luni, 14 septembrie 2009

Curierul

La Posterland avem contract de expediţie cu o firmă locală de curierat, noi pregătim coletele, sunăm după curier, el vine şi ia pachetele apoi le duce la firmă şi ei le livrează clienţilor din România. Acum vreo două săptămâni ne transmite curierul că din motive de criză şi pentru a păstra preţurile neschimbate, se modifică sistemul şi dacă avem mai puţin de cinci colete pe zi va trebui să-l căutăm noi pe el în oraş, nu va mai veni el la noi să le ridice. Deh, economie de timp şi benzină pentru ei.
Bon, apare prima livrare după acest moment, întâmplător m-am ocupat eu de ea. Sun la curier să văd pe unde mişună, îmi zice că e în drum spre Sebeş, să duc coletul la firmă direct. Mă duc la firmă, îmi convenea mai mult fiind relativ aproape, lângă gară, predau pachetele unei doamne de la birou şi o întreb dacă pe viitor pot să le duc lor pachetele direct decât să caut curierul prin oraş. Ea se miră, zice că da, e posibil, dar de ce să nu le dau curierului dacă tot e plătit pentru asta şi vine să le ridice. Moment în care începe să pâlpâie beculeţul roşu la mine-n cap. Adică cum, nu s-a schimbat sistemul, nu trebuie să ducem noi coletele, dacă-s mai puţin de cinci? Ea, mirată, zice că nu ştie nimic despre asta, aşa că stabilim să se informeze şi să ne dea de ştire. Răspunsul primit pe mail în aceeaşi zi confirmă că nu s-a schimbat nimic la preluare. Aşteptăm cu drag următoarea întâlnire cu curierul, între timp am avut de-a face doar cu colegul lui.

2 comentarii:

  1. si crezi ca o sa-l mai vezi lucrand acolo? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. nu l-am parat nominal, asa ca poate l-au iertat, ca-s mai multi

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.