Îți iei informațiile de pe efemeride? O să-ți placă asta!

Senzațional, ne-au mințit rușii de două ori*, Laika trăiește!

Conform DuckTv, Laika the Space Dog e bine mersi, pe Lună, are trei pui și roade oase. Precis au prezis Dacii și treaba asta în timp ce-și distrugeau viile.

_____
* prima oară că Laika a murit sedată, a doua că a murit de foame

Citește în continuare

Cât de util este Apple Watch?

După ce l-am purtat la mână aproximativ patru luni, încerc să explic ce este și ce nu este Apple Watch pentru mine. N-am să detaliez tot ce poate face, ci în ce scenarii îl folosesc eu.

Am ales cel mai ieftin model de 42mm, sport, cu curea neagră din plastic; am profitat că venea un prieten din State și l-am rugat să-l cumpere.

Nu este un obiect de lux sau de fashion, nu se poate compara cu un ceas elvețian - singura bijuterie de care are nevoie un bărbat, după părerea mea. Însă și ceasurile elvețiene au bubele lor (despre unele dintre ele am scris aici) așa că Apple Watch are anumite avantaje.

Deși în poze pare să aibe o formă ciudată, cu baza ușor convexă, e comod de purtat, mai ușor și mai mic decât Tag-ul meu, care deranjează când se lovește mâna de laptop atunci când tastez. Spre deosebire de un ceas clasic, acesta trebuie purtat strâns pe mână - dacă nu sesizează pulsul se blochează (cu parolă) și nu mai primești notificări.

Poți alege ce informații să arate; probabil o să faci asta o dată și apoi îl lași așa.

N-am fugit prin parc de când l-am luat, așa că singura activitate sportivă la care l-am folosit a fost încălzirea de la baschet. Asta dacă nu considerăm sport legănatul copilului și deszăpezitul curții. Am citit că unii joacă cu el la mână, sub o banderolă, dar n-aș vrea să rănesc vreun adversar și nici nu mă interesează așa de mult câte calorii consum acolo. E suficient că-mi arată cât de static sunt în rest, la birou, comparativ cu norma zilnică de calorii și de minute de mișcare pe care mi-am setat-o. Singurul barem pe care îl îndeplinesc zilnic e cel de a sta în picioare câteva minute în fiecare oră, timp de 12 ore. Mă avertizează, mă ridic de la birou, mă duc în bucătărie și-mi fac un ceai - cu ocazia asta mă și hidratez. Norma de 30 de minute de mișcare intensă (detectată prin puls) nu o satisfac în fiecare zi, câteodată fac 60 de minute, altă dată 15-20. Nici nu ies să mă plimb prin jurul blocului dacă văd seara că-i nesatisfăcută. Al treilea parametru sportiv e numărul de calorii arse iar toate aceste informații sunt afișate frumos, circular,  în ceea ce eu numesc ”închiderea chakrelor” (hindușii le preferă deschise). Toate informațiile sunt salvate în telefon, poți consulta de acolo istoricul. Probabil știți deja că fără iPhone e aproape inutil.

Principalul atu al ceasului sunt notificările, motivul pentru care l-am și cumpărat. Acestea pot fi oricare din cele clasice: notificare de mișcare, apel telefonic, mesaj (sms, iMessage, Viber, WhazzApp, Skype etc), email, navigație, calendar.

În cazul meu, telefonul stătea pe birou/masă pe vibrații (ca să nu deranjeze colegii concentrați sau somnul copilului) și de câte ori mă întorceam în încăpere verificam dacă am fost sunat, dacă există o urgență - ai acest stres constant când există un om grav bolnav în familie. Ceasul mi-a permis să mă relaxez un pic, să pot sta la sedințe sau cu fata fără să am telefonul în proximitate, știind că nu voi rata nimic important. 

Deși e ciudat și inconfortabil să vorbești în el, cu mâna aproape de gură, am preluat unele apeluri în situații mai speciale: o dată schimbam scutecul și eram cu mâinile ocupate, altă dată mă aflam în pod și telefonul era jos. De fiecare dată interlocutorul a spus că mă aude bine, nici eu nu m-am putut plânge de calitatea difuzorului. 

