Sala de judecată nu-i ca-n filme

Presupun că majoritatea oamenilor n-a intrat într-o sală de judecată, așa că e bine să știți că nu-i ca-n filme. Arată mai degrabă ca o sală de clasă (cel puțin sediul temporar de la Sibiu) decât ca o impunătoare aulă cu galerii și lambriuri din lemn (dacă ați văzut The Judge the exemplu).

De asemenea e interesant de știut că într-o anumită zi a săptămâni, într-o anumită sală, este întotdeauna același judecător ”rezident”. Pe ușa camerei sunt afișate cauzele care se judecă în ziua respectivă. A noastră avea numărul 16, am crezut că o să fiu nevoit să aștept ore în șir, dar se pare că judecătoarea de serviciu e cunoscută pentru expeditivitate.

S-a început cu amânările: în câteva minute vreo șase cauze au fost reprogramate la cerința avocaților. Majoritatea proceselor au fost între firme de telefonie și clienți, ANAF și firme, societăți de asigurare și clienți. A mers ca pe bandă, de obicei a vorbit doar avocatul uneia dintre părți iar timpul mediu pentru fiecare cauză a fost de cinci minute, în 50 de minute ne-a venit rândul. Nici vorbă de dezbateri și argumentații lungi, totul rapid și la obiect, ordonat, cu respect pentru judecătoare.

Nici atmosfera nu e foarte solemnă, e ca-n gară: intră și ies avocați, părți în proces, martori; nu se închide bine ușa și se aude gălăgia de pe hol. Relația ”civililor” cu telefonul mobil e la fel de relaxată ca la film sau teatru, deși acesta e la fel de interzis: un tip s-a apucat să vorbească la el fără jenă, de a trebuit să-l admonesteze judecătoarea, iar o doamnă a transpirat intens sub privirea crâncenă a aceleiași judecătoare până și-a găsit în poșetă telefonul care suna voios la volum maxim.