miercuri, 16 octombrie 2013

Cum ții un Windows curat?

Are Zoso un articol interesant pe blog, inclusiv datorită comentariilor. Mi-am dat cu părerea și eu, pentru că am instalat câteva Windowsuri în cei 20 de ani de când dețin un PC. Deoarece aceste sfaturi merită popularizate și sunt de bun simț, reiau aici ideile de bază:

  • ca sa ții un Windows curat trebuie să-l instalezi singur, fără bloatware-ul producătorului de hardware. Daca nu se poate, scoate din Startup și Registry (cheia Run) tot ce ți se pare dubios (doar comentează liniile, nu le șterge, poate ai nevoie de acele programe);
  • musai: instalează toate update-urile de securitate. Suplimentar: păstreaza suficient loc liber pe partiția unde ai instalat SO-ul, șterge regulat fișierele temporare, dă-i din când în când o defragmentare (dacă n-ai ssd). 
  • nu instala programe gratuite/adware pe modul full/default, ci pe custom, unde poți alege ce componente să fie instalate (vă scapă de toolbarurile acelea nenorocite din browsere);
  • din păcate antivirusii gratuiți sunt destul de permeabili, nu asigură o protectie prea bună (multe experiente neplăcute cu AVG). Am experiențe mai plăcute cu Microsoft Forefront (folosit la lucru), însă sugerez să rulați Malwarebytes Antimalware (versiunea gratuită) din când în când – are reputația de a fi antivirusul recomandat de hotlineurile altor producători atunci când toate celelalte metode/produse încercate au dat greș. Nu are insă o la fel de buna reputație pe partea de protecție realtime, aici nu stiu ce sa recomand;
  • fiți sceptici la orice oferte gratuite (dacă pare too-good-to-be-true probabil este), site-uri pirat și descărcări de programe de pe torenți, arhive ce se termină in .exe (activați opțiunea Windows Explorer de a vă arăta numele complet al unui program, inclusiv extensia);
  • scanați stickurile USB când le băgați în calculator, nu dati click pe linkuri sau fișiere dubioase primite pe mess, fb, twitter sau mail.
Atât :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.