Peste 600 titluri noi la www.posterland.ro

Dacă zic că www.posterland.ro e cel mai mare magazin de postere din România par lipsit de modestie, dar e adevărat. Nu doar online, ci per ansamblu (online şi magazine fizice), avem cele mai multe produse oferite spre vânzare. Tocmai am mai adăugat peste 600 de titluri noi. Au apărut şi categorii noi, ca "jocuri computer" sau "tipare cu ramă", precum şi rame din lemn, import UE, de diverse mărimi. Un alt plus: fiecare comandă de peste 50 lei se premiază şi, credeţi-mă, autocolantele şi insignele noastre sunt bine primite de public.

Foarte important de menţionat este că toate aceste produse nu sunt tipărite în pivniţă, ci sunt de inaltă calitate, realizate la cele mai importante tipografii de gen din lume, cu licenţă şi toate drepturile plătite. România beneficiază de aceeaşi calitate a produselor ca Statele Unite sau Anglia, la preţuri decente.

Posterele sunt încântătoare, nu aş ştii pe care să vi le recomand, toate au ceva deosebit, dar pentru că vin Sărbătorile şi copiii sunt cei care se bucură de ele cel mai mult, vă invit să vă uitaţi în secţiunea "Desene animate" şi "Educaţie", sunt nişte produse colorate acolo, absolut fermecătoare. Personaje clasice sau moderne, Mickey Mouse, Madagascar, Pokemon, Marvel, Winnie the Pooh, prinţese, Kung Fu Panda, Looney Tunes, Nintendo, Clone Wars, Bakugan, Ben10, Spongebob, Thomas, Toy Story şi, juvaerul coroanei, Cars - găsiţi tot ce şi-ar putea dori un copil sau un adolescent: South Park, Simpsons, Futurama.

La jocuri pe calculator avem postere cu: Assassins Creed, Angry Birds, Call of Duty, God of War, Epic Mickey, Halo, Nintendo şi altele.

Cred că o să aveţi ce alege, dacă doriţi să faceţi cadouri de acest gen familiei sau prietenilor dvs sau dacă doriţi să vă redecoraţi spaţiul de locuit, caz în care vă recomand secţiunea "tipare de artă".

Citește în continuare

Lars Urlich și... subsemnatul

Astăzi e ziua lui Bobu și, ca de obicei, nu primește de la mine decât un călduros La Mulți Ani! căci noi niciodată nu ne-am făcut cadou ceva de ziua noastră; ținând cont că a mea e după trei zile se anulează reciproc cu grație. Dar ne întrebăm de fiecare dată: și anul acesta, ca de obicei?

Aseară s-a gândit să facă el ceva cadou lumii de ziua lui, să-și împărtășească experiențele, așa că am primit la redacție următorul text:

Ieri, zi urâtă de luni. Știți cel mai ''frumos" compliment  care se poate face unei femei: ești frumoasă ca o zi de luni. Așa că ce sa fac într-o zi de luni ca să fie complet ratată și să mă ducă la depresie maximă? Mă duc la sală, că vorba aia... 100 de kile cu sală se țin. Mă rog, ăsta era planul... dar pe ultima sută de metri  tovarășa mea de suferință, la sală, in viață și în casă, îmi zice: hai pe Centru că trebuie să-mi cumpăr ceva. Prima reacție: ''ce naiba mai vrei să-ți iei? N-ai destule?". Mi-am dat seama că e o întrebare retorică. Femeile niciodată n-au destule. Bineințeles că asta era doar în gândul meu. În realitate răspunsul a fost: ”mergem, cum să nu mergem, cum vrei tu.” Ce să zic și eu? 

Toate bune și frumoase, dar după două minute mi se aprinde neuronul pe care îl mai am: mâine împlinesc frumoasa și rotunda vârstă de 18 ani.. pe un picior, și sigur vrea să mă ducă pe centru să-mi cumpere un cadou, deși am specificat clar că n-am nevoie de alt cadou decât humidorul pentru trabuce pe care l-am primit la începutul acestei luni. Poți să strici plăcerea omului? Hai că mă duc, ne certăm după aceea dacă vrea să-mi cumpere cadou. Sala... poate să aștepte. Zis și făcut. Ne întâlnim, pornim pe Centru.

Din vorbă în vorbă ajungem să facem un mic... ocol, pe la Oldies, ''ca să ne întâlnim cu o prietenă să îmi dea niște bani pe care i-am împrumutat". Ce să mai zici? Dacă are fata să-ți înapoieze banul trecem, că cine știe... poate mâine nu-i mai are. Intrăm în Oldies.... Se deschide doar la ora 20, dar  cunoscând proprietarii, mă consider norocos că pot intra la orice oră sunt invitat. Înăuntru, Bebe și Ionut, membrii formației Oldiz Bend și bineînțeles... subsemnatul cu cele două... conspiratoare. 

