luni, 13 ianuarie 2014

Liceeni rock-n-roll și politica

În editorialul de azi, Alin zice că generația +35 actuală, care a prins comunismul și ”tranziția” în anii formatori, ajunsă relativ recent în funcții de conducere politice, e compromisă moral:
Sunt cei care au învățat la școală că se copiază. Sunt cei care au învățat că dacă ai pilele necesare poți ajunge unde vrei. Sunt cei care au fost învățați să supraviețuiască în orice sistem.
Sunt de acord că exponenții politici ai generației de care vorbește sunt veroși, însă pentru mine ei nu reprezintă generația mea, ci partea fără scrupule și fără educație a ei. Îmi cer scuze pentru afirmația tranșantă, probabil or mai fi rămas câteva boabe de grâu printre neghină, însă per ansamblu cred că este adevărată.

În opinia mea, situația se datorează oportunităților pe care le avem, inclusiv deschiderii granițelor: o mare parte din cei buni a ales să plece, să-și vadă de interesul propriu și să nu pună umărul la ”propășirea și bunăstarea neamului”, așa cum frumos scriu cărțile alea idealiste. Restul, cei pe care-i duce capul și n-au plecat, nu (mai) au nicio intenție să-și vândă sufletul unui partid, au ales să contribuie altfel în comunitate. Motivele sunt evidente, au fost exemple de oameni care au încercat să schimbe sistemul și au eșuat, au fost scoși în față și lăudați până au început să deranjeze mânăriile șefilor politici - vă aduceți aminte de absolvenții aceia de școli înalte europene care trebuiau să fie angajați în guvern? 

Așadar, încă o dată, pentru mine, acești exponenți politici NU reprezintă generația mea. Generația mea e compusă din:
- IT-iști angajați Google, Microsoft, Nokia sau IT-iști rămași aici, care n-au treabă cu politica și care în mare parte fac export;
- absolvent doctorat matematică la Princeton;
- directori de mari firme private, care fac export;
- arhitecți talentați care nu prea au ce proiecta;
- întreprinzători care n-au ce întreprinde pentru că ori nu mai există piață, ori le ia Statul șapte piei;
- angajat în centrala Erste Bank la Viena;
- medici în Germania sau cu cabinete private aici;
- patroni de firme mici care se luptă să supraviețuiască legal;

Într-adevăr, unii au ales ”să supraviețuiască în orice sistem”, dar nu integrându-se, ci în CIUDA lui. Cei care n-au plecat încă se gândesc în fiecare zi de ce să mai stea. Tot mai multe știri mă fac să mă întreb CE DRACU MAI CAUT AICI.

Și dacă, dragă Alin, generația noastră ți se pare nasoală, stai să vezi ce produce învățământul actual: generațiile școlite la Spiru Haret sau cea prinsă în recentul scandal, cu părinți care dau șpagă învățătoarelor. Așa cum și pe noi ne-a învățat cineva, că doar n-am deprins metehnele astea singuri, noi și generațiile intermediare o să transmitem mai departe, amplificat, bunele obiceiuri - viitor de aur țara noastră are.

Din fericire nu suntem încă în totalite o nație de tâmpiți, dacă citiți presa care menține standardele (inclusiv Turnul Sfatului) sau bloguri (nu mă refer la ăsta), știți că există o Românie paralelă celei îndobitocite, însă, din păcate, nu-i dau nicio șansă să se impună în politică. Mă dezic de exponenții politici ai generației mele, însă trebuie să recunosc că nu-s suficient de deștept ca să știu cum pot schimba ceva - îmi plătesc taxele, îmi aduc aportul la consum și educație, dar n-am pe cine alege.

Later edit, cu mențiunea că lista nu este exhaustivă: comentariul frumos al Adelei de pe FB: hai, bagă pe lista ta și jurnaliști care cred în meseria lor și își dau toată silința să o facă așa cum trebuie și așa cum și-au dorit, încă dintr-o vreme în care era interzis să-ți dorești așa ceva. Și nu-s angajați la Microsoft și au salarii de mizerie și nu iau șpagă și nu cer "fondul clasei". Hai, te rog, pune-i și pe ăia pe listă

2 comentarii:

  1. Junralistii corecti care au ordin sa nu scrie de anumite personaje si afacerile acestora, dar care nu stiu scrie corect romaneste, pe Turnul Sfatului. De aia e vorba?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ma scuzi, dar eu am o parere buna despre cei de la TS - esti sigur ca nu vroiai sa zici Tribuna? :) Despre ce personaje si afaceri nu scriu?

      Ștergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.