O zi în Porto

Pentru că am și săptămâna viitoare treabă în Portugalia am rămas peste weekend în Porto. L-am mai vizitat și în trecut, am mai făcut figura asta de încă două ori, dar au trecut ceva ani de atunci. Mi-am propus să mă plimb un pic pe faleză și să stau pe o terasă cu iPad-ul în brațe și am ajuns să fac, pe lângă asta, un tur de forță al orașului - de curiozitate am măsurat pe Google Maps distanța parcursă, cam 10 kilometri.

Porto e orașul amplasat pe partea dreaptă a fluviului Duoro, la vărsarea acestuia în Atlantic. Pe malul celălalt al râului e Vila Nova de Gaia, oraș soră. Eu sunt cazat în Gaia, dar știam din turele anterioare că sunt niște terase faine pe faleza de lângă Porto, la ocean, așa că am luat un taxi și l-am pus să mă ducă la prima plajă dinspre râu. De acolo am luat-o frumos la picior, într-o plimbare plăcută, alături de localnici care au ieșit să facă jogging, să se plimbe pe jos, cu câinii, copiii sau bicicletele. Când am ajuns la bulevardul perpendicular Boavista, după care începe Matosinhos, un oraș alipit și portul, știind deja care-i oferta de terase, am luat-o înapoi și m-am așezat pe una cu wifi. 

După vreo oră și ceva am plecat spre digul amplasat la revărsarea râului, m-am uitat la pescarii de toate sexele (eu n-am mai văzut babă cu batic să dea la pește cu supermulinetă) și m-am hotărât să urmez cursul răului în amonte, spre centrul orașului. Mare greșeală, sunt vreo 6 km. Două ore mai târziu și bronzat pe ceafă, am ajuns la destinație. M-am pus carcasa pe o terasă ca să iau o masă de amiaz târzie, m-am lăsat țepuit cu antreurile lor de 8 euro pe care nu le-am cerut, m-am delectat cu o friptură și cu o sticlă de vin roșu (îmi place că au peste tot sticle de 0,375ml) și m-am odihnit. Am plecat la hotel pe la 12 și m-am întors la 18, cu o dorință mare să mă bag sub duș, n-a fost suficient de cald de mânecă scurtă, dar în multe momente prea cald de plovăr.

Urmează o selecție de poze de la Atlantic, mâine câteva de pe malul Duoro, sunt făcute cu tableta, așa că fiți indulgenți. Ce-mi place foarte mult în Porto e curățenia și grija pentru natură, toate amenajările de pe malul mării sunt făcute cu bun simț, arhitectură interesantă și încercând să prezerve vegetația specifică plajelor.

Citește în continuare

Și noi râdeam de belgieni...

... când colo, ăștia-i mănâncă:

Găsită ieri într-un meniu. Cuvântul căutat era miel.

Citește în continuare

Românul dă foc, portughezului îi arde de la sine

....pădurea. Au avut parte de cea mai secetoasă iarnă ever. Alaltăieri, cum a dat căldura, 24 de grade, nu cine știe ce, au început incendiile. Doar în ziua aceea au avut 23 de incendii de pădure în toată țara. Eu am văzut fumul a două, unul lângă Lisabona și unul de pe autostradă. Suplimentar a mai luat foc și-o fabrică de vopsele, din alte cauze. Aseară, când am ieșit de la client, pe jumătate de orizont se vedeau trei incendii.  Șocant. Am făcut poze că poate nu mă credeți:

Citește în continuare

Suntem certificați în Portugalia

Să vă povestesc cum fu la ”Finanțe” (numele real e ceva de genul Direcția Generală a Taxelor și Impozitelor, vezi poza, dar e mai scurt așa). În primul rând de ce am ajuns la Lisabona? Pentru că portughezii au o regulă nouă, toate software-urile care emit facturi trebuie certificate de ei, pentru a combate evaziunea fiscală. Procesul nu-i foarte complicat, dar nici simplu, în principiu toate informațiile relevante ale unei facturi dau un hash (o informație-sumar criptată) ce nu mai poate fi modificată ulterior pentru că are inclusă și informația facturii anterioare (și lanțul ăsta continuă), astfel împiedicând dubla contabilitate și ingineriile financiare cu ajutorul programelor. Sau cel puțin așa speră ei. Legea e în vigoare de prin 2007, dar de la 1 aprilie 2012 se aplică la toate firmele, inclusiv clienților noștri, așa că după o perioadă de implementare a venit momentul să dau piept cu ursul birocratic și să le arăt cum ne-am conformat.

