite că putem pleca cu alt avion în circa 60 de minute, putem sta peste noapte la Munchen (de eram însoțit stăteam o noapte pe banii lor) sau putem anula cursa cu totul. Plus întâlnire cu psihologul, din partea casei, dacă suntem afectați. Nee, du-mă acasă măi tramvai, aș fi afectat dacă aș rata Oldiesul, dar încă e devreme. Înfulecat două sandwichuri, umflat cu cola, măcar să mor sătul, dacă nici a doua nu-i norocoasă. Când eram în avion și nu știam ce se întâmplă - între timp ne-au spus că a apărut un indicator de eroare la bord referitor la trenul de aterizare - mă gândeam la sticla aia de Glenlivet, ce frumos șade ea deasupra capului, în geantă, și că poate ar fi bine să mor un pic amețit și zâmbind larg, nu așa treaz și cu palmele transpirate.

Până la urmă am ajuns la Sibiu, cu trei ore întârziere, dar fără alte incidente și am aflat cu groază de accidentul aviatic polonez. Ieri n-a fost o zi bună pentru aviație.

Citește în continuare

Cele mai triste experiențe cu hotelurile

Ieri la micul dejun ne-am trezit vorbind despre cele mai triste experiențe din hoteluri. Eu nu m-am putut ”lăuda” decât cu o săptămână într-un hotel sordid din Slovacia, prin 2005, cu o cameră plină de igrasie și o pernă ce puțea a transpirație în așa un hal încât am dormit cu tricoul sub cap.

Altul a spus de un motel cu pânză de paianjeni și pete negre, tot de la paianjeni, pe la colțuri, necurățate de personal nici când a fost rugat. Lipsa capului dușului, a apei calde sau a robinetului care știe doar două poziții: foarte cald sau foarte rece sunt chestii frecvente. 

Cea mai tare poveste a fost când un coleg s-a pus în pat la hotel și a simțit umed. S-a gândit ce naiba e, că nu transpiră așa tare...și cum stătea așa și se gândea și simțea tot mai ud, la un moment dat l-a apucat groaza, s-a sculat și și-a dat seama că era salteaua udă iar cei de la hotel au îmbrăcat-o cu lenjerie curată. Și-a dat seama de asta șocat, imaginându-și ce o fi făcut anteriorul oaspete al camerei, cu scârbă că porcii ăia de la hotel n-au schimbat salteaua. Restul își poate imagina fiecare...

Da, vorbim de hoteluri germane. Majoritatea sunt însă excelente.

Citește în continuare

La hotel la checkout

Primul calator face checkout.

Recepționera: 9.90 euro pentru produsele din minibar.

Al doilea călător către mine: minibarul meu e gol 

apoi predă cheia.

Recepționera: 9.90 euro

Al doilea călător: pt ce? tocmai v-am spus că era gol minibarul, nu l-am golit eu!

Recepționera: v-ați uitat la tv.

Al doilea călător: nici nu l-am deschis!

Recepționera: Ok, vă cred pe cuvânt. Nu trebuie să plătiți nimic, e probabil o greșeală.

Primul călător: Aaa, așa ușor merge?

Citește în continuare

Songs to remember

DJ Shah - Turn back time:

Citește în continuare

Numai cecenii dau bombe?

Ați auzit că una din femeile implicate în atentatul de la Moscova era profă de info? Nu știu ce-o fi învățat ea despre recursivitate și Half Life...

De fapt vroiam să vă spun că azi o tai și eu până sâmbătă să dau cu bomba cu miel în nemți. Tschuss.

PS. Am auzit că Austrian a schimbat avionul care zboară la Sibiu cu unul mai mare! Interesant, probabil s-au gândit să le asigure tot confortul celor 10-12 pasageri care circulă de obicei, să se poată bieții oameni întinde pe câte un rând fiecare. 

Citește în continuare

Somonul cu colți de argint

Documentar pe Discovery sau Animal Planet, nu mai știu, ceva cu somonii care vin să depună icrele pe râurile arctice și singura specie de rechin adaptată la apă rece care-i așteaptă în intersecție să-i pape. Ne minunam ce viață de kkt are și somonul ăsta, merge ca bezmeticul pre-programat genetic din ocean pe râurile alea reci, trece de rechini, de urși, de toate celelalte pericole, depune icrele, pune aripioarele pe burtică și ... a lui este Împărăția Cerului. După toate acestea ni s-a părut foarte adevărată vorba din popor:
numai mamă de somon să nu fi! 

PS. Titlul e stupid rău, știu, dar m-a amuzat. 

Citește în continuare