miercuri, 26 august 2009

Grecia - mâncărica

A mai rămas doar capitolul dedicat mâncării, despre băutură nu sunt foarte multe de zis, au bere locală bună, Mythos, cam la 2.5 euro halba de jumătate, în restaurante. Apoi tradiţionalul ouzo, lungit cu apă şi gheaţă, Metaxa de 7 stele (yummie), vinuri bune, no-name, că am băut doar vinul casei, a fost suficient de bun de fiecare dată (7 euro litra). După cina servită în tavernele de pe plajă ne mutam la terasele cu şezlonguri puse direct pe nisip, n-am băut niciodată aşa aproape de mare :)) Aici mai consumam unul sau două cocktailuri, de obicei Tom Collins, pentru care am făcut o pasiune în acest concediu, insuflată şi celorlalţi din grup.

Ca să profităm de fructele de mare ne comandam de obicei un platou pentru 4 persoane, foarte bune inelele de calamar, tentaculele de caracatiţă, racii şi peştişorii. Totul lângă pâine prăjită cu ulei de măsline şi oregano, plus tzatziki.

Într-o seară ne-am luat şi un homar, dar nu vă recomand, am dat 70 de euro pe unul măricel, de 1,1 kg şi împărţit la 4 persoane a fost cam puţină cărniţă. Îl vedeţi în poză mai jos, frumos garnisit.

De obicei la amiază nu mâncam mare lucru, era cam cald, dar pe la ora 16 ne ajungeam foamea din urmă, mâncam la restaurantul de lângă piscina hotelului un gyros pita sau, după ce am descoperit terasa, hamburgeri delicioşi la Cool Peppers.

Alinuţa şi-a luat într-o seară un peşte ce arăta ca un piranha pe steroizi, l-am rugat pe chelner să-i scoată oasele şi a fost un adevărat show, omul ăla se putea face chirurg, ne-a scăpat în 3 minute de o jumătate de oră de muncă.

Deserturile erau o nebunie, îngheţate, baclavale şi cataiful din poza de mai jos, de care m-am îndrăgostit iremediabil deşi e foarte dulce.

Mâine pun şi nişte poze cu locaţiile.






1 comentarii:

  1. sa te frec, qwae! imi curg balele! da' las' ca peste 10 zile ma ghiftui si io, pana vomit! :))

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.