Călătorii

plimbări, concedii, delegații

Lucruri serioase

despre unele chestii îmi exprim opinia, ca cercetătorii britanici

Stupid

să facem mișto de tot ce mișcă (stați nemișcați)

Muzică

amator, dar pasionat

miercuri, 5 septembrie 2012

Maraton umanitar pe Transfăgărășan

Sâmbătă, 8 septembrie, are loc pe Transfăgărășan maratonul umanitar Transmaraton. Organizatorii au primit aprobarea să închidă șoseaua pentru acest eveniment, se anunță o întrecere serioasă și poate doriți să mergeți să-i susțineți pe concurenți. Există o probă de ultramaraton de 70 de kilometri și una de semimaraton de 21 kilometri, la aceasta din urmă s-a înscris și prietenul meu Mihai. Pe lângă latura competitivă a concursului există și latura umanitară, toți participanții adună donații pentru diverse proiecte propuse de organizatori. Mihai susține Hospice, centrul de îngrijire paliativă la domiciului pentru copii și adulți bolnavi de cancer, iar participarea lui este o garanție pentru mine că merită să ne implicăm. Dacă doriți să contribuiți financiar sau să citiți informații suplimentare, accesați acest link: 

marți, 4 septembrie 2012

Dark Shadows Into the White

Se vede că a venit toamna: pleacă cocorii în țările calde și filmele bune scot căpșorul pe dvd. Am văzut, după ceva vreme, două care nu numai că nu m-au plictisit teribil, dar sunt chiar recomandabile. Unul e cu mult negru, celălalt cu mult alb:

1. mie nu-mi place Johnny Depp prea tare și nici filmele lui Tim Burton nu m-au entuziasmat în general, dar îi admir cinematografia și cromatica folosită. Nu știu dacă jumătatea de sticlă de vin roșu a ajutat, dar duminică seara m-am simțit bine văzând Dark Shadows, posibil și din cauza muzicii rock a anilor 70 de pe coloana sonoră. E o comedie despre un vampir, un pic mai cool decât restul porcăriilor cu băutori de sânge.


2. în timpul WW2, un avion de vânătoare german și unul englez se doboară reciproc deasupra Norvegiei. Supraviețuitorii din ambele tabere se întâlnesc în aceeași cabană de pe munte, unde vor lupta împreună pentru supraviețuire și vor deveni prieteni. Povestea e bazată pe un caz real iar Elena vă recomandă și ea filmul Into the White, i-a transmis președintele Norvegiei că-i mișto.

Știți bancul cu căruța, coasa și motocicliștii fără cap?

Există și varianta modernă. La un moment dat venea un autobuz pe contrasens, mai să spargă șoferul lemnele cu fruntea, ca-n filmele cu karate:

luni, 3 septembrie 2012

Vinul nu știe carte

Vinuri de cramă naturale, doar la Sibiu:

RHCP live@Arena Națională

Am fost la Rolling Stones acum cinci ani, pe fostul 23 August, ultimul concert înainte de demolare, iar RHCP au fost primii artiști ce au concertat pe Arena Națională; deși nu mi-am propus să ”închid cercul” iată că s-a întâmplat totuși. Fain stadion, deși se vede că e lucru românesc, făcut fără perspectivă: parcare nouă, de 1600 de locuri, total insuficientă, dar totuși neaccesibilă. Alte locuri de parcare, ioc. De fapt durerile cu Bucureștiul sunt multe și vechi, de la ora făcută pentru a ajunge de la capătul autostrăzii până în Romană, în condițiile în care Capitala cică e ”goală”, la semnalizările defectuoase a aproape orice: linia de metrou, direcția spre Arenă, wc-uri. Pe lângă parcările cvasi-inexistente, metroul s-a închis la ora 11, chiar la terminarea concertului, business as usual, să lăsăm cei 45.000 de fraieri pe care i-am rugat să nu vină cu mașinile să se descurce. 


Concertul a fost reușit, deși stadionul suferă la capitolul acustică - ecoul e impresionant iar la un eveniment sportiv cred că se face o atmosferă de excepție, și acum a fost la fel, problema e că sunetul e afectat de multitudinea de suprafețe (2 inele de tribune plus copertina). Timpul ne va lămuri dacă putea sunetistul să facă mai mult sau locația nu e propice pentru muzică. Stând în tribuna din dreapta scenei, foarte departe de cortul sunetistului, nu-mi făceam probleme că o să se remedieze ceva, dar, deși prima piesă a fost o cacofonie de sunete venite din toate direcțiile, totuși ulterior s-a îmbunătățit situația. N-a fost ideală, dar a fost mai bună decât se deduce din înregistrările de mai jos. Până la urmă a fost concert rock și volumul contează, nu stă nimeni să asculte fiecare notă clar.


Trebuie spus că albumul Californication a fost unul din preferatele mele, l-am ascultat zile întregi pe repeat, Stadium Arcadium mi s-a părut o porcărie, iar I'm with You a prins și el zile în playlist, așa că aveam o oarecare idee despre ce se va cânta și am recunoscut majoritatea pieselor, în afară de vreo patru mai funk, restul mi-au plăcut toate. Under the Bridge, unul din hiturile generației MTV din care fac parte, a fost cântat cu tot stadionul și a fost cel mai tare moment al concertului, mi s-a ridicat părul pe mână. Situația s-a repetat și la Californication, iar Scar Tissue, By the Way și The Adventures... urmează în top. Băieții sunt profesioniști și talentați, trecând peste noul look de anti-star, trucker/hillbilly al lui Anthony, mi-au plăcut și pasajele dintre piese și intro-urile, dueturile instrumentale. L-am apreciat mai mult pe Flea live decât în înregistrări, are un killer bass în aproape toate melodiile. Show-ul s-a terminat relativ surprinzător, după o oră și 50 de minute, un singur bis, fără să cânte Snow. Spre comparație, Leonard Cohen, la 78 de ani, trece de 2 ore jumătate, iar Bruce Springsteen a stat pe scenă trei ore. La alții nu-mi aduc aminte cât a durat, dar peste două ore pare să fie norma, mai ales când biletele sunt scumpe. Ca să parafrazez niște review-uri de gadgeturi: a fost un show corect, afectat de probleme de sonorizare, în care artiștii nu s-au omorât cu firea, dar nici spectatorii n-au gustat toate piesele. Nu-mi pare rău de bani, dar a doua oară nu cred că m-aș mai duce.


duminică, 2 septembrie 2012

Istoria submarinelor militare

Dacă vă place istoria sau vă fascinează submarinele, vă recomand o carte. Cu poze, relativ ușurică și nu extrem de complexă, e o lectură plăcută de weekend:


Două linkuri: de cumpărat fizic (Amazon) sau o variantă pdf (Rlslog).