Bateria ține aproape două zile, n-am motive să mă plâng. Încărcarea nu durează mult, o fac aproape exclusiv noaptea iar fiică-mea suge pastila inductivă cu plăcere.

Poți răspunde/compune mesaje în trei feluri: ai câteva texte predefinite și customizabile (traduse în limba conversației de pe telefon în funcție de tastatura folosită acolo), ai mesaj vocal sau dictare vocală transformată în mesaj text - funcționează decent și în limba română, dar cam lent și e suficient să greșească un cuvânt ca să fii nevoit să o iei de la capăt, așa că nu prea o folosesc. Mesajele predefinite sunt bune când doarme copilul în brațe, iar cele vocale la volan.

Foarte multe aplicații nu folosesc și încă n-am găsit nicio complicație care să-mi fie utilă. Pot fi amintite: 

- Evernote, ca să nu mai scoți telefonul din buzunar dacă te întreabă cineva codul fiscal al firmei;

- navigare Apple și Google, am înțeles că are un sistem de vibrații care te dirijează bine în intersecții, încă n-am folosit;

- poți declanșa camera telefonului de la distanță și poți vedea încadrarea - am făcut niște poze de familie sub brad așa, dezavantajul e că tu apari cu mâna pe ceas. Nu merge pentru video;

- Wunderlist, pentru liste de shopping, cam buggy și lent deocamdată;

- poți controla prezentări Keynote (folosește cineva?);

- alarme, countdown, controlul muzicii, control Apple TV, vremea, shazam;

- am să încerc App in the Air când voi reîncepe să călătoresc.

În concluzie, e un gadget util celor sportivi, celor obsedați să nu piardă nicio notificare sau celor care au o slujbă ce nu le permite să pună mâna pe telefon în orice moment, dar vor să rămână conectați. Se poate trăi foarte bine și fără el, mie mi-a devenit suficient de util încât să nu renunț deocamdată în a-l purta zilnic.

Citește în continuare

Bun un strap de chitară la casa omului

Am încercat un sistem de blocare a sertarelor din bucătărie, compus din doi bumbi autocolanți și o clemă din plastic (similar cu acesta). Problema era că tot uitam de el și trăgeam de mânerul ușilor fără să dezactivez întâi protecția, care n-a resistat abuzului. În plus, clema era al doilea obiect preferat de ros al fiică-mii, după masa din sufragerie. Așa că am renunțat la protecții.

Când am prins-o pe aia mică scormonind în sertarul cu medicamente am luat măsuri - sistem flexibil, acces ușor la tacâmuri, acces dificil la pastile și ace de cusut. 

Planuri de viitor: să o învăț să nu-și mai închidă sertarele peste degete.

Citește în continuare

România, 2016

Am strâns câteva chestii cu români.

1. Am publicat o altă operă a acestui domn în decembrie 2014.  Interesant că fumați e scris fără cratimă, spre deosebire de arunca-ți. 

2. Primită de la un prieten, poate a mai apărut pe undeva. Turcia, pământ românesc.

3. De la click bait la idiot bait nu e decât un pas. Părintele Necula candidează - la mântuire. Chiar dacă Turnul Sfatului a dat știrea ca un click bait amuzant și în textul de sub titlu se vedea și partea cu „nu-și dorește să intre în politică”, au fost câțiva care nu s-au obosit să citească înainte de a se oripila:

4. Social media fail. Nu vorbești de funie în casa spânzuratului și de probleme de aderență la o mașină de peste 300 CP cu tracțiune spate și slick-uri :)

Citește în continuare

De ce pauza

În noiembrie s-a stins tata, după o luptă de 14 luni cu cancerul, motiv pentru care n-am avut chef de scris în 2015 (și nu prea am nici acum).

Inițial plănuiam să povestesc detaliat despre suferințele unui bolnav de cancer la plămâni, ca să dau un imbold fumătorilor să se lase, dar m-am răzgândit, e o impietate care n-ar folosi nimănui; am constatat că fumătorii știu la ce se expun și e alegerea lor să o facă. Sunt însă niște circumstanțe ale naibii de bune ca să devii un nazist al fumatului și astept cu nerăbdare să se aplice legea care-l interzice în spațiul public.

