luni, 10 octombrie 2011

Hoteliere

De câte ori ajung într-un hotel "elegant" am o problemă: nu ştiu unde să pun cuvertura de pe pat. Să o trântesc pe jos e aiurea dar varianta cea mai des folosită, să o pun pe scaun sau pe fotoliu m-ar incomoda, să o atârn în cuier e stupid. Care e best practice-ul în cazul acesta?

De-a lungul timpului am dormit în tot felul de hoteluri, majoritatea bune, câteva dezastruoase. Topul problemelor ar fi: 
1. pernele cu urme de transpiraţie (am păţit-o o dată în Slovacia, am dormit cu tricoul personal pe post de faţă de pernă); 
2.băile cu ţevi ruginite sau cabine de duş degradate;
3. mobilier vechi şi scorojit.

Am avut parte şi de două bombe, una la Mamaia acum minim 15 ani, când proprietarul a sărbători pe terasă, toată noaptea, cu lăutari si boxe botezul fiului iar hotelul a fost declasificat de la o stea la nimic la două săptămâni după ce am plecat noi de acolo (citit în ziar) iar alta la Cluj, lângă aeroport, cea mai mizeră pensiune din ultimii 5 ani.

Săptămâna trecută la Timişoara ne-am cazat la cel mai bine cotat hotel de 3 stele de pe HRS cu un preţ decent, peste drum de casa aia oribilă pe care am prezentat-o săptămâna trecută. Site-ul arată impecabil iar camerele s-au dovedit a fi la fel şi în realitate (mari, spaţioase, curate). Păcat de munca arhitectului însă, pentru că s-au zgârcit la detalii care fac diferenţa: 
- pereţi subţiri, ca să ştii noaptea exact când îi e cald vecinului şi deschide geamul;
- instalaţie de duş ieftină, căreia nu-i mai mergea reglajul vertical al duşului şi nimic nu mă enervează mai mult decât să-mi vină apa doar de la buric în jos, plus câteva pete de rugină la îmbinări;
- am avut doar prosoape mici. Nu ştiu alţii cum sunt dar mie nu-mi place să mă şterg cu batiste;
- instalaţie automată de stins lumina pe hol, reglată prost: se închidea mai devreme decât apucam eu să descui camera, şi datorită faptului că încuietoarea avea un mic defect;
- chiorală în salonul de mic dejun: un singur bec aprins deşi aveau mai multe;
- din patru recepţioneri doar sefa ştia să facă factură, restul dădeau din colţ în colţ.

5 comentarii:

  1. din toate cele pe care le-am calcat pana acum, Clujul sta cel mai prost la hoteluri, mai ales daca faci comparatia in functie de marimea si importanta orasului;
    Baia Mare

    cuvertura de pat ajunge cel mai des pe pervazul geamului, daca e geam lat cat camera si are pervaz lat, daca nu, pe fotoliu/scaun; pentru ca ajung la hoteluri in 90% din cazuri mergand ca oficial la raliul romaniei, de cele mai multe ori nu apuc sa folosesc camera decat maxim pentru somn sau o poveste tarzie langa un rachiu sau o bere cu baietii, de aceea rar imi pasa de aspectul asta, chiar daca ma lovesc de el

    ahh... bai facute cu zgarcenie, sau prost intretinute: am tricouri cu pete de rugina si foarte multe accidente care cu putin noroc nu s-au terminat cu urmari grave(totul alunecos, curge apa de la dus in toata baia, n-ai de ce sa iti agati nici macar un prosop, ramai cu manerul/usa de la dus/suportul de sapun/ altele in mana, cazand eventual cu ele, fara sa te sprijini, etc. )

    acum le vad un pic altfel, ca am inceput s-o citesc pe GG :)))
    *care GG incepe sa devina un standard, prin povestile ei

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma refeream tot la GG cand ma intrebam de best practice. Daca tot au pus-o pe pat ar trebui sa ia in calcul si un loc in care se depoziteaza cand e folosit patul, nu?
    GG come home.

    RăspundețiȘtergere
  3. :)))) ai incercat sa impachetezi cuvertura si s-o pui in dulap??? Sau cum zicea Miju, pe pervaz daca e lat...la noi e foarte lat, dar n-avem cuvertura.
    Nasol daca nu-ti puteai regla dusul. Nu e bine nici cand faci baie de la buric in jos, nici cand esti mai mic si intrii cu totul sub apa (mai ales daca esti fata si ai o obsesie cu udatul parului daca el a fost spalat deja...)

    hahahaha...ce imagine...tu cu niste servetele (pt Honey: iti amintesti episodul din How I met your mother, cand au ramas Lilly si Marshall singuri si nu aveau prosoape?)

    RăspundețiȘtergere
  4. GG, vad ca ai revenit odihnita:))
    Nu luat totul ad litteram ;)

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.