sâmbătă, 29 iulie 2006

Entry for July 29, 2006

Vineri a fost o zi lenesa, petrecuta la biroul din Solingen. Nimeni nu se agita, toti asteapta ora 3 ca sa-si inceapa weekendul. Problemele de luni par asa departe, desi probabil fiecare le are undeva in subconstient intzepandu-i in creierul mic. Doar in cazul meu nu e asa: trebuie sa plec la 5 cu trenul la Ulm iar weekendul o sa fie unul activ, asa cum va spuneam aseara. Dar sunt bucuros, am gasit o melodie pe care o cautam de vreo saptamana. O auzisem in Sibiu si tot ce stiam este ca la inceputul ei o voce suava sopteste “DJ Allexander” si ca versurile sunt foarte banale “the sun gonna keep on shining, my love for you will keep on rising, everything gonna be alright”. Dar ritmul era captivant si melodia are potential de hit. Eh, si dupa ce am downloadat tot internetul si am cautat dupa acest DJ, pe care l-am mai vazut pomenit in cateva mixaje ale unor piese romanesti, am dat de site-ul respectivului (www.djallexander.ro) si de cateva mixuri de cate o ora ce pot fi descarcate de acolo. Le-am adus pe ultimele 3 si am inceput sa sap prin ele. Si in Gimmi Luv (Promo Mix June 2006), peste ce dau in ultimele 5 minute ale compilatiei… peste melodia asta, pe care tot n-am aflat cine o canta si cum se cheama, dar macar pot sa o ascult cand vreau. Si am mai aflat ca DJ Allexander e un pusti de 17 ani din Cluj care o sa faca cariera ca DJ, dupa parerea mea. Highly recommended!

Daca v-am speriat cu atata muzica de club trebuie sa stiti ca formatia mea preferata e Dire Straits (Mark Knopfler) si ca am fost fan Roxette toata adolescenta mea J

Punctualitatea germana o mai da si ea in bara – ambele trenuri au avut intarziere. Primul, cel care m-a dus de la Solingen la Köln a intarziat 8 minute si deja imi faceam probleme cum o sa fug cu valiza printre peroane ca sa mai prind legatura. Noroc ca a intarziat si legatura, ba chiar a fost o situatie hilara, ca la 5:54 cand trebuia sa vina ICE-ul meu, a ajuns trenul de 5:17 cu o mare intarziere. Cam aceeasi situatie si la linia vecina, asa ca doamna care face anunturile in gara urla putin isteric ca pe linia 6 nu e trenul care credem noi, ci cel care trebuia sa vina mai devreme si cam acelasi lucru la linia 7, de i-a bagat pe toti de pe peron in vrie si nu mai stiau majoritatea in ce tren trebuie sa se urce si daca nu s-au inversat peroanele.O alta mostra de tampenie, care m-a intrigat totdeauna la Köln este faptul ca si-au plantat gara aia hidoasa exact langa mult-pre-cunoscutul Dom. Asa ca turistul care viziteaza biserica vede si betzivii dormind pe scarile care fac legatura intre Dom si gara, precum si mizeria aferenta. Mica paranteza: celalalt dom faimos al Germaniei este la Ulm, ce amuzant, de la dom am plecat, la dom am ajuns – vorba aia, dom dom sa-naltzam (Merry Christmas in advance)

In ICE temperatura de ghetzar, climatizare la 20 de grade, gatul meu care sufera de pe urma ventilatiei excesive din ultimele zile s-a bucurat nespus (pentru ca nu mai pot vorbi, de aia nespus). Am auzit la radio ca media pt luna iulie a fost de 22 grade, cu 5 grade mai mare decat media anuala din ultimii 100+ ani!! Revenind la ICE, toata lumea cu castile in urechi, inclusiv eu, toti asculta muzica, citesc sau butoneaza la laptop. La un moment dat ma zdruncina trenul si-mi ridic privirea din carte intrebandu-ma in gand “am aterizat?“ apoi imi dau seama ca daca decolam era nashpa ca nu-mi facusem check-in-ul :d Am uitat sa va zic ca puteam provoca o catastrofa aviatica cand am venit in Germania, mi-am amintit cu groaza deasupra Austriei ca nu inchisesem mobilul. Cand l-am scos din buzunar am constatat ca nu aveam semnal. Ce proasta acoperire au austriecii, la 10000 m nici o retea. Revoltator!

La Ulm ploua si ma bucur ca o sa dorm si eu linistit, fara probleme cu caldura sau tzantarii. Bis morgen!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.