vineri, 11 septembrie 2009

Surprize, surprize

Ca om de IT vă pot spune că e imposibil să prevezi toate combinaţiile posibile din constelaţia harware-software actuală. Aşa că din când în când mai apar probleme, rateuri, show-uri date peste cap, sabotaje şi alte chichiţe care fac mai interesantă viaţa unui administrator de sistem. Captura de mai jos este de pe unul din ecranele modernului muzeu din abaţia Melk, cu complimente din partea Windows-ului. Nu e unicat, am văzut din astea inclusiv în terminale aero foarte respectate, aţi fi uimiţi să constataţi ce Windows 95 "antic şi de demult" se ascunde în spatele unor plasme ce afişează programe de zbor cu grafică modernă.
Unul dintre cele mai penibile sabotaje a avut loc acum un an la unul din marile târguri IT din State, când un om aflat în public s-a apucat să bruieze nişte prezentări de produse cu ajutorul unei "telecomenzi" ce interfera cu sistemul video. Tehnicienii n-au ştiut ce i-a lovit când taman în mijlocul show-ului le-au picat toate monitoarele iar speakerul a trebuit să improvizeze. După câteva zile însă s-a lansat spre vânzare device-ul respectiv şi au aflat şi ei că nu echipamentul lor era de vină.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.