luni, 22 iulie 2013

Duceți-vă copiii la baschet!

Recent încheiatul turneu de streetball mi-a reconfirmat câteva lucruri, bine știute, dar care merită amintite din când în când pentru că sunt importante, mai ales când le vezi în acțiune și nu sunt doar niște platitudini. Copiii au nevoie de sport și acesta îi educă la fel de bine ca și școala, îi învață conceptul de ”echipă”, ”fair-play”, recunoașterea meritelor adversarului și ambiția de a deveni mai bun, rolul înfrângerilor și al victoriilor, precum și gestionarea lor cu luciditate.


E frumoasă legătura dintre antrenorii tineri și echipele lor, cum se bucură fiecare de succesele celuilalt, unii jucând la +35, alții la U10 sau U14. La fel de frumoasă e și mândria unui prieten, tată de băiat, cu care joc baschet de mai bine de 10 ani, dar pe care nu l-am văzut niciodată zâmbind atât de larg după o victorie personală ca atunci când fiul său a devenit campion la categoria U10. Toate aceste aspecte se îmbină, formând o comunitate de oameni faini pe care îi știu de 20 de ani, care se simt bine în jurul mingii de baschet, pe teren sau în tribună, apreciind efortul echipelor și frumusețea acestui joc, implicându-se și dând ceva înapoi. În plus, apar generații noi care par mai talentate, mai dotate fizic, dornice de performanțe mai mari.


De ce să vă duceți copiii la baschet și nu la alt sport de echipă? Există o vorbă: mâna e mai aproape de cap decât piciorul, ce poate fi elaborată prin ”la baschet vin mai puțini țărani decât la fotbal” sau ”baschetul e un sport de elită”. Puteți să nu fiți de acord cu asta, dar măcar știți că baschetul, pe lângă că e mai spectaculos și mai dinamic, o să favorizeze creșterea în înălțime a copilului.

Pentru că spiritul jocului se ilustrează cel mai bine prin exemple, o să vă povestesc faza turneului, ce-a avut loc în finala mică, la categoria Open, disputată între o echipă sibiană și una din București. Cu o zi înainte unul din cei patru jucători ai formației sibiene s-a accidentat la genunchi, destul de grav, așa că băieții au trebuit să joace în trei și să aibe grijă la faulturi (la patru ești eliminat). Cu un minut înainte de finalul meciului, unul din ei comite faultul eliminator, când aveau 3-4 puncte avantaj, așa că trebuie să intre jucătorul accidentat, efectiv într-un picior. Fiind un simplu jalon pentru adversari, aceștia au egalat când mai erau câteva secunde de joc și șansele sibienilor de a câștiga meciul erau reduse. Însă, pentru că baschetul e un sport unde fiecare secundă contează și pentru că băiatul a dat totul pentru echipă, a reușit să marcheze un coș de trei puncte înainte de expirarea timpului de joc, câștigând meciul și prăvălindu-se la pământ de durere aproape imediat după. Numele lui este Răzvan Petcu și, pe lângă premiul III și admirația fetelor, s-a ales cu niște atele și un bandaj solid la genunchi.



Mai multe detalii, filme și poze găsiți pe paginile oficiale ale competiției: 
www.ecosportteam.ro/evenimente/sibiu-streetball

Copyright poze: Silvana Armat și Sibiu Streetball

P.S. Pentru că la iarnă o să fie o nouă ediție, cred că o să sponsorizăm categoriile de copii cu niște premii în produse de la posterland.ro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.