Citește în continuare

Tribul CSU

Articol apărut în numărul 150 al revistei CSU Fans, ediție aniversară și retrospectivă. 

Păstrez în memorie câteva amintiri clare din interacțiunea cu baschetul: momentul în care profa’ de sport a avut inspirația să ne dea și un alt tip de minge decât cea de fotbal, în clasa a 7-a; meciurile Sibiului, din “Aprozar”, transmise de Antena 1 sâmbăta dimineața; excursia de câteva zile în creierul munților, în care singura informație pe care am cerut-o de acasă când am prins un telefon fix a fost dacă am ieșit campioni (titlul al 2-lea); inaugurarea Sălii Transilvania, apoi meciul de retragere al lui Benny Pelger; primul streetball CSUFans și cel în care ne-a arbitrat Toci; recordul 72 ore de baschet; efuziunea perioadei Schomers și, peste toate, scandările întregii săli, care ridicau părul pe ceafă și muiau genunchii adversarilor: CSU! CSU! CSU!

În Sectorul A am trăit singurele momente când am simțit că fac parte dintr-un trib, toate diferențele de vârstă, educație, poziție socială s-au estompat – probabil am dat singurul Prefect care țopăia agitând fularul în spatele coșului gazdelor, încercând să distragă atenția echipei adverse.

Chiar dacă anii 2000 n-au adus un nou titlu la Sibiu, mă bucur că am făcut parte din comunitatea creată în jurul forumului csufans.ro, că a apărut această revistă și toate celelalte activități de promovare a baschetului și fair-play-ului în sport, că am cunoscut o mulțime de oameni faini din diverse cercuri, pe care altfel n-aveam cum să-I întâlnesc, și că de câte ori calc în sala Transilvania dau de prieteni vechi.


Atmosfera de la meciurile cu miză nu poate fi descrisă și îmi doresc să mai avem parte de ea și în anii ce au să vină, ca să poată înțelege și copiii noștri spiritul CSU și să nu ne creadă niște nostalgici care folosesc cuvinte mari.

Citește în continuare

Puterea e în număr: Sibiu Guitar Meeting

În alte părți se bat recorduri pentru cel mai mare covrig/cârnat/șotron/steag cavaleresc din lume, iar la Sibiu 215 chitariști (din care aproape 200 de copii și adolescenți) s-au strâns la prima ediție a Guitar Meetingului ce a avut loc ieri după amiază în Piața Mică. Dacă era organizată doar o simplă întâlnire nu ieșea așa bine, dar cei de la Școala Play au gândit o acțiune de durată, au făcut repetiții cu copiii în ultimele luni - la sediul asociației sau în tabere de chitară, le-au dat caiete cu notele muzicale, partiturile pieselor care vor fi cântate și informații despre artiștii care le interpretează.

În spatele filmulețelor pe care o să le vedeți mai jos se ascunde multă muncă, iar acești copii trebuie aplaudați și încurajați să progreseze; pe de altă parte să încununezi munca de câteva luni cu un concert amplificat, acompaniat de o formație profesionistă și alți 200 de chitariști e un sentiment grozav și nu poate decât să te facă să continui. Îmi povestea un prieten imediat după eveniment că fața luminoasă și zâmbitoare a puștilor a fost priceless, mai impresionantă decât sincronizarea cântării. 

Așadar lumea s-a distrat. Cristi Hrubaru de la Rock FM a prezentat în nota caracteristică, ne-am distrat și noi, puținii adulți care am avut curaj să ne înscriem iar câțiva au făcut spectacol cu chitarele electrice și au dat o notă rock evenimentului, anunțând într-un fel concertul de final dat de profesori. Prietenii amatori de chitară au regretat că nu și-au făcut timp să repete și să participe, dar poate vor reuși să vină la anul, ediția a doua se anunță și mai interesantă, există deja niște planuri ambițioase, iar evenimentul o să fie mai elaborat și mai spectaculos. Bineînțeles, numărul participanților nu poate decât să crească.

Link cu poze: FOTO VIDEO Cum sună 250 de chitarişti care cântă deodată, în Piaţa Mică

Citește în continuare