Am ajuns luni seara în capitala Portugaliei după o trecere la ora de vară și două ore diferență de fus orar, adică varză, undeva spre ora 2 a României, iar marți la ora 10 era întâlnirea. Normal că m-am trezit devreme, am luat micul dejun cu reprezentantul portughez al clientului, care mă ajută cu logistica, la 8.30 eram gata de plecare, distanța dintre hotel și direcția financiară fiind de doar 600 de metri, la 9.00 ”admiram” clădirea lor:

Apoi ne-am pus la o terasă la o cafea, căci aici e vară deja, era soare și frumos. La 9.30 ne-am întors la Finanțe iar portarul ne-a spus că domnii cu care aveam întâlnirea n-au ajuns încă. În curând a început să fie trafic prin clădire, cam pe la 10 s-au strâns și angajații la lucru. Paranteză: ați auzit că e criză în Portugalia? Dacă ajungi aici nu-ți dai seama, o relaxare totală, nu părea să se teamă nimeni că rămâne fără loc de muncă.

La 10:30 a început întâlnirea, nu pentru că oamenii respectivi ar fi indolenți ci pentru că au călătorit din alt oraș. Îmi imaginam că o să discut cu cine știe ce figurant, dar domnul care a condus interviul, demonstația practică și tot restul interogatoriului a fost foarte  competent și profesionist, probabil a făcut acest proces de mii de ori așa că știa exact care-s modalitățile în care se poate jongla cu un software, am fost impresionat. Toată distracția a durat peste două ore, m-au trecut toate transpirațiile, am ieșit cu o jumătate de pagină de notițe și corecturi pe care urmează să le fac pentru a fi în regulă total, lucruri la care nu m-am gândit și care nu erau clare din legea scrisă. La un moment dat era chiar să picăm testul, dar am schimbat în două minute un ”feature” pe care îl implementasem și cu care nu era de acord și am putut continua. Singurul motiv pentru care  nu am luat numărul de înregistrare pe loc ci îl vom primi în următoarele zile a fost faptul că o versiune deja implementată la client nu poate fi certificată, ci doar una ulterioară, așa că am făcut o subversiune nouă și a trebuit să retrimitem mailul cu cererea de certificare. Birocrație. Noroc că modificările pe care trebuie să le mai fac pot fi trimise pe email pentru verficare. 

Stors, dar happy, am ieșit din clădirea Finanțelor, nu înainte de a întreba cam după câte sesiuni s-au certificat alte programe - unele după 4-5 încercări. Aveam în față încă o zi jumătate de petrecut în Lisabona pentru că am planificat două zile în ideea în care dacă nu merg lucrurile bine în prima zi, să am șansa să le corectez la hotel și să ne întoarcem în a doua. N-a fost cazul, timpul rămas putea fi folosit pentru ceva plăcut: turismul. Primul lucru, ne-am pus la o terasă să luam masa de amiază, iar după câteva minute o rafală bruscă de vânt a smuls din soclu umbrela de lângă noi și mi-a trecut ditamai drugul de fier pe lângă țeastă. Portughezul s-a albit, eu cum nu văd cu ceafa n-am știut ce s-a întâmplat până n-am văzut-o în aer, aruncată peste umbrela de lângă. Acolo s-au încheiat toate problemele, despre ce a urmat o să vă povestesc probabil săptămâna viitoare, căci am uitat cablul usb al aparatului foto și vreau să fie ilustrate posturile.

Citește în continuare

Un aparat care mă scuipă

E vorba de ţigănia aceea de aparat de împrospătare a aerului cu senzor de mişcare. Are maică-mea unul într-un hol, de câte ori trec pe lângă el îmi trage un jet în freză. Ăsta-i relativ benign, am îmvăţat să mă feresc, dar mai există unul în baie la firmă, cu acelaşi comportament. Fiind şi camera mică, aproape te asfixiază cu mirosul lui chimic. Întind gâtul spre geam ca puiul de vrabie spre maică-sa, când o vede venind cu viermişorul. Înţeleg scopul lui, dar mi s-ar părea mai deştept să declanşeze după ce nu mai simte mişcare, nu invers, că doar nu-i deodorant automat.

Citește în continuare

TeamViewer fail

Nu credeam că o să apuc ziua în care o să am o asemenea viteză de transfer -3200 TB/s. În mod normal mă "chinui" cu 1500KB/s. Mă, care te joci cu led-ul pe fibra optică?

Citește în continuare

Avantaj de frequent traveler

Ajung la aeroport, domnisoara de la check-in lufthansa era o cunoscuta, de la Oldies: ti-am tinut deja loc la iesirea de urgenta, zice. Nice!

La ghiseul de inchirieri masini o alta cunoscuta, stam la cafea.

La control pasapoarte, o domnisoara pe care o stiu tot din Oldies, vine cu fetele de la politia de frontiera. Conversatie.

La controlul de securitate e un tip care-si rotunjea veniturile ca bodyguard la Caro pe vremuri. Iar conversatie.

Pilotii nu mi-s cunoscuti. Ciudat :D

Citește în continuare