miercuri, 18 noiembrie 2009

Kile de praf


Dacă tot am umblat pe la servere am zis să-l curăţăm şi pe cel care n-a mai fost atins de circa 3,5 ani. La cât praf era în el primul gând a fost să mă uit şi după ceva animale moarte sau vii. Nu le ţinem în pivniţă (serverele, nu animalele), nici pe balcon, ci într-o cămăruţă unde se face săptămânal curat, dar măgăoaiele astea sunt nişte sugative de curent şi praf. Praf care face bine circuitelor electrice dar nu şi părţilor în mişcare, gen ventilatoare. Aşa că le-am aspirat conştiincios împreună cu domnul de la Sobis, colegii mi-au zis că-mi stă bine cu aspiratorul în mână (probabil pentru că ei sunt căsătoriţi şi fac curat la comanda nevestei) şi sper să mai reziste vreo doi ani fără intervenţii (serverele, nu căsniciile colegilor). Minunaţi-vă de poze (de colegii mei mă minunez singur; zilnic):




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.