vineri, 5 noiembrie 2010

Orange = căcat

Scuzați limbajul neacademic, dar m-au scos din sărite trepădușii ăștia.

Faptele: când am prelungit abonamentul la Orange am ales și o opțiune pentru trafic de date numită My Smartphone Plus. Pe comandă scria că mă costă 0 (zero) euro pe lună. M-am gândit că e o opțiune pentru iPhone, inclusă în prețul acestuia, bonus sau promoție. Am verificat comanda de câteva ori și nicăieri nu se specifica un cost lunar. Dovada, mai jos în prima poză.

Acum trei  zile diletanții de la Orange mi-au emis o factură umflată pe care n-am reușit să o accesez decât ieri, nu le mergea sistemul online. Când am văzut-o am constatat că vor să mă taxeze lunar pentru opțiunea respectivă cu aproximativ 50 RON, pentru următorii doi ani. Faceți singuri calculul și vedeți dacă merită să-i las cu furtișagul. Admit, nu mă surprinde, după o perioadă de investigații ulterioare încheierii comenzii am constatat că pe site apare opțiunea respectivă cu prețul de 12.5 euro așa că le-am dat un email și mi-au confirmat că au avut probleme cu sistemul de comenzi online și e eroarea lor. Dar asta nu înseamnă că au dreptul să schimbe termenii comenzii transformate în anexă la contract.

Așadar le-am scris că mă taxează ilegal și am primit următorul răspuns:
va informam ca in contractul pe care l-ati primit prin email imediat dupa ce ati plasat comanda in magazinul online Orange este scris in pagina a doua ca activarea optiunii My Smartphone se face automat in a zecea zi de la data depunerii comenzii online.”


Aiuritor și total pe lângă problemă, mai ales că în contractul pe care mi-l anexează nu se specifică nicăieri prețul acelei opțiuni. Extras:

”Clientul se angajeaza sa pastreze din data comenzii online:
Abonamentul abonamentul de 9 euro pentru o perioada minima contractuala de 24 luni
Optiunea: My Smartphone Plus pentru o perioada minima contractuala 24 luni
Optiunea solicitata se activeaza automat in a 10-a zi de la depunerea comenzii online”

Le-am mai trimis un email și aștept să văd dacă se deranjează să răspundă, altfel luni escaladăm conflictul: îi reclam la OPC. Deoarece n-am foarte mare încredere nici în această metodă, simultan o să încerc să contactez un factor de decizie de la Orange, am un prieten care a lucrat la ei și mă va pune în legătură cu cineva cu mai mult creier decât ”naysayer-ii” ăștia anonimi care se ascund sub un email impersonal. Dacă nici așa nu reușesc nimic, mă duc la un avocat.

Update: răspunsul de azi:
Va comunicam faptul ca am trimis solicitarea dumneavoastra catre Departamentul specializat in analizarea si solutionarea acestor sesizari, iar raspunsul vi se va trimite imediat dupa ce vor fi facute verificarile necesare.
Extras din comanda online

2 comentarii:

  1. Orange-ul este cea mai proasta firma de internet din Europa,WIFI cu 50 GB de net lunari care se activeaza in data de 19,ce rahat e ala ma?ala nu mai este WIFI si in contract nu au specificat nimic despre GB de internet,au spus ca este nelimitat,viteza de net este varza non-stop si in data de 19 si in 20,deci parerea mea este ca Orange este o teapa,nu o firma cunoscuta,ar trebuii sa le fie rusine pentru ceea ce fac.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa mi-s-a intamplat si mie, a mers cu itreruperi netul orange, doua saptamani de la instalare si brusc nu a mai mers Am telefonat la deranjamentle lor 0374300300 si mi-a spus ca am consumat netul. Este si parerea mea ca este o talharie si calculeaza hotia sa fie mai mica decat onorariul unui avocat, ei furand de la multi clienti. Ar trebui sa se infiinteze asociatia victimelor talharite de ORANGE.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.