marți, 15 octombrie 2013

În vizită la Sitemani. Campania #produsinsibiu

Zilele acestea are loc o nouă campanie de promovare a orașului nostru. De data aceasta ea este axată pe industria locală, iar bloggerii invitați au ocazia să vadă o parte din firmele de top ale Sibiului: Compa, Boromir, Flaro etc. În limita timpului disponibil o să particip și eu la unele din vizite, insă vă invit să urmăriți acțiunea pe Twitter (#produsinsibiu) sau pe bloguri (lista completă la final de articol). 

S-ar putea să realizați că nu știți multe detalii despre firmele ”noastre”, eu am avut surpriza plăcută să descopăr ieri o afacere de familie discretă, fondată în 1998, care transmite mai mult prin calitatea produselor decât prin comunicate PR. Este vorba de Sitemani SRL, producătoarea faimosului (pe plan local) muștar Mustardino. Știu că e faimos pentru că-mi aduc aminte momentul când unul din prietenii mei cu ambiții de masterchef îl recomanda cu căldură, la un grătar. Atunci n-am dat importanță numelui, însă acum am aflat că cei de la Sitemani nu fac rabat la calitate nici măcar atunci când vând marfa marilor lanțuri de retaileri iar numele lor nu apare pe ambalaj. Toate produsele se bazează pe ingrediente naturale, acesta fiind unul din principalele motive pentru care piața din România, sensibilă la preț, cunoaște în acest moment doar două mărci Sitemani: Mustardino și Yoky (ketchup, sos de maioneză, sos de ustoroi), deși la export merge o gamă mai largă de preparate. Dacă sunteți amatori de zacuscă, vestea bună este că în curând o să găsiți în magazine și sortimentele produse după o reteță locală. 

Tubul de sterilizare a borcanelor de zacuscă
N-am să dau prea multe cifre, însă oamenii se laudă cu 54 de angajați, laborator de analiză propriu, o fluctuație a personalului foarte redusă și creștere a cifrei de afaceri chiar și pe timp de criză. Constată însă că această criză se adâncește încă, mulți clienți de încredere începând să decaleze termenele de plată. Sunt certificați după diverse norme și au contracte comerciale cu toți marii retaileri, calitatea produselor lor fiind atât de bine cunoscută în industrie încât lucrează la capacitate maximă și nu sunt nevoiți să caute clienți. 



Cel mai mult mi-a plăcut seriozitatea și relaxarea lor, n-au încercat să folosească cuvinte mari sau să se laude excesiv, întreaga atitudine a denotat competență, încredere și mândrie în munca și produsele lor.


"Produs in Sibiu" este o campanie realizata de Asociatia Produs in Sibiu impreuna cu ziarul Sibiu 100%.

Blogurile invitaților:

1 comentarii:

  1. Stai ca probez in curand mustarul de la ei si vedem cum este :D Felicitari lor pentru ca au ridicat o afacere frumoasa.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.