Mă uit pe scenă... și ce văd: tobele... instalate ca pentru repetiție. Deja mi se scurgeau ochii. Eu, om cu bun simț, dar total afon, cu două mâini stângi și urechea muzicală până la genunchiul broaștei, parcă aș fi bubuit oleacă în ele. Știindu-mă afon, nici nu îndrăznesc să zic așa ceva. Dar... Ionuț mă întâmpină: hai odată, bate în ele, că nu le-am montat degeaba! Atunci mi-a fost clar. Totul a fost o farsă cu scopul de a mă aduce la Oldies și de a primi cel mai frumos cadou. Dupa cum spuneam, azi împlinesc 18 ani... că ceilalți 18 i-am pierdut prin cluburi. Iar mulți dintre ei i-am pierdut în acest club, unde nu de puține ori i-am ascultat cu o deosebită plăcere pe acești baieiti din trupa Oldiz Bend și de fiecare dată sunt fascinat de felul în care Ionuț rupe tobele. M-am exprimat de nenumărate ori, în timpul concertelor: ce mi-aș dori să bat și eu în tobele acelea. Eram de-a dreptul fascinat. Dorința mi s-a împlinit. 

Ce a urmat? Să nu intram in detalii. O oră de zgomote infernale. E mult mai greu decât își închipuie cineva. Când stai și te uiti, totul pare foarte ușor. Nu e deloc. Coordonarea mâinilor și picioarelor... nu e pentru toți. Oamenii, cu bun simț: te mai așteptăm la repetiții. Ce sa zică și ei? Să strice plăcerea sărbătoritului?

Mulțumesc lui Ionuț, Bebe, Cristina și Adela pentru minunatul cadou pe care mi l-au oferit. Cine s-ar fi gândit că niște vorbe pot deveni realitate? Hmm... mă gândesc. Anul viitor o să mă gândesc să cer U2. Cine stie.... :)

Le promit băieților de la Oldies că mă voi întoarce la repetiții. Dar de data asta... la voce. Și colegii mei, de pe plantația unde trudesc, pot să confirme: am voce... că doar urechile lor aud urletele mele când nu-și fac treaba... și nu numai. :)

Iar în încheiere, o mică comparație. Performanța mea la tobe a fost 0,00000001% comparativ cu băiatul de 5 ani din videoclipul de mai jos.

Pentru conformitate, 

Bogdan Muntenas sau mai simplu zis: Bobu

Citește în continuare

Oldiz Bend a împlinit un an

Aşadar sâmbătă seară a fost concert aniversar, Oldiz&friends. Localul plin ochi; muzică bună - iar au schimbat playlistul, bagă şi country la warm-up în ultima vreme, dar nu din cauza asta e bună muzica; boxe noi, acum cu 50% mai asurzitoare - e luni dimineaţă şi undeva, adânc, între urechi, capul meu mai ţiuie încă. Mulţi prieteni, iar am fost peste 15 la o masă de patru, n-aş zice că dăm tonul, dar la noi se stă în picioare de la ora 11.30. I-am invitat pe toţi să atingă masa critică - noua denumire a măsuţei noastre.

Despre concertul care a început la ora unu se pot spune doar lucruri bune, n-au fost numai piesele pe care le ştiţi deja, invitaţii au adus melodiile pe care le cântă bine la karaoke sau sub duş. Au urcat pe scenă, în diverse momente ale serii: Andreea Z, Cornelia, Sofia, Pink, Antract (cu un medley) şi Moldo. L-am lăsat pe Moldo la urmă pentru că piesa Metallica - Enter Sandman a fost interpretată genial, cel mai reuşit cover al serii, de la voce la chitara lui Manole, dacă o reascultaţi cu atenţie o să vedeţi că nu-i chiar uşor. Mi se ridică părul pe ceafă când îmi amintesc (zilele astea am o freză de Eminescu). La ora patru, când am plecat, începea a treia parte a concertului şi se pregătea Adi Corlaciu să intre în scenă.

La mulţi ani băieţi şi fete din formaţie! Vă invit la nuntă.

PS: O altă chestie amuzantă: de-a lungul timpului am văzut multe lucruri mai neobişnuite prin cluburi, până acum credeam că cel mai tare moment a fost când un bătrânel de 70 de ani, piele şi os, s-a urcat pe un butoi pus pe scenă şi şi-a dat cămaşa jos, oripilându-ne pe toţi. M-am înşelat. Sâmbătă astrele s-au aliniat din nou şi am avut parte de un domnişor cu blană de vulpe la gât, gay declarat, dansând lasciv cu o doamnă ce se apropia de vârsta a treia, genul care pare că tocmai a trecut printr-un divorţ greu, cu plovăr şi permanent cu un pic de chelie în mijloc. N-ai şansa să vezi aşa ceva în fiecare zi. Căminul cultural meets căminul curtural.

furată de pe fb

Citește în continuare

Un spam interesant

Am primit un mail de la o spammeriță, Mariana, care îmi scrie așa: pierde greutate în somn! Dragă Mariana, mulțumesc, dar nu pot, sunt ocupat cu sforăitul. Cine știe, cunoaște.

