miercuri, 30 octombrie 2013

Rezident Ex@OldiesPub

Aseară au făcut cei de la Rezident Ex un mega show la Oldies. Pubul a fost plin de rockeri, nu credeam că mai are Kempes atâția fani, de fapt nici nu prea-mi ardea de ieșit din casă, după ce fusesem la baschet, dar am mers la recomandarea prietenilor. 


După câteva piese mi-am dat seama ce vocalist de excepție e Kempes, nu-l auzisem live niciodată, greu de crezut că o persoană de 60 de kilograme cu tot cu bocanci poate să aibă asemenea volum și forță a vocii. Nici restul trupei nu-i de lepădat, dar iese în evidență Matthias Lange, o matahală de neamț, foarte simpatic, în palmele căruia chitara pare un ukulele.

Nu pot să suprim întrebarea: oare cum ar fi arătat astăzi un Cargo matur, cu K solist?


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.