vineri, 2 octombrie 2009

Cum am economisit 500 lei

A venit toamna, a început anul universitar, s-au redus locurile de parcare în centru, au trecut vremurile când găseam loc dimineaţa în faţa firmei. Aseară am ieşit de la lucru destul de chiaun şi am plecat spre Facultatea de Medicină ca să-mi iau maşina. Când am ajuns în celălalt capăt al străzii (deja goală la ora 18.30) şi nu mi-am găsit automobilul m-am gândit că mi l-a ridicat Primăria, deşi îl lăsasem regulamentar, pe un loc marcat cu P. Apoi mi-am dat seama că de fapt lângă Medicină parcasem de dimineaţă iar când m-am întors din pauza de masă am găsit loc lângă Romguard, adică taman în partea opusă a cartierului. M-am mai plimbat un pic pe jos dar am fost mulţumit că am economisit peste 500 de lei, amenda şi taxa de recuperare a maşinii. Aş putea spune că mă preocupa criza mondială şi că eram adâncit în gânduri sobre, dar adevărul este că mă gândeam la o cafea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.