Citește în continuare

Voi știați că Hilfiger face televizoare?

Am fost ieri la o cununie, la Ramada. Toată după-amiaza m-am rugat de chelner să-mi aducă telecomanda de la plasma din fața mea, dar n-a vrut. Model interesant, 4:3 nu 16:9.

Citește în continuare

Walter Isaacson - Steve Jobs

Deşi o prietenă americană mi-a scris pe FB că e dezamăgită că citesc o carte despre un "narcissistic bully", n-aş putea să spun că simt la fel, sunt multe chestii de învăţat din ea. Se poate învăţa despre cum să fii un nesimţit, un fixist, un nespălat (a avut vreo 10 ani în tinereţe când era cam certat cu apa, datorită convingerilor că dieta împiedică secreţiile) dar ţinând cont că toată lumea greşeşte mai bine învăţaţi despre succes şi eşec, despre mintea cea de pe urmă, a doua şansă, despre un simţ estetic şi o intuiţie a lucrului frumos construit şi finisat la perfecţie. Jobs n-a fost un om extrem de inteligent, ci un geniu, noţiune care defineşte o persoană capabilă să facă conexiuni şi salturi neliniare care au permis invenţia unei multitudini de produse revoluţionare şi care a fost catalizatorul unei echipe de specialişti din toate domeniile, pe care i-a împins să depăşească barierele performanţelor de care se credeau capabili.

N-am de gând să vă plictisesc cu laude, cartea trebuie citită de toţi cei care apreciază un design industrial de excepţie, de cei interesaţi de best-practice în relaţia cu furnizorii, de motivaţii fără linguşire ("the ride is the reward"), de cei fascinaţi de eleganţa produselor integrate, de cei care vor să înţeleagă cum poţi să fi un geniu într-un domeniu şi lipsit de calităţi în altele, în care majoritatea se comportă onorabil, de plăcerea de a realiza produse de dragul a ceea ce reușești să creezi, nu pentru bani.

Nu-s un mare amator de cărți biografice, am mai citit doar una despre A. Schwarzenegger, pentru a putea înțelege cum a ajuns dulapul ăsta guvernator, și încă două pseudo-biografii romanțate despre Michelangelo și Van Gogh, scrise de Irving Stone, dar o să continui cu altă carte care l-a făcut celebru pe Issacson - Albert Einstein.

Citește în continuare

Pe drumurile patriei e ceaţă şi trenuri

Aseară ne-am întors de la Deta. Cu grijă să nu agităm six-pack-urile de Terapia din portbagaj. Bucuraţi-vă, la anul îşi construiesc o fabrică nouă şi o să livreze în toată ţara. Deocamdată îşi consolidează prezenţa locală prin magazine de desfacere în două Carrefour-uri în Timişoara şi unul în Arad, plus o berărie proprie cu tipic nemţesc (tot la anul).

Ori te grăbeşti, ori nu, am constatat că tot în 4.5 ore ajungi la Sibiu. Am preferat tot varianta Deta - Reşiţa - Caransebeş - Haţeg - Orăştie şi iar a fost bine. 

Am văzut un zimbru roz cu inimioare prin Haţeg şi două trenuri tip personal rebotezat regio. Ştiaţi că între Deta şi Reşiţa sunt şase treceri de cale ferată în 50 de km? Am prins bariera la două dintre ele, bănuiesc că am văzut trecând de la stânga la dreapta şi apoi de la dreapta la stânga acelaşi tren regio pentru care bariera coboară cu zece minute înainte ca personalul obosit să-şi facă apariţia. Distractiv. Cred că cel mai bine s-au distrat proiectanţii drumului înfăşurat în jurul căii ferate, sau invers. 

Lecţia de geografie a continuat cu constatarea că oraşul Bocşa (populaţie 19.023 şi-un arici) are o lungime la şosea de 9 kilometri. Intri în Bocşa şi te tot duci. La fel, în jurul faimoasei localităţi Oţelul Roşu e o densitate de sate încât vreo 40 de kilometri navighezi în mare parte intravilan. Măcar drumul e bun şi pe frigul ăsta nu dorm beţivii în şanţ.

Am observat că se face risipă la banul public, am o soluţie petru a scoate România din criză: există sate în afara cărora există amplasate indicatoare de limitare a vitezei la 70 km/h iar după 10 metri urmează semnul de 50 km/h şi numele localităţii. Ce rost mai avea primul indicator? Gata, punem de-o petiţie.

Citește în continuare